Shizuki no Himitsu

Mai mult! Astept sa citesc cel putin 50 de randuri la urmatorul capitol  

Ma bucur ca va plac capitolele, avand in vedere ca nu prea am experienta in a scrie fanfic-uri. Nu sunt 50 de randuri, nici pe aproape. De obicei nu scriu atatea ca sa nu fie plictisitoare sau prea lungi.  

Capitolul XV- Tradat

Intr-o noapte tarzie, la compania Aichiko, tatal lui Daichi ramasese peste program ca sa termine cu intalnirile de afaceri pentru ziua urmatoare.  Era o noapte linistita, cu o ploaie calda de sezon, ceva obisnuit la inceputul lunii februarie. Un ton de apel cu  numar necunoscut intrerupse tacerea amortita a orasului care se vedea  sub luminile felinarelor.
-Domnule Director, ma scuzati ca va deranjez atat de tarziu, dar am aflat ceva ce s-ar putea sa va intereseze.
-Daca e vorba de o alta amenintare din partea concurentei, inchide telefonul si nu ma mai deranja. Obosit, dar inca la datorie, Raiden Kotono nu iesise inca din ritmul alert si din firea sa aroganta pe care o arata celor inferiori lui.
-Nu o sa fiti dezamagit, Domnule. Nu mi-as permite sa va irosesc timpul. Am aflat cine a intervenit in planurile dumneavostra legate de Ryoko Shizuki. S-ar putea sa il cunoasteti.
Pe ecranul monitorului din biroul lui aparura poze cu Daichi salvand-o  pe Shizuki de la “accidentul” surpriza ce urma sa aiba loc cu masina. O serie de imagini incriminatorii il surprinsera pe tatal lui, care afland de nesupunerea lui Daichi si bazandu-se pe dovezile reale il suna ca sa discute cu el personal. Intre timp Daichi era in masina, indreptandu-se spre apartamentul sau, cand telefonul de pe bancheta din dreapta lui anunta mari probleme:
-Konbanwa, Otōsan!* Sunt in drum spre casa, asa ca daca ai o treaba pentru mine, las-o pe maine.
-E foarte important, asa ca nu accept un refuz, Daichi! Vino la biroul meu, avem de discutat despre viitorul tau aici. Tatal lui stabili niste reguli inca de la inceput si nu-l lasa sa scape atat de usor cum avea obiceiul sa ocoleasca problemele administrative. Toate acestea i le spuse pe un ton impasibil ca sa nu starneasca o disputa.
Daichi inchise telefonul si il arunca inapoi pe scaun destul de revoltat deoarece era obligat sa faca ce i se spuse, lucru care il deranja. Caracterul rau rebel si dorinta de libertate ii spuneau ca el e propriul lui stapan, insa nu totul statea cum voia el…Tsk, era ziua mea libera si trebuie sa o strice el cu vorbe goale, atat de neimportante si lipsite de logica, problematice si fara valoare. Intoarse volanul subit, iar rotile incinse ale masinii lasara in spate urme proaspete de cauciuc. Ajunse destul de nervos la tatal lui pe care nu avea niciun chef sa-l vada. Deschise usa intr-o graba necontrolata si o tranti in spate la fel de repede.
-Ia un loc, Daichi! Stiu ca nu erai intr-o stare buna de spirit ca sa treci pe aici, asa ca zic scurt. Ti se pare cunoscut?

*Konbanwa (こんばんは)＝Buna seara!

Cum se face ca ma uimesti de fiecare data???

Ooo si acum am vazut la prima pagina poza cu baiatul care ai pus-o tu am pus-o si eu la mine,dar o sa pun alta tinand cont ca tu ai pus-o prima.Sper ca intelegi ce vreau sa zic.

Imi pare rau ca nu s-a vazut imaginea si ca s-a creeat incurcatura asta  Daca vrei schimb eu poza, ca sa nu te complici tu.

NU=))Am schimbat-o deja.Oricum dreptul era al tau. 

Mersi! ^_^

Foarte interesant capitol!Bafta in continuare!

Capitolul XVI- Dorinta si datorie

Intoarse monitorul cu pozele primite mai devreme spre el, fiecare derulandu-se incet, parca prea incet pentru ritmul alert in care batea inima lui. Daichi se albi la fata, vazand pozele care surprindeau faptele sale. Din starea de revolta si iritare cu care venise, trecu intr-o stare de vulnerabilitate, simtindu-se dezarmat, sub dominatia tatalui sau care, ca deobicei, detinea controlul. Totusi, isi pastra calmul si fara sa-i arate ca e victima propriilor fapte determinate de “un sentimentalism ieftin”, ii raspunse pe un ton liniar, mascand nelinistea din sufletul lui:
-Daca pentru asta m-ai chemat aici, nu am ce explicatii sa-ti dau. Se ridica de pe scaun si nu apuca sa faca nici doi pasi.
-Stai jos, Daichi! Nu am terminat! Vocea tatalui sau veni ca un tunet asupra lui si il facu sa se supuna vointei sale, fara sa scoata un sunet de dezaprobare. Datoria ta era sa scapi de Ryoko Shizuki pentru ca reprezinta o amenintare asupra companiei mele. Ai incalcat cuvantul meu si ai facut ce ti-a trecut prin minte fara sa gandesti. Daichi isi duse privirea intr-o parte ascultand nepasator morala tatalui sau. M-am gandit mai bine si nu meriti sa mostenesti afacerea mea. Ai ales singur sa faci ce iti doresti, esti liber sa mergi pe acest drum. Poti pleca acum, imi pare rau ca te-am retinut pentru “o problema atat de neimportanta”.  Reactia lui Daichi la cuvintele aspre ale tatalui sau fura pe masura neascultarii:
-Cum adica? Ma dezmostenesti? Dar sunt singurul tau fiu, avem acelasi sange. NU POTI FACE ASTA!!! Daichi a riscat si a salvat-o in secret pe Shizuki si astfel a pierdut compania Aichiko, banii si averea pe care o avea, dar mai ales a castigat dispretul tatalui sau.
-Pot face ce vreau, Daichi. Pot gasi usor un descendent si un mostenitor al averii mele. Daca nu respecti regulile impuse de mine si incalci cuvantul meu, esti un om slab, iar eu nu am nevoie de cei ca tine. Poti pleca, imi irosesc timpul!
Daichi suferea in adancul sufletului sau pentru ca intr-un fel isi iubea tatal si recunoscu ca are nevoie de el; se indrepta spre usa si isi manifesta dezamagirea si dispretul pe care i-l purta cu o lovitura puternica in perete si cu vorbe la fel de dure ca ale parintelui sau:
-Nu am nevoie de tine si de compania ta! M-ai despartit de mama cand eram mic ca sa ma pregatesti sa devin un afacerist bun ca tine, dar se pare ca ai esuat. Daca eu sunt o rusine pentru tine, tu esti o mai mare rusine. Nu ai fost in stare sa ma inveti nimic. Se retrase, ascunzand adevaratele sale sentimente de furie si ura.
Hmmm, se pare ca totusi a mostenit ceva de la mine… Kotono afisa un zambet ipocrit, punand la cale planul de a gasi pe cineva care sa-i urmeze.

Imi place mult povestea.E plina de neprevazut!

Hihi!Very Nice!

E foarte interesant.M-ai lasat in suspans.Oare ce se intampla in continuare?

Spre sfarsitul fic-ului am cautat sa adaug si replici/situatii mai amuzante, dar cum nu ma pricep la asta, sper ca mi-a reusit macar putin  

Capitolul XVII- Un ajutor neasteptat

Datorita a tot ceea ce se intamplase pana atunci, Shizuki avea indoieli in privinta ei. Era singura ca inainte, desi stia ca se poate baza intotdeauna pe Naoko si pe Kasumii, primii prieteni devotati pe care si-i facuse dupa o lunga perioada de solitudine. Iar tatal ei o iubea si o proteja, dar in sufletul ei simtea ca trebuie sa indure toate astea de una singura, sa fie puternica si sa nu arate nimanui tristete sau suferinta. In ochii ei goi se vedeau toate acestea si se putea citi pe chipul ei nefericirea. Era fata in fata cu sentimentele, amintirile si faptele ei imuabile.
Isi pierduse increderea de sine, dorinta si ambitia. Intrase intr-o stare se depresie, un sentiment de izolare ca un intuneric perpetuu care se intindea la infinit.
-De ce am ajuns aici? Cum ies din situatia asta? Ce ar trebui sa fac? Nici macar nu ma mai recunosc! Unde e “Shizuki” pe care o stiam?... Dupa aceste intrebari la care cauta cu disperare raspunsuri lua pistolul “patat de sange” de pe masa si ridicand mana cu degetul pe tragaci, indrepta pistolul spre ea, un strigat patrunzator punse stapanire pe camera pustie: Cine sunt cu adevarat?
Dupa ce timp de cateva minute bune, cineva o asculta cu atentie de afara, se hotara sa intre neanuntat pe fereastra deschisa. Inainte ca Shizuki sa aleaga drumul gresit si sa puna capat cautarii sale asupra existentei, Daichi o prinse de mana si ii lua arma, spunandu-i temperat:
-Nu ar trebui sa te joci cu astfel de obiecte periculoase. Puse pistolul de-o parte si ii aseza mana pe cap, ciufulindu-i putin parul: Te poti rani daca te joci cu focul.
Shizuki ramasese uimita de faptul ca il vede din nou. Ochii ei mari se uitau la el ca si cum ar cere ajutor:
-Rai…den Daichi, nu? Ce faci aici? Si..cum ai intrat!? Dupa un moment de tacere din partea amandurora, el isi lua mana de pe capul ei si ii raspunse scurt:
-Imi poti spune Daichi. Am intrat pe geam. Se apropie de ea si ii sopti bland: Iti zic un mic secret. Sunt aici ca sa te ajut!
-Haaah!!! Bine, poti spala vasele, da cu aspiratorul, sterge praful…facu o paranteza gandindu-se cum i-ar sta ca si casnic. Oare de ce ma ajuta? Doar eram rivali din cate imi amintesc…
-Corect..Dar am o propunere pe care nu o poti refuza! Tatal meu e defapt vinovat de moartea mamei tale, ceva ce stiai deja si sunt sigur ca vrei sa te razbuni. Si eu as face asta in locul tau. Simti ura care se scurge prin sangele tau, esti insetata de razbunare si nu o sa ai pace pana cand nu vei stii ca va plati pe cat de mult posibil pentru toata suferinta pe care ti-a provocat-o. Daichi se pierduse putin si intra destul de adanc in starea de dezamagire creata de tatal lui. Se simtea izgonit si nedorit de catre parintele sau, astfel cauta o cale prin care sa se afirme in fata lui.
-Tu simti asta, nu eu. Nu ai mai spus nimanui ce simti cu adevarat si ai tinut totul inchis in sufletul tau… Shizuki il privi in ochi si ii dadu de inteles ca poate avea incredere in ea.
De aceea ai nevoie de mine? Pentru a te razbuna?
Daichi simti ca Shizuki il intelege, ea avea un suflet bun si putea citi si in sufletul altora daca sentimentele lor erau pure. El reveni treptat in prezent, lasand putin in urma lupta care se purta in inima lui.
-Da, deci…Ma vei ajuta?

Sper ca ii va da doar o lectie de viata ucigasului si nu va trebui sa-si pateze mainile cu sangele lui. Un capitol interesant, bravo!

Imi place mult ficul tau!Si ai evoluat mult de la primul capitol pana la acesta!

Nu m-am gandit sa imi urmaresc evolutia, dar vad ca tu ai observat. Multumesc, Kanon!

Capitolul XVIII- Prieteni

Nici nu stiu la ce m-am gandit…Nu pot sa ma razbun pe cineva pentru pirderea mamei, dar sa ajut pe cineva sa se razbune e si mai rau:
-Imi pare rau, nu te pot ajuta! Ii intoarse spatele, deschise usa si il pofti afara. Poti iesi pe usa, dar daca preferi fereasta...
Daichi se opri sub tocul usii si se intoarse spre ea, fara sa fie suparat ca nu i-a acceptat propunerea:
-Nu ma supar ca nu ma ajuti. Iti respect decizia. Imi pare rau pentru mine ca tatal meu m-a dezmostenit, iar acum nu mai am nimic. Curand va gasi pe altcineva care sa conduca firma…ofta adanc, putin prefacut si pleca fara nicio directie. Noapte buna, Ryoko!
Shizuki se simti vinovata pentru situatia complicata in care se afla Daichi. Lasa totul in urma, dar nu putu uita de el, asa ca nu se odihnise deloc in timpul noptii, iar a doua zi la scoala, oboseala se resimtea:
-Shizuki-chaaan!!! Alerga Kasumii spre ea ca sa o imbratiseze. Dar ce ai patit? Arati de parca ai studiat toata noaptea pentru examene…
Shizuki uitase cu totul de perioada grea a exemenelor care ameninta sa vina cu pasi repezi. Daca pica probele, nu numai ca trebuia sa o ia de la inceput cu studiile, dar il si dezamagea pe tatal ei care era atat de mandru de ea.
-Hmph…Am uitat complet de asta!!! Ce ar trebui sa fac? Kasumii-chaaaan… Facu o fata de catelus neajutorat care cerea indrumare.
Kasumii gasi o idee perfecta pentru ca Shizuki sa studieze mult si eficient, asa ca o invita la ea ca sa invete amandoua dupa terminarea orelor. Parintii ei oricum nu erau acasa pentru ca isi luasera concediu asa ca, era liniste si casa era numai a lor.
-Ce idee buna ai avut! Doar noi doua, sigur ma voi putea concentra indeajuns incat sa trec cu succes examenul.
Dar Shizuki nu stia ce planuise Kasumii… Da, doar noi doua. Hehehe!!!
-H-Hiroyuki-kuuuun!? Ce faci aici? C-Ce se intampla? Naoko ramasese surprins de aparitia lui Shizuki acolo, dar isi pastra atitudinea cool de care voia sa dea dovada, mascand uimirea prin nepasare.
-Sa va explic! Lua cuvantul Kasumii. Toti trebuie sa invatam pentru examenele grele de anul asta, asa ca m-am gandit ca ar fi mai distractiv sa studiem impreuna.
Dupa ce situatia se clarifica, ora intensa de studiu “amanuntit” incepu. Trecu aproape o jumatate de ora, dar Shizuki se gandea la cu totul alte lucruri: Cum as putea sa-l ajut pe Daichi? Trebuie sa iau nota mare la examene! Ce prietena buna imi e Kasumii-chan ca m-a ajutat cu studiul! Waaa…Hiroyuki-kun e atat de simpatic in timp ce studiaza! Huh, la ce ma gandesc!? Concentreaza-te Shizukiii! Ii scapa un gand cu voce tare. Linistea fu spulberata de gandurile ei profunde.
-Eu zic ca ar trebui sa luam o mica pauza, spre binele nostru…propuse Naoko. Tensiunea se citea pe chipurile lor. El se ridica de la masa pe care cartile erau deschise, asteptand sa fie citite si iesi din camera.
-Kasumii-chan, nu mi-ai spus ca o sa vina si Hiroyuki-kun…Am fost surprinsa.
-Imi pare rau, voiam sa fie surpriza. Te deranjeaza prezenta lui? Kasumii puse o intrebare care o “inchise” pe Shizuki.
-N-Nu, deloc! Raspunse Shizuki rosind, privirea ei fiind fixata asupra usii. Iti multumesc!
-Huh!? Pentru ce? Se uita nedumerita catre Shizuki care visa cu ochii deschisi.
-Pentru ca l-ai invitat si pe Hiroyuki-kun aici. In ultima perioada m-am gandit la voi ca fiind singurii mei prieteni si ma bucur ca imi sunteti alaturi…Arigatō!*
*Arigatō (gozaimasu) = Multumesc (mult)
ありがとう（ございます）

Superb !Bravo,Miyu. :D

Multumesc, Symynyka! >:D<

Capitolul XIX- Un prieten mai vechi

Intre timp Naoko era langa usa, sprijinit cu spatele de perete si cu mainile incrucisate, ascultand discutia celor doua fete. Multumesc ca l-ai invitat pe Hiroyuki-kun aici! M-am gandit la voi…singurii mei priteni; imi sunteti alaturi…Dupa cuvintele frumoase venite din inima din partea lui Shizuki, acesta zambi in coltul gurii si isi ridica privirea. In tacerea coridorului, se auzi sunetul unei usi deschizandu-se. Shizuki iesise ca sa-l cheme inapoi, studiul urmand sa continue, dar cand se uita in dreapta, ochii tandrii a lui Naoko erau atintiti asupra ei, ca o mangaiere blanda.
-Hiroyuki…kun! M-ai speriat! Ai stat aici in tot timpul asta? Oh! Daca a auzit ce am spus despre el? Incepuse sa se agite si sa se streseze in legatura cu parerea lui despre vorbele ei de mai devreme, dar Naoko statea nemiscat, fara sa spuna ceva, cu aceeasi privire  strapungatoare.
-Ai auzit ceva din ce am spus? Pff…de ce mai intreb? Normal ca ai auzit…Imi pare rau daca te-am jignit cu ceva sau daca am zis ceva gresit.
Stilul acela al ei de a vorbi foarte mult, de a se pierde in fata lui si de a se incurca in propriile vorbe o faceau pe Shizuki mai draguta. Naoko se apropie de ea, ii puse mana pe cap si incepu sa rada:
-Hahaha! Cand faci asta esti asa simpatica. Shizuki se uita pe sub mana lui si vazu o latura ascunsa a lui Naoko pe care nu o mai observase pana atunci.
Dupa ce lucruri atat de interesante se intamplara in pauza aceea, niciunul din ei nu s-a mai concentrat asupra materiei pe care o avea de invatat. Au hotarat sa se intalneasca si in alte zile pentru a continua, poate cu mai mult succes atunci. Naoko a condus-o acasa pe Shizuki, iar
zilele urmatoare se vedeau din ce in ce mai des, nu numai la scoala, ci si ca sa invete la biblioteca alaturi de Kasumii.
In drum spre casa, cand Naoko era singur, aude din spate un sunet ascutit care arcuia literele numelui sau intr-un fel care ii paru destul de cunoscut, aproape familiar.
-Naoko! Naokoo! Uh! Te-am prins! O mana puternica se aseza in jurul gatului sau, iar chipul lui era insotit de un suras vesel care ii bine-dispunea intotdeauna pe ceilalti.
-Haruo! Nu te-am mai vazut de mult timp. Naoko ii dadu mana la o parte.
 
- Atsushi Haruo
-Nu fi prost! Sunt doar cateva zile. Ne-am vazut la ceremonia de deschidere, prin scoala, iar de curand la biblioteca.
-Haha! Se pare ca nu te-am prea bagat in seama, nu? Erai si tu pe acolo? Relatia dintre cei doi era una stransa, ei fiind prieteni inca din scoala primara. Devenisera cei mai buni prieteni si isi impartaseau totul. La intrarea in liceu au fost separati, intrand in clase diferite, dar inca pastrau legatura.
-Cred si eu ca nu m-ai vazut, doar erai cu o fata draguta. La ce te gandeai? Ii facu Haruo un semn cu cotul. Naoko rosi putin, dar pe chipul sau neutru nu se citea nimic. Ii puse mana pe cap si apasa in jos cu putere.
-Hm! Tot un copil ai ramas.

Foarte interesant.Ce dragut e Haruo.

E super ficul nici nu tre' sa-ti mai spun ca stii si tu asta. Haruo e dragut

Te pricepi sa scrii. Bravo! Devine interesant si cu Haruo in poveste. De abia astept urmatorul capitol:PANDA22:  

Fanfic-ul mi-a iesit cu cateva capitole mai lung decat ma asteptam:)).

Capitolul XX- Sfarsitul examenelor

Dupa orele grele si timpul petrecut invatand, toti au obtinut note bune, trecand cu success si de perioada aceasta.
-Waaa, Shizuki-chan, ai luat o nota foarte buna. Esti pe al 2-lea loc din liceu. Felicitari! O anunta Kasumii cu zambetul pe buze.
-Multumesc! Dar…daca eu sunt pe locul 2, cine e pe primul loc?

Locul	Numele	Nota	Clasa
1	Hiroyuki Naoko	790/800	2-B
2	Ryoko Shizuki	786/800	2-B
3	Kiyoshi Takeo	780/800	3-A
4	Akane Kasumii	765/800	2-B
4	Atsushi Haruo	762/800	3-A
5	Kaori Misao	757/800	3-C

……………
Hiroyuki-kun!? Shizuki nu se astepta ca Naoko sa aiba rezultate atat de bune dupa acea perioada in care s-au vazut. Era fericita ca obtinuse o nota atat de mare  si se gandi sa-l felicite si pe Naoko. Cum toata lumea se ingramadea la listele afisate, clasele erau aproape pustii, iar Naoko era singur, uitandu-se pe fereastra la ceilalti. Vocea lui Shizuki  cuprinsese simturile lui.
-Hiroyuki-kun!!! Felicitari pentru primul loc din scoala! Shizuki alerga spre el zambind. Naoko rosi putin si ii raspunse cu o multumire.
-Tie ar trebui sa-ti multumesc. Datorita tie am obtinut acea nota. Cand invatam impreuna aratai atat de concentrata incat nu am putut sa nu te observ. Credeam ca iti doreai atat de mult sa-i intreci pe toti incat am devenit mai motivat, dar mi-am dat seama ca nu luptai contra nimanui, ci contra propriilor tale limite. Acum am inteles! Shizuki ramasese fara cuvinte si isi lasa privirea in pamant. Naoko trecu pe langa ea, indreptandu-se catre iesire. -Arigatō, Ryoko!
Un sunet ascutit, sermanand cu un mieunat, dar mergand mai mult spre un scancit de copil se auzi incet, parca retinut. Shizuki se intoarse brusc si il prinse pe Naoko cu mana dreapta de marginea de jos a tricoului, apoi, la fel de retinut ii marturisi ca o intelege mai bine decat se intelege ea pe sine. El se intoarse catre ea si ii ridica privirea. Se uitau unul in ochii ceiluilalt intelegand mai multe decat puteau fi spuse in acel moment. Se apropiau unul de altul din ce in ce mai mult, buzele lor aproape atingandu-se, cand Shizuki inchise ochii, iar pe usa intra Haruo cu o idee.
-Ce-ar fi sa mergem undeva sa sarbatorim sfarsitul examenelor? Shizuki si Naoko se indepartara in data, Shizuki uitandu-se in toate directiile, trecand mana de mai multe ori prin par emotionata, iar Naoko ramanand nemiscat, uitandu-se cu o privire rece spre Haruo: Idiotul asta...
-AH…Am intrerupt ceva? Se arata acelasi zambet larg si sincer pe care Naoko il considera uneori enervant.

Superb!Chiar daca au iesit mai multe capitole,mie chiar imi place.Sugoi,Miyu!

Cand vii cu nextu'? Iti place sa ma tii in suspans?

Imi pare rau:)) Suspansul e cel care creeaza nerabdarea  

Capitolul XXI- Intre prieteni

Naoko ii facu cunostinta cu Shizuki, iar Haruo le propusese sa iasa toti trei in oras. Shizuki nu putu uita de prietena ei cea mai buna, asa ca o invita si pe ea, fara sa-i anunte pe baieti.
Naoko si Haruo erau deja in fata scolii, acolo unde aveau punctual de intalnire. In departare se zareau doua siluete la fel de firave. Kasumii purta o rochie alba, delicata, iar Shizuki asorta la bluza cu maneci scurte, o fusta cu volanase de culoare deschisa. Naoko il intoarse pe Haruo cu spatele la cele doua:
-Sa nu-ti vina vreo idee! Haruo zambi cu un aer superior si il linisti.
-Nu ma judeca atat de aspru! Le intampinara pe fete, Shizuki salutand prima dupa ei:
-Buna! Tu trebuie sa fi Asushi Haruno, nu?
-Eh….Ma numesc Atsushi Haruo, dar pe aproape. Zambi deschis si nu se supara pentru greseala facuta de ea.
A, da. Asa era!...>_< Se rusina Shizuki de gafa facuta. Voiam sa verific daca stii cum te cheama!Zambi fals pentru a ascunde nesiguranta ei, incercand sa indrepte situatia.
Kasumii se prezenta deasemenea, Haruo aratand o anumita simpatie pentru ea. Mersera in parcul de distractii pentru a uita de efortul depus pentru rezultatele bune de la examene.
Se invartira toti patru pe acolo pana cand se hotarara ce vor sa incerce. Dar fiecaruia ii placea altceva: lui Haruo ii placea amuzamentul, asa ca voia sa mearga la un spectacol de comedie,  Naoko voia sa incerce casa de groaza; de cand era mica, Kasumii visase sa fie in varful rotii aceleia mari din care se putea vedea panorama superba a parcului, iar Shizuki voia sa castige un ursulet de plus la o proba de aruncat mingi de tenis. Nu puteau sa se desparta , fiecare pe cont propriu, asa ca Naoko o lua de mana pe Shizuki si se indreptara spre unul din caruselele viu colorate:
-Daca fiecare are propria preferinta, sa ne impartim asa: eu o iau pe Shizuki , iar Haruo, tu si Akane-chan mergeti amandoi. Sa ai grija de ea. Naoko ii facu cu ochiul  si ii lasa singuri.
-S-Stai!!! Hmmm!? Ce-ar trebui sa fac acum? Idiotul, ma lasa singur cu….AAAh! Am inteles!
Haruo se uita la Kasumii, iar obrajii lui capatara o noanta de roz, apoi ii propuse sa mearga mai intai unde isi doreste ea. Intre timp Shizuki era singura cu Naoko:
-Hiroyuki-kun?...Imi poti da mana inapoi, te rog? Tragandu-si Shizuki mana, putin timid. Si-ar fi dorit in continuare sa-l tina de mana pe Naoko, dar astfel isi facea vizibile sentimentele pe care trebuia sa le controleze.
-Scuze. Ii dadu Naoko drumul la mana. Unde ai vrea sa mergem? Ea isi fixa privirea asupra unui ursulet alb de plus, cu o inima rosie pe burtica, expus pe un raft, asteptand sa fie castigat de un norocos. Naoko plati un bilet si ii dadu lui Shizuki sansa de a-l castiga. Dupa castigul mult asteptat, il tinea strans si era fericita, fiind un lucru pe care il pretuia nu doar pentru ca era de la Naoko, ci si pentru ca ii amintea de cel primit de la mama sa.
S-au dus la roata mare in care fusese si Kasumii ca sa vada pe unde se afla ea si Haruo. Banca pe care stateau era descoperita, fiind si putin nesigura. Cand ajunsera in varf, intr-un moment de neatentie si la o miscare brusca a caruselului, Shizuki se dezechilibra si scapa peste bara de siguranta ursuletul de plus:
-Nuuu! Sriga in timp ce se avanta sa-l prinda. Naoko o trase de mana si se apleca el spre ursulet, ca sa o protejeze.
-Stai linistita, l-am prins! Isi lasa greutatea in fata, fara sa poata sa-si tina echilibrul, se ducea tot  mai jos, spre gol. Ups! Simt ca o sa cad! Simt ca o sa cad! Dadea din maini si se agita. Shizuki il prinse de tricou si tragea cat de tare putea:
-Daca o sa cazi tu, cadem amandoi! Naoko ii spuse ca o sa se rupa tricoul, asa ca Shizuki il prinse de marginea de sus a pantalonilor.
-Simt ca o sa-mi cada pantalonii! Simt ca o sa-mi cada pantalonii! In cele din urma Shizuki reusi sa-l traga peste balustrada:
-Sunt bine, nu te ingrijora. O linisti Naoko.
-Da, dar ursuletul e bine?
Dupa toate caruselele, probele si gustarile pe care le-au incercat, Naoko ii oferi lui Shizuki un cocktail cu aroma sa preferata. Asteptand ca acesta sa fie pregatit, lui Naoko ii atrase atentia faptul ca Shizuki facea baloane de sapun cu una din jucariile cumparate de el. Acea latura copilaroasa, vulnerabila si delicata a ei il facu sa se relaxeze.
-Iti place de ea, nu? Aparu de nicaieri Haruo care ii puse mana dupa gat, sprijinindu-se de el. Naoko se trezi brusc din acea starea de contemplare:
-Ce!? Tu de unde ai aparut?
-De pe jos…Am cazut.
-H-Haruo?...Unde e Akane-chan!?*
-Ups!!! Am uitat-o acolo!!! O lua la fuga spre locul unde o lasase singura, rugandu-se sa o mai gaseasca acolo.

*Akane Kasumii (numele intreg)

Ce amuzanta a fost partea unde cade ursuletul, "simt ca o sa imi cada pantalonii" . :))
Si Haruo,cum a putut sa o uite pe Kasumii!? E chiar haios. Tine-o tot asa!