Mayflower Kennel Club Dog Show

Era o zi geroasa de iarna cand nu prea aveai ce face. Una din acele zile cand iti venea sa stai numai in casa la cladura centralei termice. si sa te uiti la televizor sau pe internet. Eu ma duc in living unde o vad pe Kami Rei stand intinsa pe canapea si citind o carte. Ma uit la ea apoi ii spun:
-Stii, m-am gandit ca am putea da o petrecere in care sa aduc un pic din atmsfera de pe planeta mea aici. Ei bine, cand eram la scoala pe planeta mea, in lice, in timpul weekendurilor ne adunam toata toti colegii intr-o haita si mergeam la un club. Dar nu era orice fel de club ci un club cu scena in care avea loc si diverse spectacole. Nu stiu daca voi aveti astfel de cluburi aici pe Pamant. Clubul nostru preferat se numea Mayflower Kennel Club Dog Show. In general se urmarea spectacole de teatru improvizate pe loc de catre clientii localului, concerte la care putea canta oricine dorea dintre clientii localului si concursuri de Miss. Nu exista vreun premiu anume. Premiul in general era distractia, baia de confetti si servirea din partea casei urmatoarea data cnad calcai pragul localului.

-Bine, invită pe cine vrei, dar să știi că tu organizezi totul! Eu o să fac parte din juriu sau poți să alegi tu un rol, poate ca invitat special sau să țin un concert, vezi tu. Eu nu mă ridic până nu termin de citit cărțile astea, dar aș putea să-ți cânt una dintre melodiile pe care aș putea să le prezint la petrecerea ta.

După ce am terminat, i-am arătat Alethiei un teanc de vreo 20 de cărți.

-Ai o voce grozava. Imi amintesti de sirenele de pe planeta Neifion acolo unde mi-am petrecut una din vacantele de vara. Acea planeta este una aproape asemanatoare cu Neptun. Pe cand Neptun este o planeta cu gaz lichid pe intreaga sa suprafata, Neifon este o planeta acoperita de apa pe inrtreaga sa suprafata iar atmosfera ce o inconjoara este 60% oxigen, 30% dioxid de carbon si 10% alte gaze. Astfel o sirena poate respira si in ocean si la suprafata lui. Spre deosebire de povestle de aici, pe Neofon, o sirena nu moare daca esuaza. insa cand coada ei este uscata are o stare de rau geneal.
Acum revenind, te accpet si vei avea un numar solo. poti canta orice doresti laalegere. Spun eu in timp ce iau una din carti si o deschid. Ma atrasese una care se vropia a fi roman SF cu titlu Planeta lupilor.
-Ai citit cartea asta Planeta lupilor? Sunt un pic mirata, unele lucruri scrise in ea despre planeta mea, sunt adevarate Cum ar fi de xemplu faptul ca traim in haite sau triburi, faptul ca avem un razboi cu o planeta vecina, faptul ca am inventat un dispozitiv de control asupra spatiului si timpului pe care il am chiar aici. Spun eu scotand o mica telecomanda. Ei bin da, poti derula activitatea cuiva petrecuta in ultimele 5 minute. Acest dispozitiv permite repararea propriilor greseli sau a greselilor celor din jur. Dar daca a trecut  minute, ce s-a petrecut, ramane batut in cuie. Si mai e adevarat si faptul ca avem un cip unic incorporat in medalioanwele zgarzilor care ne permite autentificarea in toate bazele de date astfel deschizandun-se toate usile de care avem nevoie fara chiar sa l atingem: cip-ul tine loc de buletin, de de card de transport, de carduri de fidelitate, de card de interfon, etc. Insa ce nu e adevarat este ca suntem prezentati intr-o maniera de viteji razboinici gata de invadare si cucerire a ator planete si faptul ca apoi insa nu termin de spus ideea mea ca auzisem ceva ce ma facu sa fiu atenta in alta parte.

-Eh, aparatul e destul de plictisitor. Ar fi trebuit să-i vezi pe vechii vrăjitori din Pământul de Mijloc, puteau întoarce timpul atât cât să repare o greșeala sau mai multe, dar cu prețul vieții lor. Puteau întoarce timpul cu valoarea vieții lor. Cei mai mulți făceau asta în cele mai rele situații pentru a-i salva pe alții. Aceea era într-adevăr  un lucru incredibil, acum ceea ce aveți voi stârnește râsul oricărei ființe. Oh, și poți lua cartea aia cu Planeta lupilor, deja o urăsc fără să o mai și citesc, mai ales după ce te-am auzit pe tine vorbind despre ea, ca și când ar fi mai presus de oameni. Nimic în lumea ta nu e gratis. Fii recunoscătoare celor care îți vorbesc direct. Fii atentă la cineva care e prea drăguț.
Nu am mai spus nimic, orice altceva era de prisos.

-Ai fost vreodata pe planeta mea? Nu prea cred. Cat despre faptul ca deja se vede ca nu ma placi, si nu iti place nici ceea ce am eu sau ceea ce spun eu, iti spun un singur lucru. Daca era om si te-a fi comportat la fel cu mine, te-as fi parasit deja. De ce nu am facut-o? Nu pentru ca sunt diferita si ca nu mi-as gasi locul in alta parte. Nu e-am parasit si nici nu o voi face fiindca te-am ales pe tine si ceea ce ma tine legata de tine se numeste devotament si dragoste neconditionata. la fel ca si cainii vostri, si noisuntem capabili de dragoste neconditionata. Stu o intamplare reala in care un caine aproape a fost ucis de stapanul sau la betie dar cainele nu i-a purtat niciodata ura stapanului sau si chiar au amas impreuna si dupa acest episod si au trait apoi ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic intre ei.

-Cunoaște-ți locul, potaie! Nu ești în măsura în care să-mi ții predici despre cum ar trebui să mă port. Cât despre faptul că stai în palatul meu și ai tot ce îți dorești, nu cred că ți-ar mai da ție mâna să pleci, nici dacă te-aș da afară în șuturi. Încă de când ne-am întâlnit ți-am spus să renunți la atitudinea ieftină de divă, dar se pare că nu ți-a intrat în tărtăcuța aia seacă, căreia îi spui cap. De aia nu te plac pe TINE, pentru că ai o gândire încuiata și nu asculți vreodată ceea ce ți se spune. Mereu îmi dai ca exemplu câinii, în încercarea ta patetică de a mă face să îi plac; dar știi ce? nu am o problemă cu câinii sau cu alte animale, am doar o problemă cu tine, ființă ingrată. Cât despre faptul că presupui că n-am fost pe planeta ta, te contrazic. Am fost acolo chiar și când s-a format rasa ta de potăi, nu a fost nimic special. Oh, și nu e ca și cum te-aș ține la mine cu forța, poți pleca oricând, nici să nu te gândești că o să te împiedic. Până când înveți să te porți cu superiorii tăi, să nu îndrăznești să mă mai tratezi ca pe un egal. Sunt regina ta, să ții bine minte asta!

Dupa aceasta cearta eu plecasem prin oras sa ma recreez un pic. De fapt as fi vrut sa inchiriez un club dar cum as fi putut face asa cva cand eram un caine? Ma otarasc sa dau petrecerea pana la urma in sala de mese a palatului. Asa ca ma intorc in palat unde urc in turn la sala de mese si o decorez pentru petrecere. Dupa aceea, cand se lasa seara, dau semnalul, invitandu-i pe toti care vroiau, printr-un urlet la luna la ora 21.00. Astfel la ora 0.00 incepura sa apara primii invitati de pe planeta mea. 2 foste colege de liceu venira lasandu-si OZN-ul pe orbita Terrei, in modul invizibil, si se teleportasera apoi in palatul lui Kami Rei.
Cele 2 erau Pandora si Noelle

Nu aveam dispoziția necesară pentru o petrecere, mai ales că eram încă supărată pe Alethia, și dacă și celelalte se comportau ca niște dive sau aproape ca ea, atunci urmau să se întâmple lucruri rele, probabil decimarea divelor sau trimiterea lor în temnițe. Nu știam cât de mult puteam să mă controlez dacă dădeam peste așa specimene. Lumea e înspăimântătoare. E așa o durere să ai de-a face cu alte ființe.

Impreuna cu cele 2 colege ale mele aranjasem totul pentru petrecere. In curand sosira si alti 10 invitati din aceeasi specie ca si mine. Cei 10 luara loc la diferite mese si vorbea in soapta intre ei. Se pare ca toti vorbeau destul de bine engleza sau germana. Ina colegele mele se asezasera la aceeasi masa cu mine si vorbeam in limba natala facand astfel galagie prin latraturile asezate parca cumva intr-un cod morse. Nu ca ele n-ar intelege engleza, dar ma stiau pe mine ca nu stiam vorbi fluent nici o limba in afara de limba mea natala.
-Treuia sa ne gandim si la o formatie de muzica insa ca sa o espectam pe Kami Rei si linistea mai ales pe cat se putea, ne hotarasem sa cantam in engleza cei care desigur vroiau sa cante.

Ca să termin cât mai repede cu petrecerea mi-am anunțat intrarea și am intrat pe scenă, schimbându-mi înfățișarea și dansând. Un spectacol pe cinste.






După un repertoriu de vreo șase melodii, am părăsit scena și am lăsat-o pe Alethia să se distreze cu prietenele ei.

Dupa finalul petrecerii eu ma duc in camera mea sa ma culc. La fel si cele 2 colege ale mele se dusera intr-o alta camera unde se culcara si ele. In timp ce ceilalti invitati plecasera direct acasa cu nava lor. Acum as f avut oricand posibilitatea impreuna cu prietenele mele sa ma intorc pe planeta mea, dar le-am convins sa ramana si ele o perioada. Dupa catevazile ele plecasera spunand ca se vor intoarce peste fix un an terestru Eu vroiam sa ma impac cu Kami Rei desi nu stam daca s-ar putea. Ca sa nu o mai supar cu ceva si sa nu fac ceva gresit. preferam sa stau trista si abatuta in camera mea si sa nu facnimicsi sa nu mai spun nimic.

Trecusera doua saptamani de cand stateam asa.

Trecuse ceva timp de când nu mai dădusem pe acasă, mai precis de când se terminase petrecerea. Alethia și prietenele ei păreau să se distreze atât de bine, încât nu am mai stat să le stric cheful așa că am pornit în lumea oamenilor. Am deschis un portal la întâmplare și am trecut prin el.
Era o noapte furtunoasă, care descria întru totul felul în care mă simțeam. Mi-am deschis aripile și m-am avântat printre nori. Eram deasupra unei păduri, printre care șerpuia o șosea îngustă. Nu băgam în seamă picăturile grele de apă care îmi loveau aripile. Atenția îmi fu atrasă de un camion care gonea pe autostradă. Pe o vreme ca asta și la o asemenea oră din noapte, mă întrebam cât de urgentă era problema. Oricum l-am părăsit și m-am îndreptat spre orașul care se vedea la câteva mile distanță. M-am oprit chiar la prima casă, care era la o foarte mare depărtare de celelalte, ca și cum ar fi fost izolată. Nu era aprinsă nici o lumină, semn că proprietarul dormea. Am intrat în casă și ca să mai pierd timpul, m-am uitat prin toate ungherele ei. La al doilea etaj dormea proprietara casei. O tânără femeie pe nume Angelica. Am privit-o câteva secunde, timp în care chipul ei se strâmbă ca și cum ar fi durut-o ceva, dar îmi puteam da seama că visa, era prinsă într-un coșmar. Curioasă din fire, am pătruns în visul ei. Era ceva ce mă îndeletniceam să fac din când în când, atunci când mă plictiseam sau nu aveam chef să fac nimic altceva și mintea oamenilor era interesantă în mai multe feluri.
Ea nu își dădea seama că am pătruns în mintea ei, putea doar să simtă o umbră sau acea senzație că e urmărită. Visul ei era atât de viu și detaliat încât m-aș fi putut îndoi de faptul că era doar un vis. Era ca și cum aș fi privit prin ochii ei și ea vedea și auzea un aparat radio vechi care bâzâia un fel de muzică jazz. Privirea i se îndrepta spre masa pe care era aparatul și ceea ce era lângă el: un ziar, niște foi și mai multe poze. S-a apropiat mai mult de masă și a privit cu atenție prima foaie a ziarului, pe care scria că era Vineri, 22 iunie 1984. Titlul articolului era: ''Dispariții misterioase și creaturi, observate în jurul azilului Scări spre Cer'' și era însoțit de imaginea unui bătrân în fața ușii azilului. Restul articolului nu se putea desluși, literele fiind estompate, doar primele două fiind descifrabile, și anume: Doctorul Kane. Privirea Angelicăi se îndreptă spre celelalte obiecte de pe masă, o insignă de la securitatea azilului și mai multe fișe medicale însoțite de poze. Și pozele erau încețoșate, erau apariții ale unei fetițe, dar nu erau clare, iar pe fundalul lor se puteau observa figuri fantomatice. Pe fișele medicale erau scrise cu roșu niște obvservații: ''Un pacient mort?'', ''Fantomă???'', ''Apărut înainte de izbucnirea focului în blocul A?''. Mai departe, Angelica privi poza unei creaturi cu gura larg deschisă ce se ridica dintr-un pat de spital, iar alături era o cană răsturnată cu amprente sângerii, aceleași amprente care erau și pe una din poze. Angelica își ridică privirea de pe birou și dădu cu ochii de camerele de supraveghere. Își dădu seama că este în biroul unui paznic de securitate. Camerele arătau holurile azilului, care erau înțesate de cadavre și bălți de sânge. Alta cameră arăta niște dâre de sânge, iar unul dintre cadavre care nu avea picioarele la vedere era târât. Nu putea vedea cine trăgea corpul, doar o altă cameră dezvălui că era târât într-o încăpere cu ușa înnegrită pe care crescuseră vene sau rădăcini. Deodată imaginea visului se îndreptă direct spre acea ușă, ca și cum era atrasă de o forță invizibilă. Puteam simți că Angelicăi îi era teamă. Ușa rămase puțin întredeschisă și imaginea deveni color, față de cum o văzusem pe camerele de filmat. Angelica se opri în fața ușii, care se deschise, dar nu se putea vedea nimic înăuntru, era beznă. Ea se opropie încet de pragul ușii și se opri înspăimântată. Timpul se oprise spre groaza Angelicăi, din întuneric ieși o față descărnată, ca în acea poză pe care o văzuse mai devreme, îmbrăcată în alb cândva, dar acoperit cu stropi de sânge și având mâinile descărnate întinse spre ea. Angelica țipă și visul se destrămă.
Fata se trezi chiar când se auzi bubuitul unui tunet și se uită speriată în jur, mai ales spre locul în care eram eu, dar văzu doar crengile copacilor care băteau furioase în geam. Cineva bătea la ușă.
-Ce vis îngrozitor! șopti ea. Bine că m-a trezit ciocănitul ăsta la ușă. Oare cine poate fi la ora asta?
Angelica aprinse veioza și coborî la parter. Văzu că afară era poștașul cu o scrisoare. Era chiar bărbatul pe care l-am văzut mai devreme conducând camionul. Femeia trase lanțul la ușă și apoi o întredeschise. Poștasul îi înmână o foaie pe care să-și treacă semnătura, apoi îi înmână scrisoarea.
Angelica o deschise și citi:
''Dragă soră,
Îmi pare rău că am dispărut. Îmi pare rău că nu te-am contactat de atâția ani. A fost pentru protecția ta!
Din păcate, a venit timpul ca tu să cunoști adevărul! Despre mine, despre mama noatră, și în special, despre tine!
Ai alături trecută o adresă. Vino cât de repede poți după ce primești scrisoarea asta!
Te-am iubit mereu!
Îmi pare rău...Sper să înțelegi.
Sora ta,
Natalia''
Alături era și o poză cu două fetițe, erau gemene.
-Sora mea! Nu am mai auzit de ea de aproape zece ani...
Auzind asta, eram și mai intrigată să aflu mai multe despre ea, așa că am ieșit afară și mi-am schimbat înfățisarea într-una a unei fete obișnuite și am bătut la ușă. Știam că ea mă privea.
-Cine ești? mă întrebă ea.
-Doar un străin în căutarea unui loc în care să stau peste noapte. Nu v-aș fi deranjat, dar am văzut că un camion al poștei a plecat de aici și voiam să îl prind, dar apoi am văzut că pleca în direcția opusa celei în care am eu nevoie să merg, iar pe o furtună ca asta nu mă încumet să merg mai departe.
De cealaltă parte a ușii era tăcere. Știam că ea voia să mă primească, dar era și precaută cu străinii, dar în cele din urmă ușa se deschise și ea mă primi.
-Intra! Nu prea am încredere în străini, dar tu pari a fi o persoană bună, deci o să merg pe încredere. Oricum, știu că nu o să mai pot dormi în noaptea asta. Fă-te comodă, eu o să pregatesc un ceai ca să te mai încălzești!
-Mulțumesc!
M-am așezat în fotoliul de lângă șemineul în care mai licăreau cățiva cărbuni și am încercat să stau cât mai comod, în felul în care stau oamenii și anume cocoșați, dar după cinci minute am renunțat la chin. Tocmai atunci se întoarse și Angelica cu ceaiul. Ne puse la amândouă și apoi mă luă la întrebări.
-De unde ești?
-Oh, nu sunt de aici. Sunt doar în vizita, de fapt, sunt un fel de călător care colindă lumea în lung și-n lat.
-Ești norocoasă! Și eu mi-am dorit asta, dar nu mi-am putut permite, acum abia am un serviciu decent, dar tot nu-mi permit. Care e următoarea ta destinație?
Ținând cont că voiam să o însoțesc, m-am gândit la adresa care venise odată cu scrisoarea și i-am spus-o.
-Acolo mă duc și eu mâine dimineață. Te duc eu până acolo!
Pentru o vreme, Angelica încetă cu întrebările și își bău ceaiul în tăcere.

Eu profiasem de mica absenta a lui Kami Rei din palat si drept urmare ma dusesem la bucatarie sa prepar niste prajituri. Dupa ce prajiturile fusesera gata, mananc cateva din ele dupa care le pun pe restul in frigider. peste alte vreo 3 ore, desi aveam o tentatie de a ma duce dupa kami Rei urmand mirosul ei, nu vroiam sa o mai incurc asa ca ma intorsesem in camera mea.

Dupa ce am terminat ceaiul si fursecurile, mi-am amintit cat de dura fusesem cu Alethia, asa ca i-am trimis un mesaj: ''Alethia, nu pot veni acasa prea curand, asa ca nu incerca sa ma gasesti. Lucrez la un nou caz. Sper ca prietenele tale iti vor tine de urat si cat timp lipsesc, le poti vizita la ele acasa. Stiu cat de mult duci dorul planetei tale natale, asa ca ai permisiunea sa mergi acolo. Ia-o drept o vacanta.''
Am inchis telefonul, chiar cand Angelica intra in camera cu un platou cu fructe. Se vedea ca era nelinistita, iar gandurile ii zburau in alta parte. Daca tot ceea ce stiai despre viata ta si tot ceea ce familia ta ti-a spus vreodata, s-a dovedit a fi o minciuna? Un strain ciudat, venit la miezul noptii iti poate schimba viata pentru totdeauna...
Ploaia se mai potolise afara. Angelica statea ca pe ghimpi. Era nerabdatoare, dar nu voia sa para nepoliticoasa.
-S-a intamplat ceva? am intrebat-o. Te vad cam nelinistita...are legatura cu ceea ce ti-a adus postasul?
-Ah, nu vreau sa te necajesc cu problemele mele, dar acum chiar nu stiu ce sa cred.
-Imi poti spune. Poate te pot ajuta.
Nelinistea ei era prea mare ca sa o pastreze doar pentru ea, asa ca imi spuse despre scrisoare.
-Eram foarte apropiata de sora mea. Apoi, la scurt timp dupa moartea mamei noastre, ea pur si simplu a disparut. Nu am mai auzit vreo veste de la ea de zece ani. Oare ce s-a intamplat cu ea? Ceva nu mi se pare in regula cu scrisoarea asta. Poate fi o farsa?
-Nu cred. Postasul era de la o companie locala privata. Cand apelezi la ei, acestia iti livreaza mesajul imediat. Postasul te-a trezit?
-Nu chiar. Am avut un cosmar in noaptea asta. De fapt, este acelasi vis urat in fiecare noapte...De ce mi-ar trimite Natalia o scrisoare urgenta cand ar fi putut sa ma sune. Numarul meu este in cartea de telefoane. Ea l-ar fi putut gasi. Daca era cu adevarat urgent si ea avea probleme-de ce nu a venit pur si simplu la mine, aici?
-Interesant...Si vrei sa mergi acolo?
-Aveam de gand sa merg cand se oprea furtuna, dar cred ca putem astepta pana maine, cred ca esti obosita...
-Oh, nicidecum. Zilele astea am fost mai odihnita ca oricand. Putem merge cand se mai potoleste ploaia. Problemele mele nu sunt chiar urgente, asa ca am cat timp vreau la dispozitie. Pot veni cu tine.
-Multumesc! Ma simt mai in siguranta cand sunt cu o alta persoana. Nu stiu de ce, dar imi inspiri siguranta, ca si cum m-as afla langa un gardian. De cand am primit scrisoarea, ma simt, nu stiu...ciudat. Si cred ca ma incearca si o durere de cap, pentru ca imi apar tot felul de imagini in minte si se poate sa am si halucinatii, dar poate e din cauza ca n-am dormit destul zilele astea.
-Ce fel de halucinatii?
-Cand m-am trezit din cosmar, nu eram la fel de speriata in noaptea asta, ca si cand stiam ca este cineva care vegeaza asupra mea. O prezenta...divina, si chiar mi s-a parut cand am deschis ochii ca langa mine se afla o umbra cu aripi.
''Oh, atunci ea chiar mi-a simtit prezenta'', m-am gandit eu.
-Acelasi lucru simt si acum, in prezenta ta...Apoi, mi s-a parut ca vad ceva in poza pe care am primit-o odata cu scrisoarea, chipul surorii mele se tot schimba intr-o figura plina de ura si groteasca...
Angelica se cutremura.
-Ploaia s-a mai potolit. Cred ca ar fi bine sa mergem.
In cateva minute, femeia era gata de drum.
-Cum era sora ta? am intrbat-o cand ea a pornit masina.
-Sora mea mai mica, Natalia...Mereu aud faptul ca gemenii au o legatura speciala, dar noi am fost atat de diferite. Ea era atat de deschisa spre noi experiente si mereu infrunta autoritatea. Natalia a avut ideea de a ne strecura la al doilea etaj. Nu stiu daca era nevoia ei de explorare sau doar faptul ca voia sa o provoace pe mama nostra. Stiu ca ii placea cand mama era suparata ca ea isi petrecea foarte mult timp la casa vecinilor nostri, familia Proust, dar trebuie sa recunosc ca vila lor era superba!
Natalia a plecat la orascat de repede a putut si nu s-a mai intors aproape deloc la casa unde am copilarit. Apoi ea a transformat moartea mamei noastre intr-o obsesie...si o conspiratie. Ultima oara cand am vazut-o, ea mi-a spus ca sunt o tradatoare, pentru ca nu voiam s-o ajut. Dar nu eu am fost cea care a parasit casa si pe bunica.
-Cu tine cum a fost? De ce ai venit la oras?
-Aveam 11 ani cand a murit mama. Natalia mi-a spus ca eu i-am gasit cadavrul, dar eu nu-mi mai amintesc nimic. Dupa asta viata parca a stagnat o vreme. Nimic nu a mai mers la fel. Voiam sa fac totul ca-nainte. Usa de la camera mamei a ramas inchisa. Bunicii mei se certau mai mereu. Curand, bunicul s-a mutat in sopron, apoi a murit. Dupa asta, bunica s-a imbolnavit, iar eu si sora mea s trebuit sa locuim la un internat. Bunicii s-ai invinuit unul pe altul de moartea mamei. Ce bine a facut asta? Cand a murit si bunica, eu am plecat pentru a-mi incepe o noua viata.
-Cred ca ti-a fost greu! Dar suferinta ta inca nu s-a terminat! i-am spus cu regret, timp in care ea isi stergea lacrimile, apoi am ramas tacute pe tot parcursul drumului.

Incerc sa o sun pe Kami Rei insa intrase robotul telefonic. Asaca ii lassi eu un mesaj:
-Kami Rei, mai mult decat dorul de planeta mea natala, imi este doru prieteniei si a colaborari dintre noi. Te rog saa ierti pentr tot ce ti-am facut pana acum dar promt sa ma schimb. Spun eu si dupa ce inchid telefonul ma duc la bucatarie si imi fac o cafea. Dupa ce beau cafeaua imi cau cheile de la nava pe care le gasesc pe un raft de la biblioteca dintr-un living. Apoi ma duc la nava si si plec se planeta natala. Insa cand ajung acolo am impresia ca am gresit locul desi stiam ca computerul de bord nu poate gresi locul o data ce i-am introdus coordonatele. Cand cobor din nava peisajul era unul destul de sinistru: Niste ruine in varf de munte cu o poteca cu trepte si niste felinare, ceea ce candva fusese na din ingustele strazi din centru istoric. In afara de ea mai supravietuise cateva ruine din primarie acolo unde se afla si biblioteca. Cladirea ramase in picioare doar 3 sferturi din ea, in sens ca un perete era cazut si geamurile si usile nu mai existau, iar rafturile erau si ele cazute cartile erau amestecate cu bucatile de moloz. 90% in oras era moloz picat intr-o prapastie. Pe langa ca atmosfera era sumbra aerul devenise aproape irespirabil. Ma urc inapoi innava vizitez alte orase din jur aceeasi priveliste de cosmar. Pun computerul de bord sa verifice nivelul de radiatii si era foarte ridicat. Ma intgorcin orasul natal si caut pun computerul de bord a navei sa caute semnal de la zgarzile lui pandora si Noelle. Semnalul de la zgarda lui Noelle nu exista semn ca era undeva prn afara ariei de acoperire. Insda de la zgarda lui Pandora gasisem si apoi dau de Pandora intre ruinele spitalului. Imi dadusem seama ce se intamplase. Si mai ales ca pierdusem o prietena. In perioada de 3 zile cat trecuse de cand a plecat ele de la mine si de cnad ar fi trebuitsa soseasca pe planeta mea, pana am ajuns eu acolo, pe planeta mea trecusera de fapt 2 saptamani. Timp in care orice se putea intampla. Imi dau seama ca incepusera un razboi iar orasul meu natal fusese bombardat printre primele. Radiatiile ridicate indica faptul ca fusese lovita in plin direct centrala nucleara cu o bomba neutronica care era de 1 milion de ori mai puternica decat o bomba atomica. Si ca niste rachete cu raza lunga de actiune incarcate cu bombe neuronice fusese lansate catre orasele din jur. Gasesc printre ruine capsula unei rachete si ma uit la insemnul ei. Un cap de pisica de culoare galbena cu litera M pe el. Pisicile au facut asta. Spun eu.
In curand si eu singura, in orasul pustiu, eram in pragul de lesin. ii trimisesem un mesaj telepatic lui kami Rei desi stiam ca era ocupata si nu ma poate ajuta. Dupa care lesin. Dupa o perioada ma trezesc undeva ce parea a fi camera unei statii spatiale. Prima persoana pe care o vazusem era prietena mea Noelle. Care se bucura sa vada ca m-am trezit.
-Se pare ca voi avea de lucru. Spun eu. O intreb apoi pe Noelle ce s-a intamplat. Si aflu ca din toti au ma supravietuit doar 10 000 anbieni din care 100 suntem pe statia spatiala si restul au colonizat o alta planeta.

Văd imaginile pe care mi le trimite Alethia, dar nu pot să merg acolo, pur și simplu, și să îndrept lucrurile, pentru că asta ar însemna ca de fiecare dată când se întâmpla ceva cu rasele din Univers să fiu acolo pentru toți, iar asta era interzis îngerilor, cu atât mai mult mie. Îi transmit însă prin telepatie că nu Basteții sunt de vină și îi trimit o brățară numită Ochiul Phoenixului, care avea puterea de a vindeca rănile ei sau ale altora, apoi mă întorc la treburile mele.
Când am ajuns la adresa surorii Angelicăi, am stat amândouă surprinse în fața porților, care erau baricadate, iar în fața lor erau mai multe cutii și alte gunoaie. M-am uitat în cutia poștală care era plină de scrisori vechi și printre ele, am găsit și o cerere de la un azil, Scări spre Cer. Am deschis-o și i-am citit-o Angelicăi:
''Dragă d-șoară Heart,
Am primit cererea ta în legătură cu pacienta Dahlia H. Vă invităm să ne vizitați pentru a ne da oportunitatea să vă dăm toate răspunsurile la întrebările d-voastra.
Dacă nu ne vom vedea curând, o să vă sunăm.
Cu sinceritate,
???''
Numele expeditorului era ilizibil fiindcă fusese scris cu stiloul. Oricum scrisoarea nu arăta ca una oficială. Și cine e Dahlia H.?
Angelica se uită la mine, dar nici ea nu știa despre ce era vorba. Am deschis poarta și am intrat în curte, unde Angelica a rămas ca trăsnită când văzu o fată care mergea șchiopătând până la ușa casei, apoi dispăru.
-Ce-a fost aia?!
Nu i-am răspuns, în schimb, i-am arătat o păpușă așezată pe banca de lângă poartă, lângă care era o lumânare aprinsă.
-Asta-i Katie! Păpușa favorită a surorii mele. Arată oarecum diferit. De ce ar fi aprinsă candela? Poate a fost lăsată pentru mine.
Ne-am îndreptat spre ușa casei și am văzut lumânări aprinse pe terasă. Chiar și ferestrele erau baricadate cu scânduri, iar casa era năpădită de buruieni.
-Cum de mai ard candelele alea? Casa pare complet abandonată.
-Alea sunt păpuși voodoo? am întrebat surprinsă.
Cum stăteam în fața ușii întredeschise, aceasta se închise deodată.
-Te rog, spune-mi că a fost vântul!
Am intrat în casă după ce am spart geamul ușii, dar înăuntru era beznă. La lumina fulgerelor, la o anumită distanță de noi, tot se lumina o figură în alb, cu un păr des și negru care-i acoperea fața. Cred că observa și Angelina pentru că întrebă:
-E cineva acolo?
-Nu țipa, fii tăcută! Nu știi ce se poate ascunde în bezna asta.
Am aprins întrerupătorul și imediat holul se lumină. În cameră era un dezastru, scândurile erau putrede, pereții erau crăpați și aveau găuri în ei. Ceea ce ni se păruse a fi o siluetă în întuneric era de fapt un palton și o pălărie atârnate în cuier. Cel puțin la asta a ajuns Angelica, eu nu puteam fi înșelată.
-Locul ăsta arată ca și cum ar fi fost abandonat de ani de zile!
Am luat-o în dreapta holului și am ajuns în sufragerie. Era la fel de distrusă ca holul, chiar mai rău. Pe peretele din stânga, era o poză înrămată. Angelica se uită la ea și în clipa următoare sticla se sparse.
-Ce-a fost aia? Arăta ca o reflecție, dar eram doar eu în fața ei!
Asta-i poza surorii mele, dar ce am văzut în sticlă?
Am mers apoi în living. Și acesta era distrus, chiar și televizorul.
-Totul e distrus aici, dar scrisoarea arată că a fost trimisă în seara asta. Uite o pagină din jurnalul surorii mele! Era pe televizor.
''Aparent, azilul a fost închis cu mulți ani în urmă.
Dar atunci, cine răspunde scrisorilor mele?
Ei mi-au trimis zeci de invitații să-i vizitez.''
Am mers mai departe într-un hol, înainte să mergem în bucătărie. Acolo era o ușă cu mai multe lacăte, ușa de la subsol.
-De ce și-ar baricada cineva ușa propriei pivnițe?!
Lângă acea ușă era un înregistrator de mesaje, vechi, probabil că nici nu se mai fabrica între timp. Avea un mesaj pe casetă, care începea cu vocea unei femei, probabil o secretară:
''Azilul Scări spre Cer. Sunteți conectat acum la următorul reprezentant valabil. Vă rugăm, așteptați!
...atât de trist că nu ai venit să ne vezi...Cred că acum va trebui să venim noi să te vedem!''
Vocea se schimbă, acum era cea a unui bărbat, încă tânăr. Pe fundal se auzea un scârțâit ciudat și încă ceva ca urletele sau niște flăcări.
-Scări spre Cer! Ăla-i locul din coșmarurile mele unde ceva îngrozitor s-a întâmplat...
Angelica se îndreptă spre bucătărie, iar la câteva secunde după ce ea plecă, clanța ușii de la subsol începu să se miște de câteva ori, ca și cum cineva sau ceva încerca să o deschidă, apoi la fel de brusc, încetă.
În bucătărie erau pete roșii pe pereți, iar apa încă funcționa. Plus că toate cuțitele lipseau. Pe frigider erau scrise cu magneți numele Angelicăi și al Nataliei, plus încă unul: Dahlia. Am mers în următoarea cameră, iar acolo în mijlocul ei era un dulap prăfuit, iar în stânga era o ușă cu vene sau rădăcini negre, ca acelea pe care le văzuse Angelica în coșmarul ei. Ușa aceea era închisă așa că am mers la dreapta, unde era o baltă de sânge în mijlocul podelei. Înăuntrul ei era un dinte.
Angelica se întoarse repede în living și începu să se plimbe speriată dintr-o parte în alta a încăperii, apoi se duse și încercă să regleze televizorul. Când începu să prindă o imagine, se văzu pe ea însăși lângă televizor, iar în spatele ei se târa aceeași fată pe care o văzusem când intrasem în curte.
Angelica se întoarse brusc.
-Woah! Ce-a fost aia în spatele meu? A fost atât de intens!
-Hai să mergem la etaj! Poate găsim și altceva în afară de gândaci , șobolani și pe fata aia!

Daca nu basteti atunci cine? Dar presupun ca va trebui sa aflu prin munca proprie, nu cred ca va putea sa imi spuna Kami Rei. Gandesc eu. Primesc bratara si mi-o pun la mana. Dupa inca o zi, ma trezesc refacuta complet. Eu impreuna cu Noelle plecam sa cercetam mai bine urmele lasate si distrugerile.

Când am ieșit pe hol, din nou, pe peretele din stânga lui, chiar lângă tabloul spart erau scrise cuvintele:''Ei mă urmăresc. Ei îmi știu toate secretele.''
-Asta-i cumva o farsă? Sora mea vrea să mă sperie?
-Nu cred că e o glumă! Ar fi mult prea morbidă!
Am urcat scările până la etaj și acum ne aflam în fața a două uși, una din ele fiind întredeschisă. În colțul ei erau îngrămădite niște cărți cu simboluri ciudate și printre ele era o poză. Imaginea era cu cele două surori, mama și bunica lor, dar avea în spatele lor o casă bătrânească, iar al doilea etaj era încercuit cu roșu, mai precis fereastra prin care se vedea o siluetă.
-Îmi amintesc poza asta...bunicul ne-a făcut-o. Stai puțin. Nu mai era nimeni în casă - deci cine stătea la ferestra celui de-al doilea etaj? Mama a încuiat ușa care ducea acolo, iar nouă nu ne era permis să mergem acolo.
-Ce-i cu cărțile astea oculte? Făcea parte dintr-o sectă?
-Sora mea era obsedată de cărți despre evenimente paranormale, ritualuri străvechi și demoni. Nu doar că a studiat cărți despre aceste subiecte, dar chiar și-a umplut casa cu tot felul de amulete protectoare. Judecând după cât de diferite sunt, nici ea nu știa împotriva a ce căuta protecție.
-Nu pot deschide ușa de la dormitor, i-am spus, este blocată din interior. Hai să intrăm în biroul ei! Poate putem s-o deschidem dinspre terasă.
Când am intrat în birou, lămpile erau aprinse, iar acoperișul era distrus în centru, la fel ca și ferestrele. Podeaua era plină de hârtii, scânduri din tavan și sticlă.
-Casa pare abandonată, dar de ce încă merg luminile? Doar un asemenea dezastru nu putea fi făcut în câteva zile.
Am mers pe terasa unde puteam vedea toată livada, chiar și șopronul.
-Cred că am văzut ceva strălucind printre copaci!
M-am întors repede dar nu era nimic acolo. Terasa era destul de mare încât puteam ajunge și la fereastra dinspre dormitor. Aceasta era sudată cu un grilaj de fier, iar pe dinăuntru era acoperită cu o perdea groasă. Lângă grilaj era prinsă de un cui încă o foaie de jurnal.
''Am același coșmar din nou. Ceva ce samănă cu un spital... Tot acel sânge!
Mă simt de parcă aș mai fi fost acolo deja. Locul e atât de familiar, dar nu am mai fost acolo niciodată. Nu are sens.''
-Este ca în visul meu! Devine din ce în ce mai ciudat!
-De la terasa asta poți sări în grădină! Poate o să găsesc ceva în șopronul ăla!
-O să te rănești dacă sari! Ai grijă! Întoarce-te repede, locul ăsta poate fi periculos!
Am dat din cap și am sărit înainte să-și termine ea fraza. Am ajuns în spatele casei, chiar lângă intrarea pe care nu am putut-o deschide din interior pentru că era ruginită încuietoarea. Sub terasa de deasupra, era un fel de foișor pentru zilele fierbinți de vară, cu o potecă pietruită ce ducea în mijlocul livezii unde era o fântână. Simțeam că sunt urmărită. Lângă pietrele de lângă fântână era încă o foaie.
''Stând aici ascultând vântul printre copaci aproape că m-a făcut să uit că sunt aici!
Mă întreb cum trăiesc ceilalți, bucurându-se de viață. Mă întreb cum trăiește Angelica...''
Îmi părea rău pentru Natalia. Se simțea atât de singură aici. M-am uitat în fântână și am văzut ceva sclipind în adâncuri. Era un inel pe care l-am scos de acolo și l-am luat cu mine. M-am dus spre șopron ca să caut niște unelte să dau jos grilajul de fier, dar nu erau decât niște scânduri, un aspirator vechi și niște unelte de grădinărit. M-am întors la Angelica după ce am scos ușa din spate din țâțâni.
-Nu am găsit nimic! Doar un inel care cred că-i aparține Nataliei.
-Te urmărea! Am văzut-o din nou! Te urmărea, apoi s-a uitat la mine și a dispărut! Am crezut că o să se apropie de tine dar părea să o oprească ceva...
-Am simțit și eu că sunt urmărită! Trebuie să aflăm ce-i cu locul ăsta cât mai repede cu putință și să plecăm de aici. O să încerc să desprind grilajul! Dă-te înapoi!
Am smuls grilajul cu putere, încât a ieșit cu tot cu pervazul ferestrei. Angelica mă privi cu admirație dar și cu teamă.
-Nu te mira așa! Totul e putred pe aici, ai fi putut face și tu asta cu ușurință!
-Bănuiesc că ai dreptate!
Se pare că fereastra dădea în baie. În cadă era o claie de păr, noroi sau rugină și sânge. Pe marginea căzii era încă o foaie de jurnal cu un desen care semăna cu fata cadaverică pe care am văzut-o noi.
''Acum nu se mai ascunde.
Ceva stătea în colțul din living, privindu-mă! Nu am îndrăznit să aprind luminile așa că am mers la etaj.
M-a urmărit! Am auzit podeaua scârțâind în urma mea, dar nu am îndrăznit să mă uit înapoi!''
Am intrat în dormitor, care era de departe camera cea mai răvășită din casă. Într-un colț al peretelui era o gaură prin care putea fi tras un om iar ușa era baricadată cu mobilă.
-Sora mea era speriată de moarte de ceva. Și-a pus încuietori peste tot, mai ales la subsol, iar apoi s-a baricadat în dormitor...
-Dar tot a găsit o cale de a ajunge la ea!
În pat, acoperită de cearșafuri era o siluetă. Angelica trase pătura și se trase înapoi speriată când văzu ce era acolo.
-Ce-a fost asta?! Am văzut o imagine...în capul meu! Fața unui cadavru ars sau conservat...
-Nu-i niciun cadavru, este doar o păpușă-manechin torturată.
-Ce s-antâmplat în casa asta? țipă Angelina, aproape plângând.
-Uite, are o pagină de jurnal în gură! E pătată de lacrimi și sânge!
''Încearcă să intre în dormitor!
Am vazut clanța mișcându-se și nu îndrăznesc să plec.
Cineva să mă ajute, te rog, îngeri salvați-mă!''
După ce am citit asta, mi-a părut atât de rău pentru Natalia și de faptul că nici nu am știut de suferința și teama ei.
-Cu siguranță a scris asta în grabă! Era terifiată de cineva sau ceva, care încerca să intre în dormitor...Oare înnebunise de atâta singurătate?
-Nu cred!
M-am apropiat de gaura din perete și am văzut ceva strălucind, era o cheie cu simbolul unei stele pe ea, era agățată de molozul acela de ceea ce părea a fi păr.
-Am găsit cheia de la camera cu vene negre. Hai să mergem acolo!
Aproape că am alergat spre acea cameră și am deschis-o nerăbdătoare. Încăperea fusese cândva o cămară pentru că era plină de rafturi, numai că acum pe acele rafturi erau lumânări aprinse, iar pe perete erau înfipte toate cuțitele din bucătărie și de care erau prinse chei. Pe podea era desenat un cerc și o stea, semn că avusese loc un ritual, iar în centrul lui un pumnal de care era agățată încă o foaie de jurnal.
''Ea mă înțelege!
Ea mi-a promis că mă va ajuta să mă răzbun.
Eram atât de singură, până am întâlnit-o pe ea!''
-Sora ta n-ar fi trebuit să se încreadă în ea! am șoptit eu ca pentru sine. În balta de sânge de pe hol, am mai găsit o pagină. Uite-o!
''Sunt absolut sigură!
Este cineva în casă cu mine. Nu sunt nebună!
Văd lucruri care au fost mutate când ajung într-o cameră. Aud pe cineva mergând.
Și ieri chiar am văzut-o stând în coridor!''
-Oare a văzut și ea aceeași fată ca și noi? Eu știu că am văzut ceva. Ce se întâmplă cu mine? Tot continui să o văd pe fata aia ciudată! E reală sau încă un coșmar? Nu cred că am mai fost în viața mea așa speriată!
-Sunt opt chei aici! Tot atâtea câte lacăte are ușa de la subsol! Hai să vedem ce se ascunde la subsol și să terminăm odată cu scenariul ăsta tulburător!
Am descuiat lacătele și am intrat. Pe scările beciului erau aprinse candele. Am coborât, și acolo, chiar la capăt, era o fată înconjurată de un cerc de lumânări, care stătea cu spatele la noi. Murmura sau îngâna un cântec. Deodată, ea se întoarse spre noi și ne privi direct. Puteam vedea că avea sânge în colțul buzelor.
Imaginea dispăru, iar noi ne găseam iar la capătul scărilor pivniței, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mi-am dat seama că pătrunsesem în mintea Angelicăi și văzusem ceea ce ar fi trebuit să vadă numai ea.
Am coborât scările, de data asta cu adevărat, și la capătul lor am văzut niște dâre de sânge și o siluetă pe podea. De la spate semăna cu Angelica...Când am întors-o am văzut că era cadavrul Nataliei, iar deasupra lui, desenat cu sânge, era o căsuță în copac.

Jumătate de oră mai târziu, poliția venise la locul crimei. După alte câteva ore, în timp ce așteptam acasă la Angelica, veni și ea.
-Poliția mi-a spus că sora mea e moartă de ani de zile. M-au întrebat dacă am observat și altceva. Am mințit. Casa noastră din copac. Obișnuiam să ne petrecem tot timpul acolo. Ce încerca să-mi spună?

Plecasem impreuna cu Noelle sa studiem ceea ce se intamplase pe planeta noasta si sa aflam mai multe indicii despre cine era vinvat. La un momentdat hotarasem sa ne despartim iar eu trecusem printre daramaturile unde o gasisem pe Pandora moarta. Imi dau jos bratara de la mana punand-o la mana ei si asteptand insa nu se intampla nimic. Dupa 3 ore de asteptare hotarasc sa o iau pe Pandora si sa o duc in acelasi spital unde ma trezisem eu si sa o las cu bratara la mana vreo 3 zile. Cat timp eu si Noelle ne continuam cercetarile. Dupa un timp ajung langa un castel sinistru aflat in varful unui deal abrupt. Era dificil de ajuns la intrarea in castel. Mai mult ca sigur cel ce locuia in castel avea un aparat de zbor inventat chiar de el. Stateam si ma uitam la dealul abrupt incercand sa gasesc o cale de a ajunge sus. Ma hotarasc sa imi folosesc lesa cu carlig din zgarda ca pe o sfoara cu carlig a unui alpinist. Reusesc sa ajung pana la jumatatea acelui deal, la vreo 600 metri inaltime Insa fac o micuta gresala si alunec ajungand sa ma tin apoi de o creanga crescutadin stanca dar care era pe cale sa se rupa.

După ce termină de plâns, Angelica se ridică și spuse:
-Cumva am știut că sora mea nu mai trăia, încă de cum am pus piciorul în casa aia blestemată, dar am sperat în tot acel timp să mă înșel...În acești ani, care au trecut de când ne-am despărțit, am ajuns să o consider o străină, cineva care a venit în viața mea ca un prieten și a plecat ca și cum ceea ce am avut nu a contat deloc. Îmi pare rău că în urmă cu zece ani, ne-am despărțit spunându-ne cuvinte crude și neadevărate. Însă acum nu are rost să caut răzbunare, vreau doar să aflu adevărul despre ceea ce i s-antâmplat și de ce. Îți mulțumesc că ai fost alături de mine! Aș vrea să te rog să mai rămâi cu mine o vreme. Am fost singură atât de mult timp și nu am avut încredere în oameni...la fel a făcut și Natalia...și uite cum a ajuns...
Vocea Angelicăi deveni o șoaptă. Se așeză și începu să plângă, din nou.
-Tu poate nu vrei răzbunare, dar oricine sau orice a ucis-o pe sora ta, e acum pe urmele tale. Trebuie să termini ce a început sora ta.
Angelica trersări și mă privi cu groază, neînțelegând la ce mă refeream.
-Sora ta descoperise ceva ce nu trebuia, probabil în legătură cu familia voastră și trebuia oprită. Dar atunci criminalul a uitat de tine sau probabil că în tot acest timp te-a căutat. Poate că pur și simplu știe că o să-ți amintești ceva din trecut, și este doar o chestiune de timp până te va găsi.
-Și ce ar trebui să fac atunci? Îmi este teamă.
-Trebuie să îi arăți că nu îți este teamă, că uciderea surorii tale nu te va opri să îl vânezi. Trebuie să mergi în locul în care el crede că nu ai avea niciodată curajul să mergi. De aceea ți-a lăsat foile din jurnalul surorii tale și desenul cu casa din copac, chiar lângă cadavrul ei. De aceea ți-a trimis și acea scrisoare. Da, acea scrisoare nu era trimisă de sora ta, era doar un pretext ca să te aducă acolo.
-În cazul ăsta, o să încerc să aflu ce s-a întâmplat, dar îmi e groază la gândul că sora mea se încurcase cu vreo sectă sau mai știu eu ce chestii oculte și din cauza asta, ei să o fi folosit pe post de sacrificiu uman pentru chemarea a nu știu ce spirit demonic, doar ai văzut și tu simbolurile unui ritual din camera aia cu vene negre. Atunci s-ar putea să dăm amândouă de belea și să sfârșim ca sora mea.
-Consideră-mă ca fiind îngerul tău păzitor. Că întâlnirea nostră nu a fost întâmplătoare și că am fost trimisă să veghez asupra ta.
Angelica își șterse lacrimile și un zâmbet timid îi apăru pe buze.
-Bine, așa voi face, dar vom merge acum la casa unde am copilărit pentru că dacă mai stau aici o să îmi pierd tot curajul.
Trei ore mai târziu, ne aflam în fața casei în care locuise ea cu familia ei. Era o vilă mohorâtă acum cu toate ferestrele blocate cu scânduri și toată tencuiala distrusă, încât acum se vedeau doar cărămizile roșii. Lângă intrare era o tufă de trandafiri, care reușise cumva să supraviețuiască în toți acești ani și acum se cățăra pe terasă. Casa era înconjurată de copaci uscați și goi, dar deasupra ușii de la intrare era un felinar aprins. Chiar și cerul părea supărat în locul acela pustiu și izolat de celelalte case, cea mai apropiată fiind la peste doi kilometri distanță. Semăna atât de mult cu casa Nataliei. Cutia poștală era blocată de rugină.
-E atât de trist să văd casa în starea asta. Cred că de asta nu m-am mai întors.
Ne-am apropiat de treptele terasei, și cum am pus piciorul acolo a revenit acel sentiment de frustrare că eram urmărite. Ne-am oprit unde era felinarul și ne-am uitat la ferestre. Deodată, o umbră trecu de cealaltă parte a ferestrei dinspre noi. Se pare că orice era acolo și se ascundea, voia să fie văzut. Lângă o altă fereastră era un fotoliu, iar pe el era o armă de vânătoare fără gloanțe, dar în stare bună și o foaie:
,,Voi sta aici oricât va fi nevoie, dar nu-i voi mai lăsa să se apropie de fiica mea din nou. Nu-mi pasă ce spune soția mea. Nicio sumă de bani nu poate cumpăra ceea ce au furat ei de la noi.''
-Seamănă cu scrisul bunicului meu...Cine ar fi vrut să-i facă rău mamei? A scris asta înainte de moartea ei?
-Ușile sunt blocate. Va trebui să găsim o altă cale de a intra.
Ne-am plimbat ăn jurul casei, dar ne-am oprit după ce am luat-o în stânga ei, am dat de o mașina veche, albastră, scorojită de vreme, cu cauciucurile dezumflate și geamurile pline de crapături.
-Arată de parcă mașina asta nu a fost mișcată de ani de zile.
Am mers apoi în spatele casei, unde era o curte imensă, iar în capătul ei era o altă căsuță. Atenția ne fu atrasă de o gaură din temelia gardului, fiindcă la doi metri de ea erau mai multe plăcuțe, cruci de lemn și movilițe de pământ proaspăt.
-Judecând după numele de pe plăcuțe, copiii și-au îngropat animalele aici. Dar de ce în curtea NOASTRĂ?
Lângă căsuța din curte, era și casa din copac, iar mai încolo o fântână neacoperită. Chiar și căsuța era baricadată, iar pe panoul de curent era lipită încă o foaie:
''Ivan, te rog, nu lăsa fetele să aprindă lumina din  nou. Știi foarte bine că pe EA o deranjează. Ea le vede jucându-se acolo și se supără.
Încetează să te mai învinovățești pe tine sau familia Proust pentru ceea  ce s-a întâmplat. Lucruri din-astea se mai întâmplă...
Vino înapoi acasă, te rog.''
-Bunicul a instalat o lampă în casa din copac. Ne-am simțit mature având electricitate în propria noastră casă. Dar apoi, el a oprit-o și nu ne-a mai dat voie să o aprindem. Cine este acea ,,EA'' despre care vorbea bunica?
-Cred că vom afla în curând. De ce te uiți așa la fântână?
-Nu știu. Fântâna aia era mereu acoperită și închisă, iar bunicul ne-a interzis chiar și să venim în preajma ei...
-Văd că scările ce duceau la casa din copac au putrezit. Va trebui să găsim o scară. Hai să ne întoarcem!
Când eram din nou pe lângă mașina albastră, m-am împiedicat de o rădăcină și ca să nu cad, am încercat să mă țin de oglinda retrovizoare, dar abia dacă am atins-o și ușa mașinii căzu. M-am ridicat cu greu, furioasă că mă murdărisem de noroi, și privirea îmi căzu pe scaunul șoferului. Acolo era o pagină din agenda unui agent de vânzări, pe care Angelica o luă și o citi cu voce tare:
''Urăsc agenția că m-a trimis să mă ocup de văgăuna asta. Casa asta e imposibil de vândut. E înfricoșător- acei copiii cred că dacă își îngroapă animalele aici, acestea vor reveni la viață. Urăsc copiii.
Cred că am văzut o fată în interiorul casei. Cum e posibil- casa a fost baricadată de ani de zile! Am nevoie de o vacanță!''
-Deci după moartea bunicii, un agent a încercat să ne vândă casa. Oare de ce nu a reușit, și mai important, de ce se află mașina lui încă aici, zece ani mai târziu?
-Hei, tocmai mi-am amintit, în spatele casei erau lângă perete niște butoaie puse unul peste altul, dar erau pline cu apă, și mi s-a părut că în spatele lor era o ușă...
-Oh, acum îmi amintesc și eu, ușa aia dă în bucătărie. Cum am putut uita de ea?
Am mers lângă butoaiele cu apă și după mai multe eforturi, am reușit să le dăm deoparte, mai ales că nu le-am putut deschide capacele ca să vărsăm apa, aceastea fiind ruginite. Am dat la iveală o ușă care abia se mai ținea în balamale și am intrat.
Bucătăria era un dezastru. Am început să căutăm în toate cotloanele ei. În cuptor era o oală cu tocăniță.
-Cum poate să se gătească într-o casă abandonată? Este cineva aici? Au, este încă fierbinte!
Am intrat în următoarea cameră, iar acolo era o masă imensă cu o față de masă albă și cu o uriașă pată roșie în mijlocul ei. În cealaltă parte a încăperii era un televizor care era aprins dar nu arăta decât niște purici și niște linii albe și negre. În partea dreaptă a mesei erau niște rafturi cu cărți și un elefant alb din ceramică.
-Câte amintiri îmi trezește camera asta, unde luam masa cu toții. Am deschis una din cărți și din ea căzu o foaie. Era o scrisoare către bunicul Angelicăi.
''Dragul meu vechi prieten,
Te amăgești singur! Suntem preocupați la fel ca tine de bunăstarea familiei tale.
Știi foarte bine ce ți-am oferit! Dacă nu ne lași s-o vedem pe Elise și pe toți copii ei, să știi că pe viitor nu vom mai fi  la fel de cumsecade.
Ian Proust''
-Scrisoarea e de la capul familiei Proust. Seamănă cu alea de la azil, pe care le-am văzut la casa Nataliei.
-Umbrele se adună. Vor veni cu mine...le voi conduce în iad. Dacă ai putea să vezi totul, dar să nu poți schimba nimic, sau dacă ai trăi în libertate în întuneric...Care crezi că ar fi mai bine? Eu nu cred că ar fi atât de rău să trăiești în întuneric dar să păstrezi amintirea luminii.
Cuvintele mele se risipiră creând ecouri în liniștea din cameră. Angelica mă privi ca hipnotizată, dar nu reuși să scoată niciun sunet. Pentru câteva clipe chiar am crezut că voi reveni la înfățișarea mea reală, dar nu-mi stătea în fire să încep ceva și să nu termin.
-Oh, nu știu ce mi-a venit! Câteodată am obiceiul să spun cuvinte fără sens. Sunt de fapt lucruri la care mă gândesc...
-Pentru o clipă mă așteptam să...
-Să ce?
Voia să spună că urma să mă transform în ceva, că pentru o clipă nu părusem umană, dar spuse doar atât:
-Nu știu, de parcă aș fi simțit o prezență rece și caldă în același timp, luminoasă dar întunecată...Oh, uite cum vorbesc! Acum eu spun cuvinte fără sens!
-Hai să ne continuăm căutarea!

In timp ce atarnam de acea creanga gandurile mele care treceau erau:
-Oare ce sunt eu? o lasa sau o supereroina? -Defpat sunt o supereroina cu superforta si toate celelalte superputeri care inca nu si-a descoperit talentul la zbor.

Creanga mai avea putin pana se rupea iar mie trebuia sa imi vina o idee sau superidee.
Imi inclin privirea in jos, fixand dealul cu privirea si folosindu-mi vederea cu raze X, creez un refugiu ca cele din tunelele feroviare si dupa ce calculez imi dau drumul si folosesc lectiile invatate in scopala la ora de sport la cursurile de gimnastica pentru majorete. Ma refugiez in refugiul creat de mine. Apoi observ ceva printr-o crapatura. Hotarasc sa sparg bucata aceeade zid cea ce reusesc cu o singura lovitura de pumn. Insa descperirea ma ingrijorase. un depozit de arme nucleare. Bine ca nu folosisem iarasi privirea laser ca ar fi fost de rau. Gasesc apoi o cale de a urca din depozit pana sus in castelul sinistru din varful dealului, dand buzna peste un om de stiinta ce nu parea in toate mintile. Era clar ca ii lipseste nu o doaga ci mai multe.

Am ieșit pe hol. Totul era atât de liniștit, dar știam că era o iluzie. Am cotrobăit prin baie, dar nu era nimic important acolo, apoi am intrat în camera copiilor. Pe podea era o fotografie alb-negru cu familia Proust. Toți erau niște bărbați serioși și ursuzi cu care ar fi fost greu de discutat sau ar fi urmat ceva rău daca încercai să li te împotrivești, dar cele două fetițe păreau să se simtă bine în preajma lor, cel puțin Natalia.
Angelica mă strigă așa că am mers la ea. Se pare că era în camera bunicii ei. Era destul de mică, dar comodă și plăcută. Deasupra patului era un fel de raft, cu poza bunicului pe el și o vază goală.
-Nu-mi amintesc să-i fi văzut împreună pe bunicii mei aici. După cearta lor, bunicul s-a mutat afară, în căsuța pe care ai văzut-o, cea de lângă copac. Acolo era atelierul unde el picta. Bunica obișnuia să pună un trandafir lângă poza lui și să aprindă o candelă în fiecare seară. Asta a fost după moartea lui.
-Ceva a fost luat de pe raftul ăsta destul de curând...Uite o pagină pe pernă!
,,Nu-mi vine să cred că ne-am certat pe tema asta. Jur că nu m-am atins de elefantul ăla tâmpit. Doar dacă aș avea șansa să îndrept lucrurile...
Ca de obicei, aprind o lumânare și pun un trandafir lângă poza lui, ca să-mi amintească de el. Dacă aș mai avea scrisorile pe care mi le-a scris el...''
-Îmi amintesc de asta! De fiecare dată când mergeam la casa pensionarilor să o văd, bunica mereu îmi spunea despre asta. S-au certat într-o zi și nu au avut șansa să lămurească neînțelegerea pentru că bunicul a murit chiar în aceeași noapte, din cauza unui atac de inimă. Cât de greu i-a fost bunicii să trăiască după aceea cu un așa regret...
-Cum era bunica ta?
-Ana, era o femeie bună la suflet și deșteaptă, deși foarte superstițioasă. Nu a mai fost la fel după ce și-a pierdut fiica și soțul.
-Ai observat că sunt materiale de construcții pe hol? Cineva a încercat să repare podeaua, dar nu a mai apucat. Trist! Am găsit camera ta și a Nataliei, dar nu am apucat să mă uit prin ea...
Înțelegând apropo-ul meu, mă urmă în cameră. Pe pat era un desen cu un uriaș alergând o fetiță.
-Natalia a desenat asta? Nu, stai, eu am fost. Ce ciudat! Eu nu-mi amintesc nimic din ziua aia. Bunica mi-a spus că eram în stare de șoc, dar Natalia tot îmi spunea că era vorba de ceva mai mult...
-Hey, uite încă un bilet de la agentul de vânzări și nu cred că a trecut prin camera asta.
,,Casa asta îmi dă fiori. Aud voci! Chiar și când îmi astup urechile încă le mai aud!
Știu că nu sunt nebun! Este casa!''
-Deci agentul vedea lucruri și auzea voci...Deci nu sunt nebună...Deși nu știu dacă e sau nu un lucru bun.

Nu stiu ce a fost in capul lui Kami Rei cand mi-a spus ca ar avea nevoie de ajutor in privinta unei "mici probleme". Nu era tipic ei sa ceara ajutorul cuiva, dar apoi am inteles ca nu ea avea nevoie de ajutor ci o potaie pe nume Alethia daca am retinut bine numele. Am fost destul de surprinsa ca m-a apelat, dar sincer am fost si usurata fiindca nu prea am vazut-o in ultimul timp. In acel moment ma gandeam oare sa merg sau sa nu merg? Nu prea eram intr-o dispozitie buna iar o salvare tip mie presupunea sa exercit un urias efort de a-mi misca piciorusele pe o alta planeta care nu imi merita atentia. Dupa un moment de indecizie, mi-am zis ca nu prea aveam ce pierde asa ca am luat colierul care mi l-a dat Kami si m-am teleportat intr-un castel nu tocmai placut privirii mele. Mai ales ca prezenta unui om de stiinta ticnit si a unui caine ma facuse sa regret decizia pe care am luat-o la rugamintea lui Kami Rei, dar aveam un mic sentiment ca lucrurile vor decurge intr-un mod in care ma va amuza.
Prezenta mea ii cam luase prin surprindere pe cei doi cand privirea lor a abatut asupra mea, asupra unei fete care semana cu o zeita a haosului plutind in aer, nu-i puteam invinui. Parul meu lung si argintiu imi cadea in cascade peste rochia mea albastra din flacari si cristale. Ochii mei reci, sfera de vant care ma invaluia combinata cu cercul de gheata format din sageti imi completau imaginea mea pura a printesei dragon. La vederea mea au facut cativa pasi in spate chircindu-se sub amenintarea privirii mele glaciale.
-Deci, care era acea " mica problema" pentru care am fost nevoita sa bat tot acest drum?

-El. El se pare ca mi-a distrus intreaga planeta. Din cauza expermentelor lui diabolice, planeta arata de parca ar fi trecut prin cel de-al 3-lea razboi intergalactic. nu numai ca a distrus planeta dar din cauza lui mi-a murit si una dintre cele mai bune prietene.
Spun eu aratand spre el.
-Haide ce te superi atat. Nu a fot decat o explozie mica. mi-a scapat ceva, atata tot. Spuse el pe un ton lingusitor cu o voce ragusita.
-Daca tu numesti asta explozie mica, ma intreb ce inseamna una mare pentru tine. Spun eu ca sa ii inchid gura ticnitului.
-Ar trebui sa putrezesti int-o inchisoare. Mai adaug eu, privindu-l urat pe savantul nebun.

-Uite că sub pat este o altă pagină. Tot de la agent!
''Acele șoapte...Îmi spun lucruri- lucruri pe care nimeni altcineva nu le mai știe...
Chiar acum am văzut o fată la fereastra celui de-al doilea etaj! Poate că e pierdută. Mă voi duce să o văd, apoi voi pleca.
După asta nu voi mai pune nicciodată piciorul în casa asta!''
-Agentul a văzut aceeași fată! Deci e reală...
-Și a văzut-o la al doilea etaj! Să mergem să vedem ce e acolo!
Angelica se cutremură la această idee, dar nu dădu semne că ar fi dat înapoi. Era curioasă să afle ce se afla la al doilea etaj, după atâta amar de vreme. Am urcat scările, iar la capătul lor era doar o singură ușă. Am deschis-o și am intrat în hol. La capătul holului era o ușă de lemn, care era neatinsă de trecerea anilor, iar deasupra ei era becul aprins. În stânga noastră, erau încă două uși. Prima arăta de parcă fusese pusă în grabă și avea o scândură cu care putea fi baricadată oricând, din afară. Am intrat acolo și am dat de o cameră de joacă. Jucăriile erau împrăștiate peste tot prin cameră, iar în perete erau băgate niște lanțuri de fier cu cătușe la capătul lor, ce stăteau azvârlite pe podea.
-De ce ar fi o cameră de joacă la etajul ăsta când noi nu aveam voie aici?!
Într-un colț era un scaun, iar de el era legată cu scotch o păpușă torturată. Lângă ea era o foaie din jurnalul lui Ivan.
''Ce am făcut?
Eliza nu ne-a lăsat să mergem sus de câteva luni bune, și acum văd de ce! Arată ca și cum aici ar fi trăit un animal sălbatic nu o fetiță!''
-Ce fetiță? Despre ce vorbea bunicul? Mama are legătură cu camera asta de coșmar?
În timp ce noi ne uitam prin cameră, trenulețul porni și intră prin găurile din pereți. Când ieși din ele, se opri la fel de brusc precum pornise, iar deasupra vagonașelor stătea o păpușă. Semăna cu aia din casa Nataliei, doar că asta era mâzgâlită pe față.
-Mama ne-a dat aceeași tip de păpușă la aniversarea de zece ani, ca în felul ăsta să nu fim geloase. Eu am pierdut-o pe a mea în ziua când a murit mama. Tocmai mi-am amintit că Natalia tot îmi spunea că am fost cu mama atunci, dar eu mă îndoiesc. La început am crezut că asta e păpușa mea, dar a mea avea o aluniță pe obrazul drept.
Am luat păpușa dun mâinile ei și am cercetat-o atent. Pe burtă avea o cusătură urâtă. Am rupt-o și am scos o hârtie mototolită. Am întins-o și am descoperit imaginea unei tinere femei care ținea în brațe trei bebeluși.
-Este o poză a mamei mele! Dar cine e al treilea copil? Eu am avut doar o soră...
În timp ce noi priveam atente la poză, prin spatele nostru trecu aceeași apariție a fetei pe care o văzusem la casa Nataliei, și trânti o ușă. Am ieșit repede pe hol, iar acum camera din capătul lui era întredeschisă. Am intrat repede acolo, iar atenția ne fu captată de un pumnal care scrijelea pe perete cuvintele: ''AM FOST AICI''.După ce termină, se înfipse singur în perete.
Angelica se uită prin cameră și începu să plângă. Spre deosebire de celelalte camere, asta era cel mai puțin avariată. În mijlocul ei era un pat cu baldachin, iar în fața lui era o oglindă imensă și un manechin pe care era pușă o rochie de mireasă.
-Camera mamei mă face să plâng. Obișnuiam să o privesc cum stătea la fereastră și se uita la noi cum ne jucam. Dar ea nu putea să ni se alăture... Cred că se simțea atât de singură...Avea doar 17 ani când ne-a născut și încă îi port un respect enorm. Ea știa adevărul, dar a preferat să ascundă totul, atât cât a putut. Natalia spunea că eram în camera mamei când ea s-a sinucis, dar dacă eram acolo, de ce nu am încercat să o salvez?
-Nu știi sigur asta, poate nu aveai cum s-o salvezi...
Pe oglindă era încă un bilet.
''I-am spus lui Ian veștile bune, dar el este șocat și îngrijorat.
Părea atât de calm și sigur când a auzit faptul că Eliza e însărcinată, dar faptul că are tripleți l-a luat prin surprindere. El este...speriat.''
-De ce ar fi vecinii speriați că mama a avut mai mult de un copil? Și de ce nu erau surprinși când au aflat că mama era gravidă? Oare bunicul avea dreptate când îi bănuia că erau implicați?