Palatul îngerilor

-Multumesc.

M-am indreptat spre iesire.

Acum a venit momentul să mă joc de-a omul...


 

Am ajuns la palat furioasă. De ce eram de fapt supărată? Din cauza unui copil care nu știe să prețuiască ceea ce are?! Hmpf, dar așa sunt oamenii...nu realizează acest lucru decât atunci când îl pierd, de asta există îngerii întunecați. Oare la ce mă puteam aștepta de la un copil? Știam că se va ajunge la asta și i-am dat totuși o șansă...cred că vechile obiceiuri nu se schimbă chiar și după atâția ani...
-Rei-chan...
-Da?
Auzisem glasul doicii ca prin vis.
-Ce voia acel om?
-Nici ea nu știa ce voia...
-Atunci de ce ai răspuns chemării ei? Știai ce se va întampla...
-Da, dar am sperat să mă înșel. Poate că voiam  să-mi fac o prietenă...
-Ființele umane, rareori știu ce înseamnă prietenia cu adevarat, sunt o cauza pierdută. Să știi Rei-chan, că mereu poți conta pe mine, eu nu-mi trădez stăpâna...
-Nu sunt stăpâna ta...ești ca o mamă pentru mine și îți sunt recunoscătoare pentru asta.
Din ochii ei albaștrii răsăriră lacrimi. Îi spuneam asta pentru prima oară, deși i-am dat de înțeles de atâtea ori ce simt cu adevărat pentru ea. M-am ridicat de pe tronul de catifea roșie și am îmbrațișat-o.
-Voi încerca să-mi iau locul de drept,dar fără ajutor...o voi face singură.
-Vin cu tine! Știi ce s-ar fi întâmplat dacă nu eram eu atunci...
-Sunt mult mai puternica decât eram atunci. Puterile mele au crescut...și apoi, nu vreau să te pierd.
-Indiferent că-ți place sau nu, vin cu tine! spuse ea pe un ton hotărât.
-Uneori poți fi atât de încăpățânată...Bine, poți veni cu mine.
Se pare că ființa care putea și voia să mă ajute fusese tot timpul lângă mine, numai eu n-am vrut să văd asta. Nu știam că va durea atât de tare să o văd plângând. O iubeam prea mult ca să las vreun rău s-o rănească. Era rândul meu să o protejez.


 

Am intrat usor in incapere.O zarisem pe Kami Rei acolo..Cu o femeie.Se pare ca deranjam si de aceasta data.Aruncasem o ultima privire la Evelina care era in bratele mele in forma ei de papusa si apoi am zis:
-Kami-chan!tupeul meu se pare ca nu avea limite.

Hmmm era destul de calma...Ciudat
-Bun...Pai e vorba de...Evelina,i-am aratat-o sa o vada.

-O păpușă?! Da, o văd...și ce-i cu asta? îl întreb plictisită. Și nu crezi că ești cam mare să te joci cu păpuși?

 

-E Evelina!Slujitoarea ta!am exclamat.

-Ea nu m-ai este slujitoarea mea! Am eliberat-o...așa a vrut ea. Dacă vrei cu adevărat să o transformi la loc va trebui să plătești un preț.



 

-Hmmm...Ascult.

-La ce ești dispus să renunți?l-am întrebat privind în neant. O mână, un ochi...inima ta...

 

-Daca stau sa ma gandesc nu merita sa fac asta pentru ea...Am vrut sa plec,dar Evelina ma implora.

-Scuze Evelina,nu se merita...

-Bun se pare ca aici nu face-ti nimic fara a primi ceva inapoi.Bine atunci iti voi da....Stai putin!Daca iti dau inima mea...Asta inseamna ca o sa mor?

-Nu am de gand sa mor.Mai ales pentru un Inger Intunecat.

-Stai!Tu chiar ti-ai taiat o mana pentru ea?am intrebat mirat.
Probabil avea sa-i creasca alta la loc=))

Evelina era acolo si tacea.M-am uitat la Kami Rei si cu o ezitare am zis:
-Multumesc!Si Evelina iti multumeste.

După plecarea lor, au început să se audă tunetele, iar fulgerele dansau deja pe cer. Noaptea se lăsa încet asupra tărâmului adormit. Priveam crengile copacilor, care desenau creaturi înfricoșătoare pe pereți. În asemenea nopți furtunoase, mama obișnuia să-mi cânte până adormeam. Fără să vreau, pașii mei s-au îndreptat spre pianul din colțul încăperii, care era mai mereu acoperit cu un material din mătase roșie. Mă așteptam să fie prăfuit, dar era ca nou...de parcă m-ar fi așteptat în tot acest timp. Am început să-mi plimb delicat degetele pe clapele albe și negre, al căror sunete răsunau în mintea mea ca o explozie de culori. Am auzit ușa deschizându-se, dar nu m-am oprit; știam că era doica. Încă auzeam glasul mamei și cuvintele ei:little child, be not afraid/ though rain pounds harshly against the glass/ like an unwanted stranger, there is no danger/ I am here tonight.
Doar atât îmi aminteam, dar am continuat cântecul de leagan cu versurile inimii mele: For you know, once even I was a/ little child, and I was afraid/ but a gentle someone always came/ to dry all my tears, trade sweet sleep for fears/ and to give a kiss goodnight. Well now I am grown/ and these years have shown/ that rain's a part of how life goes/ but it's dark and it's late/ so I'll hold you and wait/ 'til your frightened eyes do close. And I hope that you'll know...everything's fine in the morning/ the rain'll be gone in the morning/ but I'll still be here in the morning.
Din ochii mei se revărsau lacrimi, dar nu m-am deranjat să le șterg...eram fericită. Mi-am lăsat vocea să pătrundă în noapte, acompaniată de pian și furtună.


 

Ușa de fier se deschise cu un scârțâit puternic. La lumina razelor roșiatice ale lunii și ale candelelor, puteam vedea silueta impunătoare a unei femei, înveștmântată într-o armură azurie, decorată cu solzi de dragon. Pășea greu și apăsat pe podeaua neagră, ridicându-și încetișor sabia de gheață, care răspândea în jur o aură argintie. În mâna stângă ținea o sferă de foc înghețat. Cu cât se apropia mai mult, flăcările înghețate o învăluiau, făcându-i părul să se unduiasca precum șerpii. Avea întipărită pe chip o expresie de cuceritoare. Se opri la câțiva pași de tronul meu și îmi aruncă o privire răzbunătoare. Își puse sabia indolent pe umăr, apoi așteptă de parcă s-ar fi aflat în fața unui tablou.
-Cine ești? o întreb cu răceală.