Mayflower Kennel Club Dog Show

Sincer, nu aveam nevoie sa mai ascult un cuvant din partea niciunuia dintre ei doi. Iar savantul ala nebun ma clacase pe nervi pentru ca, desi eu aparusem in fata lui sa-i stric planurile, el isi continua treburile murdare. Am oftat prelung dupa care m-am indreptat spre savant cu pasi grei.
-E timpul sa-ti termi micul tau joc, te-ai distrat destul pana acum. I-am spus, formandu-mi in palme 2 sfere albastre de energie.
-Nu cred ca ai vrea sa ma lovesti cu alea, imi spuse savantul aratandu-mi sferele care se mareau din ce in ce mai mult in mainile mele. Daca nu ai observat locul asta este plin de explozibil.
Cine se credea, facand pe desteptul cu mine? De parca eu nu observasem explozibilii.
-Cine a zis ca le voi folosi pentru a-ti face tie rau? I-am spus zambindu-i.
Sferele mele de energie au inghetat dupa care le-am aruncat spre sursa tuturor explozibilor, inghetand si spargandu-se apoi in mii de cristale. Se pare ca asta a fost tot, desi speram sa am un pic de distractie in toata treaba asta fusesem dezamagita. Savantul se schimonosise in fata mea si isi trecu mainile nervos prin parul lui carunt maraind din toti rarunchii. Se comporta tipic unui om nebun. Dupa ce i-i aruncasem o ultima privire peste umar m-am indreptat spre Alethia.
-Te poti descurca de aici nu? i-am spus dupa care am luat-o ca pe un da mimat si am iesit din grota.
Planeta fusese distrusa in mare parte, si ma intrebam cum putea niste explozibile sa produca asemenea pagube. Simteam ca mai era ceva putred la mijloc dar nu mai era problema mea. Mi-am folosit bratara data de Kami Rei sa readuc la viata natura si sa refac pagubele..macar unele dintre ele. Inainte sa ma teleportez inapoi pe planeta mea am auzit un mieunat si am observat ca un pui de pisica era prinsa sub niste daramaturi. Am luat-o cu grija fiindca avea blanita cenusie patata de sange si nu-mi puteam da seama unde era lovita. Nu am putut sa trec cu vederea, aveam o slabiciune in privinta pisicilor, asa ca am luat-o cu mine dupa care m-am teleportat inapoi in apartament.

Dupa ce pericolul exploziilor trecuse. Eu trec la lupta cu savantul nebun.
-Ea nu ti-a fcut rau, dar eu voi fi cosmarul tau. Spun eu, ducandu-ma spre el dandu-i un pumn ce il trimise in perete. Apoi in mana mea dreapta aparuse o asfera de foc care o trmit spre el, transformandu-l intr-o tirta vie. Timp de cateva secunde, pana suflu un suflu de gheata, stingand focul cand considerasem ca tortura a fst sufficienta, atunci cand lesinase sau intrase in coma. Il ridic si il duc la spitalul singurei inchisori care mai ramasese in picioare parca neatinsa ca si cum ar fi fost protejata de un scut invizibil.
intre timp observ cum noua fata reinviase natura si dupa ce il aruncasem pe netrebnic in inchisoare, incerc si eu cu bratara mea sa reinvii natura pe unde inca nu trecuse fata cea noua si sa repar unele pagube atat prin forta bratarii cat si prin superputerile mele. Cel mai important considerasem ca trebuia refacuta primordial, infrastructura si apoi padurile si parcurile, lasand cladirile la urma.
Imi luase toata ziua si toata noaptea si nu terminasem nici macar 1% din planeta avand in vedere ca era de 20 ori mai mare decat Jupiter. Dupa 24 ore de munca continua si asidua, reusisem sa repar dpar cateva metropole importante.

Angelica privi din nou la rochia de mireasă.
-De ce făcea mama o rochie de mireasă? Ea nu avea niciun iubit după moartea lui tata.
-Uită-te la pumnalul ăla! Este la fel ca ăla din mijlocul ritualului folosit la casa Nataliei! Ar trebui să-l luăm!
-Cred că ar trebui să plecăm, nu mai e nimic pentru care să mai stăm aici...
-Nu, trebuie să mai fie ceva.
M-am învârtit o vreme prin cameră, dar nu mai era nimic ciudat acolo. M-am întors spre ușă și am trântit-o cu putere, astfel încât tabloul de perete căzu, lăsând să se vadă în spatele lui un seif.
-Asta era! Dar nu știu combinația de la seif...
-Nu-i nevoie! Dă-mi cinci minute și o aflu eu.
Cum era de așteptat, am aflat parola în mai puțin de trei minute, era 1984. Înăuntrul seifului era doar o casetă, pe care am luat-o. În carcasa ei erau două chei, cheia de la cabana bunicului și cheia de la casa din copac.
-Hai la casa din copac! Doar de asta am venit aici! Asta era în indiciul surorii tale.
Am mers spre casa din copac, dar când Angelica se duse afară, am rămas puțin în bucătărie și am pun mâncare în castronul pisicii. Se pare că o pisică invizibilă intră, lăsând lăbuțe umede pe podea, și mâncă ficățelul.
-Asta e interesant! am spus cu o ușoară urmă de ironie. Cât de multe se risipiseră, fără să mi se aducă la cunoștință. Categoric, după ce terminam aici, aveam de gând să aduc ceva modificări sistemului meu.
Am ieșit în curte, chiar în momentul când Angelica intra în casa din copac. La început era întuneric și nu văzu nimic, dar își scoase bricheta și se uită în jur. Deodată țipă și căzu de pe scară, dar am prins-o la timp.
-Am văzut-o! Era acolo! Nu scotea niciun sunet, pur și simplu stătea în întuneric și aștepta.
-Pe care din ele le-ai văzut?
-Ce vrei să spui? E aceeași de fiecare dată!
-Nu, nu e! Sunt două! Prima a fost cea care te-a urmărit de la distanță în casa surorii tale, și care ai simțit-o în spatele tău când te uitai la televizorul Nataliei, a doua este cea care ai văzut-o la subsolul unde era cadavrul Nataliei. Seamănă foarte mult între ele, dar prima are fața plină de arsuri sau cicatrice, iar a doua îți acoperă fața astfel încât nu-i poți vedea decât gura, din care curg șuvoaie de sânge.
-Acum că ai menționat asta, chiar cred că sunt două. Am văzut-o pe a doua, aia căreia i se vede doar gura. Deci ea e cea de care trebuie să mă feresc... Nu știu prea multe despre halucinații, dar asta sigur nu a fost o iluzie. Ea îmi pare atât de reală, deși nu ''umană''. Asta mă îngrozește. La început, am crezut că doar hoinărea de colo-colo, dar la subsol s-a uitat direct la mine, și îngâna un cântec care mi s-a părut destul de cunoscut...
-Nu cred că a doua e problema!
Am urcat în căsuță, dar acolo nu mai era nimeni.
-Unde s-a dus? întrebă Angelica, uitându-se agitată în jur. Uite încă o foaie a bunicului. Of, se pare că au fost toate împrăștiate peste tot! Putea pur și simplu să îmi dea jurnalul.
''Familia Proust a venit să ne felicite. De unde au aflat atât de repede? Au părut mai puțin surprinși de sarcină, chiar și decât Eliza.
Chiar mi-aș dori să nu-i vedem atât de des. S-au oferit să acopere toate cheltuielile cu doctorii, și chiar să construiască o cameră de joacă. Ei tot spun că fac parte din familie și că iubesc copiii. Îi urăsc.''
-Oh, uite încă una, atârnată de lampă!
''Fiica noastră e însărcinată! De asta cred că s-a schimbat atât de mult în ultimul timp, cred că îi era frică să ne spună.
Este un pic cam tânără, dar asta ar putea fi un lucru bun. Dar cine este tatăl?''
-Wow, mamei îi era frică să le spună părinților despre sarcină. E de înțeles! Așa aș fi făcut și eu în locul ei! Poate toate scrisorile astea mă vor ajuta să aflu cine a fost tatăl meu.
-Nu ți-ai cunoscut tatăl?
-Nu. Mama mi-a spus că a murit într-un accident, dar atât. Niciodată nu ne-a spus mai mult.
-De aici de sus poți sări direct pe acoperișul barăcii unde desena bunicul tău. Pot vedea chiar și ușa de la subsol, dar e blocată de o cisternă.
-Mi se face groază când mă gândesc la subsol...
-Uite cum facem! Tu du-te în camera unde locuia bunicul tău și vezi dacă găsești ceva acolo, iar eu o să încerc să găsesc o cale de a deschide subsolul.
Angelica făcu cum i se spuse, iar când dispăru din câmpul meu vizual, am ridicat cisterna care bloca ușa și am pătruns înăuntru. Era întuneric beznă așa că am aprins o flacără mică, deși nu aveam probleme să văd ce era înăuntru pe întuneric, dar de multe ori la lumină ți se pot dezvălui lucruri uimitoare. Cum se întâmplă și acum. Într-un colț, erau niște echipamente îngrămădite unele peste altele și pline de praf, iar mai încolo, aproape de perete era încă o cisternă plină cu apă, căreia îi lipsea o roată. M-am uitat printre aparatele acelea și am găsit încă o foaie cu scrisul lui Ivan.
''De când Ian, i-a dat pandantivul ăla Elizei, ea își tot petrece timpul la subsol. Ana îmi tot spune că mă comport nebunește, dar nu-mi place asta!
Medalionul arată vechi și foarte scump, iar Eliza îl adoră! Chiar vorbește cu el ore în șir!
Eu aș vrea să-l dau înapoi, dar Ana zice că îi voi ofensa pe vecini. Are dreptate. Este doar un medalion, iar ei ne-au dat atât de multe...''
Deci acesta era un bilet de când bunicul Angelicăi nu îi suspecta încă pe vecini, iar medalionul este cel pe care l-am găsit în camera ritualică din casa Nataliei. Părinții Elizei au aflat că ea era gravidă când au găsit-o leșinată la subsol. Lucrurile devin din ce în ce mai interesante, nu mă pot plânge că-mi lipsește aventura. Dar cât va mai dura?
M-am plimbat pe lângă perete și am observat cum flacăra începea să pâlpâie, ca și cum ar fi fost suflată de vânt. Dincolo de perete mai era ceva, cel mai probabil încă o încăpere, destul de mare. Am luat cisterna și am aruncat-o în zidul gros, nu prea tare, doar să îl sparg.
-Un cimitir sub casă! Asta-i de-a dreptul ridicol!
Am pășit printre ruinele mormintelor. Unele dintre ele, arătau intacte. Coloanele erau construite din beton. Cu siguranță fusese ceva de lucru să se construiască o casă modernă pe un cimitir vechi. Statuile sunt făcute din piatră și par atât de bătrâne, ca în Europa Medievală. Ultimul mormânt părea cel mai important, deasupra lui era statuia unui înger al morții, iar în stânga și în dreapta erau așezați doi gargui mai mici. Un gorgoyle ținea în gură un bilețel de la Ivan.
''Ana mi-a spart elefantul ăla tâmpit, iar eu i-am luat toate scrisorile. Mă simt atât de prost în legătură cu asta. I le voi da înapoi mâine dimineață și îmi voi cere iertare. Dar mai întâi mă voi duce la Ian Proust să-i spun că ne mutăm. Am descoperit ceva oribil.''
Deci Ivan descoperă cimitirul de sub casă, dar nu apucă să spună nimănui, pentru că, din senin are un atac de cord și mai ales după întâlnirea cu Ian. Mă gândeam să deschid poarta, dar brusc, mi-am dat seama că o lăsasem pe Angelica de mult timp singură, așa că m-am dus după ea. Era încă în baraca bunicului ei. Găsise un recorder în unul dintre dulapuri, iar acum se pregătea să asculte ce era pe caseta găsită în camera mamei ei. Nu am intrat înăuntru, știam că voia să fie singură în acel moment. Înregistrarea începu cu câteva suspine și întreruperi:
''Nici nu știu de ce înregistrez asta...Știu că nu o vei auzi niciodată...Ți-am spus că tatăl tău a murit într-un accident, le-am spus părinților că era prea tânăr pentru a deveni tată. Minciuni. Adevărul este că...nu ai avut un tată! Știu cât de nebunesc sună...Aproape că nici eu nu cred. A trebuit să te mint toată viața- și despre Dahlia- cealaltă soră. Sunt aproape de finalul casetei...oare unde am pus-o pe a do...''
''...am crezut că este nebună. Era atât de violentă, a trebuit să te separăm de ea. Asta nu a avut niciun rezultat, așa că a trebuit să o internăm. Oh, m-a implorat să o las să vină acasă la tine! Dar a trebuit să te țin în siguranță și am crezut că ea are nevoie de ajutor. Apoi a fost incendiul acela cumplit de la azil. Ea a murit acolo. Bietul meu copil, îmi pare atât de rău. Dar trecutul e trecut. Urăsc locul ăsta. O să vă iau pe voi cu mine la oraș, să începem acolo o nouă viață. I-am spus lui Ian că vom vinde casa. A încercat să mă convingă să nu plec, dar nimic nu mă poate face să mă răzgândesc! El are de gând să treacă azi pe aici ca să vadă cu cât vindem casa. Apoi voi vorbi cu părinții mei. Azi este 12 martie 1994 și eu...''
Pe fundal se auzeau glasurile a două fetițe, care îi spuneau că dacă nu se grăbește, vor întârzia la școală.
''Angelica- Vă iubesc atât de mult fetelor! Să știți că am făcut tot ce am putut. Dar dacă mi se întâmplă mie ceva...găsește-o...pe ea! ...trebuie să mergi...la azilul Scări spre Cer!
Ultima parte din casetă se auzea cu întreruperi și bâzâituri.
-Asta-i ziua în care mama a fost găsită moartă. Chiar a fost o sinucidere? se întrebă Angelica, lacrimi fierbinți udându-i obrajii.

Cine ar fi crezut ca abilitatea mea de vindecare se perfectionase intr-un timp atat de scurt? I-am putut vindeca cu usurinta ranile sangerande ale lui Bastet, pisica pe care tocmai o salvasem de sub acele daramaturi. Arata cu totul altfel dupa ce ii facusem o baie. Blanita cenusie ii devenise in mare parte alba si era atat de dragalasa incat nu mi-am putut abtine instinctul de a o lua in brate, mai ales ca ochii ei ca smaraldul ma fermecase. Am hotarat ca va face parte din familie, abia asteptam sa-i vad fata lui Kami Rei cand o v-a vedea pe Bastet. Stiam cat de mult i-i plac pisicile. Cand ne-am intalnit pentru prima oara la palatul ei (al parintilor ei mai exact) era inconjurata de 3-4 pisici siameze-bermaneze. Parea atat de fericita, a fost prima oara cand am vazut-o zambind...fetita de atunci se pierduse din nefericire, fiind regasita sub o cu totul alta aparitie, a ceea de acum.
Hmff..nu stiu cat timp am stat pe ganduri fiindca doar mieunatul lui Bast ma readuse in simtiri. I se facuse foame asa ca i-am dat de mancare pisicii dupa care m-am indreptat spre baie sa fac un dus. In timp ce stropii de apa se revarsau in cabina, imaginea dezastrului acelei planete imi reaparuse in minte..ceva nu-mi dadea pace..asemenea distrugeri pe proportii atat de imense nu avea cum sa fie doar din cauza unor bombe nucleare..acel ceva sau poate cineva, se ascunde in spatele adevaratei distrugeri. A fost prea usor sa..

In timp ce luasem o scurta pauza, observ ca din daramaturile metropolei unde ma aflam acum iese un sarpe ce parea a fi atras de zona recent readusa la viata. Insa cand se catarase pe copac si se pierdu prin coroana bogata a copacului ma gandesc sa ma uit mai atenta. Ma indrept spre copac si spre surprnderea mea vad o Lamia. Desigur ele trand in tot acest timp sub pamant la mari adancimi, supravietuisera majoritatea, gandeam eu. Ina nu puteam intra in vorba cu fata Lamia fiindca nu cunosteam Reptomita, limba poporului Lamia. Asa ca imi pierdusem interesu asupra ei. Ma tot presa si pe mine problema a ceea ce se intamplase cu planeta de fapt. -Oare daca in afara de bombele din depozit, fusesera bombe plasate strategic in vulcani, si in locuri strategice si legate in serie incat la o singura detonare sa se provoace un cutremur mondial si eruperea a sute poate chiar mii de vulcani? Asta era o alta teorie ce trebuia sa fe verificata. Totusi oare acel savant nu a fsot el capul si e posibil ca el sa fi fost doar complicele altuia mai malefic? Tot felul de intrebari mi se perinda prin mine fara insa sa gasesc un raspuns imediat. Trebuia sa mai fac cercetari. Dar oare de unde sa pornesc?

Angelica se întoarse când auzi ușa deschizându-se. Se liniști când văzu că eram doar eu. I-am spus ce am descoperit la subsol și era să leșine de groază.
Un cimitir sub casa ta e un cliché, atâta timp cât nu ți se întâmplă ție. Dacă ne-am lua în considerare supranaturalul, asta cu siguranță arată diavolesc, adică doar construiești o casă modernă deasupra unui cimitir vechi și apoi ademenești o familie să trăiască acolo.
-Oare fata aia este Dahlia? Sora mea? Asta are mai mult sens știind că am crescut cu un cimitir sub casă.
Angelica mă urmă până la statuia unde m-am oprit eu. Am dat-o la o parte și am intrat pe sub pavilionul de piatră. Ne aflam într-o cameră mortuară, dar nu una obișnuită. Era măreață, ca mormântul unui familii nobile sau chiar regale din Europa. Mormântul din mijlocul ei era înconjurat de demoni înaripați care țineau în mâini sceptre sau săbii. În dreptul lor erau torțe aprinse. În jurul sicriului erau patru trepiede goale. Acesta avea un fel de mecanism de deschidere și avea legătură cu cei patru piloni. În stânga camerei era un tunel, l-am urmat și am ajuns într-o altă camera mortuară, dar fără nici un sicriu, doar cu doi scheleți într-un colț. Primul era așezat pe un tron și purta haine princiare, iar al doilea stătea doar rezemat de perete și purta un costum elegant modern. M-am apropiat de cel de jos.
Costumul era un dezastru, încă avea roșu pe el. Era scheletul agentului de vânzări. În mână ținea strâns un bilet.
''Am urmărit-o pe fată până la fântâna abandonată, dar când am ajuns-o din urmă...Ea s-a întors, și fața ei... Era fața micuței mele Angie, dar desfigurată!
Mi-am rupt ambele picioare. Nu pot ieși de aici.
Îi aud în cealaltă cameră. Le pot vedea umbrele pe pereți. Vin după mine! Ajută-mă, te rog!''
-Ce oribil!!!
-Stai! Este scrisul agentului, dar foaia este dintr-o agendă cu compania Proust. Se poate ca ei să-l fi trimis aici intenționat.
-Câtă cruzime!
Podeaua din camera asta era crăpată. Ceva era dedesubt.
-Suntem dedesubtul fântânii, Angelica! A fântânii de care nu aveai voie să te apropii! Acum știi de ce!
Cât Angelica îl compătipea pe bietul agent, eu am sărit cu putere pe podeaua crăpată, iar aceasta cedă. Înăuntrul ei era încă un schelet regal. Era regele pentru că încă purta coroana de aur și sabia încrustată cu pietre prețioase.
-Uită-te la statuia de care era sprjinit agentul! îmi spuse Angelica. Este o ghicitoare, cred!
''Cât Preotul își ținea privirea ațintită spre noul său zeu din Est, Cavalerul, corupt de învățăturile sale, se îndrepta spre casă, spre Nrod, acolo unde Regina aștepta întoarcerea sa.
Regina îl privea pe soțul ei în Vest. Regele era cu ochii spre Preot, pentru că știa ce urma să vină și că era prea târziu.''
-Este foarte ușoară ghicitoarea! Dar trebuie să ai la tine o busolă! am spus iritată.

Ca sa imi verific teoria hotarasc sa merg la cel mai apropiat vulcan din zona. O data ajunsa intru in conul vulcanului apoi ajunsesem sub pamant, sub vulcan, la stratul de magma. -Dar acum o alta intrebare ma framanta. Oare aveam de gait ceva? Oare lava nu topise deja resturile ramase de la bombele explodate? Din crapaturile peretilor vulcanului iesise o creatura jumate naga-jumate scorpion ce arunca cu venin insre mine eu ferindu-ma. O atac si eu cu niste laser din priviri. In toiul luptei n observasem cand ajunsesem intr-o pestera mai mica a vucanului si ea lovi cu coada de paman cazand nste pietre care ma blocase acolo. insa puterle mele reusi sa le distruga Si mai mult de atat cateva pietre o facu sa isi blocheze coada sub pietre. Eu imi folosesc privirea laser din nou pentru a o taia in doua. Dar surpriza. In loc sa moara, se regenerase ca o rama. Acum erau doua. Incerc sa le inghet cu un suflu de gheata dar ele distrusera imediat blocurile de gheata in care aveam de gand sa le tin przoniere. Ma intrebam daca aceste creaturi nu au vreo legatura cu ceea ce s-a intamplat.

Ne-am întors în prima cameră. Ghicitoarea era legată de cei patru piloni. Fiecare din ei avea la bază o figurină, reprezentând Preotul, Cavalerul, Regele și Regina. I-am mutat conform indicațiilor și capacul mormântului se deschise. Înăuntru era un bilet și o casetă.
''Am avut un coșmar îngrozitor. Mergeam împrejurul casei și am găsit un pasaj secret. Acolo era un fel de templu al răului sub casa noastră- știu, sună penibil, ca într-un film de groază.
Dar acolo mai era ceva...
O piatră mare de mormânt cu nemele meu pe ea.
Am deschis-o și înăuntru era ceva. Ceva atât de înspăimântător încât m-am trezit din somn.''
-Ăsta-i scrisul mamei mele! Oare ce e pe casetă? Mă duc să o ascult!
-Eu o să mai verific câte ceva pe aici!
Angelica se duse în baraca bunicului ei. Eu am urmărit-o sub forma unui înger păzitor, nevăzută, dar mereu apoape. Astfel aveam acces și la gândurile ei. Femeia puse caseta și ascultă. Erau acealeași cuvinte care se repetau într-una.
''...mergi la azilul Scări spre Cer...mergi la azilul Scări spre Cer...mergi la azilul Scări spre Cer...''
Acum știu ce voiau mama și sora mea să fac! se gândi Angelica, apoi ieși afară din cameră.
Asta voiam să fac și eu, când, din cel mai întunecat colț al camerei, ieși fata ciudată pe care o simțisem și în camera cu jucării. Aceasta părea că se contopise cu întunericul și așteptase reacția Angelicăi, iar acum că ea plecase, păși spre recorder și își trecu o mână peste el. Brusc, mesajul casetei se schimbă: ''Niciodată să nu mergi la azilul Scări spre Cer, să nu mergi la azilul Scări spre Cer!''
Fata ciudată începu să râdă macabru și se cufundă în umbre. Își îndeplinise misiunea.
M-am dus după Angelica, de data asta în formă umană.
-Ce vrei să faci? am întrebat-o, deși știam foarte bine.
-Mereu am urât acele vise în care muream. Acel sentiment de groază pe care nu-l poți evita. Trezirea era mereu o ușurare. Dar acum nu mă pot trezi. Se pare că nu am tată și o soră moartă nebună Dahlia. De asemenea atât eu cât și Natalia am văzut aceeași apariție îngrozitoare. De vreme ce toate sforile conduc spre Dahlia și pentru că mama vrea să merg acolo...mă voi duce!

Restul zilei mi-am petrecut-o singura, din nou, cu Bastet. Ma plictiseam de moarte si habar n-aveam unde era Rei-sama sau ce se mai intamplase pe planeta lui Alethia in lipsa mea. Chiar daca nu era problema mea, si doamne ce mult vroiam sa nu ma implic, acea planeta trezise in mine anumite sentimente ingropate de ani de zile si lucrul care ma tulbura era ca simteam o oarecare familiaritate cu acel loc. De-a dreptul ciudat. Nu-mi aduc aminte sa fi fost aici si inainte. Probabil deveneam paranoica in legatura cu ceea ce simteam, ceea ce gandeam despre acea planeta.
-Maaaw...Bast tocmai se trezise dupa un pui de somn si ma privea somnoroasa.
-Se pare ca va trebui sa te multumesti doar cu mine, i-am spus zambindu-i, Kami Rei nu va aparea prea curand in cele din urma..
Am luat-o cu grija in brate privind-o in ochi.
-Esti o adevarata luptatoare, sti asta nu? Ma intreb daca familia ta a scapat cu viata din acele explozii la fel ca tine..m-a intristat putin gandul ca Bastet ar putea fi orfana, dar ma avea pe mine si asta conta in momentul de fata.
Aveam si eu nevoie de odihna, dar nu am dormit decat o ora si douazeci si cinci de minute pana cand o voce m-a trezit din visul meu in care vorbeam cu tata.
- Reina-sama..trezeste-te..trebuie sa ne grabim. Acum!

Angelica nu se duse direct la azil, ci merse mai întâi acasă. Era atât de obosită încât abia mai avea forță să se țină pe picioare, dar îi admiram stăruința. Adormi totuși în mașină, așa că am dus-o eu în camera ei și am lăsat-o să doarmă cât avea nevoie.
Între timp eu m-am teleportat la apartamentul meu, unde știam că mă așteaptă Reina. Am intrat încet în cameră și am văzut-o pe Bastet scuturând-o cu putere pe Reina, dar ea nici nu se obosi să deschidă ochii, deși auzea cuvintele pisicuței ca prin vis.
-Reina, trezește-te! Ce cauți aici? Parcă te-am trimis să ajuți planeta aia...Of, mereu faci treburile pe jumătate! Voiam să te trimit într-o altă misiune, dar mai întâi ocupă-te de asta! Ah, și vezi, părinții lui Bastet sunt încă în viață, dar l-a ritmul în care te miști tu nu vor scăpa nevătămați.
I-am aruncat o privire serioasă și mi-am păstrat o expresie furioasă, cel puțin pentru zece secunde pentru că apoi m-am uitat la Bastet și am luat-o în brațe să o mângâi. Era atât de drăguță. Reina se trezi și dădu să spună ceva, dar am oprit-o.
-Ce?! Încă ești aici?! Sute de vieți depind de tine și ție îți arde să stai la taclale? Dispari!
Am deschis un portal în spatele ei și i-am dat-o înapoi pe Bast.
-Ah, și dacă mai vezi vreo pisicuță fără casă să mi-o aduci! De fapt, adu-mi câte găsești! Niciodată nu-s destule pisicuțe! Și acum, du-te!
Am împins-o prin portal și l-am închis în urma ei, apoi mi-am făcut un ceai și am adormit preț de câteva ore.

Acum serios, nu puteam sa am si eu un somn linistit? Nici nu m-am trezit pe jumatate cand a aparut Kami Rei si m-a impins prin portal. Care-i problema ei oricum? Aveam de gand sa ma intorc inapoi pe planeta dinainte de a aparea ea si sa-mi spuna ce sa fac. Locul acela avea sa-mi ridice multe intrebari, era ciudat si nu ma refer la faptul ca nu este nici macar o urma de om pe acea planeta, ci la senzatia pe care mi-o creeaza simplul fapt de a fi prezenta pe acel petic de pamant.
Bastet mi-a sarit din brate si a inceput sa fuga dandu-mi de inteles ca ar trebui s-o urmez. Nu stiu unde m-a teleportat Rei-Sama fiindca nu era acelasi loc in care m-am teleportat prima oara s-o ajut pe Alethia. Am urmarit-o pe pisica destul de mult timp pana cand am ajuns intr-o cladire subpamanteana, uram locurile umede iar asta nu era unul din preferatele mele.
Trebuie sa recunosc ca aveam o mica fobie in legatura cu lifturile si locurile inguste dar cum Bast o tinea in alergat a trebuit s-o urmez ignorand marele meu instinct de a fugi cat mai repede din respectiva cladire. Umezeala si mucegaiul de pe pereti era o afirmare ca nimeni nu mai locuia aici si noi eram singurele care au pasit inauntru..
-Bast! Unde mergem? Super..acum vorbeam cu pisicile..
Nu mi-am dat seama ca inca eram in forma mea de om decat atunci cand locul a fost inghitit in bezna si am fost nevoita sa ma transform pe jumatate. Mi-am deschis pumnul si mi-am luminat calea cu sfera mea de foc pana cand am ajuns-o din urma pe Bastet.

-incerc sa le sectionez pe lungime insa si in acel fel se regenerasera. Erau mult mai puternice decat credeam. iar acumaveam dea face cu 4. Continui sa ma lupt cu ele si lansez o sfera de foc spre una din ele care avea gura deschisa. O data sfera de foc ajunsa in gatul ei, aud un vaiet si o vad tavalindu-se pe jos in dureri. Apoi la scurt timp murise. procedez la fel si cu celelalte 3. upace le ucid, ma gandesc sa iau pielea uneia dintre ele. cu gandul ca as putea-o folosi vreodata pe post de costum de bal mascat sau poate ca va fi utila in alte imprejurari. Iar de la celelalte 3, iau venin intr-o sticluta.
Contnui sa cercetez locul pana cad intr-o groapa mai adanca.
-E cineva aici? Strig eu si imi aud ecoul.

Când m-am trezit, pe fotoliul din fața mea stătea un tip îmbrăcat în armură și cu o pelerină sângerie atârnându-i pe umeri. Avea părul lung până la umeri și ochii turcoaz, care aruncau văpăi albăstrui. Lângă el, pusă deoparte, era o coasă argintie cu trei lame.
-Cine ești? l-am întrebat. Nu te-am mai văzut până acum!
-Nici nu aveai cum, doar ești nemuritoare! Eu sunt Moartea.
-Minunat! Și de ce apari tocmai aici? Mă îndoiesc că ai venit doar în vizită. Ce vrei?
-Am nevoie de ajutor!
-Moartea are nevoie de ajutorul unui înger! Amuzant!
-Nu îmi stă în fire să cer ajutorul, dar acum chiar nu am de ales. Deci mă ajuți, te rog?
-Fie, oricum am cam mult timp la dispoziție, deci spune-mi ce vrei!
-Haos s-a eliberat din temnița ei și a evadat în dimensiunea asta! De asta se petrec atât de multe lucruri stranii, chiar și devastarea acelei planete a fost opera ei. Haos lucrează prin intermediul dorinței, a urii, a disperării. Știe ce-și dorește cel mai disperat om sau altă ființă și îi ademenește cu promisiuni. Apoi îi obligă ca pentru îndeplinirea dorințelor lor, să facă sacrificii imense. Cele mai multe constau în sacrificii umane, astfel sufletul celor uciși se adaugă colecției ei și ea devine din ce în ce mai puternică.
-La ultima ei apariție știu că au apărut vampirii,o amenii care erau atât de însetați de putere și de ideea de a dobândi nemurirea încât au ales să sacrifice viețile altora pentru a și-o prelungi pe a lor. Asta s-a întâmplat și cu fetele alea care dispăreau subit de pe străzi sau chiar erau răpite din propriile locuințe. Elizabeth de Bathory, vampirul Lestrade...doar niște exemple care au rămas o pată în istorie, dar care fascinează oamenii în prezent. I-am întâlnit cu atât de mult timp în urmă, dar mi-aș fi dorit să nu o fi făcut.
-Exact. Dar ăsta nu a fost singurul caz...
-Știu. A mai fost un caz în care o femeie de știință a încercat să-și aducă la viață mult iubitul soț și a încercat mai multe tratamente pe pacienți în stare terminală, unul dintre ei era o fetiță de șapte ani. Toți au murit, dar ea a descoperit un fel de elixir care l-a adus înapoi pe soțul ei, de fapt, nu se mai putea numi soțul ei, pentru că el era un monstru.
-Atunci am reușit să o opresc pe Haos pentru că nu adunase prea multe suflete, dar acum, situația mă depășește.
-De ce tocmai eu? Alți îngeri nu erau valabili?
-Ești singura care ar fi în stare să încalce regulile și să scape nepedepsită! Plus că tu cunoști și binele și răul, dar ești mai presus de ele, iar eu sunt responsabil cu menținea echilibrului pretutindeni, dacă acest echilibru e pierdut cei care trebuie să trăiască vor muri, iar cei care trebuie să moară trăiesc. Îngerii nu se pot băga în asemenea chestiuni, pentru că sufletele furate nu s-au întors cu ei, iar aceștia au dispărut, de aceea doar la tine pot apela...
-Ce-mi oferi în schimbul ajutorului meu?
-Voi restabili echilibrul, cei care nu erau trecuți pe lista mea, dar au murit, vor reveni la viață, iar cei care au lucrat pentru Haos își vor pierde viețile.
Imediat mi-a venit în minte prietena Alethiei, Pandora, și toți cei care au murit în zadar pe planeta ei.
-Accept! Unde este Haos acum?
-Este încă pe planeta aceea! Acum provoacă de una singură distrugere în masă! Îi caută pe supraviețuitori și îi ucide, furându-le sufletul. Nimic nu o mai poate răni acum...
Îmi părea rău că o trimisesem pe Reina și pe Alethia acolo, singure.
-Trebuie să merg urgent acolo!
-Într-adevăr! Când o vei învinge pe Haos, voi fi acolo să-mi țin promisiunea!
Am deschis portalul și am pășit furioasă prin el. Aveam de gând să o spulber pe Haos.

Nu auzisem nici un raspus. Inintez si era o bezna totala asa ca mergeam pe pipaite. Deodata vad o strafulgerare insa prima data crezusem ca mi se paruse Cand vad a 2-a oara, imi dau seama ca nu eram singura. Aud un raset malefic. nu stiam cine este asa ca incerc sa fac o sfera de foc in palma mea pentru lmina. Insa sfera esua. Era prima data cand mi se intampla asta si ma simteam speriata. Incerc sa imi activez vederea cu raze X nsa in loc sa vad ceea ce se intampla acolo, vazuse imagini din viitor sau ma degraba posibil viitor. In care planeta sfarsise faramitata in miliarde de meteoriti, ce se indreptau catre Terra si o bombardau din toate partile. Peste cateva secunde imi revin din acea stare de trasa si ma aflam din nou in acelasi loc intunecos si cineva alaturi de mine radea malefic.
Nu auzisem nici un raspus. Inintez si era o bezna totala asa ca mergeam pe pipaite. Deodata vad o strafulgerare insa prima data crezusem ca mi se paruse Cand vad a 2-a oara, imi dau seama ca nu eram singura. Aud un raset malefic. nu stiam cine este asa ca incerc sa fac o sfera de foc in palma mea pentru lmina. Insa sfera esua. Era prima data cand mi se intampla asta si ma simteam speriata. Incerc sa imi activez vederea cu raze X nsa in loc sa vad ceea ce se intampla acolo, vazuse imagini din viitor sau ma degraba posibil viitor. In care planeta sfarsise faramitata in miliarde de meteoriti, ce se indreptau catre Terra si o bombardau din toate partile. Peste cateva secunde imi revin din acea stare de trasa si ma aflam din nou in acelasi loc intunecos si cineva alaturi de mine radea malefic. Vad pe cineva insa nu ii disting fata era ca si cum se afla intr-o umbra. Ma duc spre respectiva sa o infrunt corp la cop avand de gand sa imi folosesc forta fizica, in scurt timp constat ca si respectiva era destul de puternica. Avea puteri de demon sau chiar de zeu. Ma dobori dar eu ma ridic si de data asta imi folosesc super suflul sa o inchid intr-un bloc de gheata care din pacate nu rezsta prea mult. Continui sa lupt cu ea pana cand o diversiune a ei ma face sa o pierd din vedere insa totusi era destul deaproape de mine chiar daca momentan nu o mai vedeam. Era cumva un pic ascunsa de mine.

-Ce se....?
Bastet se opri in fata unui zid adlumecand aerul ca si cum simtise prezenta cuiva.
-Aici sunt! mi s-a adresat micul ghemotoc de blana de la picioarele mele. Parintii mei trebuie sa fie aici..
Ok, in primul rand ne aflam in fata unui zid si cu siguranta nimeni nu avea cum sa treaca de el, bine, excluzand optiunea de a-l darama. In al doilea rand, cum se face ca pisicile pot vorbi, in momentul de fata ca Bastet putea vorbi? Ar trebui sa mi se para normal avand in vedere ca si Alethia care este un caine poate vorbi. Mi-a luat o clipa sa-mi adun gandurile. Am privit-o pe Bast care parea agitata, apoi am privit zidul dupa care am privit-o din nou pe Bast incruntandu-ma.
-Esti sigura ca se afla aici? Este o fundatura si cu siguranta nu aveau cum sa treaca prin el. Am atins zidul si spre surprinderea mea acesta era defapt o iluzie, Bastet avea dreptate si da, nu vroiam sa aud de la ea un..
-Ti-am zis eu.

Am ajuns pe planeta Alethiei. Era mai rău decât îmi închipuisem. Erau cadavre peste tot, iar printre ele mișunau creaturi oribile care se hrăneau cu rămășițele lor.
Am renunțat să-mi mai suprim puterile și le-am dat voie să iasă la suprafață, nu avea rost să mai amân. Puterea mea se făcea prezentă pretutindeni. Cu un suflet ca al meu în colecția ei, Haos ar fi fost de neoprit. Deși, dacă ar fi fost deșteaptă ar fi dispărut de îndată ce mi-ar fi simțit puterea. Desigur, nu aveam de gând să aștept să vină ea la mine, ar fi durat prea mult și între timp ar fi adunat mai multe suflete. Mi-am întins aripile și am început să zbor deasupra planetei în ruină. Am găsit locația lui Haos în câteva secunde. Era într-un tunel subteran și nu era singură, era și Alethia acolo, plus alte suflete care supraviețuiseră și se refugiaseră acolo. Chiar și Reina era acolo, dar la o distanță destul de mare de Haos, încât să nu o găsească, pe moment.
Când îmi simți puterea spirituală, Haos distruse tunelul și ieși la suprafață. Arăta ca o femeie obișnuită, doar că avea ochii roșii și era îmbrăcată într-o armură strălucitoare. La gât avea un container de suflete.
-Dă-mi sufletul tău și îi voi lăsa pe viermii ăștia în pace!
-Mda, am o idee mai bună! Tu te întorci de unde ai scăpat, iar eu îmi văd în continuare liniștită de treburi!
-Nu mersi, o să-ți iau sufletul oricum! spuse ea și râse.
-Tocmai ți-ai semnat sentința!


Țipă și se repezi spre mine cu furie. Atunci a început lupta noastră. Ea avea grijă să nu iasă din zona tunelurilor, iar eu nu-mi puteam dezlănțui forța distructivă ca să o rănesc, doar mă feream din calea atacurilor ei. A fost deajuns o singură mișcare greșită de a ei ca s-o teleportez în cea mai avariată parte a planetei și să încep eu atacurile, iar ea să treacă în defensivă. Ea nu renunța, și nici eu. Lamele noastre păreau că execută un dans complicat și mortal. Mi-am dat seama că în ritmul ăsta, noi am fi distrus toată planeta, mai exact ce rămăsese din ea, așa că mi-am scos coroana și am transformat-o într-o temniță pentru Haos. Într-un moment de neatenție, am aruncat-o spre ea și aceasta a fost trasă în închisoarea ei eternă.
Moartea își făcu apariția. Ținea în mâini containerul lui Haos, pe care îl luase chiar înainte ca ea să fie închisă.

-Haos și-a pierdut puterile odată cu întemnițarea ei, dar nu poate fi distrusă. Este unul dintre cele mai vechi și mai puternice spirite, nu poți scăpa ușor de ea. Mereu va încerca să scape. Uite coroana mea! Ia-o și ai grijă de ea! Pune-o într-un loc în care să nu aibă de unde-și întregi sau absorbi putere.
Moartea îngenunche și primi coroana haosului.
-Îmi voi ține promisiunea și toți care au murit în urma acțiunilor lui Haos și a aliaților ei vor reveni la viață! Cu bine, regina mea!
-Cu bine! Sper să nu ne mai întâlnim, dacă nu e nevoie!
Moartea zâmbi și se făcu nevăzut. În urma lui se ridicau toți cei care fuseseră uciși, dar la cât de distrusă era planeta nu ar fi reușit să trăiască mult timp. M-am hotărât să mă implic puțin și în problema asta. M-am înălțat spre cer și am făcut să cadă lacrimi, oriunde cădeau acestea, planeta revenea la starea ei inițială, primordială, fără tehnologie, doar ceea ce le trebuia ființelor care o locuiau ca să supraviețuiască. În scurt timp, toată planeta se umplu se oceane și păduri, de munți, văi și flori. Peste tot era vegetație luxuriantă, chiar și ruinele care rămăseseră ca dovadă a distrugerii au fost acoperite de mușchi verde și catifelat și păreau ruinele unei vechi civilizații dispărute.
Îmi încheiasem treaba aici, acum totul depindea de locuitorii ei. M-am întors pe Pământ la apartamentul meu și am adormit mult și bine.

in timp ce ma luptasem cu haos isi facuse aparitia Kami Rei care o invinse pe Haos si adusese planeta la viata. Insa inainte d a apuca sa ii multumesc, disparu. Nu stiam unde disparse dar aveam de gand ca pe viitor sa o mai intalnesc si sa ii multumesc. Acum insa ca planeta revenise la viata trebuia sa ma ocup de pagubele secundare. Adica fabricile si tehnologia. Stiam ca va dura ani buni repararea acestor pagube. Ceea ce se intampla fusese ca acum toate haitele trebuiau sa fie unite si sa lucreze impreuna, si astfel trecusem la alt sistem de conducere, Eu fiind o Alfa, fusesem aleasa sa conduc operatiunile pe planeta, fusesem aleasa lidera modiala, pana in momentul cand se repara totul. Decisesem ca pentru a ne fi mai usor sa ne ocupam intai de repararea infrastructurii si a utilitatilor. Deasemenea impusesem un program de lucru la foc continuu, in 4 schimburi a 6 ore fiecare, si sa nu mai existe weekenduri libere, cu exceptia unor sarbatori legale. Insa urma ca dupa ce se repara totul, toata lumea sa aibe liber o luna de zile. Deasemenea adusesem la munca si pe cei de pe planedtele din jur, ca sa putem termina mai repede. Adusesem si cateva pisici si intre caini si pisici in unele domenii erau diferente de opinie si ceva certuri, fiecare incercand sa isi impuna punctul de vedere. Un Anubian se certa cu un Bastet, sefi a 2 echipe de muncitori se certau in prvinta modului de transport. Anubienii vroiau o cale ferata bazata pe magneti, cum au avut deja, Bastetii vroiau sa le faca Anubienilor o cale mai moderna de tranport, bazata pe niste lifturi care circulau prin "gauri de soarece" cum numeau ei gaurile de vierme controlate. In opinia bastetilor, statiile de transport in comun urmeauc sa devina niste module ale unui lift teleportator in care numarul cabinelor sa fie jumatate din numarul de statii si fiecare statie sa aiba un cod. Si cabina sa functioneze pe principiul combinat a unui lift cu a unei nave spatiale superluminice bazata pe gauri de vierme. Liftul urma sa coboare printr-un tub si apoi sa dispara si sa se materializeze in alt tub aproape de statia de destinatie si apoi sa urce. Pasagerii aveau sa simta dematerializarea ca si cum ar fi invizibili pentru cateva secunde.
In alta parte alte echipe de muncitori se certau pe o centrala. Anubienii vroiau centrala bbazata pe Energie solara. Vastetii vroiau sa le impuna o centrala neutronica, mult mai periculoasa ca cea atomica, dar cu avantaje net superioare fata de cea atomica si cea bazata pe energie solara.
o a 3-a echipa se certa pe telecomunicatii. Anubienii vroiau in continuare si telefonia fixa iar basteti ncercau sa ii convnga pe Anubieni, ca nu mai are rost telefonia fixa si nici vechea telefonie mobila si incercau sa le impuna anubienilor o telefonie mobila bazata pe holograme ca un urmas al videoconferintelor. Cat despre internet, Basteti incercau sa ii convinga pe Anibieni ca computerele nu isi mai au rostul cand totul se paote reduce la un computer virtual ca o holograma emisa de un ceas de mana. Acelasi care urma sa fie inlocuitorul telefoniei mobile.

Zidul disparu si m-am trezit intr-o temnita. Din intuneric ma urmareau zeci de ochi fosforescenti. M-am apropiat de ei si am observat ca erau niste refugiati, cu totii fiind pisici. Bastet a fugit langa o familie cu mai multi pisoi si le-a aratat zidul prin care tocmai am intrat. I-am adunat pe toti cei care stateau in diferite colturi ale temnitei si i-am vindecat pe raniti cu bratara data de Kami Rei.
Ranile acestora erau destul de adanci, majoritatea avand chiar taieturi provocate de ceva de-a dreptul sinistru. Am incercat sa nu-mi intorc fata cand am vazut un prunc mort avand mari leziuni pe corp..
Deodata temnita a inceput sa se zguduie iar atunci am simtit o putere imensa care imi provoca dificultati in a respira. Acea forta ne impresura ca un fum inecacios si trebuia sa iesim cat mai repede din acel loc. Daca asupra mea avea acest efect, asupra celorlalti basteti era ucigatoare.
Tavanul statea sa cada, un zgomot infernal patrunzand printre crapaturi facandu-mi sa-mi doresc sa aflu cine provoca acele sunete.
Mi-am luat forma suprema a dragonului de gheata si i-am scos cat mai repede la suprafata inainte ca locul sa fie ingropat sub daramaturi.
Imaginea care mi se formase in fata ochilor mei a fost una de nedescris. Doua entitati demonice se luptau in aer cu sete de sange, improscand peste tot cu mingi de foc formand cratere de dimenisuni uriase. Doua dintre acele sfere se indreptau in directia noastra cu o viteza inemaginabila si am fost nevoita in ultimul moment sa-mi ridic aripile de gheata deasupra noastra si sa formez un scut de protectie, inainte de a fi facuti scrum.
-Ci..cine sunt ele? ma intrebase Bastet ridicandu-si capul de la pamant.
-Ea este! Cea de care ne-am ascuns..Haos.
Am privit-o pe mama lui Bastet, uimita. Ce cauta Haos intr-un loc ca asta? Aveam dreptate. A fost altcineva in spatele distrugerii acestei planete, dar nu ma asteptam ca Haos sa fie acea persoana.
Kami Rei se lupta cu acel monstru in forma ei completa aratandu-si furia si puterea ei incontrolabila asupra lui Haos. Lupta parea ca nu se va incheia prea curand, asa ca am hotarat sa-i duc pe bastetii supravietuitori intr-un loc sigur. Iar in acel moment, singurul loc in care vor fi in siguranta era pe planeta mea, mai exact, in apartamentul lui Kami Rei-sama.

M-am trezit la zgomotul unei tigăi scăpate pe jos. Am deschis leneș ochii și am văzut multe pisici. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să le iau în brațe, apoi să mă uit prin jur după tigaia căzută. Reina era în bucătărie și pregătea ceva de mâncare.
-Mi-ai adus pisicuțe! Ești grozavă! Acum fă-mi și mie ceva de mâncare! Ceva bun și dulce!
Câteva pisicuțe erau rănite, dar nu pentru mult timp, pentru că fiind în preajma mea, rănile se închideau aproape imediat. Am început să le vorbesc basteților.
-Care vă e numele?
O pisică mai bătrână se apropie și după ce se înclină adânc spuse:
-Nu avem un nume, domnia ta. Noi nu ieșim cu nimic în evidență, deci considerăm că numele nu ar avea nici o importanță. Dacă am avut vreun nume, atunci s-a pierdut demult, mai ales că nimeni nu ni l-a strigat vreodată...
-Dar acum eu vă chem, așa că vă consider importanți. Vă puteți alege un nume și va fi al vostru pentru totdeauna, este extrem de important să vă alegeți un nume, un nume care să fie doar al vostru. Deci acum, vă întreb, care e numele vostru?
Pisicile se uitară câteva clipe una la alta, dar niciuna nu se încumetă să vorbească, doar un pisoiaș veni mai aproape de mine și spuse:
-Eu sunt Cairo, ceea ce înseamnă ''Învingătorul''.
-Foarte bine. De ce l-ai ales tocmai pe ăsta?
-Pentru că am ieșit învingător în lupta cu moartea și am supraviețuit. Plus că acum am o familie în care nu mai sunt invizibil.
-E un mod frumos de a privi lucrurile. Și acum ceilalți, v-ați ales numele?
Celelalte pisici au prins curaj și fiecare a început să spună câte un nume:
Midnight, Mina, Pimpernacle, Luli, Gogoașă, Moțoc, Vulpix. Câțiva încă mai stăteau pe gânduri, așa că i-am lăsat să se decidă, timp în care le-am citit povești. Până la urmă, erau înconjurată de pisici fericite și adormite.

Intr-una dintre insoritele zile cand inca lucram la repararea pagubelor materiale si refacerea tehnologiei, pe santier aparuse in pui dintr-o specie mult apusa.

http://images2.fanpop.com/image/photos/11400000/angel-cat-cats-11415659-397-297.jpg

Asta insemna ca specia nu disparuse complet ci ca mai erau reminiscente iar puii unora din adultii supravietuitori se ratacise de cuib.

In timp ce altii lucrau la refacerea tehnologiei, Uni dintre anubieni lucrau la santierul unui templu in cinstea lui Kami Rei. In subteranul ;oclui une se construia templul, muncitorii dadusera peste o familie de pisici inaripate.

Intre timp se dscuta despre alegerea unui nou lider Multi ma vroiau pe mine dar eu le spusesem ca nu cred ca voi sta prea mult pe planeta mea natala cel putin in perioada urmatoare si ca ar fi bine sa isi aleaga alt lider. In curand sosi si Pandora e care eu o salut. Avand in vedere ca parintii ei fsesera lideri Alfa ca si ai mei, in ciua caracterului ei de a fi snoabac si cu nasul pe sus, eu o propusesem pe ea. Insa nu stransese decat 10 voturi in afara de al meu. insa multi vroiau sa o propuna pe kizzy in ciuda faptulu ca apartinea dintr-o haita de ordin Delta.
-Totusi de ce nu ar putea lucra impreuna? Propun eu. Pana laurma toti fusesera de acord asa ca pe planeta noastra acesta fusese inceputul unui mic guvern. la inceput, Kizzy fusese aleasa in factori de decizie si Pandora in functie executiva pandora isi alesese la randul ei 12 membri ai echipei cu care formase o noua haita Alfa pe care o numise Ministerul Alfa.

Intre timp eu fac poze familiei de pisici inaripate penru a le avea cadovada si totodata ii trimit mental imaginile lui Kami Rei. Gasesc un ragaz sa incerc sa ma apropii de familia de pisici si cu incuviintarea lor iau puisorul si ma intorc pe Terra la Kami Rei.

"-Acum fa-mi si mie ceva de mancare! Ceva bun si dulce! " Ce, acum sunt si propria ei bucatareasa? Pe langa faptul ca eram nevoita sa hranesc pisicile,toate pisicile, mai trebuia sa-i pregatesc si printesei prajituri. Ca sa vezi!
-Auch! m-am dat inapoi scapand tigaia incinsa din maini, din cauza a trei basteti care incercau sa ajunga la ea catarandu-se pe mine. Se pare ca mirosul carnii i-au cam facut sa-si piarda rabdarea asteptand.
Dupa 20 de minute mancarea a fost gata, la fel ca si prajitura mea cu caise si fulgi de ciocolata. Trebuia sa fiu felicitata pentru acest record, haha.
Kami statea pe canapea vorbind cu pisicile cand le-am anuntat ca masa este gata. Pareau sa vorbeasca in largul lor majoritatea dintre basteti, dar ceilalti stateau refugiati in camera departe de ea. Se pare ca nu toate pisicile te agreeaza. Bast torcea la picioarele mele, era atat de fericita, la fel ca mine.
-Sti, daca nu erai tu atunci, daca nu ma salvai, nu am mai fi cu totii aici. Iti sunt pe deplin recunoscatoare, printesa.
-A, hahah. Cu siguranta ca asa o sa faci mica mea Bast, dar cred ca m-ai confundat cu o alta persoana. Nu sunt printesa.
I-am zambit calduros mangaindu-i blana alba.
-Nu, semeni cu..

-Are dreptate să știi! îi spun Reinei, în timp ce înfulecam prăjitura. Și încă ceva, pisicile care stau în colțul ăla mă plac, doar că sunt mai timide la început. Bast își amintește de o statuie de pe planeta ei, o statuie care îi aparținea zeiței mării. Și nu, nu a descoperit-o ea în realitate, ci într-o veche carte dintr-o librărie cu mai multe pasaje secrete. Se pare că Bast nu era chiar cuminte. Povestea e chiar destul de interesantă, dar atât de veche încât aproape nimeni de pe planeta aia nu-și mai amintește de ea, și dacă își amintesc, o consideră doar o poveste de adormit copii.
După ce am terminat de mâncat, s-au așezat cu toții în jurul meu. Voiau să afle mai multe despre acea poveste, mai ales Reina.
-Bine, bine! Vă spun povestea! Cu mult timp în urmă, când planeta nu avea atâția basteți și anubieni, trăiau mai multe rase, printre care și una sau mai multe care semănau cu a oamenilor, erau numiți ''ființele adâncurilor'' pentru că erau văzuți rareori în cele mai ascunse ape, unde își petreceau timpul cântând sau făcând diferite magii. De multe ori ajutau locuitorii acelor ținuturi, dar preferau să rămână ascunși așa că nu se arătau lor. Doar din când în când, unul mai neatent era zărit. Acele ființe ale adâncurilor, erau de fapt, ceea ce oamenii de pe Pământ, cunosc sub numele de ''sirene''.
În timp ce povesteam, am făcut o vrajă care să transmită prin imagini, ceea ce eu spuneam, apoi am continuat.
-Totul a fost bine, până într-o zi, când era la pescuit, un locuitor, a văzut un val purpuriu îndreptându-se spre mal. Acel val a ucis totul în calea lui înainte să ajungă la mal, apoi a inundat satul. Bătrânii satului își aminteau că acel fenomen se mai întâmplase o dată în trecut, dar nici ei nu știau prea multe, întrucât nu aveau alte date despre el. Știau doar că se întâmplase, dar nu atât de intens ca atunci, că era ceva întunecat care creștea în adâncul mărilor. De asemenea, după acel val, au fost văzute din ce în ce mai multe sirene în acea zonă, iar sătenii au început să aducă la viață vechile legende despre un regat scufundat, numit Prasino. Temându-se că valul purpuriu ar putea lovi din nou, o altă rasă care semăna izbitor cu oamenii, s-au hotărât să-i ajute pe acei săteni, de aceea au trimis un om să găsească sursa acelui val și să facă tot posibilul să-l oprească.
Acel om se duse pe mare să cerceteze fenomenul, dar din adâncuri, țâșni la suprafață un șarpe de mare imens, care îi zdrobi barca și aproape că îl înecă pe om. Acesta se trezi mai târziu pe malul care fusese lovit de val. Se uită pe plajă și văzu că apele erau împurpurate, iar peștii se zvârcoleau pe nisip. Merse puțin pe plajă și văzu în depărtare un turn, care părea că fusese scos dintre dunele de nisip, unde fusese îngropat atâta amar de vreme. Intră înăuntru și văzu mai multe armuri ale unor soldați căzuți, împreună cu niște steaguri, care fuseseră purtate cu mândrie. Pe unul dintre steaguri găsi inscripția unui căpitan și a ultimelor lui clipe: ''Noi cădem unul câte unul, dar Zeița ne va salva dacă reușim să ajungem la templul ei. Ea este protectoarea Regelui, a țării și a armatelor noastre. Fie ca protecția ei să mențină Prasino în siguranță.''
Bărbatul se uită în jur și observă în dreapta lui, statuia unei sirene împodobite cu flori și bijuterii, care ținea în mâini un vas imens din care curgea apă. În spatele ei însă, era un basorelief al Zeiței Mării. Era o imagine care semăna incredibil de mult cu a Reinei...
În timp ce el admira locurile, un alt val purpuriu lovi țărmul, iar în urma lui, din adâncuri, se ridică templul zeiței.

Eram si eu prezenta si ascultam acea poveste. Nu eram singura. Era si acel pisoias inaripat. Vroiam sa ii fac o surprza lui Kami Rei asa ca il tinusem ascuns cel putin asta intentionam pana cnad el se elibera din bratele mele si fugi nestingherit si sari in bratele lui Kami Ri, intrerupand-o in mijlocul povestii, iar cu el era un puiut neastamaparat care nu isi stia forta gherutelor, zbura direct in capul lui Kami Rei, asezan du-se acolo si dand cu labutele de parca vran d sa isi faca culcus, zgaraind-o pe Kami Rei, pe umeri si pe cap.
Eu ma uitam la Kami Rei asteptand ca ea sa inceapa sa tipe la noi.

Am luat pisoiul cu blândețe și l-am pus pe genunchi. Era o scumpete. Am început să-l scarpin sub bărbie, iar el a tors pentru câteva minute, apoi a adormit buștean. I-am zâmbit Alethiei, care se aștepta să mă vadă furioasă, dându-i de înțeles că nu eram supărată, ba dimpotrivă. Am continuat povestea.
-După cum spuneam, în urma valului purpuriu ieși la suprafață templul zeiței mării, împreună cu niște epave. Tânărul ieși din turn și vru să intre în templu, dar chiar atunci văzu o tânără, prinsă între niște bărci. O ajută să scape și văzu că era o sirenă. Aceasta îl avertiză să nu pătrundă în templu, dar el nu o ascultă.
De o parte și de alta a templului erau grădini imense cu fântâni superbe, tot cu aceleași sirene care țineau câte un vas. Într-una din ele era statuia unui rege, a regelui Alexandros. Bărbatul intră în templu și chiar din prima încăpere fu întâmpinat de măreața statuie a zeiței. Părea atât de puternică. Intră în încăperea din stânga și dădu de o bibliotecă mică, probabil un fel de birou, pentru că pe masa din centru era o scrisoare în care un consilier îi cerea regelui să invoce puterea zeiței pentru a nu mai pierde viețile prețioase ale soldaților și pentru a nimici regatul roșu. Tânărul nu dădu importanță acelei scrisori, ci ieși din bibliotecă și o luă pe culoarul din dreapta. Acolo, în mijlocul sălii, era un altar al zeiței, înconjurat de sirene de piatră. Tot în dreapta, mai era o ușă, una care ducea în mormântul regal. Când intră, spiritul regelui Alexandros se ivi înaintea lui și îi spuse: ''Odihnă...Nu-mi pot găsi odihna, faptele mele mă leagă de locul ăsta. Pleacă! Cât mai poți...''
Cu aceste cuvinte stafia dipăru, dar bărbatul nu renunță, ci deschide mormântul regelui, doar ca să vadă că înăuntru nu era niciun schelet regesc, doar un sceptru de aur, pe care bărbatul îl luă cu sine. Chiar când ieși din mormânt, atinse o sirenă de piatră, iar aceasta se mișcă. La fel făcură și celelalte statui, până când toate se îndreptară cu fața spre pictura cu zeița. Aceasta se ridică și dezvălui încă o intrare: Intrarea spre regatul scufundat Prasino.

Ascultasem linistita povestea. Ma dau mai aproape de kami, si somnoroasa, o lng putin pe mana spre a ii atage atentia si apoi imi pun capul in poala ei.