A dangerous mind

-Da, sunt fericita alaturi de el!

-Atunci ma bucur pentru tine. Totusi am si eu un mic regret si o marturisire de facut. Am vrut sa o protejez pe fetita. Intai am protejat-o de niste caini maidanezi apoi cand a aparut Lucifer cum nu cunosteam legatura dintre fetita si el. l-am atacat dorind sa o protejez. L-am muscat de picior, un pic mai sus de glezna. l-a muscat atat de tare ca daca ar fi fost om, ar fi murit. Sper doar sa ma ierti, macar pe jumatate.

-Va fi bine! Probabil a si uitat! Poate o sa va imprieteniti pana la urma! spun eu razand. Ce miros frumos! Hai in bucatarie! El a gatit ceva delicios!

-Bine. Spun eu si merg in bucatarie impreuna cu Kami Rei.
-Deci despre ce fel de mancare e vorba? Eu as prefera ceva noutati, adica ceva ce nu am mai gustat pana acum, dar sa nu fie iute ca mancarea mexicana. Hm, poate ceva cu specific tropical, de pe niste insule de langa Ecuator. Dar daca spui ca el deja a pregatit ceva, cred ca ma voi multumi cu acel ceva si poftele mele le las pe data viitoare.

Am zambit si am intrat in bucatarie. Lucifer incerca sa o faca pe Lilla sa-si manance legumele, ca apoi sa ii dea desertul. Cand ma vazu, se opri pentru cateva secunde si spuse incurcat:
-Iubito, n-am avut prea mult timp la dispozitie, asa ca te vei multumi cu peste cu legume la cuptor, ciuperci umplute si la desert prajitura cu capsuni. Am pregatit mai multe pentru ca stiam ca vei aduce si cainele.
-Multumesc, dragule! ii spun eu zambind si il las sa-si vada de treaba.

-Ei bine, cred ca ma voi multumi doar cu cateva legume. Nu prea imi place pestele. Si desigur desertul. Imi plac foarte mult prajiturile. Si cred ca as puea sa o stimulez pe Lilla sa manance legumele. Poate ca daca ne puneti mai mult, si impartim legumele jumi juma... Am vazut multii copii in lumea oamenilor care capatau subit interes sa manance daca imparteau cu un catelus.

-Incearca si asa Lucifer! Dupa ce mananca o sa facem o scurta plimbare in pavilionul cu ciresi infloriti, apoi Lilla o sa adoarma imediat!
El facu intocmai, dar micuta nu voi sa manance legumele, decat dupa ce noi toti le-am mancat pe ale noastre. Desertul l-a mancat imediat, apoi a vrut sa mergem sa ne plimbam.

Eram incantata de perspectiva unei plimbari. Abia astpetam sa ne plimbam. Mai ales ca aveam ocazia sa miros si sa cercetez o multime de plante si flori.

Dupa ce am terminat de mancat am iesit la o plimbare. Vantul adia lin, scuturand petalele de cires. Lilla era in culmea fericirii alergand dupa fluturii albastri si stralucitori. Lucifer era calm, ca intotdeauna. Doar admira peisajul cu un zambet mic in coltul gurii si ma tinea de mana. Eu ma simteam putin obosita, deoarece a doua zi trebuia sa ma duc la munca. Tocmai incheiasem un caz si urma sa mi se prezinte altul.
Am mai stat ceva vreme si ne-am jucat cu Lilla, apoi am dus-o la culcare. I-am cantat cantecul ei preferat, iar dupa ce a adormit ne-am dus si noi sa ne odihnim.

Merg si eu la culcare, desigur in camera mea. Imi placea ca aveam la disozitie o camera intreaga a palatului. Ajung in camera insa nu aveam somn asa ca imi cautasem alta ocupatie. Ma plictisesc repede si incep sa ma joc cu o mingie. insa cum lasasem usa deschisa la camera si mingea era una cam saltareata si buclucasa, ma face sa o alerg prin toate holurile palatului. Ajung in drpetul camerei printesei cand eram gata, gata, sa apuc mingea, insa ea imi ricosa dintre labe si intra in camera printesei, prin usa putin intredeschisa. Intru si eu in camera dupa minge. Incerc sa pun mana pe minge cand mingea ricosa din laba mea direct pe o tasta a telefonului, care porni robotul telefonic. Robotul telefonic porni un mesaj care spunea ceva de o viitoare misiune. Eu curioasa, o intreb pe printesa despre ce misiune e vorba.

-In decursul acestui an m-am angajat ca detectiv in lumea oamenilor. E destul de interesant! Eu tocmai am terminat o misiune si maine am fost anuntata ca voi primi alta. Daca vrei poti veni cu mine, drept caine politist, dar mai intai trebuie sa dai niste probe in care trebuie sa-mi asculti comenzile si apoi sa faci niste teste, ca sa le demonstram ca esti un bun partener. Si desigur va trebui sa porti mereu lesa, deoarece cainilor politisti li se permite sa fie dezlegati doar dupa ce se asigura si ceilalti sefi de politie ca sunt in siguranta in preajma ta. Eu consider ca este prea multa tevatura, dar imi place aceasta meserie. Si acum nu mai locuiesc in vechiul meu apartament, acum am o vila la marginea orasului, langa padure. Este un loc minunat. Deci, ce zici?

-Pai ei bine, e destul de usor parerea mea. Sa iti ascult comenzile nu ar fi mare problema. Mai ales ca nusunt un caine obisnuit. Deci de grija dresajului ai scapat. Poate doar sa imi explici unii termeni politisti daca va fi cazul. Insa ceea ce recunosc e ca nu ma descurc prea bine la proba sportiva. Am participat la cateva concursuri canine cand am avut alte stapane inainte, dar mereu atuul meu a fost stilul si frumusetea, nu atletismul. Recunosc ca trebuie sa ma mai antrenez. Desi pe un teren neted sunt mai rapida decat toti cainii, mai rapida chiar decat lupii, insa la proba cu obstacolele o cam dau in bara. Rapida sunt dar nu am indemanare si sunt depunctata pentru ca cam daram obstacolele. Va trebui putin mai mult antrenament. Cat despre lesa, sunt obisnuita cu ea. Si da as vrea sa fiu partenera ta ca si caine politist. Mai ales ca am anumite atuuri fata de alti caini politisti. Auzul, vederea si mirosul sunt mult mai dezvoltate chiar si decat la lupi. As putea simti o substanta explozibila de la 2-3 km disatanta. Sa nu mai spun ca auzul meu e atat de fin incat pot auzi orice strigat deajutor pe raza unui intreg oras ca Tokyo. Am dat doar un exemplu. Iar vederea mea, in tot spectrul electromagnetic, ma face sa observ orice indiciu si detaliu nesemnificativ care tie sau cainilor politisti obisnuiti mai mult ca sigur v-ar scapa.

-Te pot ajuta eu la proba cu obstacolele! Uite! spun eu si ii arat in curte o alee cu obstacole formate din flori de mimoza, care la cea mai mica atingere s-ar fi ofilit. Te poti antrena in seara asta, maine ma voi trezi la 6 ca sa ved daca o poti face. Examenul se va tine la 7, va dura o ora cu tot cu testele de sanatate, apoi daca treci iti vei primi insigna. Daca totul decurge conform planului, la 10 voi fi prezenta sa-mi primesc noul caz, care am auzit ca este unul extrem de dificil.

-Multumesc frumos. Sper sa nu iti ofilesc toate florile. Spun eu si incep sa ma antrenez.
Incep intai prin a merge printre obstacole apoi incercand sa fac ture printre obstacole cu viteza din ce in ce mai mare, incercand sa cpat o anume agilitate.

M-am trezit dis de dimineata, fara sa il trezesc si pe Lucifer. Mi-am facut repede toaleta, apoi m-am dus in bucatarie, am mancat cateva cereale si mi-am facut niste sandvisuri. Am iesit in curte grabita si am verificat-o pe Alethia.

Dupa ce ma antrenasem destul de mult pana pe la vreo 2.30 Dimineata, ma culcasem ca sa fiu odihnita. Cand Kami Rei venise in curte, eu dormeam la capatul aleii. Dintre flori doar unele erau ofilite.
Eu eram atat de adancita in somn incat nici nu o simtisem pe printesa cand venise langa mine.

Am trezit-o pe Alethia si am testat-o, apoi dupa ce a trecut cu brio am pornit-o in lumea oamenilor ca sa-si sustina si acolo testul. Cand am intrat cu ea la locul examenului, ceilalti politisti ma cam luara peste picior vazandu-mi cainele, dar nu-i bagasem in seama, constienta fiind ca Alethia nu va avea probleme in luarea examenului.

Faptul ca acei politisti o luasera peste picior pe Kami Rei, ma facu sa fiu si mai ambitioasa in a le demonstra ceea ce puteam si sa fim noi cei care rad la urma. Primul test fu testul de agilitate printre obstacole pe care il trecusem cu brio, reusind sa ma inscriu in timpul limita chiar batand recordul celui mai rapid caine lup de pana atunci. Apoi Kami Rei, trebuia sa traga la sorti 3 bilete pe care erau scris pe fiecare cate o comanda la care eu ar fi trebuit sa raspund. Apoi fusesem anuntate ca dupa aceasta urma sa mai dau test la 2 probe impuse: Detectarea unor droguri si a unor substante explozive si ghicirea unui hot dintr-un cerc de suspecti.
Fusesem insa anuntati ca proba cu comenzile fusese mutata ultima. Astfel ca acum urma sa dau cele 2 probe impuse. La proba cu detectarea drogurilor si substantelor explozive, a fost usor. Le-am gasit destul de repede isa bazandu-ma doar pe miros fara a trisa cu superputerea vazului. A fost mai greu la proba cu depistarea hotului dintr-un cerc de suspecti. Mi se pezentasera 7 suspecti. Insa fiecare din cei 7 aveau o atitudine neutra, fara teama, fara ceva ce sa ii radeze. Erau destul de profesionisti. Si era normal sa fie asa din moment ce toti cei 7 erau politisti care lucrasera cu caini politisti si isi stiau foarte bine treaba. Timpul se scurgea destul de repede. Ii adulmecasem pe toti pe rand. Cand mai existau 10 secunde din timp eu aveam 3 suspecti din cei 7. Insa doar unul era corect. Era un fel de alba neagra. Trebuind sa ghicesc la care se afla portofelul furat. Din cei 7 suspecti principali eu trebuia sa il ghicesc pe cel coreoct din 3 incercari. Eliminasem 4 dintre ei, ramanandu-mi 3. Si din cei 3, il ghicesc p cel corect din a 2-a incercare. Acest fpat ma facuse ca la aceasta proba sa ratez 1 punct.
Urma si proba cu comenzile.

Proba cu comenzile a fost extrem de usoara, trebuia doar sa ii spun: ''Culcat!'', ''Rostogoleste-te!'' si altele de acest fel, astfel incat sa le demonstrez celor care ma urmareau ca am dresat-o bine. Am trecut proba cu felicitari, apoi am dus-o la cabinet pentru teste, in timp ce politistii care au fost de fata si au facut examinarea s-au adunat sa discute intre ei si sa decida daca sa ii acorde sau nu insigna de caine politist. Eu am asteptat pe hol in acest timp.

La cbinetul de teste, am fost intampinata de un medic veterinar care mi-a facut cateva teste medicale si a luat cateva probe de sange. Apoi trebuia sa astept afara cu Kami Rei, rezultatul analizelor si ca mediul sa faca carnetul de sanatate in care sa puna viza si parafa. Dupa ceva tip de asteptare, medicul iesise si le spuse politistilor: Am vesti bune si vesti rele. Vestile bune sunt ca este perfect sanatoasa si apta pentru a fi caine politist, vestile rele sunt ca are un altfel de metabolism care nu seamana deloc cu ce am invatat la scoala. Am analizat sangele la microscop de curiozitate. Nu face parte din nici o grupa cunoscuta iar ADN-ul e la fel si el o necunoscuta. In concluzie e ca daca s-ar imbolnavi n-ar putea-o ajuta nici un medic.
O alta veste rea, e ca nu ii pot face vaccinurile fiindca organismul ei nu ar suporta substantele.
Isi puse apoi in carnet in prezenta politistilor, viza si parafa si se semnase pe cele 2 stampile. Si apoi ii dadu carnetul de sanatate lui Kami Rei.

Am luat carnetul si doar ca masura de siguranta, am facut ca toate probele luate de la Alethia sa dispara si memoria medicului despre ceea ce vazuse, apoi am luat un taxi pana la sectia de politie unde lucram, pentru a-mi primi noul caz.

Eu eram bucuroasa ca acum eram caine politist. Acesta fusese unul dintre visurile mele pe care pina pana acum il tinusem doar pentru mine. Abia astpetam si eu sa lucrez impreuna cu Kami Rei la acest caz ce urma sa ni se prezinte. Eram curioasa si in stare de suspans.

Când am ajuns la secția de poliție, se pare că trebuia să plecăm din nou, pentru că acest caz era unul extrem de important, trebuia să colaborez cu un alt detectiv din altă țară. Aveam totul asigurat, trebuia doar să pornesc la drum imediat. Am luat un autobuz, în care erau permise animalele și am mers în Elveția.
Drumul a durat câteva ore bune, astfel că atunci când am ajuns era deja seară. Trebuia să ne întâlnim cu un profesor la casa lui. Trebuie să recunosc că eram destul de curioasă să îl văd pe acest om, întrucât auzisem că era destul de faimos în această țară. Plus că acolo urma să îl întâlnesc și pe celălalt polițist cu care trebuia să cooperez în rezolvarea cazului.
Am ajuns la o căsuță modestă, unde erau aprinse luminile la una dintre camerele de la parter. Am bătut la ușă și mi-a deschis un câine Bethoven. Am fost destul de surprinsă de acest lucru și de apariția profesorului. Acesta era un bătrân în scaun cu rotile, foarte vesel, care ne-a primit cu brațele deschise și ne-a dat voie să ne simțim ca acasă, în timp ce îl șteptam și pe celălalt detectiv.
Eu m-am plimbat prin laboratorul bătrânului, descoperind o colecție impresionantă de insecte de toate mărimile și culorile. În cele din urmă își făcu apariția și celălalt polițist, un bărbat tipic, care nu ieșea în evidență cu nimic, apoi ne-am adunat cu toții în laboratorul bâtrânului. Veni și profesorul și aduse cu el, ceea ce părea a fi o cutie, învelită cu un material lung și negru prin care nu se putea vedea nimic și o puse pe masă, când o așeză se auzi un sunet ca de sticlă.
De cum îl văzu pe bătrân, bărbatul îi spuse cu o voce hodorogită:
-Este o revelație, profesore. Pur și simplu nu-mi pot imagina cum un expert în insecte...ar putea fi de folos poliției.
Prosesorul îi răspunse deranjat:
-Nu e întru totul adevărat, dar am comis greșeala să devin unul dintre cei mai buni cunoscători ai faunei cadaverice.
-Gary, chiar trebuie să asclut din nou asta?
-Oh da, așa cum ai făcut și la primul tău caz de crimă. Ți-amintești, Jonathan? Primul caz rezolvat împreună...Când un cadavru este expus în natură, va fi devorat de insecte după un timp.
în timp ce bătrânul vorbea, câinele Bethoven își făcu apariția cu un cuțit în gură. Profesorul se sperie și o certă.
-O să te rănești dacă umbli cu un asemenea obiect. Ea este Layla, asistenta mea medicală. Eși prietena mea, de asemenea. Nimic din ceea ce fac, nu scapă de ea.
După ce o mângâie pe gât, câinele îi aduse o cutie cu medicamente, iar aceasta după ce luă una, continuă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
-Insectele devoratoare se împart în 8 grupe. Aceste 8 grupe de insecte vin la cadavru una după cealaltă, și asta la momente precise.
-Niciodată mai repede sau mai târziu, menționă Jonathan uităndu-se la mine.
-Le putem numi ''cele 8 escadroane ale morții''. Mai întâi, apar muștele obișnuite care-și lasă ouăle pe cadavru. Acesta e începutul ciclului. Fiecare grup de insecte stă exact 15 zile. Deci, înmulțește 15 cu 8. Numărul grupelor înseamnă 4 luni. Pentru acest cap, ciclul pare complet! mai spuse profesorul și trase materialul cu care era acoperită cutia de sticlă, lăsând la iveală imaginea macabră a unui cap de om, putrezit și plin de mușcături de insecte acoperit cu viermi. Când l-am văzut nu am lăsat să mi se vadă nici o emoție pe față, deși stomacul meu se revolta și mai că aș fi vărsat dacă nu mi-aș fi mutat privirea spre ferestră.
-8 luni. Am înțeles, spun eu indiferentă. Calculând numărul și felul insectelor...se poate obține data exactă a morții.
-Sau a crimei, adăugă profesorul.
-Deci, victima noastră a fost decapitată acum aproximativ 8 luni, spuse Jonathan.
-Și 15 zile. Nu trebuie să uiți, cadavrul a stat pe fundul lacului 15 zile, menționă profesorul. Înainte ca din cauza gazelor descompunerii să iasă la suprafață, acolo unde muștele abia așteptau.
-Exact 8 luni și jumătate, poate mai puțin.
-Era foarte cald atunci.
-Oricum, pot aprecia că a fost decapitată între zilele de 7 și 10 septembrie. Corect, profesore? întrebă polițistul.
Bătrânul încuviință din cap cu greu.
-Să ne gândim, continuă Jonathan. Prima fată a dispărut pe 9 septembrie, o turistă de 14 ani din Suedia, pe nume Patricia Carel. Cadavrul ei nu a fost găsit.
-La fel ca și altele, spuse trist profesorul și Layla veni lângă el punându-și capul pe genunchii lui. Ca și cel al lui Sarah. Săraca Sarah. Și ea e pe listă...și ea lipsește, dar n-avem dovezi că ar fi moartă. După această descoperire nu mai are rost să negăm. Există un criminal. Un criminal maniac. Un ucigaș de fetițe.
Când am auzit cuvântul ''fetițe'' mă trecură fiori de gheață.
-O să-l prindem, spuse detectivul. Și apoi... Noapte bună, domnule profesor, domnișoară. Ah, cât despre munca nostră în echipă, nu va fi nevoie, mai spuse el. O să rezolv acest caz și singur. Nu vreau să vă implic într-un asemenea caz dezgustător, deci vă puteți întoarce la secția de poliție unde aparțineți.
Jonathan nu-mi dădu ocazia să îi răspund, ci ieși repede pe ușă. Atitudinea lui mă cam enerva. Oricum nu aveam de gând să plec, dar aș fi preferat să-l evit pe cât posibil. M-am întors spre profesor și l-am întrebat:
-Cine este Sarah?
Bătrânul se apropie de biroul lui și scoase un album cu poze. Îmi povesti despre nepoata lui totul. Când venise să locuiască la el, ca să urmeze școala internațională de fete Richard Wagner, apoi cum dispăruse la câteva luni după aceea și nu a fost găsită nicio urmă de-a ei. Bătrânul era destul de trist când vorbea despre nepoata lui, așa că am decis să punem punct discuției și să mă duc la culcare.
Toată noaptea nu am putut dormi, în minte răsunându-mi cuvintele ''ucigaș de fetițe''. Criminalul ăsta trebuia prins înainte să mai facă o altă victimă. Apoi mi-a venit în minte numele școlii, unde învățase Sarah. Simțeam că nu era în regulă ceva, erau multe piese lipsă ale puzzle-ulului, iar eu trebuia să le pun cap la cap. Mâine urma să o las pe Alethia cu bătrânul, pentru câteva ore, iar eu urma să mă dau drept o elevă, care voia să se transfere la școala Richard Wagner, în speranța că voi afla mai multe despre Sarah, de la una dintre colegele ei, și poate ceva despre un posibil suspect.

-Ascultasem atenta discutia. Comportamentul respectivului politist care urma sa faca echipa cu Kami Rei, imi dadea banuieli. In mintea mea ea primul dintre suspecti cu care ne intalnisem. Dar nu putea fi acuzat fara gasirea indiciilor.

A doua zi m-am trezit devreme și am făcut toate pregătirile necesare pentru înscrierea mea la școala de fete din apropierea orașului. Eram sigură că dacă mă duceam acolo, puteam afla mai multe despre criminal, deoarece ce loc ar fi fost mai bun pentru maniac dacă nu o zonă în care putea să acționeze?
Nu i-am spus nimic bătrânului profesor și nici Alethiei. După ce am dat vreo două-trei telefoane și mi-am trimis dosarul la școala respectivă, am așteptat să primesc un răspuns. Surprinzător, am primit răspunsul așteptat într-o oră, iar în scrisoarea pe care mi-au trimis-o era scris că vor trimite pe cineva să mă ia de la aeroport. Grăbită, mi-am făcut bagajele la nimereală, unde am aruncat și un poster cu o trupă foarte populară printre adolescente și am ieșit repede afară, nu înainte de a scrie un mesaj codat, pe care l-ar fi înțeles Alethia, în care îi explicam unde eram și să nu mă caute pe moment.
Am alegat apoi spre aeroport cu bagajul, de unde abia am reușit să ajung înaintea trimisului școlii, care mă aștepta cu o pancartă, pe care era scris numele meu de studentă, Angela Moon. Trimisul era o femeie de vârstă mijlocie, care purta ochelari și avea părul blond și creț, prins într-un coc. Avea un costum cam demodat pentru acea perioadă și își freca mereu mâinile, de parcă avea un tic nervos, dar a fost foarte prietenoasă când m-a întâmpinat, iar când s-a prezentat, am aflat că era una dintre secretarele de la școală. Numele ei era Vera Morning. Nu venise singură, ci cu șoferul școlii. Mă ajutaseră să-mi pun bagajele în portbagaj, apoi am luat-o spre școală. Vocea secretarei denota o personalitate care mereu se supunea celor mai puternice, părea o femeie care m-ai tot timpul îi era teamă, în afară de asta, era chiar foarte drăguță.
-Știi zona asta? mă întrebă ea.
-Nu, e prima mea călătorie în Europa.
-Eo regiune deosebită. I se spune Transilvania elvețiană.
-De ce? întreb eu cu o curiozitate ieșită din comun.
-Nu știu. Așa-i spun. Deci, tu ești domnișoara Moon. Am citit în CV-ul tău că ești faimoasă în țara ta.
-Da...sunt cunoscută de mulți oameni, dar nu aș spune chiar faimoasă.
-Poate o să ne onorezi cu un concert.
-Cu siguranță, dacă voi avea ocazia.
-Ați venit singură?
-Da. Părinții mei lucrează în...Thailanda. O să stea acolo aproape un an. Nu au nici măcar telefon acolo.
-Oricum, te-au dat pe mâini bune. Cu siguranță o să-ți placă școala noastră. E una dintre cele mai bune din Europa. Pentru început, toți vorbim aici engleza și programul nostru de studiu e bazat pe cel american.
Secretara mi-a dat și alte informații, iar eu dădeam din cap în semn de încuviințare, ascultând toate detaliile. Am ajuns la școală pe la ora 5. Se întuneca deja. Urma să îmi petrec prima noapte aici. Chiar de cum am venit, am observat că școala era înconjurată de o pădure deasă, și deci era periculoasă pe timpul nopții.
-Ia-ți bagajele, îmi spuse secretara în timp ce eu mă dădeam jos din mașină și admiram clădirea impresiontă a școlii.
Erau aprinse toate luminile. Clădirea ea aparent nouă, dar încă păstra acel aer vechi și misterios al construcțiilor de acest gen. De la unul dintre geamuri, o femeie îmi urmărea toate mișcările.
-Impresionant, nu? zise secretara. Richard Wagner a trăit aici. Școala e în clădirea principală. Celelalte au fost închise deoarece nu sunt sigure. Să nu te duci acolo niciodată.
Am urmat-o pe femeie înăuntru, iar ea m-a condus spre locul unde urma să stau, apoi plecă în treburile ei. Eu mi-am făcut o inspecție a lucrurilor și am început să despachetez. Colega mea de cameră mă privea curioasă.
-Mi-e foame! Nu ai ceva de mâncare? o întreb eu încercând să deschid conversația. Datorită decalajelor orare, nu am mai mâncat de două zile.
-Nu, îmi pare rău. Am doar niște borcănele cu mâncare pentru copii. Am cu brânză, pui și tocană de legume. Le poți lua dacă vrei.
-Mulțumesc, o voi alege pe cea cu legume.
-Aceste borcănele au fost uitate de părinții mei, când m-au vizitat cu fratele meu mai mic. Are șapte luni. Pariez că e singurul bărbat care a văzut locul ăsta din interior. Ce gust are? mă întrebă ea după ce am gustat de câteva ori din borcănel.
-Parcă-i mâncare pentru pisici, spun eu zâmbind.
-Apropo, eu sunt Francesca. Sunt din Franța.
-Eu sunt Ka...Angela.
-L-ai văzut deja pe director? spuse ea aprinzându-și o țigară, dar o ascunse repede într-un sertar, deoarece o femeie intră fără să bată la ușă. Dacă vorbești de lup...
Era chiar femeia care mă urmărea de cum am ajuns.
-Tu ești fata cea nouă. Trebuia să vii azi după-amiază! spuse ea autoritar, iar tonul ei mă deranja.
-Avionul a întârziat din cauza vremii rele.
Femeia își mută privirea printre lucrurile mele și îmi confiscă afișul cu trupa de băieți.
-Școala are regulile ei. Trebuie să confisc asta, îmi pare rău.
-Stai, este trupa...
-Francesca, destul. În pat! Dacă te mai prind fumând, o s-o pățești. Și tu domnișoară...la culcare. Și stingeți lumina!
Ne-am băgat în pat și am stins lumina. Fata își aprinse iar țigara și spuse:
-Baba aia ți-a furat posterul...
-E în regulă. Mai am o grămadă în geantă. Mâine dimineață o să umplem camera cu ele.
Fata chicoti, apoi redeveni serioasă.
-Nu îți este dor de părinții tăi? mă întrebă ea.
-Da. Îmi este dor...
-La mine e mai diferit. Era ziua de Crăciun, iar noi ne deschideam cadourile împreună. Apoi telefonul a sunat, iar mama a răspuns. Era amantul ei. A spus că
pleacă și revine în câteva ore...dar nu s-a mai întors niciodată. Îmi amintesc că tata a primit multe cadouri. El spunea că a primit încă unul, cu cel de la mama. Amândoi s-au recăsătorit, dar numai tata mă vizitează. Să știi că mă bucur că ești aici. Mereu dormeam singură. Poate fi înspăimântător. Mulțumesc că ai venit.
-Eu ar trebui să-ți mulțumesc. Și nu uita că îți sunt datoare cu o masă.
-Știi...e un criminal prin zonă! Un maniac care răpește fete și le omoară. Apoi le ascunde cadavrele...
-Putem vorbi despre altceva? spun eu grăbită, simțind că îmi venea să vărs când auzeam despre psihopat. Vreau să dorm. M-a epuizat drumul.
-Ai dreptate. Eu uneori nu dorm deloc din cauza gândurilor negre. La ce te gândești înainte să adormi?
-La familia mea.
-Dacă m-aș gândi la familia mea n-aș putea dormi. Pot să mă uit la TV? Am căști...
-Nici o problemă. Noapte bună, Francesca!
-Noapte bună, Angela!
M-am întors cu spatele la ea și am încercat să dorm.
Afară vântul urla printre copacii înfricoșători. Între patru pereți triști dăinuiește o liniște demențială…tremur în șoapte… La căderea nopții mă cuprinde un puternic fior, ce se continuă cu o melancolie amețitoare. Un urlet mut îmi inundă inima…coboară în vene… nu mai simt, nu mai aud, tot ce văd este ceață. Cuprinsă de o imagine infinită…doar o atmosferă rece și apăsătoare care simt că nu se mai sfârșește... Inima îmi bătea cu putere, încât mi se părea că îi aud ecoul din fiecare colț al camerei. Mă zvârcoleam în pat... să fi fost din cauza unui coșmar...sau pentru că mi se părea că printre urletele vântului mai erau și stigătele disperate ale unei fete...