O zana la New York

Desi ma stabilisem intr-un oras din lumea magica, imi trebuia si o resedinta in lumea oamenilor. Dupa lungi lupte in capul meu, ma hotarasc sa aleg New York-ul. Ajunsa in New York, ma intampina o vreme mohorata. Ploua si era un frig mare. Zapada insa lipsea, desi era luna Decembrie. Ma apropii de un hotel de 5 stele si intru in el pentru a ma adaposti dar si pentru a ma caza.
Platesc cazarea pe o luna de zile, cu cardul. Tocmai atunci se auzi frana brusca a unui taxi si usa hotelului se deschide. O alta fata intrase in hotel. Imi intorc privirea catre respectiva fata care si ea parea victima a ploii torentiale.

As fi putut evita ploaia, dar imi placea atat de mult sa stau afara cand ploua, incat am zabovit cateva clipe inainte de a intra in hotel. Venisem cu familia, doar ca i-am lasat putin in urma, pentru ca sotul meu nu isi terminase toate treburile, dar spusese ca va fi curand la hotel, impreuna cu fetita.
Eu trebuia sa platesc tot si sa ne asiguram cazarea. Venisem la New York cu scopul de a lua o scurta vacanta, deoarece toata munca de detectiv ma obosea, si mai ales ma plictisea de la o vreme, pentru ca ucigasii nu aveau pic de inspiratie in ultima vreme, asa ca erau prea banale, iar eu erau un detectiv caruia nu-i placea monotonia, asa ca mi-am gasit ca scuza o vacanta.
Plus ca aceasta pauza era ca sa incerc sa fac altceva, sa cant intr-un spectacol la New York. Auditiile se tineau in dupa amiaza aceea, asa ca trebuia sa ma pregatesc. Am intrat repede in hotel si am vazut toate privirile atintite asupra mea, m-am imbujorat si am mers catre managerul hotelului.

Semnez in registru si preiau cheia, lasandu-i managerului drept garantie, un pergament.
-Ce e acesta domnisoara? Ma intreba receptionerul.
-Acesta este actul de identitate. Asa arata actele de identitate, in tara din care vin eu. Spun eu, si ii arat toate detaliile, asa zise de siguranta si autenticitate: Elementele de siguranta si sigiliul regal.
Pe pergament era poza mea, datele mele personale si elementele de sigurana inclusiv un sigiliu regal. Pergamentul era scris intr-o limba ce semana cu o amestecatura de galeza, scotiana si irlandeza.
Nu stiam daca ma va crede sau nu, din moment ce actul nu era recunoscut oficial.

Managerul parea ocupat cu alta fata, asa ca ma ajuta asistanta managerului, o domnisoara draguta. Am cerut o camera si i-am aratat actele, spunandu-i ca il astept pe sotul si pe fetita mea. Din pacate nu mai aveau camere normale, o aveau doar pe cea mai mare, care era destinata celebritatilor si care era mult prea scumpa pentru niste clienti obisnuiti. Eu i-am spus ca nu e nici o problema si ca o voi lua pe aceea. Chiar si managerul se opri cand auzi aceste cuvinte si o lasa pe fata cu care vorbise pana acum si veni spre mine cu un zambet prietenos, ceea ce sugera ca ii mirosise o afacere buna si nu avea de gand sa o lase sa-i scape din maini. Dupa ce mi-am facut cazarea si am platit totul pentru cinci zile, am primit o reducere pentru copil si o invitatie pentru toata familia la balul care se organiza in acea seara pentru a celebra un eveniment important din istoria hotelului, implinirea a 10 ani de cand s-a deschis. Le-am zambit politicos tuturor si m-am deplasat in camera pe care o inchiriasem.

Pana la urma imi permisese si mie sa ma stabilesc intr-una din camarutele de la mansarda, cele destinate de regula studentilor. Avusesem noroc fiindca studentii erau in vacanta si asa ca respectivele camarute erau libere. Auzisem si eu despre bal si nu aveam de gand sa il ratez. Asa ca cer si eu o invitatie la respectivul bal. Insa managerul hotelului crezandu-ma o imigranta incerca sa ma ia peste picior, aplicand metoda "Cenusareasa". Soppusese ca imi va oferi invitatia daca pana la ora 20.00 il ajut cu cateva treburi. Dar atentia imi pica pe un ziar. si il iau si citesc. Era vorba despre balul din aceasta seara. Si in articol scria ca managerul hotelului avea un fiu care vroia sa isi aleaga o domnisoara ca sa ii devina logodnica, dintre cele prezente la bal. Acum avean sansa sa ii platesc managerului cu aceeasi moneda. Planul meu fiind sa il vrajesc pe asa zisul "printisor rasfatat" cum il alinta tatal lui, si sa dispar misterios la miezul noptii.

Camera era uriasa si mobilata cu gust, dar nu am stat sa o admir prea mult, pentru ca am inceput sa ma pregatesc pentru auditie. Era un spectacol muzical despre ''Mormantul licuricilor'', o piesa inspirata de razboi, care spunea povestea a doi copii, frate si sora, care isi pierdusera familia in razboi si incercau sa aiba grija unul de altul. In cele din urma fetita moare, iar fratele ei, devastat de durere, moare singur intr-o gara, dar dupa ce moare un inger il duce la familia sa. Desigur ca voiam rolul ingerului, deoarece acesta deschidea spectacolul cu o melodie vesela, la fel ca familia copiilor, iar pe parcurs, cand razboiul ii arunca in abisurile tristetii, ingerul este prezent in toate momentele lor grele si le impartaseste suferinta prin cantecele sale.
Piesa era greu de pus in scena, dar daca producatorii reuseau, ar fi fost un adevarat succes si toate incasarile s-ar fi dus la copiii nevoiasi sau la orfelinatele din oras. Era deci, pentru o cauza nobila.
Dupa ce am facut un dus, mi-am facut parul buclat si am probat o gramada de rochii, pana sa o aleg pe una simpla, alba, cu modele de fulgi pe ea. Am mai asteptat vreo 20 de minute, timp in care am facut simple vocalize si am cantat putin la flaut, apoi daca am vazut ca Lucifer si Lilla nu mai veneau, m-am dus sa dau proba pentru muzical. Cand am iesit in holul hotelului simteam ochii iscoditori ai managerului urmarindu-mi fiecare miscare, dar nu i-am aruncat nici macar o privire si am iesit afara, unde ma astepta un taxi.

Fiind in preajma sarbatorilor de iarna, stiam ca firmele de curierat erau foarte aglomerate si acceptau orice ajutor binevenit in plus. Bat la usa sediului celei mai mari firme de curierat din New York.
-Buna Ziua, am venit pentru un post de curier rapid.
-Avei masina sau motocicleta, domnisoara?
-Nu, am ceva mai bun. Talentul meu. Spun eu. In momedntul respectiv, aripile care erau pliate ca o fusta, redevenira aripi, si eu ma inalt in aer.
Rmasesera uimiti, dar ii prinsesem la inghesuiala. Nu aveau cum sa renunte la mine usor, dandu=ma pe mana unor oameni de stiinta. Valoram mai mult vie si langa ei.
-Mda, suntem foarte ocupati, nu strica un ajutor in plus, esti angajata, treci la treaba. Spuse directorul firmei de curierat. Ei bine, ma alesesem cu o treaba bine facuta. O cazare, un loc de munca pe perioada determinata si un salariu care majoritatea urma sa ajute copii si desigur aveam libr dupa ora 18.00 urmand sa particip la bal si la alte petreceri.

Cand am ajuns la teatru, era arhiplin. Era plin de tinere care semanau cu niste papusi, dar care nu aveau nimic ce tinea de talent, plus ca mai erau multi de gura-casca. Multi plecau de la auditie suparati pentru ca fusesera respinsi. Veni in sfarsit si randul meu sa ma prezint pe scena. Am interpretat un pasaj la prima vedere si juriul a ramas profund impresionat de reprezentatia mea, apoi mi-au prezentat un pian si un flaut si m-au pus sa cant melodia de la finalul piesei.


Dupa ce am terminat, juriul, ceilalti oameni care venisera in sala, cu lacrimi in ochi, au inceput sa ma aplaude rasunator. Am facut o mica reverenta si m-am retras de pe scena. Producatorii mi-au spus ca ma vor suna in curand, dar stiam ca de obicei le spuneau asta tuturor celor care dadeau auditiile, asa ca nu mi-am facut mari sperante si am plecat la hotel. Mai aveam o ora la dispozitie sa ma aranjez pentru balul de la hotel.
Cand am ajuns la hotel din nou, Lucifer si Lilla inca nu erau veniti, ma intrebam ce le lua atat, oricum i-am lasat un mesaj in care ii spuneam de bal. Mi-am ales o rochie albastra de tip fluture si m-am dus la bal.
De cum am intrat toate privirile fusesera atintie asupra mea, astfel ca oamenii nu observara ca pe usa de la intrarea in hotel intra un tanar superb, doar managerul se duse sa il intampine.

Dupa ce muncisem ajung a ora 16.00 la hotel si apoi il ajutasem pe manager cu niste treburi ca sa imi castig invitatia. Dupa aceea ajung in camera si aveam jumatate de ora la dispozitie sa ma aranjez. Rochia mea pe care o alesesem era una simpla dar cu ajutorul aripilor mele pe care le pliasem, obtinusem o rochie de bal superba si sclipitoare.

Cobor jos. Observ si eu pe respectivul tanar care intrase si pe care doar managerul hotelului merse sa il intampine. Dar prefer sa imi vad de mine insa-mi ca pana la urma el ea baiatul si el trebuia sa abordeze fetele.

Cum imi era foarte foame ma duc direct langa bufet. Preferata mea era, desigur, fantana de ciocolata si mini-sendvisurile cu cascaval. Oamenii incepura sa danseze in jurul meu, dar eu nici nu-i observam, eram prea ocupata cu mancarea.
Se parea ca tanarul care tocmai intrase nu ducea lipsa de atentie, mai ales din partea doamnelor. Tocmai imi luasem o farfurie cu de toate pe ea, cand m-am trezit ca tanarul imi vorbeste.
-Buna seara, superba domnisoara!
-Buna! ii spun eu cu gura plina de mancare. Te pot ajuta cu ceva?
-Imi puteti acorda un dans?
Dar el nu mai astepta acordul meu si lundu-ma de mana ma purta pe rigul de dans. Era un dans lent, pentru cupluri. Daca nu as fi fost inconjurata de atatia oameni, barbatul asta s-ar fi ales probabil cu doua palme.

Cat timp era melodia pentru cupluri, eu eram la bufet sa mananc catevaa aperitive si sa beau un pahar de suc. Cand incepu o meodie ritmata, fug spre ringul de dans, incercand sa arat ceea ce puteam si stiam. Majoritatea lumii incepura sa se uite spre mine fiindca nu mai vazuse pe cineva dansand asa. Privirile fura impartite si atintite inspre Kami Rei si inspre mine.
Cu totii se intrebau din ce tara vin eu si daca am castigat vreodata un concurs de dans.

Dupa ce se termina dansul, l-am parasit cam nepoliticos pe tanarul cu care dansasem si m-am asezat pe un scaun, langa bufet. Langa mine veni un alt tip, inalt, cu ochelari, imbracat la patru ace. Parea un baiat dragut, dar cam tocilar. Avea in maini un pahar cu suc de struguri si incepu sa sopteasca un ''Buna!'', dar se impiedica in propriile-i picioare si era sa verse sucul pe mine daca nu l-as fi prins la timp.
-Multumesc! spuse el inrosindu-se pana in varful urechilor si incerca sa se aseze pe unul din scaunele de langa mine.
Se prezenta ca fiind Victor Blaze, fiul managerului. Se vedea ca era un tanar manierat si inteligent, dar foarte timid in prezenta doamnelor. Statea ca pe ghimpi langa mine, voind sa ma invite la dans, iar cand in sfarsit mormai niste cuvinte care ar fi trebuit sa sune a invitatie, i-am raspuns cu gratie un ''As fi incantata!'' si m-am ridicat de la masa ca sa merg din nou, pe ringul de dans.
Eram in fata lui, iar el cand se ridica de pe scaun, calca pe rochia mea, iar eu as fi ramas dezbracata in fata ospetilor hotelului, daca nu ma prindea tanarul cu care dansasem prima oara. Reusisem sa-mi aranjez rochia intr-o clipa, apoi am rasuflat usurata cand nimeni nu observase incidentul. Victor isi ceru mii de scuze, apoi dupa ce l-am asigurat ca nu sunt suparata ma lasa in pace si se duse langa tatal sau. Barbatul care tocmai ma ajutase, inca statea langa mine cu un zambet larg pe fata.
-Multumesc! i-am spus cu o voce glaciala.
-Cata raceala din partea ta, iubito! Ce-am facut sa merit asta? spuse el si ochii ii aruncara scantei de safir.
-Tu?!
-Da, scumpa mea, si eu ma bucur sa te vad!
-De ce ai venit asa tarziu? Nu te-am recunoscut! Unde e Lilla?
-A ramas acasa.
-De ce? Ce s-antamplat?
-A pretins ca e bolnava, asa ca am lasat-o cu doica ta. De fapt, doar s-a prefacut ca e bolnava si m-ai ca m-a dat afara din palat.
-Oh, oare ce mai pune iar la cale?!

Managerul hotelului ii spuse lui Victor: O vezi pe fata aia cu parul mov si cu rochia de bal sclipitoare? Du-te si danseaza cu ea, o fi vreo printesa de pe o insula necunoscuta. Poate ca au mult aur sau petrol ori diamante, si daca ne punem bine cu ei, poate ne va permite sa exploatam minele lor ca sa extindem afacerea. Spuse el frecandu-si mainile de bucurie si razand un pic malefic. Tanarul veni la mine si cand incepu urmatoarea melodie pentru cupluri ma invita la dans si desigur accpet. Era un vals. Apoi placandu-i sau poate ca asa avea ordine de la tatal lui, vroi sa isi maio petreaca cu mine cateva dansuri. Ma invita apoi la masa, platindu-mi un suc si incepand sa stea de vorba cu mine. Facem cunostinta si desigur nu exita sa a intrebe despre locul din care vin. Nu ma ferisem deloc de el fiindca stiam ca oricum e greu sa ajunga aproape impiosibil.
-Ei bine, locul din care vin eu, e un regat destul de intins, o insula foarte mare. Dar e foarte dificil sa ajungi acolo Chiar imposibil pentru oameni. Vorba aia e atat de retrasa incat se spuine "Acolo unde nici un picior de om nu a calcat vreodata".Tocmai de aceea noi, bastinasii mentinem locul asa cum nu la lasat mama Natura si il ingrijim ca pe ochii din cap. Da, e adevarat avem mine importante de cristale, iar acele cristale functioneaza in genul panourilor solare din lumea civilizata. Si da e adevarat eu sunt o printesa, dar nu sunt mostenitoarea tronului. Sora mea este cea care va mosteni tronul. Eu urmez dupa ea asta daca nu va avea un mostenitor intre timp.
Noi nu avem insa notiunea unui sistem financiar. La noi viata se bazeaza pe o economie bazata pe iubire si daruire.
O mulţime de lucruri sunt împărţite, de la teren, până la produsele alimentare. Toţi locuitorii insulei sunt responsabili să lucreze pământul şi toţi se bucură de roade.
Tot ce trebuie sa oferim si adevarata valoare a lucrurilor e masurata prin iubirea celor care o ofera. Iar cei ce primesc ca sa merite lucrul ce urmeaza sa il primeasca trebuie sa faca dovada de prietenie si iubire si desigur sa nu provoace distrugeri ori sa incalce legea tribului nostru.
Ii spun eu. Ca sa nu ma dau de gol in loc de zane folosisem cuvantul bastinasi.

Cu toata harmalaia din jurul meu, simteam nevoia sa ma retrag. Am mai stat jumatate de ora, apoi m-am ridicat sa ma duc in camera mea. Cum era de asteptat, Lucifer ma urma. La capatul scarilor, ne-am trezit fata in fata cu managerul.
-Cum? Deja va retrageti?! Balul este abia la inceput. Domnule Sadao, nu mai puteti ramane?
-Imi pare rau, dar sotia mea nu se simte pre bine, iar eu sunt obosit din cauza calatorie...
-Oh, atunci nu va mai retin! Odihna placuta!
Ne lasa in pace, apoi am mers linistiti in camera noastra.

Eu insa ma distram pe ciinste la barul respectiv. Avand in vedere ca Kami Rei se retrase, fiul managerului vroia sa isi petreaca toata naptea cu mine. Dar eu imi urmasem planul si fiz in momentul cand ceasul batu miezul noptii ma retrasesem in camera de hotel. Desigur, la bar lasasem un bacsis urias 1000$ si pe scara de la usa rotativa de la intrarea in hotel unul din pantofii cu care eram incaltata. Insa fara sa ma vada nimeni, ma retrasesem in camera mea de hotel. Oricum aveam mai multe perechi de pantofi. Ma bucuram insa de mica mea razbunare, o farsa. Si faptul ca ii faceam sa creada ca am plecat departe din hotel.
In camera mea ma schimbasem in ceva mai comod. Iar aripile mele devenira o fusta fara sclipici. iar parul mi-l vopsesc brunet. Si ca deghizarea sa fie completa, aveam la undemana o pereche de ochelari care ma facea sa par o tocilara obisnuita, in caz de venea cineva din personalul hotelului. Frumoasa prinesa, parca se evaporase...

Chiar cand ajunsem in camera imi suna telefonul. Era juriul de la auditii care imi spusesera ca eram cea mai potrivita pentru rol si cu cat invatam mai repede rolul cu atat mai repede urma sa fie pusa in scena piesa. Ceilalti actori isi stiau deja rolul asa ca doar eu trebuia sa il invat pe al meu, astfel ca urma sa ma prezint la repetitii a doua zi de dimineata. Mi-am pastrat tonul serios si le-am spus ca voi fi acolo, apoi dupa ce am inchis, am scos un tipat de fericire am spus, luandu-l de mana pe Lucifer:
-Domnule Sadao, nu ai vrea, din intamplare, sa ma ajuti cu repetitia primei parti a piesei?
-Credeam ca nu ma mai intrebi! spuse el strangandu-ma in brate, apoi imi dadu delicat drumul, iar in fata noastra aparu un pian.
Rochia albastra se transforma intr-una alba, superba. Acum eram pregatita sa cant si sa dansez, iar el ma acompanie la pian.

Auzisem tipatul de fericire a lui Kami Rei si desi nu o cunosteam antenele mele care fusesera deghizate in 2 fire de par, totusi se ridicara si ascultasem conversatia din camera ei. Aflasem despre piesa de teatru si cum mie imi placeau activitatile culturale, nu aveam sa lipsesc. Merg jos la receptie desigur luandu-mi ochelarii care ma faceau sa par o tocilara si imi pliasem aripile sub forma de fusta, strangandu-le mai tare langa corp sa para o fusta obisnuita nu una de bal. Ajung la receptie si ma aratasem interesata de piesa de teatru. Vroiam sa particip ca spectator la acea piesa de teatru si vroiam sa aflu data si ora reprezentatiei.

M-am trezi cu o ora mai devreme a doua zi si dupa ce am luat micul dejun la mine in camera, m-am aranjat si am coborat la receptie. Lucifer inca dormea si am umblat tiptil ca sa nu-l trezesc, dar fara sorti de izbanda. Se trezi chiar cand imi luam pantofii. Ma saruta in loc de ''Buna dimineata!'' si spuse pe un ton jucaus:
-Ti-as ura succes la repetitii, dar stiu ca nu ai nevoie! Sa te intorci repede!
I-am zambit larg apoi i-am ciufulit parul, dupa care am plecat. La receptie am dat peste managerul hotelului care avea in maini un pantof. Curioasa, l-am intrebat ce facea cu el.
-Dupa ce s-a terminat balul am gasit acest pantof pe scarile rulante de la iesirea din hotel. Credeam ca doamna sau domnisoara care l-a pierdut a baut prea mult aseara si credem ca a avut probleme in a gasi drumul spre locuinta sa, mai ales daca nu era insotita. Acum vrem sa il inapoiem proprietarei si sa ne asiguram ca nu a avut vreun accident.
-Atunci...succes! spun eu si parasesc cladirea.

Ajung la teatru deghizata intr-o tocilara. Cumpar un bilet chiar in primul rand pe mijloc. Era unul din locurile cele mai scumpe. Da locul meu preferat, de unde vedeam cel mai bine. Intru in sala si ma asez pe locul meu.

Spectacolul era pe cale sa inceapa si trebuie sa recunosc ca eram foarte emotionata. Biletele se vandusera toate, iar sala era arhiplina. Din culise, am tras cu ochiul la public si mi-am vazut familia printre primele randuri; asteptau cu nerabdare sa ma vada pe scena. Moderatorii si ceilalti organizatori alergau de colo-colo, abia respirand de emotii, mare parte din ele fiind provocate si de faptul ca le spusesem ca ma voi ocupa eu de efectele speciale, cum ar fi zborul personajului meu si stralucirea rochiei si a penelor si petalelor care cadeau lin, aproape plutind, deasupra scenei si actorilor si la final deasupra publicului. Astfel, dupa inca 10 minute tensionate, spectacolul incepuse la ora exacta.
Eu eram prima care intra in scena, plutind usor deasupra decorului, care reprezenta un superb rasarit de soare.

Apoi, in timp ce cantam, veni pe scena familia, care radia de fericire, parintii, doi copii si o bunica.
La finalul cantecului, scena se schimba, in casa familiei totul era pe cale sa le ruineze fericirea, deoarece era pe cale sa inceapa un razboi, iar tatal copiilor fusese chemat sa lupte pentru tara. Mama lor, impreuna cu bunica, strangeau tot ce puteau din casa si se dusera la adapost, iar copii trebuiau sa vina imediat dupa aceea. Dupa cateva minute de la plecarea lor, bombele au inceput sa cada din cer, iar copii se ascunsera intr-o groapa sapata in pamant, unde reusira sa scape cu viata, dar cand iesira, imaginea lor asupra satului, era complet schimbata: multe cadavre si case distruse.
Copiii ajunsera la adapost, dar acolo aflara ca mama si bunica lor murisera la primul raid al avioanelor care aruncasera bombele. Incremeniti, copii statura multa vreme, plangand, langa trupurile lor arse. In cele din urma, baiatul isi lua surioara si mersera sa caute ajutor din partea rudelor, deoarece si adapostul fusese distrus. Au ajuns la o matusa care locuia departe de orasul lor, iar aceasta ii primi, cu conditia sa munceasca pentru mancarea ce o vor primi. Baiatul mergea prin satele care ramasesera, aproape intregi si lucra toata ziua pentru niste banuti amarati, iar sora lui ramanea sa o ajute in casa pe matusa si pe sotul ei. Dupa vreo doua-trei zile, plecara de la ei, deoarece nu conta cat de mult lucrau cei doi copii, matusa si sotul acesteia le dadeau doar o data pe zi mancare, si atunci doar un bol pe jumatate plin cu supa. Nemaiputand sa faca fata situatiei au plecat de la ei. A mai urmat un raid al avioanelor de razboi, dar copii reusisera sa supravietuiasca si sa-si gaseasca adapost la marginea unui lac, la al carui mal era o scobitura in pamant, ce semana cu o pestera. Acolo se hatarara sa locuiasca pana ce razboiul va fi luat sfarsit, iar tatal lor avea sa se intoarca teafar la ei. Dupa cateva zile fetita se imbolnavi, iar baiatul se chinui sa caute un doctor. Cand acesta veni la pestera lor, ii spuse ca fetita este bolnava din cauza ca nu avea ce manca, apoi pleca, fara sa ii sprijine cu nimic. Baiatul pleca sa castige bani ca sa ii poata lua de mancare.
Intre timp, se facu noapte, fetita se ridica de pe carpele pe care dormise si iesise afara. Era plin de licurici, care luminau malul lacului ca niste felinare. Eu imi facusem aparitia, cantand un cantec de leagan.


Fetita isi aseza capul in poala mea si adormi cu un zambet pe buze.
Cand baiatul veni cu mancarea, surioara lui murise deja. Planse mult dupa ea, invinuindu-se de moartea ei, apoi o ingropa langa pestera lor, iar pe mormantul ei se asezau licuricii. Baiatul nu mai putea locui acolo, pentru ca nu mai era nimeni. Merse la gara si se hotari sa astepte pe cineva...nici el nu stia pe cine. Era frig, iar el se gandea doar la cum isi pierduse familia, din cauza unui blestemat de razboi, care era bazat doar pe niste orgolii si care producea numai suferinta. Nimeni nu le spusese care fusese motivul razboiului, doar ca trebuie sa lupte.
Unul dintre ofiterii garii, cand il vazuse stand de cateva ore langa un stalp, se napusti asupra lui cu tot felul de intrebari, iar pentru ca baiatul nu mai era in stare sa raspunda incepu sa il loveasca. Acesta nu riposta in vreun fel, nici nu mai simtea loviturile; doar se ghemui la pamant si incepu sa planga. Atunci, aparusem eu. L-am luat in brate si i-am spus bland:
-Acasa este locul in care cineva se gandeste la tine. Aici nu mai este nimeni. Vino cuu mine! Te voi duce la familia ta!
Baiatul ma lua de mana si toata scena se schimba. Era, din nou, imaginea frumosului rasarit, iar familia baiatului il primi cu bratele deschise. Era acum impreuna cu tatal, mama, surioara lui si bunica si erau fericiti.
Pe fundal incepuse o melodie trista, iar scena se umplu de pene albe si stralucitoare si de petale rosii, parfumate. Cortina se lasa peste scena, iar totul se intuneca bezna. Apoi, intunericul se risipi, iar scena fu invadata de luminite mici si jucause: de licurici. Organizatorii isi facura aparitia pe scena si spusera cateva cuvinte despre piesa lor, apoi dupa valurile de aplauze pe care le-am primit cu totii, spectacolul lua sfarsit.

Dupa ce spectacolul lua sfarsit si se termina intr-un ropot de apaluze, dupa ce toata lumea plecase, mai ramasesem eu cu organizatorii si cu actorii printre care si Kami Rei. Tocmai ma pregateam sa ma urc pe scena si sa folosesc intrarea din spatele scenei ca sa scurtez drumul pana in culise unde urma sa mearga si Kami Rei. Insa omul de serviciu cel cu curatenia se cam grabise sau asa parea. De indata ce dadu cu flit in sala eu lesin. De fapt omul de servici era de fapt un vanator de recompense cazat la acelasi hotel la care eram eu si Kami Rei si care "mirosise" faptul ca eu nu sunt o fata obisnuita. De indata ce eu lesin si isi scoase mobilul din buzunar si isi apela colegul:
-Da, confirmat. Avem o insecta de care va trebui sa ne ocupam. Spuse el si apoi imi facu si o poza si o trimise prin sms catre colegii sai, ca sa ste si ei cum arat.

Dupa terminarea spectacolului multi dintre oamenii din public, venisera sa-mi ceara un autograf, in special copiii. A durat o vreme, dar le-am oferit tuturor zambete, poze si autografe. In cele din urma, grupul de oameni mersera la casele lor, iar eu am mai ramas putin in culise sa-mi admir buchetele de flori pe care le primisem. Deodata aparura Lilla si Lucifer. Fetita imi sari in brate si imi oferi un buchet de crini, iar Lucifer ma complimenta pentru felul in care jucasem rolul.
Eram incantata de faptul ca le placuse tuturor. Dupa ce am vorbit si cu directorii teatrului, si mi-au spus ca piesa fusese un succes atat de mare, incat urma sa fie jucata pentru inca o seara, la cererea publicului, am iesit prin spatele teatrului, apoi am plecat spre hotel, impreuna cu sotul si fiica mea.

Dupa mai multe minute ma trezesc din lesin insa nu mai eram in teatru Ci intr-o camera intunecata fara ferestre si cae parea chiar fara usi. Insa era impisibil sa fie fara usi. Altfel nu avea cm sa intre sau sa iasa cineva din ea, sau cum sa fi ajuns eu acolo. Deci logica spunea ca trebuie sa existe un pasaj secret bine ascuns. si actionat din afara. Un singur motiv era pentru asta. Cei care ma prinsera stiau ca m-as putea face mica si evada pe sub o usa. Verificandu-ma nu mai aveam nici macar hainele pe mine. Eram imbracata doar cu ceva ce parea a fi un furou sau rochita de noapte. Nu mai aveam la mine nici colierul cu pietre filosofale si nici alte bijuterii. Si desigur nici poseta si deci nici telefonul sa pot suna la hotel.

Ne-am intors la hotel si pentru ca era deja tarziu, am luat o gustare, apoi ne-am dus la culcare. Eram destul de obosita dupa spectacol, dar tot i-am citit Lillei o poveste inainte de culcare.
Am adormit in cateva minute, dar m-am trezit pe la doua sau trei dimineata, deoarece mi se parea ca auzeam plansete. Am ascultat, tinandu-mi respiratia, dar nu se mai auzi nimic. Am vrut sa ma culc la loc, insa, nici bine nu am pus capul pe perna, ca se auzi din nou acel suspin. Cert e ca nu venea din camera noastra si nici din cea a Lillei. M-am dus la fereastra si am deschis-o, atunci am auzit plansetul mai clar. Venea de la apartamentul de sub noi, unde fereastra era larg deschisa si palpaia o lumina slaba. M-am aplecat deasupra acesteia si intr-o secunda, am intrat in camera aceea.
Camera era destul de modesta, dar ceea ce imi atrase atentia era o fata, care statea la masa, aplecata deasupra unor foi. Tanara plangea incet, incat abia o puteai auzi. Mi-am dat seama ca eu nu o auzisem pe ea plangand, ci durerea sufletului ei. M-am apropiat de ea, dar cu siguranta nu avea sa ma observe prea curand, fiind prea ocupata cu scrisoarea. I-am citit scrisoarea, curioasa. Aceasta incepea cam asa:
''Se intampla in viata sa iubesti, dar sa fii ranit … iti iei viata de la capat, vrei sa uiti tot, dar amintirile sunt mereu in inima ta dovedindu-ti ca iubirea este cel mai frumos lucru care te poate condamna la suferinta .
Acum e tarziu sa mai adaug ceva la tot ce a fost frumos … s-au depanat atatea amintiri, atatea ganduri frumoase, atatea clipe minunate intr-un timp asa de scurt…
Am colindat cu tine printre imagini pline de frumusete, imagini asa de placute pe care nu am cum sa le uit vreodata. Ma intreb mereu acelasi lucru: de ce trebuie sa iubim atat de mult persoane cu care nu putem fi daca nu suntem facuti unul pentru celalalt?. De ce ne-am intalnit? De ce a trebuit sa vii in viata mea si sa patrunzi atat de adanc in sufletul meu? … daca nu am fost aleasa inimii tale…De ce sufletul de multe ori ti-l ia tocmai acela care nu are nevoie de el? Oare exista dragoste absoluta? Sau ochii care nu se vad se uita?
Cand imi amintesc clipele petrecute impreuna imi vine sa mor de dorul lor. A fost un vis aproape implinit! m-am lasat purtata de glasuri pe aripile amintirilor, ca sa retraiesc inca o data clipa noastra…
Imi amintesc primele clipe in care ne-am cunoscut, clipele pe care le-am petrecut impreuna, toate acele zile in care mergeam tinandu-ne de mana, pe jos, pana acasa si povesteam, primele momente petrecute impreuna ca iubiti, nu voi uita primul sarut, clipa cand in brate ne strageam si simteam cum iti batea inima, cum ne alintam si ne sarutam… cat de dulce putea fii sarutul tau… cat de mult imi placeau ochii tai, nasucul tau, gurita ta …cat de mult te iubeam…
Dar tu cum ai putut sa uiti asa ceva???
A fost o parte din visul la care am visat o viata intreaga. Pentru un moment imi venea sa plang de fericire, credeam ca tu esti persoana la care visam de atata timp, asa cum ai spus si tu… Am stiut de la bun inceput ca vei pleca, dar inima mea a refuzat sa creada ca ne vom desparti. Visam alaturi de tine, insa acum mi s-au spulberat toate visele.
Nu credeam ca ultimul sarut va fii atat de plin de suferinta…
Imaginea ta imi apare in minte de multe ori…apari ca un inger… Te uiti la mine cu blandete, imi zambesti ca atunci… si…dispari!
Acum sper ca esti fericit, stiu ca nu mai insemn nimic pentru tine, dar ma multumesc sa stiu c-a fost candva…ceva intre noi si ca am trait amandoi acelasi vis… Sper sa nu ajungi sa suferi asa cum sufar eu…
In sufletul meu va ramane mereu acel sarut dulce cu care mi-ai furat inima…Iar numele tau este scris in inima mea el va ramane acolo pentru todeauna … Vei fii mereu o amintire frumoasa pe care seara de seara o sa mi-o amintesc…un gand care va ramane in mintea mea si in sufletul meu o viata intreaga, pentru ca asa cum ti-am zis ai fost cel mai bun si mai scump suflet de om pe care l-am intalnit vreodata… alaturi de tine am petrecut cele mai frumoase clipe din viata mea…
De ce am crezut ca tu esti ingerul pe care mi l-a trimis Dumnezeu? Ce te-a facut sa crezi ca nu esti tu persoana care imi apartine?
Cateodata noaptea te visez…. ca te tin in brate si ca te strang la piept … as face orice sa nu ma mai pot trezi din acel vis frumos, as dormi o viata intreaga pentru ca stiu ca daca deschid ochii si ma uit langa mine tu nu mai esti. Visez ca te voi avea inapoi odata, ca voi retrai acele clipe minunate in care sa iti mai aud glasul cum imi sopteste: “te iubesc”. Visez ca te strang iar la piept si ca simt cum iti bate inima si imi soptesti ca bate numai pentru mine.
O singura data in viata gasesti dragostea adevarata,si asta daca ai noroc. Soarta a dat peste mine si am gasit-o! Dar pana la urma din cauza mea si din cauza ca tu ai inteles altceva s-a spulberat tot! Cand am scris aceste randuri, mana mea a scris dupa dictarea creierului si a sufletului caci ochii mei nu au mai vazut, au fost plini de lacrimi, iar inima mea mai avea un pic si inceta sa mai bata. Fiecare lacrima care a alunecat pe obrazul meu, a fost o picatura din dragostea enorma pe care am purtat-o pentru tine. Am incercat sa scap de ele dar au ramas in sufletul meu. Vreau sa iti spun ca ti-am scris o scrisoare cu picaturi de lacrimi din sufletul meu iar cu vantul ti-am soptit-o. Am chemat vantul si i-am spus sa te mangaie pentru ca eu nu mai pot. Cand simti o adiere de vant sa stii ca eu am trimis-o, de dorul tau, ca sa stii ca eu inca ma mai gandesc la tine… esti singura persoana pe care nu am reusit s-o uit. Desi nu mai suntem impreuna, nu pot sa mi te scot din gand…vreau sa vii sa-mi stergi lacrimile si sa-mi spui ca ma iubesti, sa ma strangi in brate...te vreau inapoi langa mine, dar stiu ca nu se poate.
Intr-o zi. o picatura de ploaie sau un fulg iti va atinge usor obrazul sau buzele...nu il alunga!!! pentru ca acela sunt eu... atingandu-te, mangaindu-te si soptindu-ti cat de mult te-am iubit… Poate odata, imi vei auzii glasul si te vei intoarce la mine… sa iti spun acel cuvant pe care in fiecare zii ti-l spuneam cu gandul, cu fapta sau cu vorba. Acel cuvant care venea din adancul sufletului meu…Acea expresie care ma tulbura… Acel ”Te iubesc”…''
Fata isi incheie scrisoarea si ramase nemiscata. Eu nu o puteam intelege pe tanara, dar stiam ca e gresit ceea ce voia ea sa faca, crezand ca o face pentru a ramane mereu in amintirea celui iubit. Ea s-a intors de la masa de scris si m-a privit speriata.
-Cine esti? Cum ai intrat aici?

Ramasesem blocata acolo fara sa stiu unde ma aflu si nici notiunea timpului nu o mai stiam. Stiam insa cine ma capturase si mai presimteam faptul ca daca nu ma va salva cineva voi ajunge cobai pe o masa de operatie. Fiind inchisa ma simteam ca un peste pe uscat si eram mult prea deprimata pentru a gandi limpede si calm. Incepusem chiar sa plang.