Shizuki no Himitsu

Imi place mult draga Marya-chan felul in care te exprimi si evolutia fic-ului.!

Ai de toate in ficul tau si imi place asta. E bine ca m-ai ai si parti amuzante! 

Capitolul XXII- O zi speciala pentru Shizuki

Dupa mai bine de doua luni, aproape de inceputul vacantei de vara, in data de 14 mai avea sa fie o zi speciala. Era a 16-a aniversare a lui Shizuki. Nu spusese nimanui despre acest eveniment special din viata sa pentru ca, de cand murise mama ei, nu-si mai tinuse ziua cu nimeni. Ii lipseau obiceiurile vechi ale mamei, asa ca voia sa le ingroape in amintiri si sa le uite complet. Dar amintirea anumitor persoane ramane vesnic, aceasta neputand fi stearsa atat de usor. Persoanele pot fi uitate, dar timpul petrecut cu acestea ramane in inimile celor care au simtit ceva pentru ele. Mangaierile, vorbele si chipul ei, inca o bantuiau pe Shizuki, nu intr-un mod rau, dar apasau din ce in ce mai tare pe rana deschisa pe care o avea in suflet. Dorul pe care i-l purta nu putea fi inlocuit, incercand sa il indeparteze tinand toata durerea in ea, vorbind prea putin desprea asta cu cei din jur.
La scoala, Naoko fusese chemat in biroul directorului, pentru a aranja in ordine alfabetica dosarelor elevilor. Gramezi intregi de dosare identice si o mare pierdere de timp il faceau pe Naoko din ce in ce mai dezinteresat de aceasta sarcina. Punandu-le intr-o ordine aleatorie, vocea directorului se auzi din spatele lui:
-Hiroyuki Naoko! Ce-i cu dezordinea asta a dosarelor? Zici ca a trecut un tsunami pe aici…Plictisit, Naoko isi intoarse capul spre el.
-Trebuia o reorganizare! Directorul ii spuse sa o ia de la inceput, astfel, scotocind printer ele, dadu si peste dosarul lui Shizuki, pe care nu se putu abtine sa nu-l deschida:
Nume: Ryoko Shizuki
Data nasterii: 14.05.1998
Media de intrare: 9.62
Punctajul la ultimul examen: 786/800

Cum? Ziua ei de nastere este maine…De ce nu stia nimeni despre asta? Naoko statu putin pe ganduri, dupa care lua legatura cu Kasumii si Haruo, pentru a-i pregati o petrecere surpriza. Se hotarara sa sarbatoreasca la karaoke, sambata dimineata sansele de a gasi loc erau mai mari. Ziua urmatoare, planul era deja in desfasurare, Haruo se ocupa de bilete, Kasumii de popcorn, gustari, sucuri si tort, iar Naoko o aducea pe Shizuki. Ii dadu telefon ca sa se intalneasca in apropierea locului unde avea loc surpriza:
-Alo! Ryoko…Ahmm, ma gandeam, nu ai vrea sa ne vedem azi?
-Nu cred ca pot azi, Hiroyuki-kun. Imi pare rau ca te refuz. Shizuki tinea in mana poza mamei sale la care se uita de minute bune, cu ochii inlacrimati. Voia sa-si petreaca ziua inchisa in casa, rascolind prin amintirile dureroase, alaturi de persoana cea mai draga. Poza ei era indeajuns pentru a o simti aproape. Naoko simti singuratatea de care era inconjurata si nu voia sa o lase in acea stare. Ii inchise telefonul si schimba tactica.
Peste cincisprezece minute, soneria lui Shizuki suna de doua ori. Deschise usa si il vazu pe Naoko care aflase usor adresa ei din dosar. Shizuki scapa socata poza inramata a mamei sale, iar la impactul cu podeaua, sticla acesteia se sparse in mii de cioburi. Ea se apleca sa le stranga si se taie intr-una din ele. Atunci Naoko interveni:
-Lasa-ma sa te ajut! Shizuki lua poza cu tot cu rama, aceasta inca provocandu-i zgarieturi pe mana. Naoko ramase induiosat de dragostea cu care proteja singura amintire a fiintei care ii dadu viata, dar nu putu sta indiferent. Nu te mai incapatana asa ca un copil si da-mi mana ca sa pansez ranile.
Shizuki se lasa in grija lui, ii dadu trusa de prim-ajutor pe care o avea in casa si muta rama in mana cealalta. Era liniste, o atmosfera sumbra invaluia totul in mister. El o bandaja, iar ea avea privirea in pamant, parca ascunzand ceva:
-Stii?...Mama a murit cand aveam 7 ani, intr-un accident de masina, care nu fusese chiar accident. Imi amintesc vag anumite lucruri despre ea, dar stiu ca a fost prima persoana care ma intelegea mai bine decat o faceam eu. Dupa aceste confesiuni se simti din nou o amorteala profunda, pe care Naoko o risipi.
-Care a fost a doua persoana care te intelegea mai bine? In vocea lui se simtea mila pe care i-o purta, dar si blandetea pe care o arata fata de ea.
-…Tu esti! Isi ridica chipul pe care cadeau incet lacrimi, conturand un zambet sincer. Naoko ramasese vulnerabil, fara aparare in fata armei sale inegalabile: puritatea.
Ii promise o noua rama pentru fotografie si o convinse sa il urmeze. Ajunsi la locul stabilit, Naoko ii puse mana la ochi si o conduse in camera amenajata cu un ecran mare, inconjurat de microfoane. Totul era impodobit cu ghirlande colorate, baloane si un afis la fel de colorat ca un curcubeu. Artificiile din tortul de ciocolata cu un etaj, luminau cadourile pregatite pentru ea. Cand Naoko isi lua mainile, ea deschise ochii si vazu o lume noua, plina de bucurie, prietenie si isi dadu seama ca adevarata bogatie nu consta in lucrurile materiale pe care le are, ci in lucrurile mici de zi cu zi. Faptul ca era acolo cu cei la care tinea si pe care ii considera o familie, o facea fericita.
-Arigatō, minna! La petrecere au cantat piesele lor favorite, au mancat tort, au facut glume, iar baietii se mai si bateau din diferitele motive pe care le aveau ei de impartit, insa ziua aceea ramasese in amintirile valoroase ale lui Shizuki.
Ajunsa acasa, ea deschise cadourile primite: de la Kasumii primise o pangliga cu fundita albastra, pentru noroc; de la Haruo, un CD cu trupe de muzica si o felicitare semnata de toti trei, iar cand deschise cutiuta mica, ascunsa intr-unul din colturile pugii de cadou de la Naoko, se zari un lant lung din argint, cu un medalion in forma unei aripi de inger, de-asupra ei fiind o coronita cu diamante de un roz pal.


*(Arigatō) Watashi No Tenshi= (Multumesc) Ingerul meu!
tenshi (てんし)= inger

Minunat!

Superb!Mi-ai facut ziua mai buna. :)

Drăguț .

Oh,atat de dragut!

Imi pare rau pentru intarzierea acestui capitol, dar am terminat de scris ficul si acum sunt gata sa postez continuarea. Sper sa va placa! ^^

Capitolul XXIII- Planul perfect

Cum Daichi fusese dezmostenit de catre tatal sau, nu mai avea acces la firma lui, fiind nevoit sa se descurce singur. Iar dupa refuzul primit din partea lui Shizuki, gasi o modalitate discreta pentru a-i face probleme tatalui sau.
Se gandi ca fara o treaba bine facuta, nu putea multumi pe nimeni compania cu un renume atat de cunoscut. Ii sabota masinile, creeand defectiuni tehnice, ii anula intalnirile de afaceri, incurcandu-i planurile, cu alte cuvinte ii strica putin cate putin imaginea; aceasta pata aparuta asupra firmei regasindu-se si in sterile locale. Daichi crease o intreaga disputa pe tema aceasta, tatal lui avand sa dea socoteala in fata presei si in acelasi timp in fata miilor de oameni, despre ceva ce nici nu facuse. Fiind sigur ca tot ghinionul pe care il are i se datoreaza fiicei dusmanului sau (Shizuki), ii trimise o scrisoare prin care o chema la sediul firmei lui, sustinand ca doreste sa ii ofere o bursa de studiu la o facultate destul de scumpa. Daichi, fiind de atata timp pe urmele tatalui sau, i-a dejucat planul si a luat legatura imediat cu Shizuki prin telefon:
-Alo?...
-Ryoko, am aflat de scrisoare pe care ai primit-o. E de la tatal meu, sigur ceva nu e in regula, asa ca ia-ti pistolul la tine cand te duci la el, ca masura de siguranta.
-Daichi? Cred ca tatal tau imi ofera o mare sansa. As vrea sa profit de ea, daca nu te superi. Si cred ca abia astept sa-l intalnesc pe cel cu care familia mea e intr-un conflict.
Sigura pe ea si profitand de ocazia care i-a fost data sa se apropie mai mult de el, ii inchise telefonul lui Daichi si se pregati de drum, urmand sa o ia din fata casei o masina a companiei.
Chh! Naiva asta. Sigur e in pericol acolo. Daichi era ingrijorat pentru ea, asa ca se pregati sa-l confrunte direct pe tatal sau si merse cat de repede putu la Compania Aichiko.
Shizuki fu intampinata la intrarea in cladire, de mai multi agenti de paza si un asistent personal al sefului, care a condus-o pana in biroul acestuia. Cand usile inalte, din lemn masiv, decorate cu un model complex, facute manual se deschisera, ea vazu o sala mare, luminoasa, cu ferestre asezate pe tot peretele exterior. Un covor rosu ducea spre biroul din stejar al lui Raiden Kotono. Doua coloane mari din gresie, de o inaltime de 3 metri erau plasate pe o parte si pe alta a salii. Un balcon se intindea de-a lungul peretelui, la o distanta de 2.5 metri de podea. Parca totul era disprins dintr-un basm. Shizuki nu se lasa distrasa de decorul scump, stiind de ce se afla acolo.
-Buna ziua, Domnisoara Ryoko. Te asteptam de ceva timp.
- Buna ziua. Trebuie sa va spun ca aveti un birou foarte frumos. Sunteti tatal lui Raiden Daichi, nu? De aceea ma urmarea el…si sigur sunteti raspunzator si pentru toate problemele pe care le-am avut.
Shizuki se gandi ca o abordare mai directa i-ar da impresia lui Kotono ca e stapana pe situatie si ca stie destul de multe despre el; insa el avea experienta afacerilor si manipularea celor din jur ii era in sange.
-Hm! Problemele tale? Nu sunt din vina mea, ci doar din a ta. Fiecare are control absolut asupra propriei sale vieti. Daca viata ta e un esec, e datorita faptului ca nu esti stapana pe ea, iar asta costa destul de mult, nu?
Vorbele lui dure ii patrunsera adanc in inima lui Shizuki. Imaginea mamei pe care a pierdut-o, tatal care era departe de ea, faptul ca se simtea singura de multe ori, toate se adunau si dadeau dreptate celor spuse de Kotono. Cu cat realiza mai mult lumea rea in care traieste, viata pe care o are si persoanele care ii lipsesc, cu atat se simtea mai vulnerabila in fata celorlati. O durere adanca, sustinuta de un fior o cuprinsese, dar era hotarata sa afle adevarul, oricat de crud era:
-Tu…Ai avut vre-o legatura cu moartea mamei mele?

Wow!Superb,tine-o tot asa!

Capitolul XXIV- Trecutul

Inainte ca Kotono sa raspunda la intrebarea ei, Daichi intra pe usa, hotarat sa o sustina pe Shizuki, infruntandu-l pe tatal sau:
-Bine, sunteti amandoi aici. Atunci am sa clarific situatia: Da! Am avut legatura cu moartea mamei tale. Si sigur ai auzit povestea de la tatal tau, care nici el nu stie pe deplin adevarul.

“Mama ta si cu mine formam un cuplu frumos acum ceva timp, dar dupa o cearta mai aprinsa ne-am despartit. In urmatoarea luna l-a cunoscut pe Masato si dupa 3 luni s-au casatorit. Primul copil pe care l-a adus pe lume, era al meu, Daichi, pe care nu a vrut sa-l creasca si mi l-a incredintat mie, apoi ai aparut tu, Shizuki, fiica lui Masato.”
Shizuki realiza conjunctura in care s-au intamplat toate acestea si isi dadu seama cum se termina povestea dintre cei trei.
-Fiind gelos ca mama avea viata pe care si-o dorise din totdeauna, iar tu ai fost doar un pion in viata ei, te-ai gandit ca nu vrei sa o mai vezi niciodata, asa ca ai inscenat accidentul cu masina. Shizuki era complet axata pe problema asta, asa ca omisese un lucru important, pe care Daichi il observa in vorbele tatalui sau:
-Asta inseamna ca eu si Shizuki avem aceeasi mama, deci suntem frati vitregi. Shizuki il privi cu toata speranta pe Daichi si nu il mai vedea ca pe un prieten apropiat, acum putandu-i spune “frate”.
-Nu imi pare rau pentru ce am facut! Cu un zambet maniac si cu satisfactie in privire, Kotono se apropie de Shizuki. Imi pare rau ca nu am terminat ce am inceput. Semeni atat de mult cu mama ta, ceea ce ma face sa-mi amintesc de nenoorocita aia.
Kotono o prinse de brat si o impinse pe jos. Daichi se baga in fata ei, tinand mainile intinse, ca un paravan. Abia acum incepu adevarata confruntare dintre ei:
-Nu te atinge de ea! Dupa tot ce ai facut, mi-e rusine ca imi esti tata. Daichi il privi cu dispret si ii intoarse spatele ca sa o ridice pe Shizuki.
-Nu te las a ma privesti in felul asta si mai ales sa imi intorci spatele. Daichi, e timpul sa te decizi daca esti de partea castigatorilor sau nu. Kotono se indeparta de ei, privind pe fereastra, destul de iritat, iar pe balconul asezat de-a lungul peretelui isi facura aparitia cativa agenti de paza inarmati. Spiritele deja se incinsera, iar cale de intoarcere nu mai era.
-Tu nu intelegi, nu? Am castigat deja. Faptul ca ai marturisit tot, ca ti-ai scos masca ca sa vedem adevarata ta fata, te-a facut deja un pierzator. Nu esti mai mult decat un criminal.
Kotono nu mai gandea limpede dupa ce auzi parerea propriului sau fiu si le ordona agentilor sa o aiba in vizor pe Shizuki, astfel, ranind ce iubea Daichi, poate avea sa isi schimbe parerea. Pe neasteptate, unul din paznici, scoase pistolul si trase spre ea. Un sunet amplu cuprinse incaperea plina de tensiune. Shizuki isi intoarse capul spre cel ce trasese. Pupilele i se dilatara si nici nu avu timp sa vada glontul. Intr-o fractiune de secunda, acesta strapunse deja corpul. Privind in gol, Shizuki vazu cum pierde ceea ce o protejase pana atunci:
-Daichiii!!!! Tipatul ei indurerat cutremura inimile celor de fata. Il vazu cum se bagase pe directia glontului. Cu fata sprea ea, imbratisand-o ii sopti ca un ultim cantec de mangaiere: “Imi pare rau ca nu am putut face mai mult pentru tine. Iti dau viata mea in schimb, asa ca traieste pentru mine.” Urmari cu lacrimi in ochi cum se prabuseste la pamant. Cazu in genunchi, neajutorata, cu privirea in jos, gandindu-se ce i-a mai ramas. Poate cel mai important lucru, pe care nu-l pretuise pana atunci: VIATA. Isi inalta privirea spre cel care trasese si uitandu-se mai bine la el, realiza ca e barbatul bine-facut pe care il nimeri in picior cu un glont al pistolului de argint.
Se ridica in picioare, scoase pistolul din geanta ei si il indrepta spre Kotono:
-Tu esti cel care a pus totul la cale! Vrei ca si acesta sa para un accident? Tata mi-a spus bine: datoria mea e sa ma protejez, de cei ca tine. Printre aceste vorbe se apropie de el. Mana ii tremura si lacrimi fierbinti i se scurgeau pe obrajii aprinsi. Fara sa fie atenta, acesta o prinse de mana, ii smulse pistolul si radicand mana sa o loveasca, un glont al urii il lovi in abdomen. Cu ultimele lui puteri, Daichi o apara pe Shizuki, indeplinindu-si rolul de frate mai mare.

Bravoo!E atat de palpitanta povestea.Saracul Daichi...