La cafenea

M-am dus la spitalul unde era internată Rosa. Trebuia să aflu mai multe de la ea și probabil că se trezise până acum. Pisica mă așteptă afară. M-am dus la recepție și am întrebat-o pe asistenta care vorbea la telefon, unde e camera Rosei Miller. Aceasta mi-a aruncat o privire de șarpe și mi-a arătat lista pacienților, apoi s-a întors la convorbirea ei importantă despre doctorul care îi făcea ochi dulci. Mi-am zis că sub nici o formă nu voi mai apela la ajutorul ei.
În fața camerei Rosei era tânărul care mă lasase să intru în camera arhivelor. Se pare că lui îi dădeau toate treburile plictisitoare pe care nu voiau să le facă alții.
Însă el nu părea supărat. Mă recunoscu imediat.
-Doamna Miller s-a trezit?
-Da, dar este încă în stare de șoc. Tot are vedenii și îngână ceva despre un copil.
-O să intru să vorbesc cu ea.
-Am ordin să nu las pe nimeni să intre în afară de asistenta medicală...
-Ignoră ordinul! Este vorba de multe vieți, deci nu te lua după așa-zișii tăi superiori.
-Am înțeles! Dar dacă aflți ceva de la Miller să mă anunțați.
Am intrat în camera de spital. Rosa stătea nemișcată. Privea fix un punct pe tavan.
Oare ce pățise? Dacă îmi amintesc bine, ochii ei erau la fel de negrii ca ai victimei găsite la motel. Dar spre deosebire de celelalte crime, Rosa a avut suficientă putere să se ridice și să agațe de mine. Ce a cruțat-o de puterea semnului lui Nothingman? Ce a ținut-o în viață?
Brusc, mi-am dat seama care era răspunsul. Când m-a atins, puterea mea de a vedea amintirile s-a declanșat fără să vreau. Deci Rosa avea și ea puterea de a vedea amintiri, iar a ei s-a încrucișat cu a mea și a avut acces la o mică parte din abilitățile mele. Femeia chiar a fost norocoasă că eram prin preajmă, dar mă tem că asta va avea consecințe grave.
Am pășit spre patul ei și i-am atins fruntea. Începu să-și rotească privirea prin cameră.
-Viziunea...viziunea... Acum știu...nu-mi pot proteja copilul. Ajută-mă. Ajută-mi copilul.
-Calmează-te! Copilul tău e bine!
S-a uitat la mine și părea să mă recunoască.
-M-mulțumesc. Cine ești?
-Sunt cea care te-a găsit în magazinul tău!
-Da...ți-am simțit prezența. Chiar și când eram leșinată, te-am simțit alături de mine. Mi-a luat și ultimul strop de putere ca să-ți dau ceea ce mai aveam.
-Da. Am văzut orfelinatul...
-Acela e copilul meu... I-ai văzut ochii? Știi cum se simte asta? Să știi că bebelușul tău nenăscut urmează să... Nimeni nu m-a crezut. Când Jack m-a sunat să-mi spună că știe despre abilitatea mea și că știe pe cineva care mă poate ajuta, am fost atât de ușurată. Cineva crede! Dar nu au mai avut șansa să mă ajute. Când m-am dus acolo, el era mort deja.
Femeia se întinse după hainele ei și scoase un fel de dispozitiv din buzunarul jachetei.
-El mi-a dat asta. El a venit la magazinul meu. Mi-a spus că vede și el. Mi-a spus că îl pot ajuta să-i pună capăt... ceea ce am văzut e o salvare, pe care unii oameni vor să o oprească. Dar eu nu am putut înțelege cum îl va ajuta moartea să înțeleagă. Am văzut persoanele pe care le-a ucis cu mult timp în urmă, și pe cele care avea de gând să le ucidă. El s-a uitat la mine cu tristețe și mi-a spus că știa deja decizia mea. Mi-a dat acest dispozitiv, iar după ce a plecat, i-am uitat numele și felul cum arăta.
-Deci l-ai întâlnit pe Nothingman. El poate șterge amintiri.
-Da. Nothingman. Așa i se spune în rândul reporterilor.
-Mulțumesc, Rosa. Mi-ai fost de un mare ajutor. Nu-ți fă griji! Copilul tău va fi bine.
-Stai... Jack. Unde-i Jack? Oh, nu! E mort... e mort!
-De unde știi?
-A fost marcat. Semnul! Locuiește în apropiere. Găsește-l, te rog!
Am luat dispozitivul cu mine. Era un transmițător de tip vechi, care nu fusese pus pe piață. Cu siguranță, la momentul respectiv, l-ar fi îmbogățit pe cel care l-a creat. De ce a fost retras?
Am ieșit în stradă. Pisica mă aștepta cuminte lângă treptele spitalului. Telefonul din cabină suna neîntrerupt. Am răspuns.
-Ești pe calea cea bună în prinderea lui Nothingman!
-Vocea ta...te cunosc! Te-am văzut în amintirile victimei de la motel! Îl cunoșteai!
-Ce păcat! Erau cei mai buni dintre noi!
-Noi? Cine sunteți voi?
-Nu contează cine suntem. Contează doar că avem același scop. Vrei să îl oprești pe Nothingman, la fel ca noi. Este misiunea lui Nothingman să asigure venirea întunericului. Vrăjitoarea ți-a arătat deja.
-Creșa...copilul... este și el o altă victimă a lui Nothingman?
-Copilul este doar una din victimele lui. Intenționează să-i aducă în acea stare pe toți oamenii.
-Tuturor?! Eh, ar fi cazul să devin serioasă!
-Poate tu vei reuși să-l oprești, de vreme ce noi am dat greș de fiecare dată. La revedere!
Trebuia să mă grăbesc la locuința lui Jack Marvel și pisica știa unde este. Am urmat-o.

Eu plecasem de langa Ari si o urmarisem pe Kami pana la spital. Beau potiunea de invizibilitate pentru a trece de gardieni spitalului. Continui sa o urmaresc pe Kami. Ascult apoi toata conversatia si incerc sa inteleg.

Străzile erau umede și pisica se vedea că știe toate aleile întunecate.