Ghost and Human

Capitolul 6

-Huh?facu baiatul arcuindu-si o spranceana.
-Mama ta a zis ca-ti pot da un nume din moment ce nu ai,am privit in pamant.
-Nu am nevoie de un nume din partea unui spirit!Ce a fost in capul tau?isi muta privirea de la mine la Anzu-san.
-Esti cam incordat.Hai sa mergem acasa.

Sa mergem acasa?Cand am ajuns la locuinta asa-zisei zeite,ea disparu.
-De ce esti aici?ma interoga arogantul.
-Nu e alegerea mea.
-I-a spune,tu cum ai mai murit?

Ce mod de interogare e asta?Spartan?Deci in felul asta a intrebat si celelalte Ghost ale lui?Nu puteam sa-i spun modul prostesc in care mi-am pus o dorinta la templul mamei sale si de conditia care trebuie sa o indeplinesc pentru a reveni la normal.

-Nu am nici un motiv sa-ti spun,am raspuns.
-Serios?Era datoria mea de a pune astfel de intrebari.Dar m-ai scutit de un lucru care ma facea sa mi se faca greata.
-Vrei sa spui ca moartea mea ti-ar face greata?m-am revoltat.
-Cine stie in ce circummstante ai murit.Am ascultat atatea povesti scarboase.Am fost inconjurat doar de tristete din partea lor.
-Nu am murit scarbos!,cum zicea el.

Imi imaginam ca daca baiatul e inconjurat de durere din partea spiritelor si regrete ar fi mai compatimitor,dar am realizat ca a devenit imun la chestia asta,sau poate...a fost dintotdeauna...

Ar fi interesant ca in capitolele viitoare sa se intample ceva neasteptat, care sa devieze putin firul povestii, creeand mai mult mister, mai multe semne de intrebare.  

Awesome! Next...

Capitolul 7

Baiatul se aseza pe canapeaua prafuita lasandu-si capul pe spate.
-Cat vei ramane aici? ma intreba
-Pana cand voi reveni la normal.
-Si....

Nu mai spuse nimic,iar nici eu nu l-am mai intrebat ce voia sa zica.
Corpul meu avea sa putrezeasca,iar eu avea sa raman asa pentru totdeauna.

Peste doua ore sosi si Anzu-san.Fara a arunca absolut nici o privire la fiul sau,ma lua in camera ei sa-mi vorbeasca.
-Deci?
-Nu pot sa-i spun...
-Asa credeam si eu.Atunci ai putea merge cu el in Spania.Te-ar putea ajuta sa treci dicolo.
-Poftim?Eu vreau-
-Iti poti indeplini acolo scopul.
-Dar corpul meu...
-Va fi bine.Ai incredere.
Nu stiam ce trebuia sa fac.Sa accept?Sa merg in Spania alaturi de alte spirite?Si totusi...
-Accept.Cand e plecarea?
-Esti sigura ca esti pregatita pentru ce va urma?ma privi cu o oarecare teama.
Fara a mai pune alta intrebari i-am raspuns hotarata: Da.
-Pleaca peste o saptamana.Ar trebui sa-l anunti.

Nu stiam adevaratele intentii ale femeii dar alta solutie nu aveam.Probabil naivitatea mea ma facuse sa accept atat de usor,dar acum n u mai puteam da inapoi....

Imi place capitolul asta!   Si ai adaugat si putin mister. Abia astept sa vad ce se va intampla.

Frumos, din ce in ce mai interesant.  

Capitolul 8

Si iata ca ma aflam pe scaunul de langa fereastra,asteptand sa decoleze avionul.Langa mine se afla nimeni altul decat Akihiro ce asculta muzica la casti.Avea sa fie un drum plictisitor,deoarece el nu avea sa vorbeasca cu mine pentru ca pentru ceilalti care nu ma puteau vedea ar fi parut nebun.
Era un inceput de toamna.Scene din viata mea se derulau in minte.Ma uitam din cand in cand la el.Aceeasi expresie nedefinata se asternu pe fata lui.
Anzu-san imi spuse ca nu voi putea trece dincolo daca nu-i spun cum am murit fiului ei,deci puteam sta linistita.Dar nici nu aveam habar cum decurgeau lucrurile la acel templu.Zeita doar ma avertiza sa am grija.
Trebuia sa-mi fac griji chiar daca eram un spirit?Trebuia sa ma feresc de celelalte Ghosts?

Parca auzeam usor un cantec trist.Un cantec cantat canva de cineva.De cineva ce murise cu mult timp in urma.Auzeam.Doar eu.Atat.

Imi place imaginea pe care o creezi prin descriere. Astept continuarea!  

Si eu vreau sa citesc mai mult. Curiosity is killin' me.

Interesant,astept cu nerabdare continuarea.

Capitolul 9

Asa cum mi s-a spus,intr-un anumit sat,intr-un loc lipsit de ochii lumii se afla un templu japonez.Un templu care era casa spiritelor ratacite.Si daca nu as fi fost acum moarta,nu as fi crezut.Niciodata pana acum nu acceptasem ideea cum ca sufletul unui om s-ar fi putut pierde in lume.
Dar acum,ma aflam in fata lui.Era urias.Era vechi.Era inspaimantator.
In jur nu se auzea nici ciripitul pasarilor,iar iarba era uscata.Doar la cativa metri de templu era inca un trandafir inflorit care se chinuia sa taiasca.Akihiro intra fara a spune nimic.L-am urmat.
Atunci,un val de tristete ma cuprinse.Simteam celelalte spirite.Le simteam durerea.Locul era destul de gol.Spre surprinderea mea,un balansoar falfaia cand in spate cand in fata.O silueta palida isi facea veacul in el.Imi arunca o privire indiferenta apoi se uita la Akihiro.
-Maestre,vreau sa plec.vocea fetei era foarte indurerata.
Se pare ca pana acum ea nu avu puterea sa plece.Nu se detasase inca de acesta lume,dar azi...Azi era hotarata.
-Ti-ai gasit linistea?intreba baiatul incruntandu-se.
-Nu.Dar nu mai pot ramane....

Awww, chiar imi place, dar voiam sa aflu mai multe. Astept urmatorul capitol

Trist...sper ca totul sa nu se termine la fel. Astept next-ul!  

M-am gandit ca si finalul fic-ului sa fie trist.

Daca o sa plang, atunci cu siguranta o sa tin minte acest fic:)) Bafta la scris! M-ai facut curioasa.

Superb.Sper ca nu o sa plang.  

Foarte frumos acest fic,ca si celelalte de altfel.Si cred ca ar fi o idee buna sa se termine trist :)