La cafenea

De la apartamentul meu și până la cafenea erau doar câteva străzi distanță. Cum era încă devreme, m-am hotărât să merg până acolo pentru ca voiam ceva dulce, iar prăjiturile și cafeaua de acolo erau delicioase.
Am intrat și după vreo trei minute în care m-am uitat la prăjituri, m-am decis să-mi iau două: un diplomat cu ciocolată și o albă-ca-zăpada. M-am așezat la o masă și am început să le înfulec. Desigur, mă uitam și la persoanele care intrau și ieșeau. Uneori, mai ascultam și conversațiile lor, dar astăzi mi-au trezit interesul două tipe care stăteau împreună la o masă și își arătau inelele. Una avea niște bijuterii superbe, dar cealaltă avea inele din dulciuri. M-am gândit că are destule dulciuri pentru o zână măseluță, așa că le-am făcut să dispară chiar din fața ochilor ei.

Ma uitasem discret in jur sa vad cine facuse asta si cnad sesizez cine, aveam de gand sa o fac sa plateasca pentru farsa. Arunc o mica vraja de impiedicare, vrand sa o fac sa cada pe jos si cu asul in propriile prajituri pe care si le cumparase.

Wow, zâna aia chiar nu-și vedea lungul nasului. Desigur, vraja ei nu folosi la nimic pentru că magia nu funcționa împotriva mea, dar ca să-i întorc favorul, când nu se uita, i-am înapoiat vraja.

-Sigur. Ii spun eu lui Ari. Nu observasem ca kami imi inapoiase vraja. redeam ca doar o blocase. Dar ma gandeam la orice posibilitate.

''Un scut protector''? Era la fel de inutil ca orice vrajă, dar se pare că ele nu știau asta. Atâta lipsă de experiență și cunoaștere... Deja îmi pierdusem interesul asupra lor, plus că îmi pierdusem timp prețios cu ceva ce nu-mi merita atenția. Mi-am terminat prăjiturile, fără să le mai acord nicio atenție celor două femei, apoi am ieșit și m-am îndreptat spre pădure.

Vremea era cețoasă, exact cum îmi plăcea mie. În drumul meu am trecut pe lângă un motel care colcăia de polițiști. Se pare că era vorba de un cadavru găsit la al doilea etaj. Polițiștii habar nu aveau  ce era cu acel corp, nu avea niciun act de identitate asupra lui, nimic care să indice de unde venea sau ce căuta acolo. Desigur, se înregistrase la motel sub un nume fals și ce era și mai ciudat era că avea venele negre și albul ochilor i se transformase în negru.
Mă gândeam că tocmai mă alesesem cu un caz. Era numai bun să-mi alunge plictiseala, cel puțin pentru o vreme.

-Ei, daca a renuntat, asta e. Ce parere ai? Vrei sa mergem sa o urmarim sa vedem unde se duce? Spun eu sorbind tacticos din cafeaua inca fierbinte.

M-am apropiat mai mult de motel. Acolo, pe o bancă, stătea proprietara motelului. Era mai mult decât speriată. M-am așezat alături de ea și i-am oferit niște inele de ciocolată. Ea avea nevoie de ele mai mult decât mine. I-am pătruns în minte, nu aveam nevoie decât de informațiile din ultima noapte.
Se pare că venise un bărbat aseară, cu păr roșcat, ochi gri. Se cazase sub un nume fals, evident, dar plătise cu bani gheață așa că nu prea conta. Nu îi arătase niciun act de identitate. Îi spune că o să vină o femeie să se întâlnească cu el, așa că plătește în avans. Nu ieșea cu nimic în evidență, era doar puțin neliniștit. În ochi i se citește frica, o frică teribilă pe care încearcă să o țină sub control.
O ora mai târziu apare o femeie. După îmbrăcăminte, pare a fi o țigancă. Se semnează și ea în registru și urcă în camera bărbatului. Nu stă mult, după jumătate de oră iese. Bătrâna o zărește doar cu coada ochiului când pleacă, dar pot să-mi dau seama că și femeia era terifiată. Bătrâna îi duce cina în cameră bărbatului, apoi pleacă. Nimic ciudat cu acesta, fără vene negre și fără ochi înnegriți. Dacă luase ceva, nu-și făcuse încă efectul.
Pe la miezul nopții se stârnește furtuna, vântul urlă, iar bătrâna ascultă tunetele și urmărește cum fulgerele luminează camera. Deodată se aude un țipăt, urmat de o izbitură. Se aude destul de încet și doar o dată, așa că bătrâna crede că a fost urletul vântului, cât despre izbitură, ea nu o aude pentru că în momentul ăla afară trăsnește.
Dimineața, pregătește micul dejun și se duce spre camera bărbatului. Bate la ușă, dar nu-i răspunde nimeni. Speriată că a dat peste nu știu ce drogat ea deschide ușa cu cheia de rezervă și îl vede pe bărbat, care părea că doarme pe pat invers. Abia atunci observă că are ochii înnegriți, venele negre și pe frunte un simbol ciudat. Același simbol era desenat și pe peretele de deasupra patului. Bărbatul stătea ca și cum ar fi privit semnul de pe perete toată noaptea. Chiar și prin intermediul bătrânei, nu am putut vedea în amintirile acelui bărbat, era ca și cum fuseseră șterse cu un burete. Prin ochii lui nu vedeam decât o imagine ștearsă a unei femei care bolborosea ceva. Asta era singura amintire a bărbatului. Am studiat camera și nu era niciun semn de luptă sau că ar fi pătruns cineva înăuntru. Deci de la ce i se trăgea moartea și ștergerea amintirilor?
Am ieșit din mintea bătrânei și i-am urmărit pe polițiști. Câțiva șopteau între ei.
-Investigațiile nu au identificat niciuna dintre victime. Nu au amprente, nicio fișă după dantură, nu au obiecte personale care să fie asociate cuiva anume. Nimic.
-Este îngrozitor! Este iar lucrătura lui Nothingman? Pare a fi a lui. Credeam că se oprise pentru o vreme, dar uite că zece ani mai târziu apare iar. Mă tem că va lovi din nou!
-Și eu! Dar cel mai teamă mi-e că nu vom putea să-l prindem niciodată. Să sperăm că nu este Nothingman. Poate e un alt psihopat care îl admiră. Țin minte că au apărut câțiva, după ce realul a încetat.
-Da, dar alea nu au fost ca acesta. Acolo, criminalul a fost neglijent și a lăsat urme, dar cazul ăsta e curat. Nu avem nicio pistă!
Polițiștii oftară și se întoarseră la ancheta lor.

O urmam curioase pe Kami, ajungand la motelul respectiv si noi. Ne cazam acolo desi receptionerul ne priovi putin ciudat de parca am fi facut ceva periculos, de parca ii era frica sa nu fim si noi ucise de catre psihopatul care actiona zilele acestea. Ne spuse despre riscurile cazarii in motelul sau dar eu accept pe proprie raspundere.
-Hm, un ucigas nebun. Suna destul de interesant si atractiv. Cred ca ma voi implica si eu in rezlvarea cazului. Ce zici daca am face echipa si poate i-am da noi de capat?

-nici eu nu stiu cat de bine m-as descurca in rolul unui detectiv dar macar ar merita sa incercam sa o ajutam pe Kami Rei in investigatii. Insa mi-e teama ca mai mult am incurca-o. Totusi ma gandeam sa ne ezumam la cautarea unor indicii pe care sa i le dam ei, si sa o lasam pe ea sa se ocupe de intrebari.

-Intradevar am putea face si asta. Ar fi o idee. Pai sa incepem sa adunam indicii. Spun eu apoi dupa ce stau putin de vorba cu receptionerul ii spun;
-Uite, am aflat deocamdata un lucru marunt dar cred eu important. Ar putea fi unul sau mai multi nu stim, dar ceea ce e important, este ca evident e membru al unei secte satanice. A lasat ca indiciu un semn satanic pe peretele camerei unde a fost ucis un barbat si e un criminal in serie. A ucis de-a lungul timpului mai multi barbati lasand semne satanice o pentagama pe perete si cadavrele pareau ca se uita la acea pentagrama de pe perete.

-Intradevar insa ma gandesc acum ca totusi poate ar fi prea periculos sa ne bagam. Cand e vorba de secte nu prea e de bine.

Trebuia să aflu mai multe despre acest Nothingman. Nu auzisem că ar mai fi lovit și altă dată. Cred că polițiștii au încercat să mușamalizeze totul în lipsă de indicii. De asemenea, mi-am dat seama că eram urmărită, dar nu avea nicio importanță, atâta timp cât nu se băgau prea mult peste investigațiile mele, de fapt, era un lucru bun, pentru că astfel atrăgeau atenția asupra lor, iar eu puteam să-mi văd liniștită de treburi. Nu mai aveam nimic de aflat la motel, așa că m-am gândit să mă duc la secția de poliție. Trebuia să intru în arhivele lor și să aflu mai multe.
Când am ajuns la secție, m-am dus la un tânăr care stătea în fața camerei arhivelor. Mi-am dat seama că este un novice și nu își cunoștea încă toți colegii. I-am arătat isigna de detectiv și m-a lăsat să intru, cerându-i să nu fiu deranjată.
Acolo erau munți de dosare și majoritatea nici nu era sortată. Nu aveam timp și nici răbdare să caut un anume dosar în mii de alte dosare, așa că am scos din geantă un omuleț de ceară, care era reprezentarea unui scrib bătrân. Am scos din geantă o sticluță și am deschis-o. Din ea se prelinse un fum albicios care intră în omul de ceară. În câteva clipe omulețul începu să se miște.
-Încântat să te revăd, prințesă! spuse acesta. De mult timp nu ne-am mai văzut!
-Ținând cont că ești doar un spirit al cărților, nu prea mă poți ajuta cu multe chestii, până la urmă, dacă nu veneam eu să-ți ofer un loc în biblioteca mea, a-i fi rămas pentru totdeauna în acel loc, bântuind trecătorii și lăsându-i în pace, abia după ce îți dădeau o carte.
-Nu sunt prea mândru de trecutul meu, atâta doar că îmi plac cărțile. Cu ce îți pot fi de folos, prințesă?
-În mod normal nu te-aș fi chemat într-o păpușă de ceară, aș fi avut nevoie doar să vorbești, dar acum am nevoie să găsești dosarul despre Nothingman sau tot ce are legătură cu felul acela de crime.
-Înțeleg și mă supun!
Omulețul se cufundă în dosare, răscoli toate ungherele și toate rafturile și în cele din urmă, îmi aduse vreo șapte-opt dosare, apoi se ascunse la loc în poșeta mea.
Am luat primul dosar. Erau pozele mai multor oameni, bărbați și femei deopotrivă. Criminalul sau criminalii fuseseră numiți Nothingman, adică ''omul nimic'' pentru că nu lăsa niciun indiciu asupra lui sau asupra victimei. Niciuna din victimile sale nu au fost recunoscute, însă modul de operare fusese același. Semnul pe care îl lăsa asupra locului și asupra crimei era un cerc cu mai multe linii ondulate în jurul lui, semăna cu un copac sau o floare după mine. Era ca și cum criminalul își însemna victimele. După dispariția lui Nothingman au apărut și alți ciudați care au încercat să-i imite modul de a lucra, dar nu știau nimic despre însemnul pe care cel real îl lăsa în urma lui, astfel că unul ucidea doar bărbați și le cresta o pentagramă în frunte, iar alții încercau să nu-și lase vreo urmă în urmă. Toți însă au fost prinși, iar crimele de acel fel au încetat, dar Nothingman a juns în atenția reporterilor, care îl prezentau ca pe un fel de legendă urbană. Se descoperiseră șase victime din mai până în iulie în acel an. Oamenii presupuneau că e vorba de o sectă, iar alții că acele persoane ucise erau de fapt niște spioni, iar Nothingman le descoperise la timp și îi lichidase. Dar după două luni în care făcuse șase crime, Nothingman se oprise. Ce îl făcuse să se oprească? Și cum investigațiile nu duceau nicăieri, și polițiștii au renunțat la caz, crezând că de acum totul revenea la normal.
Cazul ăsta chiar era ceva. Am scos o foaie și am început să notez ceea ce aflasem din dosarul lui Nothingman.
1. Criminalul nu a fost prins niciodată.
2. Victimele nu au fost identificate niciodată.
3. Cauza morții nu a fost niciodată determinată. Se știa doar ceea ce era aparent, adică ochii victimelor se înnegriseră și venele erau proeminente, mai ales în zona feței.
4. Un semn e mereu lăsat lângă scena crimei.
5. Criminalul s-a oprit brusc, iar poliția nu a rezolvat niciodată cazul.
Între timp, polițiștii care fuseseră la scena crimei, terminaseră treaba și se întoarseră. Am lăsat baltă dosarele și am ieșit de acolo, nu înainte de a pătrunde în mintea unuia dintre acei oameni să văd dacă aflaseră ceva în plus.
Se pare că după ce duseseră cadavrul la morgă, în camera unde fusese descoperit, găsiseră ascuns un pistol și un inel. Ambele fuseseră lăsate la morgă, întrucât nu aveau amprente pe ele.
M-am dus la morgă. Ce neglijenți erau polițiștii cu cadavrele și obiectele lor! Abia acum vedeam și eu corpul neînsuflețit. Am luat inelul de pe masa de alături și i l-am pus pe deget. Imediat, pe mână îi apăru un tatuaj, un cerc cu mai multe raze. Era un soare. Tot atunci i-am văzut clar și ultima amintire. Era o femeie care îi oferi inelul. Ea îi spuse că vălul a fost rificat de pe ochii lui, că stătea acum împotriva venirii întunericului, că era unul de-al lor acum.''
Vederea acelei imagini îmi produse o ușoară stare de greață și amețeală. Am ieșit afară.

-Intradevar, mai bine ii lasam pe profesionisti sa se ocupe. Ce putin sper ca Kami stie ce face si in ce se baga.

Trebuia să o găsesc pe femeia cu care se întâlnise cu o seară în urmă. Îmi aminteam numele ei din registrul motelului. Se numea Rosa Miller, iar numele ei era în cartea de telefoane. Se pare că era deținătoarea unui magazin de obiecte oculte.
Am mers să o întâlnesc pe Rosa. Aveam multe întrebări să-i pun.
Am intrat în magazin, dar deși era deschis, nu era nimeni acolo. Simțeam însă neliniște. Nu eram singură în magazin. M-am dus în camera din spate. Acolo ușa era încuiată din interior. Am bătut dar nu răspunse nimeni. Am forțat-o și am intrat. Pe podea era Rosa Miller.
-Doamnă Miller?!
M-am apropiat de ea sperând că o mai pot ajuta, dar ea se ridică brusc de jos și-și întinse mâinile spre mine, țipând. Am căzut amândouă și atunci am avut o imagine involuntară a amintirilor ei.
Era un fel de orfelinat, dar era murdar și stătea să se dărâme. Auzeam plânsul unui copil, iar când mi-am întors privirea l-am văzut într-un pătuț de copii. Era speriat.
M-am trezit la fel de repede. Rosa încă era pe podea. Am văzut că ținea în mâini un disc. L-am luat, apoi am sunat la salvare. Înainte să ies, am răscolit puțin prin lucrurile ei și am aflat că purtase recent o conversație cu un reporter care scrisese despre acest caz. Era bine că redacția era doar la câteva străzi distanță. Afară se întuneca și se făcea mai frig, plus că mă așteptam la o noapte furtunoasă.
Redacția era închisă la ora aceea. Mai erau câteva lumini pe hol, probabil ale paznicului de noapte. Nu mă așteptam să-l întâlnesc acolo pe reporterul acela, dar îi puteam verifica în birou. M-am dus prin spatele clădirii. Acolo era o ghenă de gunoi și câțiva saci de plastic. Era și o pisică neagră, care îmi urmărea atentă orice mișcare. Cred că era de mult timp pe străzi, pentru că avea o cicatrice deasupra ochiului drept, una dintre urechi ruptă, iar blana îi era smulsă și rară pe alocuri. Părea că vrea să se apropie de mine, dar renunță, în schimb mă privi fix în ochi. Probabil se obișnuise cu ideea că nu e nimeni care să o vrea. Pisica își amintea de fiecare persoană de care încercase să se apropie, dar de cele mai multe ori a fost lovită, iar singura care o privise cu milă era o fetiță. Dar mila nu ține de foame. Am sărit pe scara de incendiu, chiar dacă era la trei metri înălțime, deoarece mai sus era deschisă o fereastră, probabil paznicul o deschise sau pur și simplu fusese uitată deschisă de un angajat.
Am intrat în clădire. La parter era paznicul, care stătea picior peste picior și își urmărea serialul preferat. Nu prea îi păsa nici dacă ar fi trecut patru hoți prin fața lui. L-am lăsat cu treburile lui. Eu am intrat în unul dintre birouri. Am crezut că am dat iar peste o cameră a arhivelor la câtă dezordine era. În spatele unui morman de cărți, dormea un bătrân. Nu l-am trezit. M-am dus la computerul lui Jack Marvel, reporterul, și nici nu mi-a fost greu să-l găsesc, mai ales că avea numele lui trebut peste tot și un ditamai posterul cu el câștigând un concurs de interviuri. Am încercat să văd ce era pe disc, dar era codat, aveam nevoie de un alt disc ca să-l văd pe primul.
Mi-am lăsat capul pe spate, eram prea obosită ca să mă joc cu găsirea decodorului. Mi-am dat seama că pisica mă urmase în clădire. Stătea și mă privea de după biroul bătrânului. Pe el nici nu îl băga în seamă, deși stătea chiar lângă dânsul. I-am făcut semn să se apropie, deși nu mă așteptam să o facă. Mi-am întors o clipă capul într-o parte la sforăitul bărbatului, dar acesta dormea buștean. Pisica se apropiase mai mult de mine, apoi sări pe birou și trase cu ghearele o carte din tot acel morman, după care, la fel de repede, se dădu jos și se ascunse după coșul de gunoi, începând să mă urmărească, din nou. Am deschis cartea, care era semnată de Marvel, iar între paginile ei am găsit al doilea disc. L-am pus repede și am aflat mesajul: ''Rosa, hai să luăm cina la restaurantul Scorpion.'' Doar atât și nimic mai mult, dar pentru ce atâta discreție? Oare avea probleme cu scăparea de informații? Era paranoic sau poate ascunde ceva... Se pare că era programată pentru seara asta. Acum aveam de gând să merg în locul Rosei, poate mai aflam ceva în plus.
M-am ridicat și am ieșit din birou. Pisica mă urmă, dar tot de la distanță.
-Ai de gând să mă urmărești toată noaptea? Vrei să-ți mulțumesc pentru ajutorul dat?
-Ia-mă cu tine, te rog! O să te ajut! Nu o să cer mâncare, o să fiu cuminte, o să te iubesc toată viața!
În urechile unui simplu om, ceea ce spunea pisica păreau doar niște miorlăituri. Ultimele cuvinte apoape că le strigase. M-am uitat la ea mirată. Nu mai spuse nimic, pesemne credea că nu înțeleg ce spune, așa că renunță. Oare de câte ori le rostise în speranța că i se va face cuiva milă de ea? Vocea ea suna răgușit și avea un ton plângăcios, dar care mai păstra o oarecare mândrie. Nu i-am dat de înțeles că știu ceea ce spunea, așa că am continuat ca și cum ea nu ar fi spus nimic.
-Să știi că merg la un restaurant acum! Poți veni cu mine! O să-ți comand un pește!
M-am întors pe unde am venit. Nici nu aveam nevoie să mă uit în spate să văd dacă pisica venea după mine. Știam că acum m-ar fi urmat oriunde.
Am ajuns la restaurant, iar ușa era larg deschisă. Dinăuntru se auzeau niște schelăituri. Am intrat și l-am văzut pe bătrânul care vindea flori la capătul străzii. Era întins pe podea, iar alături de el era câinele lui. Bietul animal încă încerca să-și protejeze stăpânul. Omul avea într-o mână o broșură a motelului, pe care scria: ''Ne întâlnim la 205. Semnat GP.M''
Deci Marvel și Rosa trebuiau să se întâlnească cu victima. Bătrânul nu avea acel semn pe frunte, deci nu fusese ucis de Nothingman, puteam să-i văd amintirile. I-am atins fruntea și imediat, ultima amintire de când era în viață prinse contur. Bătrânul se afla chiar pe aleea din spate a restaurantului, când aude un țipăt venind din apropiere. Aleargă și vede acolo un bărbat care stătea în fața unui perete pe care era desenat semnul lui Nothingman. Se pare ca semnul era responsabil de moartea bărbatului, întrucât după ce îi absorbi sufletul, i se înfieră pe frunte. De aceea nu se găsise vreo urmă a criminalului, nici nu era nevoie ca el sau ei să fie acolo, semnul chiar era blestemat și este chiar arma crimei. De aceea a fost atât de simplu.
M-am întors din amintirea bătrânului, el nici nu își amintea cum murise sau cine îl lovise. Câinele nu se dădea dus de lângă el, de aceea aveam de gând să mă întorc după ce se mai liniștea. Am ieșit în fugă pe ușa din spate a restaurantului, iar acolo, pe niște saci de gunoi, stătea bărbatul pe care îl văzusem în amintirea florarului.
Am sunat la poliție să vină să ia cadavrele.

-E pacat ca un semn care la inceput apartinea Divinitatii a inceput sa fie asociat maleficului dar e bine ca pana la urma s-a despartit cele 2 semne in pentagrama obisnuita si pentagrama intoarsa. Si da ai dreptate, nici o crima nu e perfecta. Ma intreb eu daca cumva asta se datoreaza faptului ca nimen nu e perfect si tot omul mai greseste, sau se datoreaza unei egi a universului care are grija sa ii dea de gol pe infractori.