Nery

Capitolul 1-Intalnirea

Buna! Sunt Nery. Sunt o sirena din oceanul Atlantic. Mai precis apartin rasei oceanide. De mica m-am ratacit si apoi am fost gasita si adoptata de o familie de delfini care m-au crescut pana la varsta de 18 ani. Ei m-au invatat toate acrobatiile pe care le fac ei. Cand am implinit 18 ani din curiozitate am iesit la suprafata sa vad lumea oamenilor. Am ramas impresionata de frumuetea lumii de la suprafata. Intamplarea a facut ca in aceeasi zi sa ma intalnesc cu un batran biolog si fost profesor de biologie. El credea in existenta sirenelor chiar daca lumea considera ca sirenele sunt doar un mit. El traia singur intr-o casa la marginea unei insule. Mi-a spus ca intotdeauna a vrut sa aiba o fiica dar soarta nu a fost de partea lui. El vorbea limba spaniola. Dar asta am invatat-o si eu de pe la turisti. Chiar daca in cei 18 ani nu am iesit la suprafata, innotam destul de aproape de suprafata incat auzeam turistii care innotau ce vorbeau. Asa ca puteam si il intelegeam foarte bine pe acel batranel ce imi spunea. Eu ii raspundeam prin telepatie si se pare ca si el ma intelegea. Dar pe langa telepatie pot si vorbi.
In 3 ani m-a invatat foarte multe lucruri. Invatam foarte repede asa ca la varsta de 21 de ani am ajuns din urma cu cunostintele mele o fata de aceeasi varsta. Apoi batranul a plecat de pe acea insula undeva departe de mare intr-un oras dintr-o tara. Mi-a spus doar ca se muta in capitala unei tari dar nu mi-a spus ce tara. Ramasa singura m-am hotarat sa caut alta insula. Tot in mijocul Atlanticului dar la cateva sute de km departare am gasit o alta insula. Nu ma interesa deocamdata locuitorii insulei ci faptul ca in apropierea acelei insule se gaseau destul de multe alge si fructe de mare. Dar si faptul ca nu existau pescari pe acea insula ma bucura foarte mult. Dupa cum aveam sa aflu aceasta insula era una moderna ca orice oras civilizat. Oamenii erau oameni cinstiti si traiau din veniturile obtinute de pe urma inchirierii apartamentelor, hotelurilor si pensiunilor. Pe aceasta insula erau doar turisti miliardari care plateau bine. Nu existau hoti sau alti oameni de partea raului.
Dar intr-o zi un mare om de afaceri a aflat ca in stancile de pe langa aceasta insula se afla minereuri de aur. Terenul unde se aflau stancile a fost cumparat de acest om de afaceri.
Buna! Eu sunt Paolo Gomes, si sunt din Brazilia. Sunt un tanar om de afaceri, iar ca hobbyuri imi place sa inot in apele oceanului, sa fac surfing si sa ma plimb pe plaja. Totdeauna cand am un pic de timp liber, fug pana la casuta mea de pe malul Oceanului Atlantic sa ma mai dau cu surful, sau... pur si simplu sa inot.
Am cumparat intr-o zi impreuna cu niste prieteni si asociati de ai mei, o bucata de teren in ocean, care cuprindea mai multe stanci.
Pana acuma, ... nimic deosebit. Insa un moment de cotitura a aparut atunci cand intamplator, s-a descoperit ca acele stanci contin minereu de aur. Fara sa mai stau pe ganduri, am transformat toata zona intr-o mina, unde incontinuu se dinamitau stanci, si se extragea minereu, care se transporta la statia de prelucrare.

Intr-o zi, pe cand activitatea de extractie a aurului era atat de intensa de parca fierbea, tocmai ma pomeneam si eu prin zona, verificand evolutia lucrarilor si cum se executa.
Acum ca sa observam mai bine actiunea ne vom intoarce in timp. Era 1 iulie 2006 ora 14.58 locatia: Insula Manato. (se pronunta Magnato)
Eu: Inca o zi calduroasa. Mai poti rezista, Miguel, pe caldura asta, impreuna cu echipa ta? Sincer eu nu as putea sta mai mult de 10 minute.

Miguel: Noi suntem obisnuiti cu zile asa calde. Si doar le-am si facut instructajul la muncitorii mei cum sa lucreze eficient pe zile calduroase ca aceasta. Acuma te rog sa mergi pe plaja, ca sa vezi de acolo ce spectacol va urma.

Paolo: Dinamitati o stanca noua? Ma gandeam sa lasam ultima stanca aceea mare. Vad ca mai sunt destule stanci de dinamitat.

Miguel: Stancile pe care le vezi mici, sunt cam sterile deja. Va trebui sa incepem sa dinamitam una din stancile mari. Stiu ca iti pare rau dupa ele.
Acum daca mergi pe plaja, de acolo vei vedea cel mai bine spectacolul.

Paolo atunci a intrat in apa ca sa inoate pana la plaja.
Paolo ajunsese pe plaja. Atunci echipa lui a dinamitat stanca cea mare.

Paolo : Eram fascinat de explozia acelei stanci si cum se demola. Nu vazusem asa ceva decat in filme. Era ceva nemaipomenit sa vezi si in realitate asa ceva.
Am intrat din nou in apa ca sa inot inapoi la mina. Am inceput sa vad bucati din stanca, de toate marimile, cazute. Si fiecare bucata era dusa pentru prelucrare.
Eram fascinat de ce vedeam. Ma plimbam printre bucatile acelea de stanci, ca un copil. Ma urcam pe ele. saream de pe ele in apa. Si inotam in jurul lor.
Cand deodata am auzit o voce...

Nery: Ajutor! Help me! Please!

Paolo: Am auzit bine? Parca am auzit o voce feminina. Dar ce cauta ea prin zona asta de lucru? Sau poate o fi o turista straina care nu prea cunoaste zona. E o fata sub stanci? Trebuie sa o salvez imediat!

- Nu avea grija, te salvez eu!

Nery: Sunt aici! Am ramas blocata intre stanci. Nu ma mai pot misca!

Paolo : A doua oara cand am auzit vocea aceea, am auzit-o clar si am auzit de unde venea. Venea de aici, dintre stancile prabusite. Am pornit rapid in cautarea ei. Dupa ce am dat la o parte niste bucati din stanca, am dat de o fata irezistibil de frumoasa. Insa era ranita de stancile ce au cazut pe ea.

Fara sa stau pe ganduri, am scos-o repede dintre stanci si am dus-o la mal. Am vrut sa vad daca mai respira si daca mai are puls. I-am facuit respiratie artificiala minute in sir. Dar se parea ca nu vrea sa isi mai revina. Ma gandeam atunci ca poate sangele nu-i mai iriga capul, asa ca am ridicat-o un pic sa stea cu capul in jos. Era prea frumoasa ca sa o las sa moara. As fi facut orice ca sa isi revina... Iar i-am mai facut respiratie artificiala. Dupa 10 minute, a dat in sfarsit primele semne de revenire.

Nery: Cine esti, si unde ma aflu!

Paolo : e intr-o stare de inconstienta. Insa nu stiu ce sa fac in astfel de situatii. Sa chem salvarea? Sau voi reusi sa o salvez eu singur aici? O voi salva!

- Te afli langa insula Manato. Nu mai tii minte locul acesta? Aici ai tot inotat si ai facut plaja. Si... da-mi voie sa ma prezint. Eu sunt Paolo.

Peste vreo inca cateva minute, Nery isi reveni un pic mai bine.

Nu sunt cine crezi tu. Acum sunt prima data pe aici prin zona. Niciodata nu am mai fost la suprafata in zona asta. Uita-te mai bine la mine. Locul meu e in ocean. Si cred ca ar trebui sa ma intorc in ocean pentru cateva minute. Nu stiu cat am stat pe uscat. Asa ca mai bine du-ma inapoi in ocean. Voi mai iesi peste ceva timp la suprafata. Ma numesc Aryl Nereide dar prietenii imi spun Nery.  

Paolo: Am studiat-o profund, si... ce am observat cu uimire?
Era o sirena. O sirena? Exista asa ceva in realitate? O priveam mut de uimire.
Ce sa fac cu ea acum? Ar fi bine sa ii fac o poza si sa o public peste tot? As deveni celebru prin ce am vazut. Sau mai bine ii dau drumul in apa, pana nu moare. Mai bine ii dau drumul in apa

Am ridicat-o, am luat-o usor in brate si am dus-o in apa, undeva departe de mina si ferit de privirile altora. I-am dat apoi drumul in apa oceanului si i-am spus:
-Ramai cu bine, Nery! Esti inapoi in mediul tau acuma! Insa tot ce te rog e sa nu te apropii de zona aceea cu stancile unde se lucreaza. Ca in orice moment ar putea sa se prabuseasca o stanca peste tine! Pentru binele tau nu inota in zona aia!

Nery : Da. Nu voi mai inota in zona aceea. Si acum ca m-ai vazut te rog sa nu spui la nimeni. Nu as vrea sa ma trezesc in mainile unor curiosi.

Paolo : - Doar eu voi sti de tine! Si tocmai de aceea am preferat sa te duc inapoi in apa intr-un loc ferit de privirile oamenilor. Insa de acum inainte, in mine poti avea incredere totala. Daca vei mai avea nevoie de ajutorul meu, sa sti ca sunt aici in fiecare dimineata! Ramai cu bine, Nery!

Nery: Ramai cu bine, Paolo. Poate ne vom mai intalni.
Zise ea zambind apoi se indeparta in zare uitandu-se in urma pana cand nu se mai vedea tarmul insulei. Apoi s-a scufundat in apele oceanului cu un salt acrobatic de delfin.

Capitolul 2-Preludiul aventurii

Dimineata urmatoare era tot insorita, insa nu torida. Era prea dimineata ca sa lucreze cineva la mina. Mai erau cativa muncitori pe plaja, care isi beau cafeaua in racoarea diminetii.
Primele raze ale soarelui il trezira si pe Paolo, care isi lua placa de surfing si porni spre plaja.
In timp ce Paolo facea surfing foarte departe de tarmul insulei o zari pe Nery. Si ea il vazu si ii zambi. Apoi ii zise:
Nery: Buna Paolo, ce mai faci? Si ce e chestia aia cu care poti merge pe apa. Pana acum nu am mai vazut un om care sa mearga pe apa.
Paolo : - Buna, Nery! Ce bine imi pare ca te revad!
Intr-adevar, noi oamenii nu putem merge pe apa, insa inteligenta noastra ne-a condus intotdeauna spre a creea mijloace cu care sa patrundem acolo unde in mod normal nu putem patrunde. Si tot inteligentra noastra ne-a permis sa proiectam aceasta placa cu care sa putem merge pe apa si cu care sa putem sa coboram pe valurile oceanului. Asa ca noi putem merge si pe apa, si sub apa, si in aer si... cahiar dincolo de planeta Pamant. De ai sti cate minunatii se ascund in afara Terrei!
Nery : As vrea sa cunosc cat mai multe despre lumea voastra. Dar daca vrei te pot ajuta si eu pe tine sa descoperi si sa fii mai atent asupra minunatiilor din ocean. Si sunt curioasa de ce daramati acele stanci.
Paolo: Intrebarea aceasta nu imi veni prea bine. Nu stiam ce sa-i spun despre stanci, despre ce contin, de ce le daramam.
Mai bine evit sa ii raspund la intrebarea cu stancile. Am fost fascinat de fiecare data cand am vazut cate un documentar despre viata din adancurile marilor si oceanelor. Poate am acuma ocazia sa cunosc ceea ce alti exploratori nu au vazut...
-Sigur ca as vrea sa cunosc lumea ta din adancurile oceeanului. Inca nu am fost asa departe. Am vazut doar imagini facute de altii si mi-au placut tare mult. Trebuie sa fie foarte frumoasa lumea ta. As vrea sa o vad.
in continuare ma cuprinse un sentiment de vinovatie... de ce a trebuit sa ma aliez si eu cu cei care vor sa distruga frumosul pentru a se imbogati. De multe ori priveam si eu aceste minunatii ale naturii, care acum aproape ca nu mai sunt...
Nery : Cred ca in ele se ascunde ceva foarte important pentru voi dar nu pricep ce e asa de important incat sa distrugeti prin activitatile voastre o alta lume pe care nu o cunoasteti prea bine si care e mai frumoasa decat a voastra

Anul trecut cand ma aflam pe langa tarmul Braziliei, vazusem la turisti un obiect care i-am auzit ca isi inregistreaza vacanta. Ai si tu? As putea sa-l folosesc sa iti arat lumea mea fara ca tu sa te scufunzi. Voi filma intai zona asta distrusa de activitatile voastre apoi un pic mai departe ca sa vezi cat de frumosa poate fi lumea mea.
Paolo : Da. Am. Se numeste camera video. Cu ajutorul ei se poate filma orice si sa vizionezi inregistrarea mai tarziu.
Nery : Ai putea sa mi-o imprumuti si mie pentru cateva minute? Sa iti arat lumea mea?
Paolo : Da, ti-o imprumut. Insa te-as ruga sa ai rabdare 15 minute, pana merg acasa dupa ea. Ne vedem tot aici, bine?
Nery : In timp ce Paolo merse dupa camera video, gandurile de vinovatie il macinau din ce in ce mai mult. Isi aminti de copilaria lui saraca, dar inconjurata de caldura celor apropiati. Si cum a preferat sa lase totul, in cautarea banilor. Apoi momentele cand a propus si el ca acele stanci sa fie dinamitate, si sa se extraga aurul din ele. Ce nu avea de vroia si mai multi bani?
Isi aminti si cand el insusi a propus ca o stanca cu un aspect interesant si mult vizionata de turisti sa fie dinamitata. Si ce-i drept, si lui ii placea peisajul.
Incepea sa ii fie rusine de a fi om. De tot ce a facut si ce e. Isi spuse in gand, ... ca mai bine nu se intalnea cu sirena.

Nery in acest timp se plimba in acel loc, asteptandu-l cuminte
Paolo: Am venit, Nery. Aici e camera. Nu e greu sa filmezi cu ea. Apesi pe butonul acesta, iar pe acest ecran mic, vei vedea ceea ce inregistrezi. Atat.
Nery: Am inteles. Acum voi pleca sa inregistrez. Voi filma 2 zone diferite.
Apoi Nery innota un pic mai departe si cu saltul ei acrobatic de delfin, care era saltul ei preferat se scufunda in apele oceanului. Apoi a pornit camera video si a inceput sa inregistreze. Era in zona afectata de dinamita. Apoi dupa ce termina de inregistrat pleca mai departe spre o zona frumoasa. Era o zona in care credeai ca te afli in rai cand vedeai minunatiile locurilor. Chiar uitai ca esti in ocean si pentru cateva momente iti inchipuiai ca esti in paradis.
In timpul asta Paolo statea si o astepta.
Dupa 1 ora Nery se intorcea cu inregistrarea. In acest timp Paolo era ganditor si cu spatele la ocean. Si cand Nery veni ii zise:
Nery : Gata! M-am intors. Si acum propun sa vedem inregistrarea impreuna. Intai am filmat zona afectata apoi o zona atat de frumoasa incat ai crede ca te afli in paradis.
Paolo : -Dar inainte de a ne uita, sunt si eu curios ce faceai tu aici la ora asta asa devreme. Sau voi, sirenele nu dormiti?
Nery: Si noi sirenele dormim dar inca dinainte de rasarit am plecat in cautarea algelor si fructelor de mare pentru micul dejun si acum nu mai gasesc. Algele peste noapte din verzi si rosii au devenit negre si uscate. Fructele de mare nu prea mai sunt de gasit nici ele. Zona aceea care este ca un paradis sunt doar plante decorative. Nimic nu e comestibil.
Paplo: Si acest raspuns al lui Nery facea o referire fina la ceea ce facem noi pe insula. Ea e acum langa mine, cu camera video si urmeaza sa derulez filmarea.

Deja imi si imaginez ce a filmat. A filmat in mod sigur ceea ce e langa platforma de extractie. Cred ca dupa filmulet ma va si mustra asa mai tare. Ce mai pot sa fac? Mai bine ramaneam fara aur, dar macar scapam aici cu basma curata. Si mi-e si impsibil sa mai opresc activitatea.
Macar sa mai trag de timp. Ma prefac ca incurc butoanele, numai ca sa nu dau derularea asa repede.

O vedeam pe Nery nerabdatoare sa privim impreuna imaginile. si inca mai trageam de timp. Intr-un final, am decis sa dau drumul la inregistare, apoi voi suporta toate consecintele si mustrarile.

Dar bine ca exact eu sunt luat acum la raspundere. Ceilalti patru ce fac acuma? Cred ca ei sunt foarte bine pe unde sunt, si m-au lasat aici singur cu toate problemele. Lasa, asa ma voi descarca pe ei.

Am apasat PLAY. Ne uitam amandoi la filmare. Era filmat in zona platformei de extractie. Apa era aproape neagra, se vedea ca acolo au fost deversate toate reziduurile. Erau doar corali daramati la pamant, alge desprinse pluteau in apa, cratere adanci. Intr-o zona era plin de pesti morti, iar apa era albastruie.
Asta-i cianura!! -imi zisem in minte.
Peisajul acela parea desprins dintr-un cosmar. Erau doar mortaciuni acolo, care fie pluteau prin apa negricioasa- albastruie, fie erau la fund si era miscate din cand in cand de curentii de apa. Tot ce mi se derula in fata arata ca un imens dezastru. Ma gandeam oare Nery nu se va razbuna acuma pe mine, prin tot felul de blesteme? Asta merit pentru ca am salvat-o?
Peisajul de cosmar trecu asa inet. Urmau apoi niste peisaje extraordinare, exact asa cum le vedeam in documentarele despre viata din adancuri, care m-au fascinat dintotdeauna. Pesti de toate culorile inotrau printre corali, iar apa era de un albastru deschis, prin care patrundeau razele soarelui. Ma uitam cu placere la aceste imagini.
Filmarea s-a terminat apoi. Eram cu capul in pamant, nu ma mai puteam uita la Nery. Imi venea sa plec de acolo, stiam ce va urma...
Nery : -Paolo, iti pot citi gandurile, stiu ca in adancul sufletului tau esti un om bun. Dar nu pot pricepe societatea ta si cum de nu poti iesi din problema asta in care te-ai bagat. Si nu sunt chiar asa de rea precum crezi tu. Imi dau seama ca vina e a societatii in general. Cat despre ceilalti patru ce te-au atras in aceasta problema daca vrei pot sa am eu grija de ei. Eu imi pot da seama cine e bun si cine e rau. Si nici prea aspru nu pot sa pedepsesc. O sa vezi tu. Numai sa imi zici daca esti de acord sa le dau o mica pedeapsa.
Paolo : Incet mi-am ridicat capul si am privit-o din nou pe Nery. I-am zambit din nou; imi zambea si ea. In cele din urma am zis:
-Sti tu, Nery, intotdeauna am incercat sa rezolv problemele cu oamenii pe cale diplomatica, cu vorba buna. Si acuma tot cu vorba buna voi rezova problema aceasta. Doar daca nu va merge nicicum pe cale diplomatica, atunci ne vom gandi impreuna la cum ii vom pedepsi. Azi si maine voi vorbi si cu ceilalti si ii voi convinge sa renuntam la aur.
Insa maine nu stiu daca voi mai fi aici. Te rog numai sa imi spui cand ne vom mai putea vedea. Si cum sa te gasesc
Nery: -Si eu voi fi plecata timp de 3 zile din zona aceasta. Voi pleca in cautarea unei zone de unde sa strang provizii pentru a le depozita in Canionul Paradisului. Aceea e zona unde imi place sa stau mai mult. Defapt pentru mine acel canion e cum e pentru voi o casa. Deci timp de 3 zile nu ne vom mai putea vedea dar ne vom putea auzi chiar daca vom fi la distante mari unul de celalalt. Te voi ajuta sa iti poti folosi telepatia. Ne vom intalni peste 3 zile la rasarit tot in locul acesta.
Zicand acestea, Nery plimba mana deasupra capului lui Paolo si descrise un semn ciudat. Apoi Nery pocni din degete si indata Paolo a inceput sa auda toate gandurile lui Nery.
De oprit activitatea nu era deloc usor. Mai ales ca nu depindea numai de Paolo aceasta. El incerca sa isi faca un plan de actiune, cum sa ii convinga pe ceilalti asociati sa renunte la extractia aurului.
Se gandi sa stabileasca o sedinta cu ceilalti 4 asociati, in care sa insiste nu atat pe pericolul ce il cauzeaza mediului aceasta activitate, cat pe alternativele nepoluate ce ar fi.
Paolo : l sun pe Xavier, parca el mi se pare cel mai deschis. Poate cu el reusesc sa ma inteleg:
-Ola, Xavier! Sper ca nu te deranjez. As dori sa ne intalnim noi toti ca sa vorbim despre afacerea noastra cu aurul. Mai intai spune-mi unde esti, si cand ai putea veni la Manato?

-Ma, tu sti unde sunt acuma? Sunt la o mare conferinta in Bordeaux. Aici sunt si ceilalti. Exact acum te-ai gasit sa ma deranjezi? Si ce tot mai vrei atata cu afacerea? Ca numai ce am vorbit ieri despre asta, si acum iar nu te descurci?

-Scuza-ma, Xavier. E o problema serioasa acum. Imi pare rau ca te-am deranjat exact in timpul sedintei, si de aceea te rog sa imi spui cand as puteea sa te sun. E ceva urgent. Trebuie sa discutam asta.

Peste doua ore ma suna Xavier:
Ola, Paolo! Scuza-ma ca m-am rastit atunci la tine. Eram chiar in timpul unei sedinte importante. Acuma spune-mi ce e asa de important ca sa ne intalnim. Vom ajunge inapoi in Brazilia peste trei zile.
Problema e destul de grava. Compania pe care am angajat-o sa extraga aurul lucreaza doar cu instalatii improvizate si nu au respectat deloc normele de protectie a mediului. De exemplu, au varsat cianura direct in ocean, si am vazut si conditiile...

Xavier ma intrerupse brusc:
-Doar pentru atata m-ai sunat? Lasa tu protectia mediului, ca nu e asa multa cianura pentru ca sa polueze tot oceanul.

-Da, dar vom avea probleme cu garda de mediu. Si zic sa inchidem mina, pana nu se autosesizeaza garda. Iar la sedinta sa discutam despre niste metode alternative pentru...

Deodata m-am pomenit vorbind singur la telefon. Xavier il inchise. E clar cat de mult ii intereseaza acest aspect.

-Nery, ma auzi? Se cam prevad nori negri pe aici. Cred ca va trebui sa ii pedepsim asa cum ai zis.
Nery : Acum cei 4 la care te gandesti urca intr-o limuzina, cu care urmeaza sa faca o vizita in oras. Pe cel cu care ai vorbit acuma, nu il intereseaza deloc ce i-ai propus. Nu mai are rost sa vorbesti cu el, ca vei vorbi degeaba. Lasa numai, le trag acuma o sperietura, cat vor fi in limuzina.
Paolo se gandi sa trimita un e-mail la fiecare membru, in care sa le explice detaliat problema cu care se confrunta si sa propuna transformarea zonei in obiectiv turistic. Tot in e-mail sa puna accent pe beneficiile pe care le ar aduce transformarea zonei in obiectiv turistic, chiar daca profitul nu va fi asa de mare si nu va veni asa usor. A mai inceput si negocierile cu compania, iin vederea desfcerii contractului si incetarea activitatii.

In timpul asta, cei 4 oameni de afaceri din Brazilia, aflati la o sedinta in Bordeaux,Franta, au fost insotiti spre limuzina cu care urmau sa faca un tur al orasului. La un momet dat, limuzina a patruns pe o sosea inchisa circulatiei, rezervata doar pentru ei atata timp cat fac turul orasului. Aceea sosea era paralela cu oceanul.
Nery vedea bine limuzina in care erau. Se aseza intr-o pozitie de meditat, si nu se mai misca. Isi tinea bratele desfacute. Incepu sa se concentreze din ce in ce mai tare. In Bordeaux, a inceput sa se innoreze destul de repede. A suflat un vant, care s-a tot intensificat. De la primii stropi de ploaie, s-a ajuns repede la o ploaie torentiala. Vantul devenise atat de puternic, incat culca toti copacii la pamant. Vizibilitatea era tot mai mica.
Deodata, un imens val a inghitit soseaua. In urma lui, a ramas limuzina izbita puternic de parapet, nemaifiind in stare de functionare. Cand se mai potoli ploaia, sosi si echipa de interventie-descarcerare. Cei 4 oameni de afaceri erau vii, doar cu niste rani minore. Insa cu o mare sperietura.
Nery era concentrara in continuare. Era nemiscata, in pozitie de meditatie.
In aceea noapte, toti 4 avusera acelasi vis. In vis, ei erau undeva langa insula Manato, unde era platforma de extractie a aurului. Si privind spre ocean, iesi deodata Nery din apa. Le-a spus:
Nery: Voi pana unde va mai extindeti teritoriul? Aici era teritoriul nostru, al vietatilor oceanice. Iar din cauza minei voastre, noi nu mai putem trai aici. Nici mancare nu mai gasesc aici de cand va desfasurati activitatile Multi dintre noi au murit pe capete din cauza voastra. Chiar nu mai este nici un loc pentru noi, sirenele si celelalte vietuitoare ale oceanului? Ce vi s-a intamplat azi, a fost doar un avertisment. Bucurati-va ca sunteti vii si interegi. Daca veti mai continua tot asa, va voi pedepsi si mai rau.
Peste 2 zile

Nici e-mailurile ce le-a trimis Paolo nu au avut efect.
In acele mailuri le scria despre pericolul iminent de a fi gasiti de garda de mediu, iar amenzile vor fi asa de mari, incat cu tot aurul extras, profitul nu va fi asa mare. Deci nu mai e rentabil sa se exploateze minereul de aur. Si propunea o sedinta in care sa gaseasca toti niste alternative. Si a propus dezvoltarea turismului in aceea zona. Chiar daca profitul nu va fi asa mare si nu va veni asa repede, totusi cu turismul se va putea castiga pe termen nelimitat, pe cand cu aurul, profitul va veni doar atata timp cat vor avea ce extrage. In acest timp, se distrug niste obiective ce ar putea fi atractii turistice.

Asa Paolo a hotarat sa inceapa el actiunile si sa le duca singur pana la capat, daca pe ceilalti nu ii intereseaza. In urmatoarea zi tot contractul cu compania de extractie a fost desfacut. Ei au incasat toti banii ce au cerut, si urma sa isi retraga toate utilajele si sa demonteze platforma.

Apoi Paolo le mai scrisese un mail la asociatii sai, in care ii anunta ca a desfacut contractul, si au incetat toate lucrarile. Insa continua sa ii invite pentru a discuta despre alte investitii ce ar putea face in zona, punand accent pe potentialul turistic care poate fi exploatat. Acest mail a avut deja efect.

Rubbens: Ceee!!!!???? Tot profitul pe care il asteptam s-a dus! Si asta numai din cauza unui copil de 22 de ani! Ce tradator. Cu asta nici nu merita sa mai facem afaceri!! Pentru asta punem noi mana pe casa lui, pe tot ce are.
Xavier: i-o fi fost si lui frica de garda de mediu. Parca e prima data cand avem de a face cu asa ceva. Nu te enerva tu,. Rubbens. E de ajuns sa ii furam motocicletele, ca ii va fi destul. Ii aratam noi cand ne intoarcem acasa.

In urmatoarea zi, urma sa se intalneasca Nery cu Paolo.

Nery: A doua zi urma sa ma intalnesc cu Paolo. In seara aceea de dinainte am hotarat sa ma plimb si sa explorez Titanicul. Ramasesem impresionata de marimea lui si ma tot intrebam oare de ce l-or fi construit asa mare. Intai am explorat puntea(cum ii zicea batranul profesor biolog). Nimic interesant. Apoi incepusem sa ma uit in fiecare camera. Era ca un hotel pe puntea vaporului. Tot explorand am dat peste o camera aparent cu nimic neobisnuita. Ceea ce mi-a atras atentia era un pachetel cu niste cartonase din plastic pe o masa si un glob de cristal. Citisem in cartile din biblioteca altor vase de pasageri pe care le vizitasem despre globul de cristal si despre vrajitoare.

Atunci mi-am zis:

Aceasta camera o fi apartinut vreunei vrajitoare. Poate oi gasi ceva de folos pe aici.

Apoi am continuat sa explorez acea camera. Apoi am observat o cutie cu usi. Batranul profesor zicea ca se numeste dulap. Am deschis usile si am dat peste zeci de sticlute pline cu diferite substante lichide. Am inceput sa citesc etichetele. Si am dat peste o sticluta care zicea ca cine bea din ea va putea respira sub apa.

Apoi mi-am zis:

Asta sigur ii va folosi lui Paulo.

In seara aceea dormisem pe puntea Titanicului. Abia asteptam sa rasara soarele.
Apoi la rasarit bucuroasa am plecat de acolo luand sticluta cu mine.
Cand ajunsesem la locul de intalnire era cu mult inainte ca Paolo sa vina asa ca am decis sa innot pana la mina sa vad daca mai are activitate. Am observat ca activitatile incetasera si locul era pustiu. Nici un muncitor nu mai era acolo si nici urma de masinarii nu mai era.

Apoi m-am intors la locul e intalnire. Tocmai atunci venea si Paolo.

-Salut! Paolo! Ce mai faci?

Paolo: -Bine. Imi pare bine sa te revad dupa atata timp.
Dar tu ce faci?

Nery: Tocmai m-am trezit si am fost un pic si pe la mina si am vazut ca activitatile au incetat. Bravo! Te felicit!. Am o surpriza pentru tine. Aseara am fost pe Titanic si am gasit ceva ce vreau sa iti dau. Poate iti va fi de folos.

Apoi i-am dat sticluta gasita de mine.

Paolo: Am luat sticluta in mana si o studiam bine. Ce ar putea sa contina?

-Zici ca e de pe Titanic? Cred ca intr-adevar imi vezi gandurile. Chiar colectionez artefacte vechi si mi-as fi dorit sa am un obiect si de pe Titanic Sa sti ca a fost un vas celebru. Si la ora actuala toata lumea ar vrea sa puna mana pe cate un suvenir de pe Titanic. Multumesc mult de el!

Nery : Defapt mi-am amintit ce imi spunea batranul biolog. Ca voi oamenii nu puteti respira sub apa decat cu un costum greoi cu care i-am vazut mai demult pe niste curiosi. El le spunea scafandri. Si mi-a spus ca nici nu pot merge prea departe. Si aceasta sticluta mi se pare ca a apartinut unei vrajitoare care se pare ca a descoperit metoda de a crea licori magice pentru a ajuta alti oameni sa respire sub apa. Am gasit zeci de astfel de sticlute. Poate ca vroia sa le vanda undeva dar nu a mai apucat sa ajunga la destinatie. Substanta mi se pare ca e un elixir ce te poate face sa respiri sub apa si are efect permanent. Vreau ca sa iti arat niste locuri unde nu a mai ajuns nici un curios pana acum. Mai precis vreau sa mergem impreuna in Canionul Paradisului cel pe care l-am filmat.
Paolo : Da, abia astept sa vad Canionul Paradisului. Tin minte cand mi-ai aratat filmarea si mi-a placut. As vrea sa il vad si in realitate. Mergem acuma!

Apoi am desfacut sticluta si am baut din elixir. Apoi am intrat sub apa si am observat ca pot respira. Am zis apoi

-Gata Nery! Putem pleca?
Nery: Da. Dar tinete bine de mana mea. Voi innota cu o viteza foarte mare.
Paolo : Abia si porni Nery, ca in cateva secunde nu mai vedeam nimic clar in fata mea. Vedeam doar toata marea, derulandu-se in fata mea cu o viteza supersonica. Insa fiind motociclist, eram obisnuit cu asemenea senzatii. Mi se parea ca inotam cu o viteza de 50 de noduri. (92,6 km/h) Ce repede pot sa inoate sirenele!

Dupa un timp in care am trecut amandoi cu viteza prin ocean, Nery a incetinit treptat. In fata mea au inceput sa se distinga tot mai clar imaginile. Ma aflam intr-o padure de corali, iar pesti viu colorati completau peisajul. Si terenul era in unele locuri abrupt, in alte locuri forma un platou. Cat de vie putea fi aceasta lume, dar in acelasi timp si fara nici un zgomot!
Probabil ca am si ajuns in Canionul Paradisului, caci Nery inota incet acuma, iar eu dupa ea.
Nery : Paolo, acesta este Canionul Paradisului. Uita-te la algele acelea colorate: Cele rosii se numesc Crissargus, cele verzi se numesc Gigartillosa si cele roz se numesc Cerrumia. Acum hai sa ne plimbam pe aici. E un loc frumos nu? Acum in timp ce ne plimbam vreau sa iti spun o legenda despre o comoara. Vrei sa o auzi?
Paolo: - Da, sigur ca vreau sa aud poveastea. Povesteste-o, te ascult.
Nery: Cunosc o legenda care spune ca intr-o pestera subacvatica din apropiere se afla cea mai mare comoara din lume. Posesorul ei va deveni cel mai bogat om din lume. Se spune ca pestera a apartinut unei vrajitoare a marii care le-a promis piratilor ca ii va scapa de la moarte daca isi vor ascunde comoara la ea in pestera. Intre timp piratii scapasera de spanzuratoare precum le spuse vrajitoarea. Dar au murit de batranete. Apoi inainte sa moara, vrajitoarea a vrajit pestera si 7 pietre. Apoi dupa ce a scris niste indicii si le-a pus alaturi de pietre pe o stanca printr-o vraja a creat o furtuna care a imprastiat cele 7 pietre si indiciile in toata lumea. Unele au aterizat si s-au ascuns pe pamant altele in mari si oceane. Se spune ca a facut indiciile sub forma de ghicitori misterioase, dar asa de grele incat doar cineva foarte priceput ar putea sa le dezlege. In legenda se mai spune ca doar o sirena ar putea. Dar unele indicii sunt atat de departe de mare incat nici sirenele nu pot ajunge. Vrajitoarea credea ca in acest fel nimeni nu va putea sa puna mana pe comoara ei.
Se spune ca singura cale de a gasi cele 7 pietre si a pune mana pe comoara e ca o sirena sa se imprieteneasca cu un om si sa porneasca impreuna intr-o mare aventura.

Se spune ca primul indiciu spre comoara se afla in templul din Atlantida.
Paolo: -Atlantida pentru noi este o legenda. Inca nu suntem siguri daca a existat si locul ei exact.
Nery : Exista. Este aici in Atlantic. La 300 mile de aici. Eu tocmai ma gandeam ca maine dimineata sa plec sa o vizitez. Am citit in Biblioteca Titanicului despre Atlantida. Mi se pare frumoasa si interesanta si vreau sa o vad si in realitate. Asa ca maine la rasarit voi pleca. Daca vrei sa vii si tu esti binevenit.
Paolo : -Da. Vreau sa o vad si eu. Vreau sa merg cu tine sa o vedem.
Nery : Maine dimineata cand se lumineaza de zi inca inainte de rasarit te va astepta un delfin la locul nostru de intalnire care te va aduce aici la Canionul Paradisului. Vei ajunge aici chiar la rasarit. Eu te voi astepta apoi vom porni amandoi catre Atlantida.
A doua zi Paolo se trezi cu mult inainte de rasarit. Era cam 4 dimineata. La 4.15 deja era la locul de intalnire. La 4.30 vede un delfin venind. Delfinul face 3 salturi acrobatice.
Paolo : Asta e delfinul. E semnalul care mi l-a spus Nery.
Apoi Delfinul se aseza langa o stanca si Paolo merse si se prinse cu mainile de aripioara delfinului. Cand Paolo a ajuns la Canionul Paradisului Nery deja era gata de pornire si il astepta.
Paolo : A fost placuta calatoria cu delfinul. Si mi s-a parut binevoitor si prietenos. Am ajuns la Canionul Paradisului.
Nery ma prinse de mana si incepu sa innoate cu viteza mare.
-Nery, sunt curios. Oare cat de repede poti innota?

Nery : Tie iti place viteza? Ai vrea mai repede?
Paolo : -Da. Imi place. Sunt motociclist si sunt obisnuit cu senzatiile pe care ti le da viteza. Poti merge si mai repede.
Apoi Nery il prinse pe Paolo mai bine de mana si il tinea mai strans si incepu sa dea din coada mai puternic si isi mari viteza. De data asta viteza era aproximativ 75 de noduri. (138,9 km/h)
Era ora 8 dimineata. Au mers asa cu viteza prin ocean mai mult timp. Mai tarziu soarele atinse un anumit punct pe cer. Mai precis Meridianul. Nery incetini.
Nery : Este ora pranzului. Ar trebui sa cautam ceva de mancare. Eu voi manca niste alge. Daca vrei iti dau si tie.
Paolo : -Nu am mancat niciodata alge. Dar daca tu zici ca sunt bune, atunci mananc si eu.
Nery : Am auzit de un popor de la voi care au niste obiceiuri mai ciudate. Mananca total diferit de voi. Batranul biolog si profesor le spunea Chinezi. Sunt sigura ca te vei obisnui cu algele foarte repede. Daca ei pot manca ceea ce voua vi se pare ciudat si sunt din lumea voastra nu vad de ce nu ai putea si tu.
Paolo :  -Chinezii au obiceiuri ce noua ni se par foarte ciudate. Inclusiv mancarea lor. Nu am mancat niciodata mancare chinezeasca, insa am cunoscut mai multi care au mancat. Unora le-a placut, dar la cei mai multi, nu.
Insa totusi sunt curios de gustul algelor. Deja sunt si gata!

Am inceput sa mancam impreuna algele. Inainte de a manca, eu i-am zis:
-Sti Nery, la noi este un obicei, ca inainte e a manca, ne uram unul altuia pofta buna. Asa ca iti urez si eu tie Pofta buna!
Nery: Pofta buna, Paolo!
Paolo : -Nery, as dori sa stiu mai multe despre voi, sirenele. Auzisem de voi doar in povesti si mituri, insa nici nu stiam ca existati si in realitate. Tu esti prima sirena pe care o vad. Ma gandesc ca sunteti niste fiinte extrem de rare. As dori sa cunosc mai multe despre voi, despre cum traiti, obiceiurile voastre.
Nery : Noi sirenele ne petrecem tot timpul innotand si explorand locuri noi. Dar la fel ca si voi oamenii gasim diverse activitati. Mie cel mai mult imi place sa ma ocup de ingrijirea gradinii din Canionul Paradisului. Alte activitati preferate sunt: colectionarea scoicilor, sa ma joc cu delfinii de-a va-ti ascunsa prin padurile de alge, cateodata cand gasesc o nava oprita in larg imi place sa ascult muzica.
Pentru noi nu exista acele zile speciale pe care batranul le numea sarbatori. La noi fiecare zi e ca orice alta.
Noi sirenele mancam doar alge, fructe de mare si carne de scoici.
Noi suntem cele mai rapide fiinte marine. Rechinii sunt aproape la fel de rapizi ca noi sirenele dar nu de ajuns de rapizi.
Da. Suntem si foarte rare.
Exista o poveste ce se transmite de la mama la fiica. Cum ca dupa scufundarea Atlantidei disparand oamenii sirenele din toata lumea s-au adunat sa locuiasca in Atlantida dar cu toate nu eram mai multe de 1000. Apoi oamenii insulari pe care batranul vostru profesor ii numea bastinasi canibali au inceput sa vaneze si sirene nu numai oameni. Apoi din nou ne-am imprastiat in toate oceanele. Dar acum suntem prea putine. Nu cred ca suntem mai mult de 100 in toata lumea.
Noi preferam sa nu prea intram in contact cu oamenii din cauza rautatii lor. Cu toate ca unii sunt buni. Dar majoritatea sunt rai. Oamenii buni sunt la fel de rari precum noi sirenele. Rareori intram in contact cu oamenii.
Obiceiuri nu prea avem. Dar iti pot spune ca pentru noi sirenele un salt acrobatic de delfin este cum spune-ti voi " La revedere" sau "Pe maine" sau ce variante mai are. Batranul profesor mi-a spus ca la voi fiecare popor are obiceiurile sale si se saluta diferit. Iar noi cand ne intalnim doar spunem "Salut!", evident obicei imprumutat de la voi oamenii.
un obicei al nostru este sa iesim la suprafata dimineata si sa privim rasaritul. Se spne ca asa incepem ziua cu bine.
Si mai avem un obicei Siesta. Doar o data la 7 zile cand soarele e la meridian. Ziua aceea noi o numim ziua soarelui. Batranul spunea ca voi o numiti Duminica. Atunci ne odihnim si noi pentru putin timp in cursul zilei.
Si de la varsta de 18 ani participam la o intrecere de la un capat la altul al orasului Atlantida.
Apoi dupa ce au mancat au pornit din nou. Seara au ajuns pe o alta insula. Acolo s-au decis sa ia cina impreuna si sa innopteze si a doua zi sa porneasca mai departe.
Paolo facu un foc de tabara
Nery:  Paolo, ce faci? E cam periculos.
Paolo: - E un foc si e periculos doar daca nu il folosesti cum trebuie. Cu ajutorul lui noi incalzim mancarea. Si noi mancam fructe de mare dar cu ajutorul focului devin mai delicioase. Nu-ti fie frica de foc, ca doar stiu sa il stapanesc.
Nery :  Apoi Paolo imi dadu si mie cateva fructe de mare incalzite la foc.

Da. Intradevar sunt mai bune decat crude. Dar noi sirenele obtinem acelasi efect daca le incalzim la gheizerele subacvatice. In plus fata de foc gheizerele nu produc acea poluare pe care voi o numiti fum si nu risca sa scape de sub control si sa faca pagube.
Chiar daca voi oamenii in general va laudati cu iteligenta voastra inca nu a-ti gasit cele mai eficiente metode de a obtine ceea ce doriti. Majoritatea inca folositi metode foarte vechi si poluante.
Am mai vazut cand m-am plimbat prin zonele temperate ale oceanului mai spre nord un oras foarte mare si aglomerat. Batranul profesor ii spunea New York. Era mi se pare o zi de toamna spre iarna deoarece am vazut ca din multe case si blocuri iesea acest lucru care voi ii spuneti fum. Chiar daca nu poti crede si noi sirenele am fost preocupate de modernizare si de gasirea unor modalitati de a ne usura vietile la fel cum faceti voi dar noi spre deosebire de voi oamenii am gasit metode mai eficiente si nepoluante. Noi nu ne distrugem propria lume asa cum faceti voi. Atlantida fata de cum era acum mii de ani sirenele ce au locuit in acest oras l-au modernizat.
De exemplu cum mi-a spus batranul professor voi ati ajuns sa folositi niste aparate pe care el le numea centrale termice si calorifere. Si ele polueaza cu doua gaze pe care el le numea monoxid de carbon si dioxid de carbon. Noi sirenele am gasit o metoda mai eficienta si nepoluanta.
Aceea de a folosi energia lavei vulcanice ale vulcanilor subacvatici. Vulcanii sunt la fel cum sunt pentru voi acele mari cladiri pe care batranul spunea ca o singura cladire furnizeza caldura la un oras intreg. Sirenele din Atlantida au reusit cu ajutorul unor materiale cilindrice de pe vapoarele de constructii scufundate sa furnizeze caldura lavei vulcanice catre tot orasul Atlantida. In fiecare cladire a orasului.
Maine cand vom ajunge iti voi arata modernezarile facute de noi sirenele.
Dimineata la rasarit au pornit din nou. Pe la pranz au ajuns aproape de Atlantida.
Paolo, acel oras care il vezi in indepartare e Quetzo. Acela e un oras din Atlantida
Apoi peste cateva minute in fata lor se vedea o constructie mare ca o poarta din 3 piloni mari. Pe o tablita era gravat cu niste hieroglife probabil are Atlantilor din vechime inca de dinaintea scufundarii insulei. “Atlantida. Bine ati venit!” Apoi inca o tablita in aceeasi limba hieroglifica. Pe ea scria: "Bun venit in orasul Quetzo".
Nery: Pentru noi sirenele “Mereu exista timp” asa ca am decis sa ne plimbam intai prin orasul din Atlantida si sa-l exploram. Amandoi am ramas impresionati de frumusetile ce se aflau in acest oras din Atlantida. Piramide, unele mai mari altele mai mici si una dintre ele cea mai mare numita Templul din Atlantida. La intrarea acestei piramide se aflau 2 piloni unul in stanga si altul in dreapta si pe fiecare pilon se afla statuia unui delfin.
Porti de teleportare care te teleportau cu ajutorul unor cristale in locuri indepartate ale orasului Atlantida, gradini cu vegetatie luxurianta si un imens palat construit din fibra de sticla si cristale dand impresia ca ar fi construit din gheata.
Paolo : Era un palat gigantic avea cam 100 m in inaltime si vreo 7 etaje. Deasemenea era si foarte lung si foarte lat. Avea o lungime de 2 km lungime si 1 km latime. Era cel mai mare castel ce-l vazusem vreodata.
Nery: Nici eu nu mai vazusem vreodata un castel la fel de mare. Ne-am hotarat sa-l exploram. Aici am intampinat o problema. Pentru a putea intra in castel usa avea o parola. Dar care sa fie parola? Dupa ce am introdus cristalul am incercat diverse parole: Data nasterii primului rege Atlant, anul de urcare la tron al primului rege Atlant, datele de nastere si urcare la tron ale celorlalti regi atlanti nici o parola nu era buna. Am citit si descifrat hieroglifele din jur nimic concludent sa ne ajute. Stand asa si gandindu-ne care sa fie parola deodata mi-a venit idea sa incercam data scufundarii titanicului.

Paolo, hai sa incercam data scufundarii Titanicului.
Paolo: -Nery, de unde crezi ca ar putea fi aceasta parola? Cunosc data exacta a scufundarii Titanicului, dar nu are nici o legatura cu Atlantida. Nu au avut ei de unde sti cand se va scufunda Titanicul.
Nery : Poate Atlantii fiind atat de dezvoltati or fi prevazut ce se va intampla si cand sa intamplat. Iar daca nu e asa oricum nu avem ce pierde daca incercam.
Paolo :  -Incercam. Data scufundarii este in noaptea de 13 spre 14 aprilie 1912. Mai exact in 14 aprilie, cam la ora 2 noaptea.
Asa ca vom incerca 14 - 04 - 1912.
Nery : Apoi am format pe o piatra hieroglifica simbolurile corespunzatoare datei cifra cu cifra. 14041912. Dupa ce am format simbolurile corespunzatoare datei cifra cu cifra usa s-a deschis si am intrat sa exploram castelul.
Paolo: Mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca acel cod functioneaza. De unde or fi stiind atlantii, care au disparut acum peste 6000 de ani, data scufundarii titanicului?

Am inotat inainte impreuna. Stiind ca acesta este un castel vechi si parasit de mii si mii de ani de ani si eu fiind o fire mai glumeata am vrut sa o testez pe Nery daca crede sau nu in fantome. Asa ca dupa ce am decis amandoi sa ne despartim si sa exploram mai mult m-am ascuns intr-o camera intunecata. Cand am auzit-o pe Nery venind am incercat sa imit o fantoma:
Paolo:- Baaaauuuuu!!!
Nery:  Paolo, ai chef de glume?
Paolo : -De unde ai stiut ca sunt eu?
Nery : Pot vedea cu puterea gandului intentiile celorlalti. Practic nu are nimeni cum sa ma sperie sau sa ma ia prin surprindere.
Paolo : Asta crezi tu Nery. Oricine se sperie la un momentdat de ceva. E ceva normal. Tie chiar nu iti este frica de nimic?
Nery : Nu imi este frica de nimic.
Dupa ce au explorat castelul si templul au plecat pe o insula din apropiere.
Se inserase de-a binelea, si se vedeau niste lumini in departare, semn ca insula era locuita.
Paolo iesi din apa ca sa exploreze un pic plaja, iar Nery se mai juca cu el, stropindu-l.
Apoi au inceput sa se stropeasca cu apa reciproc, pana au obosit.
In timpul acesta, se apropie o corabie niste tineri serbau ziua unuia dintre ei. Organizasera un bal mascat pe o corabie. Nery statea in apa si privea la ei iar Paolo era pe insula. Lui Nery nu i se vedeau decat capul si mainile. Dar unul din baietii de pe corabie mai cu spirit glumet crezu ca a gasit o fata numai buna sa o sperie. Si zise catre ceilalti baieti in spirit de gluma cat sa-l auda si Nery:

-Ce sirena frumoasa! Oare o fi la fel de gustoasa pe cat de frumoasa e?
Nery : Paolo, Vin piratii! Mi-e frica! I-m auzit ca vor sa ma manance.
Paolo : -Nu sunt pirati! Ei au disparut demult. Sunt doar niste baieti si sunt imbracati asa deoarece sunt la un bal mascat. Nici macar nu au cu ce sa te prinda. Este un vas de croaziera, nu de pescuit. ...Si parca ziceai ca nu iti este frica de nimic?
Nery : M-ai prins. Imi este frica de pirati, pescari si navodurile lor.

Capitolul 3- Spre primul indiciu

In acea noapte Paolo a dormit la o cabana turistica de pe acea insula si Nery pe fundul oceanului in aer liber Mai bine zis in apa libera. A doua zi dimineata Nery se trezi prima si incepu sa pregateasca micul dejun pentru ea si paolo. Mai precis o salata de fructe de mare cu alge si carne de scoici. Apoi iI trezi si pe Paolo.
In timp ce mancau nery a avut o viziune. Paolo a observant ca Nery a picat intr-un fel de transa. Cand Nery si-a revenit:
Paolo:
-Nery, ce s-a intamplat?
Nery: Am avut o viziune: Cei 4 manageri cum le zici tu se intorc pe insula Manato si nu tocmai cu intentii bune.
Mai precis vor sa iti distruga casa si daca te gasesc si pe tine vor sa te omoare.
Ceea ce ai vazut pana acum nu a fost toata viteza mea. Acum trebuie sa ajungem de urgenta in Manato si vei avea la dispozitie 2 zile sa iti muti totul in casa din Brazilia. Mai multe iti voi spune cand vom ajunge la Manato.
Apoi Nery il apuca pe Paolo de mana si incepu sa innoate mai repede ca niciodata. Cum nu o mai facuse pana acum.
Avea o viteza acum cam in jur de 130 de noduri. In 3 ore au ajuns la Manato. Era ora pranzului.
Nery: -Peste doua zile, ceilalti 4 manageri, vor ajunge aici si iti vor distruge casa.  Asa ca as prefera sa ti-o distrug eu inainte ca cei 4 sa ajunga. Stiu ca ai facut eforturi ca sa construiesti casa aceea, insa ea va fi oricum distrusa. Si decat sa cada in mainile lor,  mai bine o distrug eu.  Tu parca locuiesti de fapt la Brasilia. SA iti muti toate bunurile acolo.
Paolo: In Brasilia e de fapt casa parinteasca. Casa de aici am construit-o din banii mei pe care i-am strans.  Dar in doua zile o sa evacuez totul din casa. Am auzit ce catastrofe ai provocat in Franta. De aceea acum stiu ce puteri ai si am incredere in tine. Mi-a placut ce ai facut cu ei in Franta. Asa le-a trebuit!
Nery: -Ma bucur ca ai incredere in mine.
Apoi i-am zambit
-As mai sta cu tine, dar nu mai este timp. Poate 2 zile este cam putin pentru tine, ca sa iti evacuezi bunurile din casa. De aceea nu mai vreau sa iti rapesc din putinul timp pe care il vei avea la dispozitie. Vreau sa iti zic doar niste lucruri importante, apoi te las:
Peste 2 zile, cand umbra acelei stanci de acolo va ajunge exact pana la palmieri, ii vezi? Atunci tu sa fi pregatit sa iesi din casa. Si sa alergi repede in ocean. Va fi senin atunci, insa voi provoca o furtuna si niste valuri pe neasteptate. Si valurile vor fi asa de mari, ca vor matura totul in jur. Doar o mica poteca o voi lasa neatinsa. Tu sa vii spre ocean exact pe poteca aceea.
Apoi i-am aratat niste repere dupa care sa se ghideze.
Acum sti pe unde sa vi? Sti cand sa vi? Vezi sa iesi din casa exact atunci. Daca iesi mai tarziu, ori te vor prinde  ei, ori valurile mele. Sa fugi pe poteca aia cat poti de tare, dar mai ales sa nu privesti inapoi!.  Si vezi ca dupa ce intri in ocean, vom si porni iin marea noastra aventura. Deci sa fi pregatit. Si... vorba lunga saracia omului. Acum te las ca stiu ca nu ai prea mult timp la dispozitie.
Paolo: -Am inteles, Nery! Ne vom vedea exact cand ai zis.
Apoi Nery il mangaie usor pe spate pe Paolo, dupa care inota inainte. Paolo iesi din apa, se uita din cand in cand in spate la Nery, care facea salturi acrobatice. S-a uitat la ea pana a disparut in zare.  Ajuns la casa lui, se apuca sa isi sorteze lucrurile, sa isi stranga la un loc obiectele ce le va trimite la Brasilia, iar restul de bunuri le va vinde aici.
Paolo: Dupa cateva ore de cand m-am despartit de Nery, am mers la un serviciu de curierat, ca sa trimit la Brasilia laptopul, aparatele foto camerele si toate produsele IT pe care le aveam. Am mai trimis si ceva haine si alte obiecte de ale mele. A doua zi seara, vor ajunge la Brasilia.
Acuma urma sa vand mobila, electrocasnicele ce le aveam, si... motocicleta. Dadeam anunturi prin tot oraselul. Si dadeam un pret cu mult sub pretul pietei, doar ca sa scap de ele cat mai repede. Cumparatorii nici nu au intarziat sa apara.  Deja am vandut placa de surfing, o mare parte din mobila si frigiderul. Insa cel mai greu imi e sa ma despart de motocicleta. Ma consolam cu gandul ca mai am una in Brasilia si ca dupa ce ma intorc, imi cumpar alta. Si dupa casa imi parea nespus de rau. Am construit-o din profiturile pe care le obtinusem inainte. Si la vremea aceea nu castigam asa mult ca in ultima perioada... dar decat sa cada in mainile dusmanilor, mai bine o las sa o distruga Nery.
Ce repede a mai trecut timpul... deja e a doua zi, e ora 12. La cum vad ca evolueaza umbra stancii, nu peste mult timp va trebui sa plec.  Mi-am luat niste haine impermeabile, pe care acum le impachetez in rucsacul acesta, impermeabil si el de altfel. Si imi mai pun niste obiecte de care vom avea nevoie.
Nery: A inceput sa se innopteze. Cred ca cei 4 sefi mai au nevoie de un vis cu mine.  Asa ca m-am concentrat, si am reusit sa intru iar in visele lor. Ei erau iarasi in fata insulei Manato, si planuiau sa cheme o alta companie de extractie. Atunci am iesit din nou din apa si m-am aratat in fata lor. Le-am zis:
   -Vad ca ignorati in continuare averismentele mele. In loc sa imi multumiti ca ati scapat cu viata acolo la Bordeaux. Daca vroiam, puteati muri pe loc! Dar vad ca a fost in zadar acel avertisment. Pana cand vom mai avea de suferit din cauza voastra? Voi chiar nu puteti trai fara aurul acela? Va spun ca daca nu veti inceta imediat cu extratia aurului, veti muri exact in locul vostru preferat!
Cei 4 nu dadusera imporatanta nici acestui vis. Ei planuiau sa cheme o alta companie de extractie, insa in afacerea asta sa fie implicati doar ei, fara Paolo. Intentionau ca a doua zi, sa mearga spre Manato ca sa il omoare pe Paolo si sa ii pradeze casa.  
Nery sosise aproape de tarm. Incepu sa se concentreze.  Umbra evolua incet, pana a atins grupul de palmieri. In momentul ala, Paolo fugi din casa ca din pusca. Nu se uita inapoi, nici in stanga, nici in dreapta. Doar inainte. Vremea era una placuta, senina. In departare se vedeau niste masini care veneau in viteza, inspre un obiectiv anume. Se apropiau din ce in ce mai mult de casa lui Paolo. In momentul acela, dinspre ocean, a venit un urias zid de apa, care inainta cu o viteza incredibil de mare. Acel zid de apa a ajuns pe plaja, maturand  casa  lui Paolo, impreuna cu niste motociclete ale unor asasini platiti de cei 4 manageri. Paolo inainta in ocean. Valul Tsunami nu l-a afectat deloc.
  Rubbens: Ce-a fost cu valul asta? Aaahh, ce vroiam eu sa distrug cu mana mea e deja la pamant!
  Pedro: Lasa casa acum. Uite-l acolo pe Paolo. Hai, dupa el!
 Se auzira apoi niste focuri de arma. Paolo mergea tot inainte, infrutand valurile. Nici un glonte nu l-a atins.  Oceanul devenea tot mai agitat, si se lasase si furtuna. Cei 4 au pronit cu o barca in urmarirea lui Paolo, insa din cauza valurilor, au acostat pe insula Manato, asteptand sa se mai linisteasca oceanul.
  Xavier: Asta-i nebun! Cum poate sa inoate tocmai acum pe marea asta asa agitata. Sau poate vrea sa se sinucida. Deja e sub apa.
 Rubbens: Dupa ce a facut, e si timpul sa se sinucida. Dar nu va apuca iinainte sa il capturam. Si tot vom extrage aurul de aici. O sa vedeti voi!
 Paolo inainta tot mai mult in apa, pana o gasi pe Nery. Ea il lua de mana si pornira inainte. Insa au luat curba iesind un pic si la suprafata, intr-un loc vizibil de pe insula. Atunci unul din cei 4 zise:
 -Vedeti voi ce vad si eu? L-a luat sirena pe Paolo.
 -Maaai, oamenilor! Pai am avut doua vise cu sirena aia. Exact asa arata! Si ne tot ameninta in vis.
 -Dar si eu am visat-o. Primul vis a fost dupa chiar in noaptea aia dupa accident.
 -Da, exact atunci am visat-o si eu! A, acum stiu de ce a inchis mina Paolo asta. Se temea sa nu-i moara sirena! Ha ha ha ha ha!!!
 -Voi cu barcile! De ce stati acolo? De aia v-am platit ca sa stati??? Hai, dupa ei. Ii vreau pe amandoi vii! Acuma! Mai ales pe sirena o vreau!
 -Si eu o vreau!
 -Hai, nu te mai gandi la prostii acum. O capturam ca macar cu ea sa mai facem ceva profit. O sirena in formol am putea sa o vindem la licitatie pentru cel putin 1 milion $. Si voi dupa ei! Ce stati? Va e frica de valuri?? Aveti barci puternice si rapide! Dupa ei am zis!
 Pornira apoi 2 barci in viteza dupa Nery si Paolo. Insa cand erau destul de aproape de ei, niste valuri laterale rasturna barcile si le izbi una de alta asa de violent, incat amandoua se facura bucati, iar pilotii lor au murit pe loc.
 Pedro: Nu se poate!!!  Am angajat niste incompetenti!! Nici macar o sirena nu stiu sa prinda!!, zicea agitandu-se si dand din picioare. Se va intoarce Paolo si atata il torturam pana  va da sirena pe mana noastra!
   Mai vroia cineva sa zica o replica, dar deodata un alt zid de apa cuprinse toata insula Manato si o scufunda. Toata apa poluata cu toate reziduurile si cianura se revarsau asupra insulei. Din urmatoarea clipa din insula  nu se mai vedea decat varful unei stanci. In apa pluteau cadavrele celor 4 si ai asasinilor platiti de ei.
Nery:  -Am curatat tot locul. Acum putem sa ne continuam linistiti drumul, ca nu mai este cine sa ne urmareasca.  Esti pregatit? Acum pornim in marea noastra aventura. Dar prima data ne vom iintoarce la ruinele Atlantidei, ca mai avem multe de cautat acolo!
De data asta mergeau cu 70 de noduri spre Atlantida.
Era intuneric. Luna stralucea pe suprafata cristalina a oceanului.
Nery nu se opri pana nu au ajuns din nou in Atlantida.
Au ajuns aproape de insula Bahamas.
Nery: Paolo, aici suntem in zona numita Limba Oceanului.
Paolo: Erau ruine raspandite pe o zona intinsa. La o vedere asa mai detaliata parea a fi un intreg oras. Se vedeau drumuri dalate printre ruinele unor cladiri la care nu le stiam menirea. Erau in multe locuri mai multe stele de piatra, coloane, pilastri. Constructia care s-a pastrat cel mai bine era o piramida. Priveam acea piramida mare si eram surprins de cat de neteda si lucioasa putea fi piatra de constructie a templului.
Innotand in jurul cupolei Nery a descoperit o intrare.
Nery: Paolo, am descoperit o intrare.  
Au intrat in piramida. Apoi au inotat printr-un tunel lung si intunecat. In prima portiune a tunelului, inca mai era lumina care ajungea de la intrare. Insa cu cat inaintau mai adanc in tunel, cu atat scadea si lumina in intensitate, pana odata s-a facut intuneric bezna.

Nery: Uite, Paolo! Tunelul asta coboara. Vezi sa nu dai cu capul .
Mai mersem un pic, pana odata ne-am izbit amandoi de un perete.
Ce brusc s-a terminat! Si nici macar lumina nu avem. Va trebui sa mergem pe pipaite. Hai, eu explorez zona de sus, iar tu exploreaza aici jos.Apoi am luat-o in sus, insa iar am dat cu capul de un perete. Sa fie aici capatul? Imposibil.
Paolo: -Stai tu Nery, ca am lanterna la mine.
Imi scosesem apoi din rucsac o lanterna submersibila, pe care am cumparat-o special pentru aceasta aventura. Inainte sa o aprind, i-am spus lui Nery:
Lanterna asta pentru ca sa lumineze, are nevoie de baterii. Bateriile contin o energie, insa nu in cantitati nelimitate. Si nici nu am multe baterii la mine, asa ca lanterna o vom folosi doar cand e mare nevoie, si nu mult timp.
Apoi aprinsem lanterna si luminam in jur cu ea.
Nery: -Da, stiu. Bateriile alea sunt incarcate cu curent electric.  Mi-a explicat batranul biolog. Crezi ca sunt asa rupta de lumea voastra? Nici vorba. Sigur ca o vom folosi numai atunci cand va trebui neaparat.
Ma uitam pe unde lumina Paolo cu lanterna. Cum peretii erau netezi, deodata am vazut ceva care iesea afara, ca un buton. Ii zisem lui Paolo:
 -Ia vino mai aproape cu lanterna! Cred ca am gasit ceva!
Parea sa fie un buton. Avea gravat ceva pe el parca, insa cu trecerea timpului si cum s-au depus alge, nu se mai intelegea clar ce era gravat.
 -Ce zici? Sa apas?

Paolo: Apasa. Ce-o fi o fi. De fapt, ce s-ar putea intampla daca apesi? Poate nici nu mai functioneaza mecanismele.
Nery a apasat, si incet s-a deschis trapa de sus.  Priveam mut de uimire! Astia ce sisteme si mecanisme or fi folosit de functioneaza si acuma, dupa mii si mii de ani? Trebuie neaparat sa aflu!  Trapa se deschisese incet, iar eu luminam cu lanterna, sa vad ce se ascunde. Tunelul  mai urca foarte putin, apoi forma o cotitura de unde pornea un nou tunel orizontal. Mai exact  , se  pare ca era doar o intrare spre un alt tunel. Dar poate ca al doilea tunel duce undeva, nu degeaba o fi fost inchis.
Dupa ce trapa s-a deschis complet, Nery porni in sus, luandu-l de mana pe Paolo. Apoi cotira spre urmatorul tunel orizontal. Si acesta era tot lung si ducea drept inainte, insa in capat se vedea o luminita.  Paolo isi stinse atunci lanterna si incerca sa isi imagineze ce ar putea fi acolo.  Nery  vazand ca tunelul duce drepta inainte, fara obstacole, mari viteza.
Ajunsera in final la capatul tunelului.  Acolo, in fata era ceva ca o poarta energetica. Se vedea ce e in spatele ei, dar in acelasi timp se vedea ca e ceva obstacol pana acolo.  Amandoi s-au oprit brusc in fata acelei porti. Nery intinse mana prin poarta si vazu ca nu se intampla nimic. Apoi intra si il trase si pe Paolo dupa ea. Au intrat in cea mai mare camera.
Nery: Spectacolul ce ni se infatisa inaintea ochiolor era grandios si parca nu era din lumea aceasta. Peretii camerei nu se vedeau din cauza unui invelis de natura energetica. Toata marea camera avea o culoare splendida, de un albastrui irizant. Invelisul era strabatut continuu de lumini verzi- albastrui. Unele luminau permanent, altele erau ca niste flash-uri.  Podeaua era construita dintr-un material cu totul altfel decat ce vazusem pana acuma. Spre deosebire de celelalte zone, in care pe pereti, tavane si podele s-au depus alge, corali si altele, aici, podeaua asa arata de parca ar fi fost terminata ieri.  Materialul era de o culoare albicioasa, dar cu suprafata aspra.  In camera asta mare erau mai multe mese mari, si parca si ceva porti in capat, daca bine vad.
Paolo: -Nery, de unde crezi ca vine aceasta lumina verde-albastruie?
Nery:
Probabil de la un peste-lanterna ascuns pe undeva pe aici. Oricum nu sunt periculosi.
Dar incurand aveau sa-si dea seama ca lumina vine de la altceva.
Paolo: Ma indoiesc ca lumina vine de la pesti. Nu are cum.  Sunt niste proiectii holografice.  Adica asa le numim noi.
Si cum de inca mai functioneza hologramele astea? Incep sa cred ca popoarele din trecutul indepartat erau mult mai dezvoltate ca noi. Cred ca noi nu ii vom ajunge nici peste 1000 de ani. Dar atunci de ce invatam ca oamenii din vechime aveau blanuri de animale si dadeau cu piatra?Nu o i o conspiratie mondiala asta? Sa nu se stie adevarul... Conspiratii... Noua Ordine Mondiala... credeam ca sunt doar povesti de dragul senzationalului... incep sa cred ca nu e asa.
  M-am adancit prea mult in ganduri. Nu am mai fost atent la nimic din jur. Doar odata m-am simtit zgaltait mai tare si m-am intors la eralitate
Nery:-Paolo!!!! Tu n-auzi? Ce s-a intamplat cu tine??
Paolo: -Scuze, scuze! Ma gandeam prea intens la ceva si de aceea nu am auzit ce ai zis.  Te rog sa imi mai repeti odata si iti promit ca nu se va mai intampla asa ceva.
Nery: -Bine. ... Daca iti mai vin ganduri marete, poti sa le imparti si cu mine.  Hai sa fim cat mai deschisi si sinceri unul fata de celalalt.  Si vroiam sa iti spun sa vedem ce contin cutiile alea mari de piatra. Sau sa incercam  portile acelea?
Paolo: -De acum voi imparti si cu tine gandurile. I-am zambit... Apoi am continuat.
 -Ma gandeam atunci ca atlantii au avut in mod sigur o tehnologie la care noi oamenii actuali nu  vom ajunge prea curand. La noi, un obiect construit, e extraordinar de bun daca tine 100 de ani. Si astea sunt cazuri foarte rare. Pe cand aceste mecanisme functioneaza de zeci de mii de ani!
Hai sa intram pe poata aceea din mijloc.
Am intrat amandoi pe poarta aceea din mijloc.  A urmat apoi ceva incapere mare si intunecata. Nu stiu de ce, dar in incaperea asta parca ma cuprinse o frica ciudata. Poarta spre marea camera se inchisese. Imi venea sa aprind lanterna, dar am considerat ca inca nu e necesar. Nery, ai spus cumva ca zona aceasta se numeste Limba Oceanului?
Nery: -Da. Asa e.
Paolo: -Noi avem o legenda ca in zona aceasta ar fi Triunghiul Bermudelor locul unde dispar nave si avioane.
Poate o fi vreun vortex ce le face sa dispara.

Nery: Am citit pe biblioteca titanicului ca Atlantii ar fi avut niste cristale numite cristale de foc care eliberau niste energii ce formau niste porti interdimensionale pe care voi le numiti vortexuri. Dar pana acum nu am vazut niciuna.
Nery si Paolo explorau incaperea aceea mare si intunecata De fapt erau mai mult pe langa pereti. Deodata incaperea fu luminata de niste lumini verzi albastrui, asa ca in  marea camera, dar aici altfel se miscau. Se miscau in cerc, formand o spirala tridimensionala. Semana cu un vortex. Acesta starni curiozitatea lor. Nery se apropie. Paolo o trase incetisor:
-Nery, nu. Nu te apropia e un vortex. E periculos.
Dar fu prea tarziu. Nery era prea aproape de vortex si nu mai putea sa iasa din raza lui de actiune. Paolo o apuca de mana si incerca sa o scoata dar vortexul ii inghiti pe amandoi.
Apoi se trezira amandoi in jungle Braziliana langa fluviul Amazon.
Nery: -Unde suntem?
Paolo: -Suntem in Guatemala langa orasul Moyuta. Acest rau care izvoraste de aici ne va duce in Oceanul Pacific.
Innotand in rau au ajuns in orasul Moyuta. Dar nimic nu era cum stia Paolo. Soselele lipseau, in schimb erau construite multe piramide mari si case erau sub forma de piramide mai mici.  
Paolo: Nery, cred ca acel vortex ne-a intors in timp. Suntem in locul si timpul civilizatiei Maya.
In timp ce stateau in apa raului, Paolo vede un om pe malul raului stand si notand ceva.
-Probabil e un scrib (gandi Paolo)
-Nery stii ce poate insemna acele hieroglife?
-Da. Batranul mi-a spus de aceste hierglife cum le numiti voi si m-a invatat sa le descifrez. Acest om is tine un fel de jurnal cum il numiti voi. Si ceea ce vad ca e notat la data este: 10 Iulie 320.
Orasul in care au nimerit se numea Mayapan din tara Yucatan.  
,,Oraşul se găseşte pe o stâncă ridicată, având într-o parte un lac mare, iar în cealaltă parte un râu adânc ce se varsă în acest lac.Nu există decât o singură intrare accesibilă şi totul este înconjurat de un şanţ foate adânc, în spatele căruia se află o palisadă până la înalţimea pieptului. Dincolo de palisadă se ridică un gard din scânduri foarte groase, înlt de două toaze (circa 3,90m), cu mici ferăstruici pentru lansarea săgeţilor. Turnuri de pândă se înaţă cu 7 sau 8 picioare ( 2,27-2,40 m) deasupra zisului gard, iar pe alte turnuri sunt îngrămădite pietre menite să servească la apărare.” Paolo:-Intradevar suntem in perioada civilizatiei Maya. Acum trebuie sa ne gandim cum vom gasi un vortex care sa ne intoarca in timpul nostru. In acest timp mayasii au vazut coada de peste  a lui Nery si pe Paolo aratand ca Marele Om Alb, zeul lor. imediat s-a imprastiat vestea ca au venit zeii.
Unul din Mayasi:
-Zeilor dati-ne ploaie. Nu a mai plouat de mult si vara aceasta este una secetoasa.
Nery porni imediat o ploicica moderata in intensitate.
Oamenii devenira bucurosi in momentul acela. Au facut dansuri ciudate in ploaie, iar preotul s-a gandit ca sa sacrifice un om, in cinstea lui Nery. Atunci Paolo sari din apa ca din pusca, indreptandu-se spre templu. Alerga la preot, incercand sa ii oprreasca actiunea. Insa ajuns in fata preotului, nu stia cum sa faca sa fie inteles. Apoi isi aminti de puterea telepatica. Ii transmise preotului acestea:
“Noi va multumim pentru intentia voastra, insa nu avem nevoie de jertfe umane. Nu avem ce face cu ele. Insa voi daca veti continua sa sacrificati oameni, veti ramane fara forta de munca, fara initiati si veti avea doar de pierdut. Invatati sa pretuiti fiecare om. Nu mai faceti jertfe umane. ”
Preotul elibera atunci sclavul. Nu putea sa se impotriveasca “zeului”. Paolo auzi atunci urmatorul gand:
 “Si ce va putem da atunci ca sa va multumim pentru ca ne-ati dat ploaie si ca vom avea recolte anul acesta?”
Ei fiind destul de obositi si flamanzi dupa atata explorare si mai ale dupa lungul drum din padure pana in orasul Mayas se gandira doar sa ceara mancare si un loc unde sa se odihneasca.
Paolo. Vrem doar o masa imbelsugata si un loc unde sa ne odihnim dupa lunga noastra calatorie.
Mayasii le-au dat o masa imbelsugata cum se cuvine ca pentru zei apoi lui Paolo i-au dat o camera mare in temple aranjata special pentru venirea zeului lor. Era o camera de ziceai ca e dormitorul regal al unui rege. Au vrut sa ii dea si lui Nery o camera. Dar ea refuza politicos si le spuse ca ea nu poate trai pe uscat si ar prefera sa ramana si sa doarma pe fundul raului. Totusi mayasii au gasit o scoica de mari dimensiuni adusa din oceanul Pacific si au aranjat-o ca pe un pat regal si au pus-o pe fundul raului in locul indicat de Nery. Apoi pentru cateva ore Nery si Paolo s-au pus sa se odihneasca.
In continuare Mayasii si-au vazut de treaba lor lasand zeii sa se odihneasca. Paolo se trezi primul. Merse la Nery si vazand ca ea inca doarme se hotari sa o lase sa se odihneasca apoi el pleca si se plimba si explora templul Mayas. Mergand si explorand asa camera cu camera dadu peste o sala mare cu o usa deschise usa si intra intr-un tunel foarte lung.
Apoi gasi din nou un sistem asemanator cu cel din templul Atlant. Apasa butonul si acesta dechise o trapa in tavam si se urca printr-o scara coborata din trapa.Urca si ajunse intr-un alt tunel orizontal. Apoi dadura de niste trepte care il duse intr-o noua incapere. De aici din nou o scara ca prima. Si a ajuns intr-o camera mai mica. Ceva ce azi s-ar putea numi podul templului. Era o sala mica de forma piramidala. Nu mai mare de 5 m patrati. Acolo gasi din nou un mecanism ce deschidea o poarta secreta. Apasa butonul si apoi se feri. Ce ii fu dat sa vada? Un vortex dar acesta era inactiv. Apoi langa el erau gravate niste hieroglife mayase. Apoi Paolo cobori si iesise din templu. Se intoarse la Nery. Ea se trezi cu ceva timp inainte ca Paolo sa vina si innota ca sa nu se plictiseasca.
-Nery am gasit un vortex inactiv in templu si langa el niste hieroglife. Doar tu stii sa le descifrezi. Hai sa iti arat. Apoi o lua pe Nery in brate si o duse pana la prima scara. Paolo nu putea sa urce scara cu Nery in Brate. Asa ca urca el primul si o trase pe Nery de maini sus. Apoi urcara treptele si la a 2-a scara proceda ca la prima. Au ajuns la vortex-ul inactive. Nery citi si ii spuse lui Paolo:
-Avem nevoie de cele 3 cristale magice Mayase pe care trebuie sa le asezam in ordinea dorita in locasurile dorite pentru a ne transporta unde dorim. Este gravat aici ordinea corespunzatoare pentru fiecare epoca si fiecare loc.
Paolo
Trebuie sa-l intrebam pe Preot. El sigur stie de cele 3 cristale magice Mayase.
Paolo. Marite, preot, stii ceva despre cele 3 cristale magice Mayase?
Preotul: Marite Mare Om Alb, doar nu vrei sa ne iei acum tot ce ne-ai dat! Vrei sa spui ca de azi vrei sa ne distrugi?
De aici am inteles ca adevaratul zeu le-ar fi dat lor cele 3 cristale. Si daca le cere inapoi, atunci e de rau. Am stat sa ma gandesc ce ar fi mai bine de facut acum.  Insa aveam si o presimtire, cum ca preotul imi cam vede gandurile, mai bine zis isi da seama ca ceva nu e in regula cu mine, nu sunt zeu. Vedeam pe el cum ma studia tare ciudat. Incepu sa imi studieze hainele impermeabile in care eram imbracat, apoi rucsacul meu. Zise : De fapt ce doriti voi de la noi? Jertfe umane ati zis ca nu. Mancare v-am dat, adapost v-am oferit. Ce mai vreti? Vreti sa ne luati totul? Si pe noi?
Paolo : I-am raspuns: -Noi nu vrem sa luam cu noi cristalele acelea. Tot aici vor ramane si tot ale voastre. Avem nevoie de ele doar pentru un moment, pentru a ne intoarce in lumea noastra, a zeilor.
Preotul chema atunci cativa soldati, spunandu-i lui Paolo ca ei il vor duce spre locul unde sunt cristalele. Apoi le-a explicat ceva lor. Paolo nu intelegea, neintelegand limba, iar gandurile nu le vedea. Atat a inteles ca dupa apele care incontinuu cad, in golul ce il formeaza, in adanc, sub piatra lui Wotan, se afla ceva. Apoi vazuse o imagine a unui loc unde se fac sacrificiile umane. Dupa care doi soldati il luara de mana, si il dusera inainte. In fata mai erau doi soldati, iar in spate la fel.
Nery: -Ce s-a intamplat?? Vad niste soldati care il aseaza pe Paolo culcat pe niste lemne aranjate. Si il leaga de lemne.  Ii trimit un mesaj telepatic: -Paolo, esti bine? Ce se intampla cu tine? Insa vedeam si niste barci cu alti soldati care se indreptau spre mine. Am citit intentiile lor si am si fugit imediat. Dar nu stiu de ce nu mai pot inota inainte. Ceva ma opreste. Atunci m-am gandit sa o iau inapoi si sa trec cu viteza printre cele 2 barci. Insa nici inapoi nu pot inota. Acuma am realizat. Eram prinsa intr-un navod. Cu cat ma invarteam mai mult, cu atat ma incurcam mai tare in navod. Apoi soldatii au ridicat navodul in care eu eram prinsa. Ma duceau , se pare tot catre templu, spre locul unde era intins Paolo. Dar ce vor sa ne faca? Si de ce? -Paolo!! Raspunde-mi!!  Mai traiesti! Spune ceva!
Paolo: Stiam ce se va intampla in curand. Si auzeam mesajele telepatice ale lui Nery. Insa nu ii raspundeam, ca nu vroiam sa o speriu spunandu-i torturile oribile la care vor sa ne supuna. Am vazut soldatii care o aduceau in navod pe Nery. O asezau pe stiva de lemne de langa mine. Apoi au legat-o. I-am spus numai: -Vom scapa si de aici. Ai sa vezi!
Nery: -Eu nu pot rezista pe uscat mai mult de 30 de minute! Te rog, ajuta-ma daca poti.
Paolo: Din fericire, m-au legat de lemne cu rucsac cu tot, crezand poate, ca e tot o parte a corpului. Aha. Cred ca inteleg de ce se uita asa ciudat preotul la rucsacul meu. In rucsac am un cutit de vanatoare, cu care pot sa tai sforile. Numai cum ajung in spate la rucsac? Nu imi prea pot misca mainile.  Oare cand s-au gandit ei sa faca focul? Vad ca nu in graba, ca au inceput sa plece. Se innoptase deja. Plecasera toti incet de langa locul de sacrificiu. Ramasesera doar Nery si cu Paolo, luminati de luna.
Nery: Ne lasa aici peste noapte? Daca nu voi ajunge in apa in viitoarele 20 de minute, am sa mor. Paolo vad ca se agita, dar tot nu poate iesi. Timpul tot trecea, si eu ma uscam tot mai mult. Ce vor ei sa ne faca? Si de ce?
Insa in disperarea mea, vad deodata ca Paolo si-a ridicat o mana. Acum taie ceva parca. Si si-a ridicat si cealalta mana. In scur timp a taiat toate sforile si se indrepta spre mine cu un cutit mare in mana.  Mie mi-e cam frica de cutite, imi amintesc niste scene cumplite facute de oameni pestilor, cu ajutorul cutitelor. Insa ma bazam pe faptul ca Paolo nu are intentii rele cu acel cutit. Si nici nu are. A taiat atent sforile cu care imi erau legate mainile, apoi sforile din jurul corpului. Apoi imi daduse cutitul si ma ruga sa il bag la loc in rucsac. Dupa aceea m-a luat inbrate si a fugit cu mine in apa. Ce bine ma simteam din nou in bratele lui Paolo!
Paolo: -Te rog, mai rezista un pic! Fug spre rau cat pot de tare. Mai un pic avem. Hai, rezista. Nery: -Promit ca voi rezista. Si apoi am simtit cum ma racorea apa raului. Eram din nou in apa. Incepeam sa inot cu Paolo de mana. Insa el imi zise deodata:
Paolo: Sa fugim! Vin dupa noi! Au azut ca am scapat!
Apoi Nery inotat cu viteza inainte. In departere vedeam deja soldati imbarcati in barci care veneau in urma noastra. Nery inota si mai repede. Iar inaintea ochilor ce imi aparu? O cascada! Vom sari in cascada? Nu am mai sarit niciodata de la inaltimea asta. Mai bine inchid ochii. Insa cascada devenea din c ein ce mai aprope. Si tot asa cresteau si emotiile mele.
Nery: Acum tine-te foarte bine de mine! Lipeste-te de mine si nu te uita in jos. Nu-ti fie frica, cat timp estei cu mine in apa, nu ti se va intampla nimic. Apoi am sarit in cascada.  Imi placea nespus de mult sa sar de la astfel de inaltimi. As vrea sa fac si niste acrobatii, dar nu vreau sa il sperii si mai tare pe Paolo. Apoi a urmat o plesnitura mare si ne-am trezit din nou in apa.  Am inotat tot inainte, infruntand vartejurile. Apoi ne-am oprit un pic la mal si ne-am uitat in spate. Nu era nimeni si nimic. Era doar padure si tot ce se auzea era sunetul apei.
Paolo: Ar trebui sa ne ascundem, ca astia precis vor cobora acum de sus si ne vor gasi. Dupa apele care incontinuu cad, in golul ce il formeaza, in adanc, sub piatra lui Wotan, se afla ceva. Oare nu despre cascada asta vorbea? Apele care incontinuu cad... care incontinuu cad...Am iesit apoi din apa si mergeam inspre padure taras, ca sa nu fiu vazut.  Am rupt apoi niste ramuri si am scos cutitul.
Nery: -Ce faci acolo, Paolo? Ce faci din lemnele alea?
Paolo: -Fac niste sulite. In caz ca ne ataca astia, sa avem cu ce ne apara. Cat de cat macar. Ca nu sunt deloc cele mai bune arme.
Dupa ce am mai ascutit un pic o ramura, i-am zis lui Nery: -Nery, cred ca am aflat ceva ce ne-ar duce spre ceva, dar nu am aflat spre ce. Zic sa incercam, incercarea moarte n-are!
Nery: -Incercam tot ce se poate incerca. Spune numai ce ai aflat.
Paolo:
 -Aici, in zona cascadei ar trebui sa fie o intrare spre un tunel sau ceva. Nu stiu ce. Am aflat ceva de forma asta: Dupa apele care incontinuu cad, in golul ce il formeaza, in adanc, sub piatra lui Wotan, se afla ceva.  Cred ca undeva sub cascada, e aia.

Nery: Ia o sulita si hai cu mine atunci. Dupa ce a intrat in apa si s-a prins de mine, i-am spus: Vezi cum iti tii sulita sa nu imi scoti ochii cu ea. Apoi am pornit inspre cascada. Am ajuns la locul unde cadea apa de sus si trebuia sa fac eforturi ca sa infrunt vartejurile. I i era frica numai sa nu scape din greseala sulita din mana lui Paolo si sa imi intre in ochi. Apoi el vroia sa ma traga inspre mal. Asa ca am mers amandoi inspre mal.
Paolo: M-am gandit sa las sulita la mal si sa imi scot lanterna. Apoi intram iarasi. Am intrat apoi  iarasi in apa, si cu lanterna exploram locul.  Undeva in peretele stancii parca vazusem o intrare, parca ar fi o intrare intr-o pestera. Am intrat amandoi, infruntand apa care curgea vertical peste stanca.  In pestera era complet intuneric, asa ca a trebuit sa folosesc lanterna. Tot ce vedeam erau formatiuni naturale: stalacmite, stalactite, coloane, oar aici se ascunde ce se ascunde? Nimic. Deodata Nery ma trase de mana:
Nery: Ce era aia? Ia mai lumineaza odata!
Paolo: Am revenit cu lanterna in locul acela. Erau mai multe stalacmite. Insa dupa ele parca mai era ceva. LA o prima privire nu ai fi observat. Am iesit apoi din apa si am mers taras pana acolo, cu lanterna dupa mine. Ma gandeam ca poate soldatii sunt acum pe urmele noastre si ne vor gasi. Daca au intratr in pestera deja? Auzeam tot felul de sunete in fundal, insa nu stiam care de unde veneau. Sulitele me-am lasat jos. Sa ma duc dupa ele? Daca ma asteapta astia la mal? Sau sa o trimit pe Nery dupa ele? Nu, cine stie daca se va mai intoarce. Asa ca mi'am scos cutitul din rucsac,  tinandu-l pregatit de atac. Iar i cealalta mana aveam lanterna.  Ma tot uitam in toate partile, nu cumva sa vina cineva pe neasteptate. Dar vai! Aud ceva! Respir usurat. Era doar o picatura de apa ce a cazut de undeva de sus.  Am ajuns.  Aici  era ceva ce parea a fi construit de oameni din mai multe bucati. Era ca un sarcofag mare. Si peste sarcofag era o piatra cu niste inscriptii. Asta sa fie placa lui Wotan? Hai sa o aduc pe Nery.  
Nery: M-am plimbat prin jur sa cercetez zona. La un moment dat, apa s-a terminat, insa uscatul continua. Am zis atunci sa il chem pe Paolo sa cerceteze si acolo. Asa ca am mers inapoi dupa el. Cand m-am apropiat, l-am vazut deodata tresarind. Am tresarit si eu cand am vazut cutitul pe care il ridica in sus.
Paolo: A, Nery, tu erai? Imi faceam probleme ca ai disparut! Imi pun cutitul inapoi. Am descoperit ceva si vreau sa te duc pana acolo Nu e deloc departe. Nery a sarit apoi in bratele mele si am pornit spre sarcofag.
Nery: -Ti-a placut cum am sarit in bratele tale? Ce bine stiu sa sar din apa!
Paolo: vorbste mai incet, poate suntem inca urmariti. Mai bine zi ce vrea sa reprezinte asta.                                           Nery: Trebuie sa fie ceva calendar, ca vad caracterele una sub alta si frumos ordonate. Zice ceva despre sfarsitul timpului, sfarsitul celui de al 7-lea ciclu. Sub placa asta ma gandesc ca trebuie sa fie ceva.

Paolo: -Da, asa ma gandeam si eu. Stai sa ne uitam cum sa o deschidem.... DA, stiu cum. Dar pentru asta trebuie sa aduc mai multe ramuri groase. CE faci, vi cu mine? Mai bine vino cu mine, sa stiu ca esti aproape.                                Nery: -Sti, mi-e cam frica sa umblu cu sulitele alea. SA nu ma accidentez. Dar bine, hai ca vin cu tine sa te ajut.                                                                                                                                                               Apoi ei iesira afara din pestera si ajunsera iar la mal. Nu era nimeni in preajma.  Paolo aducea din padure mai multe ramuri, le facea pachet, iar Nery le ducea in pestera.  La un moment dat, Paolo zise:                              Paolo: -Consider ca acuma avem destule ramuri ca sa putem deschide capacul. Si ai vazut? Nici nu te-ai accidentat. Daca faci asa cum iti spun, nu ai cum sa te accidentezi.  
Apoi au intrat in pestera si au inotat spre sarcofag, impreuna cu lemnele ce le stransesera. Paolo lua ramurile  si le infigea in spatiile dintre marginea sarcofagului si capac. Dupa ce a infipt toate betele, o lua pe Nery si o culca pe mai multe bete, care se aplecau in jos, sub greutatea ei.
Nery: -Ce vrea sa fie asta? LA ce va folosi?
Paolo: Ceea ce am facut se numeste parghie. De exemplu, creanga asta se sprijina pe marginea sarcofagului, si sub un capat este capacul. Daca apas din celalalt capat, se ridica putin capacul. Vezi?
Nery: -Da, observ acum! CE inteligent ai gandit! Vezi, de asta cred ca a uitat sa imi spuna batranul biolog. Ma las acum pe betele astea cu toata greutatea mea.
Paolo: -Nu-i nimic,. Ti-am spus eu acuma in schimb. Da, lasa-te cu toata greutatea. Eu acuma, cand se ridica capacul, o sa pun niste ramuri pe sub el, ca sa alunece ,ai usor.
Dupa o ora de munca, au reusit sa dea la o parte capacul. In acel moment, au vazut ceva lumina iesind dinauntru. Cand s-au uitat mai bine, ce-au vazut? Trei bile care luminau, cu o culoare portocalie, ca de foc.  Apoi amandoi au exclamat deodata:
Astea sunt cristalele de foc?!
Bilele erau perfect sferice si emiteau de undeva din interior lumina, insa o lumina lina, neobositoare, ca la becurile electrice. Nu se putea cunoaste sursa acestei lunini. Nery lua cele trei cristale si le baga in rucsacul lui Paolo. Apoi zise:
Nery: -Acum avem cristalele. Dar cum mai ajungem inapoi in templu? CA deja lume e impotriva noastra. Cum ne vor prinde, ne vor omora. Si mai intai trebuie sa urvam inapoi sus.                             Paolo: -Cum se crapa de ziua, trebuie sa explorez zona. Trebuie sa fie ceva drum prin padura, care duce inapoi sus. Si as zice ca in timpul ala tu sa dai ploaie, ca poate asa soldatii vor fi mai descurajati sa patruleze.  Apoi ajunsi sus, vom sta in  rau, urmarind activitatea oamenilor. Daca ploaia ii va face sa stea inauntru, atunci vom putea intra linistit in templu. Daca vor fi garzi afara si pe ploaie, atunci asteptam pana se face noapte.


Nery: -Eu am o idee si mai buna. Maine dimineata vom cauta un drum prin padura inapoi sus, iar in timpul asta o sa dau ploaie. Macar nu ma voi usca. Apoi ajunsi sus, voi da o furtuna puternica si devastatoare. LA sfarsit, oamenii isi vor da seama ca asta a fost razbunarea noastrea pentru ce ne-au facut, asa ca nu vor avea incotro, decat sa ne lase sa mergem la templu.                              Paolo: Da, foarte bine. Imi place planul tau. Asa vom face!                                        A doua zi incepuse cu o ploicica, care devenea tot mai mare. Nery statea si se concentra in bratele lui Paolo, care urca spre platoul unde era orasul. Cum pamantul si udase de la ploaie, devenea deja alunecos, iar cu Nery in brate, urcusul era destul de greu. Dar in final Paolo reusi sa urce inapoi impreuna cu Nery.  Cand au ajuns in oras, fusesera vazuti de preoti , soldati si civili. Atunci Nery a dat o furtuna cu vijelie si grindina. Oamenii erau speriati si alergau la ei implorandu-le sa opreasca furtuna, ca le distruge plantatiile. Chiar si preotul care a propus executia lor, acuma se ruga la Nery sa opreasca catastrofa. Si-a cerut iertare pentru ca a vrut sa ii omoare ieri, si a spus ca acuma nu ii va mai infuria cu nimic, le va face tot ce ii cere.                                                          Nery: -Nu dorim decat sa ne lasati in templul cristalului.
Preotul: Da, puteti merge acolo de pe acuma! Poarta e deschisa. Va rog numai sa opriti grindina.
Apoi am oprit furtuna si ne-am indreptat catre templu.
Paolo:
 -V-am demonstrat inca odata acuma, ca voi nu ne puteti omora pe noi, insa noi pe voi da. Si nebanuite sunt puterile noastre si nebanuite distrugeri poate face  furia noastra. Asa ca nu mai repetati ce ati facut ieri cu noi, ca va fi si mai rau!
Nery: -Nu mai continua si tu acuma!  Si-au dat deja seama!
In final am ajuns in templu, la locul unde erau locurile pentru cristale. Apoi din rucsacul lui Paolo am scos pe rand fiecare cristal si l-am pus in locul acela. Se potriveau perfect. Astea trebuiau sa fie cristalele. Dupa ce am pus si al treilea cristal, vortexul s-a activat si a devenit din ce in ce mai puternic, pana ne-a inghitit.  Apoi m-am trezit tot in brate la Paolo, intr-o incapere ciudata. Unde ne aflam? Parca se aude un sunet de ceva animal. Se apropia tot mai tare.                                                                     Ce animal hidos!!                             Paolo: Minotaurul. Exista asa ceva? De fapt, daca exista sirene, de ce sa nu eixte si minotauri.  Dar cred ca asta vrea sa ne manance. SA fugim!

Capitolul 4

De data asta mergeau cu 70 de noduri spre Atlantida.
Era intuneric. Luna stralucea pe suprafata cristalina a oceanului.
Nery nu se opri pana nu au ajuns din nou in Atlantida.
Au ajuns aproape de insula Bahamas.
Nery:
Paolo, aici suntem in zona numita Limba Oceanului.
Paolo:
Erau ruine raspandite pe o zona intinsa. La o vedere asa mai detaliata parea a fi un intreg oras. Se vedeau drumuri dalate printre ruinele unor cladiri la care nu le stiam menirea. Erau in multe locuri mai multe stele de piatra, coloane, pilastri. Constructia care s-a pastrat cel mai bine era o piramida. Priveam acea piramida mare si eram surprins de cat de neteda si lucioasa putea fi piatra de constructie a templului.
Innotand in jurul cupolei Nery a descoperit o intrare.
Nery:
Paolo, am descoperit o intrare.  

Povestitor:
Au intrat in piramida. Apoi au inotat printr-un tunel lung si intunecat. In prima portiune a tunelului, inca mai era lumina care ajungea de la intrare. Insa cu cat inaintau mai adanc in tunel, cu atat scadea si lumina in intensitate, pana odata s-a facut intuneric bezna.

Nery:
– Uite, Paolo! Tunelul asta coboara. Vezi sa nu dai cu capul .
Mai mersem un pic, pana odata ne-am izbit amandoi de un perete.
– Ce brusc s-a terminat! Si nici macar lumina nu avem. Va trebui sa mergem pe pipaite. Hai, eu explorez zona de sus, iar tu exploreaza aici jos.
Apoi am luat-o in sus, insa iar am dat cu capul de un perete. Sa fie aici capatul? Imposibil.

Paolo:
  -Stai tu Nery, ca am lanterna la mine!
Imi scosesem apoi din rucsac o lanterna submersibila, pe care am cumparat-o special pentru aceasta aventura. Inainte sa o aprind, i-am spus lui Nery:
  -Lanterna asta pentru ca sa lumineze, are nevoie de baterii. Bateriile contin o energie, insa nu in cantitati nelimitate. Si nici nu am multe baterii la mine, asa ca lanterna o vom folosi doar cand e mare nevoie, si nu mult timp.
Apoi aprinsem lanterna si luminam in jur cu ea.

Nery:
  -Da, stiu. Bateriile alea sunt incarcate cu curent electric.  Mi-a explicat batranul biolog. Crezi ca sunt asa rupta de lumea voastra? Nici vorba. Sigur ca o vom folosi numai atunci cand va trebui neaparat.
Ma uitam pe unde lumina Paolo cu lanterna. Cum peretii erau netezi, deodata am vazut ceva care iesea afara, ca un buton. Ii zisem lui Paolo:
 -Ia vino mai aproape cu lanterna! Cred ca am gasit ceva!
Parea sa fie un buton. Avea gravat ceva pe el parca, insa cu trecerea timpului si cum s-au depus alge, nu se mai intelegea clar ce era gravat.
 -Ce zici? Sa apas?

Paolo:
– Apasa. Ce-o fi o fi. De fapt, ce s-ar putea intampla daca apesi? Poate nici nu mai functioneaza mecanismele.
Nery a apasat, si incet s-a deschis trapa de sus.  Priveam mut de uimire! Astia ce sisteme si mecanisme or fi folosit de functioneaza si acuma, dupa mii si mii de ani? Trebuie neaparat sa aflu!  Trapa se deschisese incet, iar eu luminam cu lanterna, sa vad ce se ascunde. Tunelul  mai urca foarte putin, apoi forma o cotitura de unde pornea un nou tunel orizontal. Mai exact  , se  pare ca era doar o intrare spre un alt tunel. Dar poate ca al doilea tunel duce undeva, nu degeaba o fi fost inchis.

Povestitor:
  Dupa ce trapa s-a deschis complet, Nery porni in sus, luandu-l de mana pe Paolo. Apoi cotira spre urmatorul tunel orizontal. Si acesta era tot lung si ducea drept inainte, insa in capat se vedea o luminita.  Paolo isi stinse atunci lanterna si incerca sa isi imagineze ce ar putea fi acolo.  Nery  vazand ca tunelul duce drepta inainte, fara obstacole, mari viteza.
Ajunsera in final la capatul tunelului.  Acolo, in fata era ceva ca o poarta energetica. Se vedea ce e in spatele ei, dar in acelasi timp se vedea ca e ceva obstacol pana acolo.  Amandoi s-au oprit brusc in fata acelei porti. Nery intinse mana prin poarta si vazu ca nu se intampla nimic. Apoi intra si il trase si pe Paolo dupa ea. Au intrat in cea mai mare camera.

Nery:
Spectacolul ce ni se infatisa inaintea ochiolor era grandios si parca nu era din lumea aceasta. Peretii camerei nu se vedeau din cauza unui invelis de natura energetica. Toata marea camera avea o culoare splendida, de un albastrui irizant. Invelisul era strabatut continuu de lumini verzi- albastrui. Unele luminau permanent, altele erau ca niste flash-uri.  Podeaua era construita dintr-un material cu totul altfel decat ce vazusem pana acuma. Spre deosebire de celelalte zone, in care pe pereti, tavane si podele s-au depus alge, corali si altele, aici, podeaua asa arata de parca ar fi fost terminata ieri.  Materialul era de o culoare albicioasa, dar cu suprafata aspra.  In camera asta mare erau mai multe mese mari, si parca si ceva porti in capat, daca bine vad.
Paolo:
-Nery, de unde crezi ca vine aceasta lumina verde-albastruie?
Nery:
Probabil de la un peste-lanterna ascuns pe undeva pe aici. Oricum nu sunt periculosi.

Povestitor:
Dar incurand aveau sa-si dea seama ca lumina vine de la altceva.

Paolo:
– Ma indoiesc ca lumina vine de la pesti. Nu are cum.  Sunt niste proiectii holografice.  Adica asa le numim noi.
Si cum de inca mai functioneza hologramele astea? Incep sa cred ca popoarele din trecutul indepartat erau mult mai dezvoltate ca noi. Cred ca noi nu ii vom ajunge nici peste 1000 de ani. Dar atunci de ce invatam ca oamenii din vechime aveau blanuri de animale si dadeau cu piatra?Nu o i o conspiratie mondiala asta? Sa nu se stie adevarul... Conspiratii... Noua Ordine Mondiala... credeam ca sunt doar povesti de dragul senzationalului... incep sa cred ca nu e asa.
  M-am adancit prea mult in ganduri. Nu am mai fost atent la nimic din jur. Doar odata m-am simtit zgaltait mai tare si m-am intors la eralitate

Nery:
  -Paolo!!!! Tu n-auzi? Ce s-a intamplat cu tine??

Paolo:
  -Scuze, scuze! Ma gandeam prea intens la ceva si de aceea nu am auzit ce ai zis.  Te rog sa imi mai repeti odata si iti promit ca nu se va mai intampla asa ceva.

Nery:
 -Bine. ... Daca iti mai vin ganduri marete, poti sa le imparti si cu mine.  Hai sa fim cat mai deschisi si sinceri unul fata de celalalt.  Si vroiam sa iti spun sa vedem ce contin cutiile alea mari de piatra. Sau sa incercam  portile acelea?

Paolo:
 -De acum voi imparti si cu tine gandurile. I-am zambit... Apoi am continuat.
 -Ma gandeam atunci ca atlantii au avut in mod sigur o tehnologie la care noi oamenii actuali nu  vom ajunge prea curand. La noi, un obiect construit, e extraordinar de bun daca tine 100 de ani. Si astea sunt cazuri foarte rare. Pe cand aceste mecanisme functioneaza de zeci de mii de ani!
Hai sa intram pe poata aceea din mijloc.
Am intrat amandoi pe poarta aceea din mijloc.  A urmat apoi ceva incapere mare si intunecata. Nu stiu de ce, dar in incaperea asta parca ma cuprinse o frica ciudata. Poarta spre marea camera se inchisese. Imi venea sa aprind lanterna, dar am considerat ca inca nu e necesar.
-Nery, ai spus cumva ca zona aceasta se numeste Limba Oceanului?

Nery:
-Da. Asa e.


Paolo:
-Noi avem o legenda ca in zona aceasta ar fi Triunghiul Bermudelor locul unde dispar nave si avioane.
Poate a o fi vreun vortex ce le face sa dispara.

Nery:
Am citit pe biblioteca titanicului ca Atlantii ar fi avut niste cristale numite cristale de foc care eliberau niste energii ce formau niste porti interdimensionale pe care voi le numiti vortexuri. Dar pana acum nu am vazut niciuna.

Povestitor:
Nery si Paolo explorau incaperea aceea mare si intunecata De fapt erau mai mult pe langa pereti. Deodata incaperea fu luminata de niste lumini verzi albastrui, asa ca in  marea camera, dar aici altfel se miscau. Se miscau in cerc, formand o spirala tridimensionala. Semana cu un vortex. Acesta starni curiozitatea lor. Nery se apropie. Paolo o trase incetisor:
-Nery, nu. Nu te apropia e un vortex. E periculos.
Dar fu prea tarziu. Nery era prea aproape de vortex si nu mai putea sa iasa din raza lui de actiune. Paolo o apuca de mana si incerca sa o scoata dar vortexul ii inghiti pe amandoi.
Apoi se trezira amandoi in jungle Braziliana langa fluviul Amazon.
Nery:
-Unde suntem?
Paolo:
-Suntem in Guatemala langa orasul Moyuta. Acest rau care izvoraste de aici ne va duce in Oceanul Pacific.
Innotand in rau au ajuns in orasul Moyuta. Dar nimic nu era cum stia Paolo. Soselele lipseau, in schimb erau construite multe piramide mari si case erau sub forma de piramide mai mici.  

Paolo:
Nery, cred ca acel vortex ne-a intors in timp. Suntem in locul si timpul civilizatiei Maya.
In timp ce stateau in apa raului, Paolo vede un om pe malul raului stand si notand ceva.
-Probabil e un scrib (gandi Paolo)
-Nery stii ce poate insemna acele hieroglife?
-Da. Batranul mi-a spus de aceste hierglife cum le numiti voi si m-a invatat sa le descifrez. Aces tom is tine un fel de jurnal cum il numiti voi. Si ceea ce vad ca e notat la data este: 10 Iulie 320.
Orasul in care au nimerit se numea Mayapan din tara Yucatan.  
,,Oraşul se găseşte pe o stâncă ridicată, având într-o parte un lac mare ,iar în cealaltă parte un râu adânc ce se varsă în acest lac.Nu există decât o singură intrare accesibilă şi totul este înconjurat de un şanţ foate adânc, în spatele căruia se află o palisadă până la înalţimea pieptului. Dincolo de palisadă se ridică un gard din scânduri foarte groase, înlt de două toaze (circa 3,90m), cu mici ferăstruici pentru lansarea săgeţilor. Turnuri de pândă se înaţă cu 7 sau 8 picioare ( 2,27-2,40 m) deasupra zisului gard, iar pe alte turnuri sunt îngrămădite pietre menite să servească la apărare.”
Paolo:
-Intradevar suntem in perioada civilizatiei Maya.
Acum trebuie sa ne gandim cum vom gasi un vortex care sa ne intoarca in timpul nostru.
In acest timp mayasii au vazut coada de peste  a lui Nery si pe Paolo aratand ca Marele Om Alb, zeul lor. imediat s-a imprastiat vestea ca au venit zeii.
Unul din Mayasi:
-Zeilor dati-ne ploaie. Nu a mai plouat de mult si vara aceasta este una secetoasa.
Nery porni imediat o ploicica moderata in intensitate.
Oamenii devenira bucurosi in momentul acela. Au facut dansuri ciudate in ploaie, iar preotul s-a gandit ca sa sacrifice un om, in cinstea lui Nery. Atunci Paolo sari din apa ca din pusca, indreptandu-se spre templu. Alerga la preot, incercand sa ii oprreasca actiunea. Insa ajuns in fata preotului, nu stia cum sa faca sa fie inteles. Apoi isi aminti de puterea telepatica. Ii transmise preotului acestea:
“Noi va multumim pentru intentia voastra, insa nu avem nevoie de jertfe umane. Nu avem ce face cu ele. Insa voi daca veti continua sa sacrificati oameni, veti ramane fara forta de munca, fara initiati si veti avea doar de pierdut. Invatati sa pretuiti fiecare om. Nu mai faceti jertfe umane. ”
Preotul elibera atunci sclavul. Nu putea sa se impotriveasca “zeului”. Paolo auzi atunci urmatorul gand:
 “Si ce va putem da atunci ca sa va multumim pentru ca ne-ati dat ploaie si ca vom avea recolte anul acesta?”
Ei fiind destul de obositi si flamanzi dupa atata explorare si mai ale dupa lungul drum din padure pana in orasul Mayas se gandira doar sa ceara mancare si un loc unde sa se odihneasca.
Paolo. Vrem doar o masa imbelsugata si un loc unde sa ne odihnim dupa lunga noastra calatorie.
Mayasii le-au dat o masa imbelsugata cum se cuvine ca pentru zei apoi lui Paolo i-au dat o camera mare in temple aranjata special pentru venirea zeului lor. Era o camera de ziceai ca e dormitorul regal al unui rege. Au vrut sa ii dea si lui Nery o camera. Dar ea refuza politicos si le spuse ca ea nu poate trai pe uscat si ar prefera sa ramana si sa doarma pe fundul raului. Totusi mayasii au gasit o scoica de mari dimensiuni adusa din oceanul Pacific si au aranjat-o ca pe un pat regal si au pus-o pe fundul raului in ocul indicat de Nery. Apoi pentru cateva ore Nery si Paolo s-au pus sa se odihneasca.
In continuare Mayasii si-au vazut de treaba lor lasand zeii sa se odihneasca. Paolo se trezi primul. Merse la Nery si vazand ca ea inca doarme se hotari sa o lase sa se odihneasca apoi el pleca si se plimba si explora templul Mayas. Mergand si explorand asa camera cu camera dadu peste o sala mare cu o usa deschise usa si intra intr-un tunel foarte lung.
Apoi gasi din nou un system asemanator cu cel din templul Atlant. Apasa butonul si acesta dechise o trapa in tavam si se urca printr-o scara coborata din trapa.Urca si ajunse intr-un alt tunel orizontal. Apoi dadura de niste trepte care il duse intr-o noua incapere. De aici din nou o scara ca prima. Si a ajuns intr-o camera mai mica. Ceva ce azi s-ar putea numi podul templului. Era o sala mica de forma piramidala. Nu mai mare de 5 m patrati. Acolo gasi din nou un mecanism ce deschidea o poarta secreta. Apasa butonul si apoi se feri. Ce ii fu dat sa vada? Un vortex dar acesta era inactiv. Apoi langa el erau gravate niste hierglife mayase. Apoi Paolo cobori si iesise din templu. Se intoarse la Nery. Ea se trezi cu ceva timp inainte ca paolo sa vina si innota ca sa nu se plictiseasca.
-Nery am gasit un vortex inactive in temple si langa el niste hieroglife. Doar tu stii sa le descifrezi. Hai sa iti arat. Apoi o lua pe Nery in brate si o duse pana la prima scara. Paolo nu putea sa urce scara cu Nery in Brate. Asa ca urca el primul si o trase pe Nery de maini sus. Apoi urcara treptele si la a 2-a scara proceda ca la prima. Au ajuns la vortex-ul inactive. Nery citi si ii spuse lui Paolo:
-Avem nevoie de cele 3 cristale magice Mayase pe care trebuie sa le asezam in ordinea dorita in locasurile dorite pentru a ne transporta unde dorim. Este gravat aici ordinea corespunzatoare pentru fiecare epoca si fiecare loc.
Paolo
Trebuie sa-l intrebam pe Preot. El sigur stie de cele 3 cristale magice Mayase.
Paolo. Marite, preot, stii ceva despre cele 3 cristale magice Mayase?
Preotul: Marite Mare Om Alb, doar nu vrei sa ne iei acum tot ce ne-ai dat! Vrei sa spui ca de azi vrei sa ne distrugi?
De aici am inteles ca adevaratul zeu le-ar fi dat lor cele 3 cristale. Si daca le cere inapoi, atunci e de rau. Am stat sa ma gandesc ce ar fi mai bine de facut acum.  Insa aveam si o presimtire, cum ca preotul imi cam vede gandurile, mai bine zis isi da seama ca ceva nu e in regula cu mine, nu sunt zeu. Vedeam pe el cum ma studia tare ciudat. Incepu sa imi studieze hainele impermeabile in care eram imbracat, apoi rucsacul meu. Zise:
  -de fapt ce doriti voi de la noi? Jertfe umane ati zis ca nu. Mancare v-am dat, adapost v-am oferit. Ce mai vreti? Vreti sa ne luati totul? Si pe noi?
I-am raspuns:
 -Noi nu vrem sa luam cu noi cristalele acelea. Tot aici vor ramane si tot ale voastre. Avem nevoie de ele doar pentru un moment, pentru a ne intoarce in lumea noastra, a zeilor.

Povestitor:
  Preotul chema atunci cativa soldati, spunandu-i lui Paolo ca ei il vor duce spre locul unde sunt cristalele. Apoi le-a explicat ceva lor. Paolo nu intelegea, neintelegand limba, iar gandurile nu le vedea. Atat a inteles ca dupa apele care incontinuu cad, in golul ce il formeaza, in adanc, sub piatra lui Wotan, se afla ceva. Apoi vazuse o imagine a unui loc unde se fac sacrificiile umane. Dupa care doi soldati il luara de mana, si il dusera inainte. In fata mai erau doi soldati, iar in spate la fel.

Nery:
   -Ce s-a intamplat?? Vad niste soldati care il aseaza pe Paolo culcat pe niste lemne aranjate. Si il leaga de lemne.  Ii trimit un mesaj telepatic:
  -Paolo, esti bine? Ce se intampla cu tine?
Insa vedeam si niste barci cu alti soldati care se indreptau spre mine. Am citit intentiile lor si am si fugit imediat. Dar nu stiu de ce nu mai pot inorta inainte. Ceva ma opreste. Atunci m-am gandit sa o iau inapoi si sa trec cu viteza printre cele 2 barci. Insa nici inapoi nu pot inota. Acuma am realizat. Eram prinsa intr-un navod. Cu cat ma invarteam mai mult, cu atat ma incurcam mai tare in navod. Apoi soldatii au ridicat navodul in care eu eram prinsa. Ma duceau , se pare tot catre templu, spre locul unde era intins Paolo. Dar ce vor sa ne faca? Si de ce?
  -Paolo!! Raspunde-mi!!  Mai traiesti! Spune ceva!

Paolo:
Stiam ce se va intampla in curand. Si auzeam mesajele telepatice ale lui Nery. Insa nu ii raspundeam, ca nu vroiam sa o speriu spunandu-i torturile oribile la care vor sa ne supuna. Am vazut soldatii care o aduceau in navod pe Nery. O asezau pe stiva de lemne de langa mine. Apoi au legat-o.
I-am spus numai:
 -Vom scapa si de aici. Ai sa vezi!

Nery:
 -Eu nu pot rezista pe uscat mai mult de 30 de minute! Te rog, ajuta-ma daca poti.

Paolo:
Din fericire, m-au legat de lemne cu rucsac cu tot, crezand poate, ca e tot o parte a corpului. Aha. Cred ca inteleg de ce se uita asa ciudat preotul la rucsacul meu. In rucsac am un cutit de vanatoare, cu care pot sa tai sforile. Numai cum ajung in spate la rucsac? Nu imi prea pot misca mainile.  Oare cand s-au gandit ei sa faca focul? Vad ca nu in graba, ca au inceput sa plece.

Povestitor:
Se innoptase deja. Plecasera toti incet de langa locul de sacrificiu. Ramasesera doar Nery si cu Paolo, luminati de luna.

Nery:
Ne lasa aici peste noapte? Daca nu voi ajunge in apa in viitoarele 20 de minute, am sa mor. Paolo vad ca se agita, dar tot nu poate iesi. Timpul tot trecea, si eu ma uscam tot mai mult. CE vor ei sa ne faca? Si de ce?
Insa in disperarea mea, vad deodata ca Paolo si-a ridicat o mana. Acum taie ceva parca. Si si-a ridicat si cealalta mana. In scur timp a taiat toate sforile si se indrepta spre mine cu un cutit mare in mana.  Mie mi-e cam frica de cutite, imi amintesc niste scene cumplite facute de oameni pestilor, cu ajutorul cutitelor. Insa ma bazam pe faptul ca Paolo nu are intentii rele cu acel cutit. Si nici nu are. A taiat atent sforile cu care imi erau legate mainile, apoi sforile din jurul corpului. Apoi imi daduse cutitul si ma ruga sa il bag la loc in rucsac. Dupa aceea m-a luat inbrate si a fugit cu mine in apa. Ce bine ma simteam din nou in bratele lui Paolo!
Paolo:
 -Te rog, mai rezista un pic! Fug spre rau cat pot de tare. Mai un pic avem. Hai, rezista.

Nery:
 -Promit ca voi rezista.
Si apoi am simtit cum ma racorea apa raului. Eram din nou in apa. Incepeam sa inot cu Paolo de mana. Insa el imi zise deodata:

Paolo:
 -Sa fugim! Vin dupa noi! Au azut ca am scapat!
Apoi Nery inotat cu viteza inainte. In departere vedeam deja soldati imbarcati in barci care veneau in urma noastra. Nery inota si mai repede. Iar inaintea ochilor ce imi aparu? O cascada! Vom sari in cascada? Nu am mai sarit niciodata de la inaltimea asta. Mai bine inchid ochii. Insa cascada devenea din c ein ce mai aprope. Si tot asa cresteau si emotiile mele.

Nery:
 -Acum tine-te foarte bine de mine! Lipeste-te de mine si nu te uita in jos. Nu-ti fie frica, cat timp estei cu mine in apa, nu ti se va intampla nimic.  
 Apoi am sarit in cascada.  Imi placea nespus de mult sa sar de la astfel de inaltimi. As vrea sa fac si niste acrobatii, dar nu vreau sa il speriu si mai tare pe Paolo. Apoi a urmat o plesnitura mare si ne-am trezit din nou in apa.  Am inotat tot inainte, infruntand vartejurile. Apoi ne-am oprit un pic la mal si ne-am uitat in spate. Nu era nimeni si nimic. Era doar padure si tot ce se auzea era sunetul apei.

Paolo:
-Ar trebui sa ne ascundem, ca astia precis vor cobora acum de sus si ne bor gasi.
 Dupa apele care incontinuu cad, in golul ce il formeaza, in adanc, sub piatra lui Wotan, se afla ceva. Oare nu despre cascada asta vorbea? Apele care incontinuu cad... care incontinuu cad...
Am iesit apoi din apa si mergeam inspre padure taras, ca sa nu fiu vazut.  Am rupt apoi niste ramuri si am scos cutitul.

Nery:
 -Ce faci acolo, Paolo? Ce faci din lemnele alea?

Paolo:
 -Fac niste sulite. In caz ca ne ataca astia, sa avem cu ce ne apara. Cat de cat macar. Ca nu sunt deloc cele mai bune arme.
Dupa ce am mai ascutit un pic o ramura, i-am zis lui Nery:
 -Nery, cred ca am aflat ceva ce ne-ar duce spre ceva, dar nu am aflat spre ce. Zic sa incercam, incercarea moarte n-are!

Nery:
 -Incercam tot ce se poate incerca. Spune numai ce ai aflat.

Paolo:
 -Aici, in zona cascadei ar trebui sa fie o intrare spre un tunel sau ceva. Nu stiu ce. Am aflat ceva de forma asta: Dupa apele care incontinuu cad, in golul ce il formeaza, in adanc, sub piatra lui Wotan, se afla ceva.  Cred ca undeva sub cascada, e aia.

Nery:
– Ia o sulita si hai cu mine atunci.
Dupa ce a intrat in apa si s-a prins de mine, i-am spus:
-Vezi cum iti tii sulita sa nu imi scoti ochii cu ea.
Apoi am pornit inspre cascada. Am ajuns la locul unde cadea apa de sus si trebuia sa fac eforturi ca sa infrunt vartejurile. I i era frica numai sa nu scape din greseala sulita din mana lui Paolo si sa imi intre in ochi. Apoi el vroia sa ma traga inspre mal. Asa ca am mers amandoi inspre mal.

Paolo:
-M-am gandit sa las sulita la mal si sa imi scot lanterna. Apoi intram iarasi
Am intrat apoin iarasi in apa, si cu lanterna exploram locul.  Undeva in peretele stancii parca vazusem o intrare, parca ar fi o intrare intr-o pestera. Am intrat amandoi, infruntand apa care curgea vertical peste stanca.  In pestera era complet intuneric, asa ca a trebuit sa folosesc lanterna. Tot ce vedeam erau formatiuni naturale: stalacmite, stalactite, coloane, oar aici se ascunde ce se ascunde? Nimic. Deodata Nery ma trase de mana:
Nery:
– Ce era aia? IA mai lumineaza odata!

Paolo:
Am revenit cu lanterna in locul acela. Erau mai multe stalacmite. Insa dupa ele parca mai era ceva. LA o prima privire nu ai fi observat. Am iesit apoi din apa si am mers taras pana acolo, cu lanterna dupa mine. Ma gandeam ca poate soldatii sunt acum pe urmele noastre si ne vor gasi. Daca au intratr in pestera deja? Auzeam tot felul de sunete in fundal, insa nu stiam care de unde veneau. Sulitele me-am lasat jos. Sa ma duc dupa ele? Daca ma asteapta astia la mal? Sau sa o trimit pe Nery dupa ele? Nu, cine stie daca se va mai intoarce. Asa ca mi'am scos cutitul din rucsac,  tinandu-l pregatit de atac. Iar i cealalta mana aveam lanterna.  Ma tot uitam in toate partile, nu cumva sa vina cineva pe neasteptate. Dar vai! Aud ceva! Respir usurat. Era doar o picatura de apa ce a cazut de undeva de sus.  Am ajuns.  Aici  era ceva ce parea a fi construit de oameni din mai multe bucati. Era ca un sarcofag mare. Si peste sarcofag era o piatra cu niste inscriptii. Asta sa fie placa lui Wotan? Hai sa o aduc pe Nery.  

Nery:
M-am plimbat prin jur sa cercetez zona. La un moment dat, apa s-a terminat, insa uscatul continua. Am zis atunci sa il chem pe Paolo sa cerceteze si acolo. Asa ca am mers inapoi dupa el. Cand m-am apropiat, l-am vazut deodata tresarind. Am tresarit si eu cand am vazut cutitul pe care il ridica in sus.

Paolo:
 -A, Nery, tu erai? Imi faceam probleme ca ai disparut! Imi pun cutitul inapoi. Am descoperit ceva si vreau sa te duc pana acolo Nu e deloc departe.
Nery a sarit apoi in bratele mele si am pornit spre sarcofag.

Nery:
-Ti-a placut cum am sarit in bratele tale? Ce bine stiu sa sar din apa!

Paolo:
-vorbste mai incet, poate suntem inca urmariti. Mai bine zi ce vrea sa reprezinte asta.
Nery:
 -Trebuie sa fie ceva calendar, ca vad caracterele una sub alta si frumos ordonate. Zice ceva despre sfarsitul timpului, sfarsitul celui de al 7-lea ciclu. Sub placa asta ma gandesc ca trebuie sa fie ceva.

Paolo:
-Da, asa ma gandeam si eu. Stai sa ne uitam cum sa o deschidem.... DA, stiu cum. Dar pentru asta trebuie sa aduc mai multe ramuri groase. CE faci, vi cu mine? Mai bine vino cu mine, sa stiu ca esti aproape.

Nery:
 -Sti, mi-e cam frica sa umblu cu sulitele alea. SA nu ma accidentez. Dar bine, hai ca vin cu tine sa te ajut.

Povestitor:
 Apoi ei iesira afara din pestera si ajunsera iar la mal. Nu era nimeni in preajma.  Paolo aducea din padure mai multe ramuri, le facea pachet, iar Nery le ducea in pestera.  La un moment dat, Paolo zise:

 Paolo:
 -Consider ca acuma avem destule ramuri ca sa putem deschide capacul. Si ai vazut? Nici nu te-ai accidentat. Daca faci asa cum iti spun, nu ai cum sa te accidentezi.

Povestitor: Apoi au intrat in pestera si au inotat spre sarcofag, impreuna cu lemnele ce le stransesera. Paolo lua ramurile  si le infigea in spatiile dintre marginea sarcofagului si capac. Dupa ce a infipt toate betele, o lua pe Nery si o culca pe mai multe bete, care se aplecau in jos, sub greutatea ei.
  Nery:
-Ce vrea sa fie asta? LA ce va folosi?
Paolo:
– Ceea ce am facut se numeste parghie. De exemplu, creanga asta se sprijina pe marginea sarcofagului, si sub un capat este capacul. Daca apas din celalalt capat, se ridica putin capacul. Vezi?

Nery:
-Da, observ acum! CE inteligent ai gandit! Vezi, de asta cred ca a uitat sa imi spuna batranul biolog. Ma las acum pe betele astea cu toata greutatea mea.

Paolo:
 -Nu-i nimic,. Ti-am spus eu acuma in schimb. Da, lasa-te cu toata greutatea. Eu acuma, cand se ridica capacul, o sa pun niste ramuri pe sub el, ca sa alunece ,ai usor.

Povestitor:
 Dupa o ora de munca, au reusit sa dea la o parte capacul. In acel moment, au vazut ceva lumina iesind dinauntru. Cand s-au uitat mai bine, ce-au vazut? Trei bile care luminau, cu o culoare portocalie, ca de foc.  Apoi amandoi au exclamat deodata:
 -Astea sunt cristalele de foc?!
Bilele erau perfect sferice si emiteau de undeva din interior lumina, insa o lumina lina, neobositoare, ca la becurile electrice. Nu se putea cunoaste sursa acestei lunini. Nery lua cele trei cristale si le baga in rucsacul lui Paolo. Apoi zise:

Nery:
 -Acum avem cristalele. Dar cum mai ajungem inapoi in templu? CA deja lume e impotriva noastra. Cum ne vor prinde, ne vor omora. Si mai intai trebuie sa urvam inapoi sus.

Paolo:
-Cum se crapa de ziua, trebuie sa explorez zona. Trebuie sa fie ceva drum prin padura, care duce inapoi sus. Si as zice ca in timpul ala tu sa dai ploaie, ca poate asa soldatii vor fi mai descurajati sa patruleze.  Apoi ajunsi sus, vom sta in  rau, urmarind activitatea oamenilor. Daca ploaia ii va face sa stea inauntru, atunci vom putea intra linistit in templu. Daca vor fi garzi afara si pe ploaie, atunci asteptam pana se face noapte.

Nery:
-Eu am o idee si mai buna. Maine dimineata vom cauta un drum prin padura inapoi sus, iar in timpul asta o sa dau ploaie. Macar nu ma voi usca. Apoi ajunsi sus, voi da o furtuna puternica si devastatoare. LA sfarsit, oamenii isi vor da seama ca asta a fost razbunarea noastrea pentru ce ne-au facut, asa ca nu vor avea incotro, decat sa ne lase sa mergem la templu.
Paolo:
 -Da, foarte bine. Imi place planul tau. Asa vom face!

Povestitor:
 A doua zi incepuse cu o ploicica, care devenea tot mai mare. Nery statea si se concentra in bratele lui Paolo, care urca spre platoul unde era orasul. Cum pamantul s udase de la ploaie, devenea deja alunecos, iar cu Nery in brate, urcusul era destul de greu. Dar in final Paolo reusi sa urce inapoi impreuna cu Nery.  Cand au ajuns in oras, fusesera vazuti de preoti , soldati si civili. Atunci Nery a dat o furtuna cu vijelie si grindina. Oamenii erau speriati si alergau la ei implorandu-le sa opreasca furtuna, ca le distruge plantatiile. Chiar si preotul care a propus executia lor, acuma se ruga la Nery sa opreasca catastrofa. Si-a cerut iertare pentru ca a vrut sa ii omoare ieri, si a spus ca acuma nu ii va mai infuria cu nimic, le va face tot ce ii cere.

Nery:
Eu: -Nu dorim decat sa ne lasati in templul cristalului.
Preotul: Da, puteti merge acolo de pe acuma! Poarta e deschisa. Va rog numai sa opriti grindina.
Apoi am oprit furtuna si ne-am indreptat catre templu.

Paolo:
 -V-am demonstrat inca odata acuma, ca voi nu ne puteti omora pe noi, insa noi pe voi da. Si nebanuite sunt puterile noastre si nebanuite distrugeri poate face  furia noastra. Asa ca nu mai repetati ce ati facut ieri cu noi, ca va fi si mai rau!

Nery:
 -Nu mai continua si tu acuma!  Si-au dat deja seama!
In final am ajuns in templu, la locul unde erau locurile pentru cristale. Apoi din rucsacul lui Paolo am scos pe rand fiecare cristal si l-am pus in locul acela. Se potriveau perfect. Astea trebuiau sa fie cristalele. Dupa ce am pus si al treilea cristal, vortexul s-a activat si a devenit din ce in ce mai puternic, pana ne-a inghitit.  Apoi m-am trezit tot in brate la Paolo, intr-o incapere ciudata. Unde ne aflam? Parca se aude un sunet de ceva animal. Se apropia tot mai tare.
 -Ce animal hidos!!

Paolo:
 - Minotaurul. Exista asa ceva? De fapt, daca exista sirene, de ce sa nu eixte si minotauri.  Dar cred ca asta vrea sa ne manance. SA fugim!

Ei fiind destul de obositi si flamanzi dupa atata explorare si mai ale dupa lungul drum din padure pana in orasul Mayas se gandira doar sa ceara mancare si un loc unde sa se odihneasca.
Paolo. Vrem doar o masa imbelsugata si un loc unde sa ne odihnim dupa lunga noastra calatorie.
Mayasii le-au dat o masa imbelsugata cum se cuvine ca pentru zei apoi lui Paolo i-au dat o camera mare in temple aranjata special pentru venirea zeului lor. Era o camera de ziceai ca e dormitorul regal al unui rege. Au vrut sa ii dea si lui Nery o camera. Dar ea refuza politicos si le spuse ca ea nu poate trai pe uscat si ar prefera sa ramana si sa doarma pe fundul raului. Totusi mayasii au gasit o scoica de mari dimensiuni adusa din oceanul Pacific si au aranjat-o ca pe un pat regal si au pus-o pe fundul raului in ocul indicat de Nery. Apoi pentru cateva ore Nery si Paolo s-au pus sa se odihneasca.
In continuare Mayasii si-au vazut de treaba lor lasand zeii sa se odihneasca. Paolo se trezi primul. Merse la Nery si vazand ca ea inca doarme se hotari sa o lase sa se odihneasca apoi el pleca si se plimba si explora templul Mayas. Mergand si explorand asa camera cu camera dadu peste o sala mare cu o usa deschise usa si intra intr-un tunel foarte lung.
Apoi gasi din nou un system asemanator cu cel din templul Atlant. Apasa butonul si acesta dechise o trapa in tavam si se urca printr-o scara coborata din trapa.Urca si ajunse intr-un alt tunel orizontal. Apoi dadura de niste trepte care il duse intr-o noua incapere. De aici din nou o scara ca prima. Si a ajuns intr-o camera mai mica. Ceva ce azi s-ar putea numi podul templului. Era o sala mica de forma piramidala. Nu mai mare de 5 m patrati. Acolo gasi din nou un mecanism ce deschidea o poarta secreta. Apasa butonul si apoi se feri. Ce ii fu dat sa vada? Un vortex dar acesta era inactiv. Apoi langa el erau gravate niste hierglife mayase. Apoi Paolo cobori si iesise din templu. Se intoarse la Nery. Ea se trezi cu ceva timp inainte ca paolo sa vina si innota ca sa nu se plictiseasca.
-Nery am gasit un vortex inactive in temple si langa el niste hieroglife. Doar tu stii sa le descifrezi. Hai sa iti arat. Apoi o lua pe Nery in brate si o duse pana la prima scara. Paolo nu putea sa urce scara cu Nery in Brate. Asa ca urca el primul si o trase pe Nery de maini sus. Apoi urcara treptele si la a 2-a scara proceda ca la prima. Au ajuns la vortex-ul inactive. Nery citi si ii spuse lui Paolo:
-Avem nevoie de cele 3 cristale magice Mayase pe care trebuie sa le asezam in ordinea dorita in locasurile dorite pentru a ne transporta unde dorim. Este gravat aici ordinea corespunzatoare pentru fiecare epoca si fiecare loc.
Paolo
Trebuie sa-l intrebam pe Preot. El sigur stie de cele 3 cristale magice Mayase.
Paolo. Marite, preot, stii ceva despre cele 3 cristale magice Mayase?
Preotul
-Zeilor, vreti sa plecati asa repede? Va voi da cele 3 cristale magice Mayase. Dar inainte de asta as mai dori sa faceti ceva pentru poporul nostru.

Capitolul 5.
Aventuri in Grecia(partea I). Sau daca ai idei mai bune

Nery:  Iar nu este apa. Ma voi usac in curand. Ia-o pe aici! Dupa peretele asta. Sper ca mai rezisti sa fugi cu mine in brate! Sa gasim si ceva apa. Nu mai pot!
Paolo era cu Nery inbrate si fugea prin labirint, incercand sa pacaleasca minotaurul, insa acesta se dovedi a fi bun cunoscator al labirintului si nu era prea usor de pacalit.
Nery: -Ia-o in stanga, parca dupa intrarea aia am vazut ceva. Da, acolo. Hai, fugi. Dupa zid. Oao!, a trecut si nu ne-a observat! Acum mergi mai incet si pe varfuri, sa nu fim auziti. N-ai grija, ma uit in spate si iti zic daca ne-a vazut.
Ceea ce spunea Nery intr-una il cam stresa pe Paolo, insa nu spunea nimic, tacea si o suporta. Mergea in varful picioarelor cu spaele lipit de zid. Incerca sa o camufleze si pe Nery. Apoi in fata vazura ceva ca si niste blocuri mari care se puteau muta, si acelea ar fi putut inchide o intrare Paolo merse pana la blocul ala de piatra.
Paolo:-Nery, propun sa te las aici jos, ca nu pot impinge blocul cu tine in brate. Iar aici jos la colt vei fi bine ascunsa.
Cand vroiam sa o las jos, tocmai vazusem mai departe un bazin plin cu apa. Asa ca am lasat in pace blocurile de piatra si am fugit cu Nery la bazin repede, pana nu se usuca. Ajunsila bazin, am lasat-o pe Nery rapid inauntru, insa ea mi-a sarit inapoi in brate, ca arsa.
Nery: -Aaaauuu!!! Ce-i asta?? Ma arde!!
Nu stiu ce era, dar simteam ca imi roade pielea, solzii si tot. Mi-am scuturat coada si m-am scuturat in bratele lui Paolo, care abia ma mai tinea.
Paolo: -Bine, bine, dar nu trebuie sa ma stropesti si pe mine pentru asta!
Au, chiar ca arde. Asta o fi ceva acid.  
-Nu te mai agita, stai ca te sterg acuma.... Acum esti bine?
Nery: -Da, sunt bine. Dar am nevoie urgenta de apa. Nu ma lasa!
Si Paolo era disperat ca nu mai stia unde sa mearga ca sa gaseasca apa. Insa ramanea in contnuare tacut si o asculta pe Nery. Apoi vazu un perete pe care s-a format condens.
Paolo: Pana vom gasi apa, te voi freca un pic de perete, ca sa te mai umezesti un pic. Bine ar fi sa gasim apa cat mai repede.
Apoi o frecam de perete, foarte usor, sa nu o zgariu cumva.  Si o intoreceam ca sa se umezeasca uniform. Dupa cate vad, aici trebuie sa fim in labirintul din palatul regelui Minos, din Knossos, insula Creta. Si asta inseamna ca daca ii gasim o iesire, nu trebuie sa fie prea departe marea.  Si chiar nu ii pot gasi iesirea? Ca doar am rezolvat labirinturi incurcate.
Nery: -Lasa ca ajunge pentru moment. M-am udat destul pana la viitoarea sursa de apa.  Si in timpul asta am si gasit iesirea din labirint. Mergi pe uunde iti zic. Bine?
M-am tinut si mai stransa de Paolo si am inceput sa il indrum:
-Mergi inainte. Acum la dreapta..... Ce se aude?
Paolo: -E minotaurul. Ne-a descoperit?
Trebuie sa te concentrezi foarte adanc asupra unui lucru ce vrei sa il transmiti altuia, indiferent ca e om sau nu. Minotaurule, noi nu suntem aici. Nu o lua pe urmele noastre.  Paolo ininta tot mai usor spre iesire, indrumat fiind de Nery, iar minotaurul se invartea in loc ca un ametit. In final, se vedea inainte ceva ca si cum ar fi o iesire din labiriint.
O luara spre aceea iesire. Si la iesire vazura in fata...exact  ce lipsea. Un mic iaz amenajat, cu niste plante in jurul lui.
Nery: -Uite ca am dat si de apa. Atata cat o fi, e buna. Pune-ma in apa!
Paolo: -In sfarsit apa! Si aia e sigur apa,. Si nu acid, ca daca ar fi acid, nu ar mai trai plantele acelea de pe langa.
Insa in mintea mea nu am exclus varianta unei alte curse. Asa ca am lasa-o pe Nery foarte incet in apa. Cand am vazut ca a atuns apa si nu a reactionat nicicum, atunci i-am dat drumul. Am vazut ca s-a simtit bine, deci e apa!
Si observ ca prin telepatia asta reusesc si sa perturb gandirea inamicului. Ia sa vedem atunci, cred ca nici nu mi'ar fi greu sa il rapun. Probabil multi viteji s-au incumetat sa o faca si nu au reusit. Voi reusi?
Nery se odihnea in apa si il vedea  pe Paolo ca isi scoate iar cutitul si il lega de ceva bat gros de lemn. Apoi se mai plimba un pic iin jur si gasi un arc cu sageti undeva aruncat. Lua din rucsac cateva seringi si le lega de sageti. Nu prea intelegea ce vrea sa faca cu tot arsenalul dar statea cuminte si astepta sa vada ce va urma. Paolo mai lega de batul cu cutitul la capat su ceva panza rosie, isi lua arcul pe umar si sagetile in rucsac si porni in labirint.
Nery: -Succes cu vanatoarea de minotauri! SA sti ca nu e el chiar asa destept pe cum se pare! Esti cu mult deasupra lui! Hai ca poti!
Paolo: Dupa incurajarile astea ma sinteam si mai puternic pantru a-l vana pe minotaur. Cand m-am concentrat asupra lui, pur si simplu am reusit sa il teleghidez. Numai sa mearga si acuma. Dar mai intai trebuie sa gasesc bazinul cu acid si sa imi incarc seringile.
Ce ma voi distra cu minotaurul asta! Uite ca stiu si drumul spre bazinul cu acid! L-am tinut minte, sau ma indruma Nery prin telepatie?
Am si ajuns la bazinul cu acid. Dar ce se ade? Se cam apropie minotaurul. Imi umplu repede seringile si stau la panda.
Unde esti, mai prietene?
Nici nu apuca sa faca un pas, ca fusese impins puternic din spate, asa de puternic incat zbura si se lovi de perete. Minotaurul tocmai fusese in spatele lui si statea tacut, pana a prins momentul oportun sa il atace. Insa Paolo isi reveni repede si ii trase o sageata minotaurului. Vroia sa ii nimereasca intr'un ochi, iinsa nu nimeri chiar acolo. Dar nu conta unde l-a nimerit sageata cu acid. Conta ca l-a nimerit, ca a inceput sa se zbata de durere. Insa asta nu l-a oprit din lupta.
Paolo: Acuma sa il pacalesc cu panza rosie. Intinsesem sulita pe care era infasurarta aceasta si i-o fluturam in fata. Apoi acesta a luat-o cu viteza catre panza rosie. Imediat m-am intors, si minotaurul intra in perete. Moment prielnic ca sa ii mai administrez o injectie cu acid. I-am infipt o seringa putermic in gat. Ce piele tare are asta!
In clipa urmatoare minotaurul a sarit agitat, cu panza rosie atarnadu-i  pe fata.  E momentul sa ma urc pe el. Il controlez mai bine calare.
Insa el smuci capul, lovindu-ma destul de tare. Nu mai puteam de durere, dar tot incercam sa fac ceva. M-am prins de un picior al lui si ma urcam pe spate. Cu o mana ma tineam de blana lui, iar cu cealalta de sulita, incercand sa ii mentin panza in fata ochilor.  Cu greu m-am urcat pe gatul minotaurului. Care se agita nervos si scotea sunete oribile.
Acuma sa iau cutitul si sa il infig in gat. Dar mai intai sa ii leg panza de cap sa stea bine.

In timp ce ii legam panza cumva de coarne, minotaurul cum nu stia pe unde o ia, numai odata se indrepta spre bazinul cu acid.
Gata esti, amice! Iti vei gasi tu singur moartea! Tu insuti vei intra in gura lupului! Numai sa nu-ti cada chestia asta de pe cap.
Eram gata sa sar jos de pe minotaur, lasandu-l sa isi gaseasca singur sfarsitul. Insa acesta intrase brusc in peretii bazinului, iar pe mine m-a catapultat de era sa sar in  bazin. Noroc ca am reusit sa ma prind bine de blana. Am aterizat pe marginea cealalta a bazinului, iar minotaurul, cum l-m tras dupa mine cand m-a catapultat, a nimerit exact in bazinul cu acid. Oleeee!!!! am strigat in minte. Fa si tu o baita buna acuma, la sfarsit de drum. Aau, ce ma arde acidul asta!Tot m-a stropit boul asta cand a cazut in bazin.
Minotaurul l-a aruncat pe Paolo in capatul celalalt al bazinului, insa el cum s-a prins de blana lui, l-a tras dupa el, astfel ca a cazut exact in bazinul cu acid. Impactul a fost asa de mare, incat totul in jur a fost stropit cu acid, inclusiv Paolo, a carui haine au inceput s se dizolve. Minotaurul se zbatea in acid pe viata si pe moarte. Deja blana si pielea ii erau dizolvate. Era doar carne vie, insa cu toate acestea, se zbatea in durere si urla ingrozitor, sub privirile lui Paolo. Intr-un final se linisti. Acuum statea tacut in acid.
  In timpul acesta, de Nery se apropia un om al cetatii, care dupa cum era imbracat, parea a fi ceva vrajitor. Ii spuse:
 -Tu trebuie sa fi Sirena Marii de la Apus. Bine ai venit in palatul din Knossos. A fost lung drumul si obositor, nu?
Nery: -Da, eu sunt. A fost lung drumul, insa e de abia  inceputul.
Vrajitor: - De acum voi veti trece prin probe si mai grele, iar pentru tine va fi si mai greu. De aceea am ceva pentru tine care te va ajuta. Intai de toate, eu sunt Tephaisos.
Eu: - Bine, Tephaisos. Daca ai ceva cu care ne poti ajuta, ti-as fi recunoscator.
Tephaisos ma lua in brate si ma duse intr-o camera, care parca era ceva laborator de produs elixire. M-a pus din nou intr-un vas mai mare cu apa, apoi a cautat ceva. Apoi a luat o sticluta de ceramica, cu un dop tot din ceramica si mi-a dat-o mie. A spus:
Veti merge mult in locuri in care apa va fi putina, sau chiar deloc. Aventurile vor fi prea solicitante pentru prietenul tau, ca sa te mai poata tine si pe tine in brate. Asa ca atunci cand va fi nevoie, va trebui sa te transformi si tu in om. De aceea  am creat acest elixir. O inghititura te va transforma in om pentru 3 ore. In acest timp nu va fi necesar sa stai in apa, ca acuma. Insa de fiecare data cand iti va fi sete, va trebui sa bei apa. Insa sa ai grija sa nu te stropesti.
Eu: Multumesc, Tephaisos. Deci o singura inghititura imi va fi de ajuns ca sa pot umbla pe picioare timp de trei ore?
Tephaisos: Da, draga. Chiar te rog sa iei acuma o inghititura, ca pana cand vei mai gasi apa, veti mai avea mult de mers.
Nery: Putand sa vad gandurile oamenilor, am vazut ca el este bine intentionat, asa ca am gustat din elixir. In secunda urmatoare m-am trezit cu picioare in loc de coada. Minunat! Imi zisem. Am iesit repede din apa si am inceput sa ma plimb prin laborator. Ce imi placea sa merg pe piciaorele mele! Fantastic!
Tephaisos se uita la mine si zambea. Apoi mi-a dat niste haine zicand:
-Ia-le pe tine si ai grija de ele.
Nery : Eu eram in culmea fericirii. Insa in urmatoarea clipa mi-am amintit de Paolo. Nu a mai dat nici un semn de viata. L-o fi invins minotaurul? Dar oare de ce mi-a dat elixirul? Asata nu e un semn? Ca de acum trebuie sa ma descurc singura... ca nu mai am cu cine sa continui.
Am fugit repede sa il vad pe Paolo. Vroiam sa il vad cu orice pret, viu sau mort, numai sa il vad! Am intrat in labirint. Insa era liniste. Ma gandeam ca poate s-or fi omorat reciproc in acelasi timp... Nu imi mai dadea nici un semn. Pe unde o fi?  Am intrat in sala cu bazinul cu acid.
Nery: Paolo traieste!
In bazin era minotaurul, tot descompus de acizi. Iar pe margine statea Paolo, la bustul gol, uitandu-se trist la haina.care o tinea in mana.
Paolo: Nici nu am apucat sa ma bucur prea tare de victorie, ca mi-am vazut toata haina roasa de acid, dupa ce am fost stropit. O, hainele mele complet impermeabile! Unde mai gasesc asa ceva aici, in Grecia Antica? Si cum mai arat cu asa haine toate roase? Nici nu mai am altele!  Imi parea asa de rau pentru hainele astea, de imi venea sa plang. Am auzit niste pasi insa nu mai puteam sa ridic privirea de la haina mea distrusa. Si deodata am auzit-o pe Nery:
Nery: Doar nu-ti pare rau pentru minotaur? Bravo, esti un adevarat erou!
Paolo: -Nu de minotaur imi pare rau. De altceva.. Uite aici!
Apoi i-am intins haina in fata. In acelasi timp am si remarcat ceva ciudat la ea.
-Nery? Tie de cand ti-a crescut picioare? Ai picioare frumoase!
Nery: I-am zambit. Apoi i-am zis:
-Am facut o noua cunostiinta, care se pare ca stie de noi. Hai cu mine, poate te va ajuta si pe tine cu ceva.
Paolo: -Nu stiu cu ce m-ar mai putea ajuta. Cine mai poate repara haina asta ?
Si cum te-ai facut om? Intr-un fel preferam sa fii sirena.
Nery: -De ce preferai sa fiu sirena?
Paolo: -Sti, imi placea sa te duc in brate. Si imi placea cand sareai din apa in bratele mele. Dar pe de alta parte imi place sa fii fata.
Nery: Imi placea si mie cand ma ducea in brate Paolo. I-am zambit, si apoi ne-am imbratisat, la inceput mai timid, insa apoi din ce in ce mai tare. Eram tacuti si ne strangeam in brate unul pe celalalt. Atunci am rupt tacerea, soptindu-i cela la ureche lui Paolo. -Nu m-am facut om definitiv.Doar pentru trei ore. Uite aici ce am primit.
Si i-am aratat sticluta de ceramica.  
Doar atat mi-a dat. In cazurile cand vom fi departe de apa si iti va fi foarte greu sa umbli cu mine in brate, atunci ma voi face om. Insa nici cu elixirul aceste nu trebuie abuzat, ca sa ne ajunga pentru toata calatoria. Asa ca tot sirena voi ramane. Si ne-am imbratisat din nou, de parca nu ne-am mai fi vazut de ani intregi.
Dupa un timp i-am zis: Hai sa-l cunosti si tu pe Tephaisos! Te va ajuta si pe tine.
Si am mers impreuna spre laborator.
Paolo: Am intrat intr-o camera, ce parea un fel de atelier sau laborator, sau un fel de amandoua. Era foarte interesant.  Dupa ce am intrat, am fost intamplinat de un om batran, imbracat ca ceva cercetator, sau alchimist, sau vrajitor, nici nu stiam exact  cu ce semana mai mult. El mi-a spus: -Sa traiesti, viteazule! Mai multi luptatori s-au incumetat sa infrunte minotaurul, insa unii ba au fugit, ba au fost invinsi. Si pentru ca ai invins minotaurul, vezi ca in stomacul sau se ascunde ceva ce va va folosi!

 In stomac? Ii desfac stomacul? Ce scarbos!! Si asa deja arata ca intr-un film horror. Daca ma si apuc sa vad ce are in stomac, chiar ca imi vine rau.
Tephaisos continua: Dar nu aveti pre mult timp. Daca nu ii scoateti din stomac ce are, vedeti ca acidul le va distruge. Si sunt obiecte de care veti avea nevoie! Dupa ce le veti recupera, veniti cu ele aici si va voi spune la ce va vor folosi.
In clipa aceea eu si cu Nery am plecat pe usa  afara, repede catre minotaur. Am ajuns intr-o fuga la locul unde isi dormea somnul de veci. Ce oribil arata!! Era o carne vie dizolvata de acid. Nici in cele mai groaznice filme horror nu vezi asa ceva. Incercam sa o ascund pe Nery, sa nu vada mortaciunea. Insa ea imi zise:
Nery: -Nu mi-e frica sa il vad, nu trebuie sa ma feresti. Cred ca mai degraba eu voi fi cea care ii va baga mana in stomac.
Apoi l-am vazut pe Paolo luand cutitul si facand o incizie lunga la stomac.  Sincer imi era o scarba imensa, insa nu vroiam sa o afisez. Asa ca mi-am inchis ochii si mai pe pipaite, mai cu puterea gandului, am pescuit tot ce era in stomac. Paolo ramasese surprins de cata hotarare si curaj am.  In stomac am gasit doar trei obiecte: una era ceva cheie, apoi mai era o bila facuta coplet diin aur, si un cilindru ciudat, cu tot felul de semne pe el. Am bagat toate trei obiectele in buzunar, la Paolo nu aveam ce sa ii dau, ca nu mai avea unde sa le tina, si am pornit inapoi la Tephaisos.
Apoi i le-am aratat, spunandu-i:
-Doar atat am gasit in stomacul lui.
Tephaisos: Da, de acestea trei vorbeam. Astea sunt. Probabil va intrebati acum la ce folosesc acestea. Si ce e cu ele, nu? Luati-va un loc, faceti-va comozi sa va povestesc.
Apoi eu si cu Paolo am luat un loc si tinandu-ne de mana, am ascultat povestea
Batranul Tephaisos povestea despre istoria acestui palat, care se pierde in negura timpurilor. Nu se stie cine l-a construit de fapt si cand. Si mai povestea despre un mare mester, Dedal, tatal lui Icar, care a construit acest labirint. Si de un rege autoritar, care s-a gandit sa isi pastreze averea pentru totdeauna. Si asa vroia sa faca, ca nimeni sa nu reuseasca sa puna mana pe ea, si sa ramana ascunsa pe vecie, pana la a doua venire a lui pe pamant. Ca asa cum soarele apune, iar dupa un timp iar rasare, tot asa si spiritul omului, dupa moartea fizica, el se va reintoarce pe Pamant.
Pentru a fi sigur ca nimeni nu se va atinge de comoara, a ascuns-o intr-un loc mai indepartat. Exact, nu se stie unde. Legenda spune ca totusi, regele a pus un mester sa construiasca un mecanism complicat, care sa arate tot felul de semne. Aceste semne sunt de fapt niste indicii spre comoara. Insa pentru ca mecanismul sa iti arate indiciile corecte, trebuie sa il folosesti cum trebuie. Nu se stie cum functioneaza mecanismul acesta ascuns in cilindru, atata se stie doar ca mesterul care a facut-o a fost omorat dupa aceea, ca sa nu divulge secretul comorii. Iar acest mic mecanism este asa de bine construit, incat nu se poate distruge. Sau... foarte greu. Despre cum se poate folosi, nu stiu nici eu. Poate veti afla voi. Cand veti afla cum se foloseste, acest cilindru, el va fi harta voastra.
Aceasta este o bila de aur masiv, care va va fi necesara intr-un anumit moment. Dar momentul acela nu stiu cand va fi. Insa cand va fi, sa nu va para rau sa dati bila. Veti primi in schimb de mii de ori mai mult.
Dar mai intai de toate,  trebuie sa gasiti o camera ascunsa in acest palat, si a carei usa se deschide cu cheia aceasta. Nici despre camera aceea nu prea stiu sa va spun.
Acestea sunt cele 3 obiecte, de care tot vorbesc legendele locului. Regele l-a pus pe minotaur sa le inghita, pentru ca iin stomacul lui vor ramane bine pastrate, acolo nu se dizolva. Iar pe minotaur nu il va invinge nimeni.
Insa pentru ca voi ati invins minotaurul, voi sunteti singurii care meritati comoara.
Paolo: Ai cumva un plan al palatului? M-ar interesa mai mult incaperile subterane, ca ma gandesc ca are si asa ceva.
Tephaisos imi raspunse: -Nu am. Insa daca vrei, te pot ajuta cu cate ceva. Cunosc cat de cat palatul.
Paolo: Are ceva incaperi subterane, sau tunele, taverne? ... Vad ca ai si tu colectie de cristale.Sa stii ca si eu colectionez cristale
Apoi Tephaisos lua niste cristale de pe raft si le-a adus langa mine. Incepu sa imi povesteasca despre cum a ajuns sa colectioneze cristale, despre fiecare apoi, despre cuart, despre opal, pirita, etc. Eu il ascultam si ii mai puneam intrebari. Insa de colectia mea nu ii spusesem nimic.
Insa la un moment dat, Nery tot imi facu semn sa nu ma mai intind cu el la vorba despre cristale, ca noi avem multe de facut. Apoi zise
Nery: -Dupa ce vom gasi comoara ne vom intoarce la tine si iti vom da cate ceva din ea.  Ne vei putea da si tu un cristal in schimb?
Prin aceasta, am vrut sa ii sugerez foarte subtil ca sa nu se intinda la vorba. El zise:
-Da, va pot da si acum un cristal care va va purta noroc. Asta e.
Era un cristal agatat de un snur. Si mi-l puse dupa gat. Ii zise lui Paolo:
-Ce zici de cristalul acesta? Ai in colectie?
Paolo: -Cuart verde!! Am vrut sa cumpar odata, dar a doua zi cand am revenit,  nu mai era. Si de atunci nu am mai gasit niciunde. Chiar ca va purta noroc!
Sa imi poarte noroc sa imi fac rost de alte haine impermeabile. Nu se mai poate!! Toate imi sunt dizolvate. Doar niste zdrente au ramas pe mine!!
Tephaisos imi pipai un pic haina, porobabil ca sa vada din caterial e facut. Apoi spuse:
 -Exact materialul acesta incercam sa il obtin in laboratorul meu!
Eu tresaltam de bucurie si i-am spus:
 -Daca il obtii, imi poti face hainele astea la loc? Stiu ca vei putea. Si ca sa obtii cat mai repede materialul, iti las haina asta ca sa o ai de model
Tephaistos: Da, da-mi hainele astea roase si ia altele noi. Si sa mai veniti maine la mine! Iar maine veti si putea pleca dupa comoara.
A doua zi, Nery si cu Paolo s-au intors la Tephaisos. Acesta i-a dat lui Paolo hainele impermeabila care aratau ca noi. Apoi le-a mai dat o harta a unor parti a  palatului si ultimele indicatii:
Legenda mea personala contine si momentul acesta in care m-am intalnit cu voi. Si prin ce am facut am  contribuit la legenda voastra personala. Voi trebuie sa gasiti comoara. Si cu mine va veti mai intalni doar o singura data, atunci cand va sosi momentul.
Ca ultimele indicatii, cel mai bine e sa coborati la subsol, printr-o trapa care se afla in labirint. Iar cilindrul va va putea fi de folos daca rotiti aceste inele, si semnele de pe ele la un loc vor forma un indiciu. Dar nu tot timpul va forma indiciul dorit. Iar de folos cu adevarat, atunci va fi, cand va putea sa primeasca energia zeilor! Drum bun va doresc, si zeii sa va ocroteasca!
Paolo ii daduse atunci niste centi, spunandu-i ca sunt monede pentru care lumea va da orice ca sa le aiba, insa doar el le va avea, astfel va putea fi cel mai bogat om din regiune.

Nery: -Multumim, Tephaisos! Multumim pentru toate sfatuirile, pentru amabilitatea ta, pentru elixir, pentru tot. Promitem ca atunci cand ne vom mai intalni, iti vom da un pic din comoara! Apoi am plecat insre labirint, ca sa gasim trapa care duce la subsol. Ne-am uitat pe harta, insa nu era trecut locul exact unde s-ar putea afla trapa. Asa ca am mers in zona unde ar putea sa fie, si ne-am despartit, eu cercetand o zona, iar Paolo alta zona.  Cautam si nu gaseam nimic. Era tcere in labirint, fiecare cauta. Odata cand am facut un pas, m-am impiedicat de toata era sa ma imprastiu pe jos. Am observat ca dadusem intr-i ridicatura a podelei. Am cercetat-o mai bine si am vazut ca era de forma patrata, si in jur avea taieturi, de parca ar fi fost desprinsa din podea.
-Paolo!! Unde esti? Cred ca am gasit ceva!
Paolo veni inspre Nery, dar cum era cam incurcat labirintul, nu a asit-o chiar asa repede. In final a ajuns, a vazut locul indicat de Nery. Apoi a luat batul de lemn, a batut cu el puternic in podea, apoi in locul pe care i l-a aratat Nery. Cel din urma suna a gol, semn ca asta trebuia sa fie capacul.
Nery: -Ma gandesc sa scoatem si capacul asta tot cu ajutorul parghiilor. Insa e prea ingust spatiul.
Paolo: -Da, tot cu ajutorul parghiilor. Si daca am niste sabii, ne-ar ajunge. Ma duc sa il intreb pe Tephaisos de sabii. Asteapta-ma aici.
   Am plecat in graba spre laboratorul lui Tephaisos. Dar stupoare! Usa era inchisa. Am batut in usa. Nimic.  Am strigat. Doar ecoul mi-a raspuns. Nici urma de Tephaisos.
Asta chiar a plecat, sau nu vrea sa ni se mai arate?
Asa ca am pornit de unul singur in cauitarea unei sabii, sau altui obiect lung si ingust. Am cercetat toata zona, dar nimic. Si in plus nu vedeam tipenie de om in palat, ca sa am pe cine sa intreb.
Insa deodata am receptionat un mesaj telepatic. Stiam ca e Nery:
Nery: -Hai inapoi! Nu mai trebuie sa cauti nimic. Am deschis capacul.
Il asteptam sa vina. Cand a venit, stiam ca ma va intreba cum am reusit sa il deschid, asa ca i-am raspuns direct:
 -La o privire mai atenta, am gasit in capac niste dale de piatra care se puteau scoate. Inauntru se ascundeau niste manere de care am tras pana a iesit capacul.
Paolo era uimit de descoperire.
Am continuat. -Acum sa intram la subsol.
Dupa ce am coborat, am vazut un tunel lung, asa cum era pe harta. Insa cum inainteam in tunel, se facea tot mai intuneric. Asa ca si-a scos Paolo lanerna, cu care a luminat in jur si pe harta.
Paolo: -Vad ca fiecare incapere de aici are pe harta trecut un semn. Ce or fi reprezentand semnele astea?
Vad ca si usile camerelor nu au mai fost deschise de ani in sir. Sunt pline de panze de paianjen. Am stat sa descifrez semnele ciudate cu care erau marcate incaperile pe harta. Apoi i-am zis lui Nery:
-Parca semnul acesta l-am vazut si pe cilindru. Ia scoate un pic cilindrul sa vedem.
Cilindrul avea 5 inele, pe fiecare inel fiind reprezentate tot felul de semne. Insa nu toate semnele se regaseau pe toate 5 inelele.
Nery: -Am o idee. Sa vedem cate dintre semne se regasesc pe cilindru, si pe cate inele. Poate ca asa vom descoperi camera la care trebuie sa ajungem.
 Ca sa nu consumam din bateriile pentru lanerna, am iesit din nou in labirint, unde la lumina am pornit cercetarile. Eu ma uitam la fiecare semn de pe harta, daca se regaseste sau nu pe cilindru, si daca da, de cate ori. Ii spuneam apoi lui Paolo, care nota. In final, dupa ce am verificat toate semnele de pe harta, am consultat impreuna lista scrisa de Paolo. Ne-a sarit in ochi un lucru. Dintre toate semnele, doar unul singur se repeta de 5 ori. Am zambit si am dat afirmativ din cap
Paolo: -Asta sa fie? Incercarea moarte n-are. Hai sa mergem!
Am coborat amandoi in graba pana la subsol. Ardeam de nerabdare sa vad daca aia e camera si mai ales ce se afla inauntru.
-Vad ca incaperea aia e chiar in capat. Mai avem ce merge.
Se simtea in aer un miros de inchis, ca si cum nu a mai trecut nimeni pe aici de zeci de ani, poate chiar sute de ani. Peste tot erau panze de paianjen, mucegaiuri. Pai sigur ca nu a mai trecut nimeni pe aici de mult timp! Cine sa coboare cand acolo era minotaurul? Mergeam inainte, amandoi nerabdatori sa vedem ce se ascunde in incapere. Comoara sigur nu, ca a zis clar ca nu aici a ascuns-o. In mod sigur niste indicii.
Nery: -Asta sa fie usa? Parca asta, dupa cum e pe harta.  Si ma gandesc atunci ca pentru usa asta e cheia care statea in stomacul minotaurului.
Am scos cheia si am bagat-o in broasca. Se pare ca se potrivea, insa mergea greu. Dar odata am reusit sa deschid usa. A trebuit sa impingem de ea ca sa se deschida. Era bine intepenita. Cine stie de cand  a mai intrat cineva aici.
Dupa ce am intrat inautru, am vazut ca era plin de buitoaie si vase de ceramica. Si parca mai cobora de aici undeva. Vedeam ca de aici mai duce undeva.
Paolo: Or fi pline butoaiele astea? Ce de amfore!! Trebuie sa aiba vin vechi. Ce o sa beau cu Nery acuma. Vreau sa o imbat.
Am fugit repede sa verific amforele. Erau grele, semn ca sunt pline. Mai erau si cateva goale, dar in mare parte erau pline.  
-Nery, bautura asta e foarte pretioasa la noi. Si foarte buna. In mod sigur nu ai mai baut asa ceva. Si vinul, adica bautura dinauntru se bea cu precadere dupa o reusita. Asa ca propun sa bem in cinstea noastra., ca am reusit! Meritam.
Nery: Mi-a desfacut si mie o amfora si am inceput sa bem. Insa din primele guri, m-au luat niste mici ameteli, insa totodata ma simteam din ce in ce mai bine dispusa. Am ajuns sa ma simt cel mai bine in camaruta asta. Nu imi mai pasa de nimic. Aici eram cea ,mai fericita si puteam sa fac ce veau.. Imi venea un chef nebun sa fac doar nebunii si lucruri iesite din comun. Insa nici nu prea puteam sta pe picioare
Hai sa dansam. Am chef  nebun de dansat.
Apoi am dansat asa cum vazusem la un festival mare. Ma cam impleticeam pe picioare, dar nu mai conta.
Paolo: Ce bun e vinul vechi! Dar m-a cam ametit si pe mine. Daca as puteea sa iau cu mine toate amforele si butoaiele astea! Pai as face miliarde de dolari. Si mi-ar mai ramane si mie o gramada. Dar lasa, tot duc acasa, macar o amfora asa mai mica.  
Luasem o amfora mica si o bagasem in rucsac. Si  m-am gandit sa mai revin pe aici. Intre timp, Nery era in culmea extazului. Canta si dansa acolo ca la Rio.  
-Nery, sa iti dau si o bara, la care sa dansezi? Sti ca cele mai mari si mai bune dansatoare danseaza la bara si se fraca de ea.
 Apoi m-a apucat rasul vazand-o pe Nery. Hooopaaa! M-am cam ametit si eu bine.


Nery: Daaa, adu-mi o bara! Hai, danseaza si tu!
Nery incepea sa imite diverse cantarete. Apoi se freca de bara, foarte senzual, si canta. Apoi si pe Paolo il apuca cantatul, si se apuca sa il imite pe Elvis Presley. Nery nu mai putea de ras cand il vedea:
Nery: -Ha ha ha ha! Ce distractiv arati!! Ha ha ha!
Paolo: Si tu asa distractiva esti cum dansezi. Ha ha ha ha ha ha !
A fost de ajuns ca sa inceapa apoi un “concert” de ras in duet. Radea fiecare unul de altul, pana nu au mai putut. Dupa cateva ore, s-au trezit, si nu si-au putut da seama cand au adormit in pozitiile astea ciudate.
Paolo: - Nu te doare capul, Nery ?  Dupa ce te trezesti din ameteala, vine automat durerea de cap. Daca ai sti tu cat de bogati am fi dupa ce as aduce tot vinul acasa! Da, nu e asta comoara, dar tot pe noi ne astepta si asta!
Apoi am mai baut cateva guri de vin si am inicept sa cotrobaim prin incapere, in cautare de indicii. Nery cerceta o poarta din aceasta incapere, care trebuie sa duca undeva. Vroiam sa merg sa vad si eu despre ce e vorba, dar cand am lasat jos amfora, am auzit ceva in ea, de parca ar fi fost un obiect inauntru, care s-ar fi ciocnit de pereti. Apoi cu o ata si un carlig am reusit sa pescuiesc obiectul din amfora. Era o tablita pe care erau gravate niste semne. Si unele dintre acestea le-am vazut pe cilindru.
-Nery, uite ce am gasit! Avem si aici niste semne.
Nery: -Da, ma cam doar capul. Si cum de am adormit aici inghesuita intre butoaie?
M-am ridicat si am inceput sa cercetez zona. Am mai baut si o picatura de elixir.
-Hai sa deschidem usa asta, cred ca acolo se gaseste ceva de care avem nevoie. Apoi studiem si tablita asta.
Usa nu avea broasca, insa era blocata cu tot felul de obiecte unele erau grele. Ne-am chinuit ore bune ca sa indepartam toate obiectele imprtastiate, care stateau in fata usii. Apoi am deschis usa, care tot cu greu se deschidea.
Deschizand usa, ce am vazut? Aparuse un vortex, in care am intrat amandoi.
Nery si cu Paolo, dupa ce intrara in vortex, se trezira intr-o incapere ciudata si inalta, foarte spatioasa.
O cercatara indelung, dupa care si-au dat seama ca trebuie sa fie in interiorul unei corabii.
Paolo: -Acum trebuie sa gasim o scara care sa ne duca pe punte. Sa vedem macar unde suntem.
Nery:  -Pe aici nu sunt scari. Intram mai bine in compartimentul celalalt.
Paolo: -Asta o fi Arca lui Noe, sau ce-ofi?  
Am mers din compartiment in compartiment, pana ce am dat de niste scari. Am urcat scarile si am iesit la punte. Stupoare!Corabia asta statea pe uscat mai mult. ... si era prea ciudata pentru vremurile ei. Dar de fapt in ce perioada suntem?
Nery: Sa imi dau seama ca tot in tara asta suntem si in aceeasi perioada. Cladirile au acelasi stil, si oamenii sunt la fel imbracati ca si in Minos. Ce-i constructia aia mare? Hai sa mergem acolo. Bine, dar pe unde coboram de aici? Hai in fata!
In timp ce mergeam inainte, ne oprira niste oameni. Zicea unul dintr ei:
Cand mai vine urmatorul transport de lemne?


Paolo : I-am raspuns:
-Nu stiu sa iti spun, dar spune-ne cum sa coboram de aici.
-Dar voi ce cautati aici? Hai, afara cu voi! Jos!
Si apoi striga:
-Am prins niste intrusi pe vas!
I-am zis:
-Noi nu sutem intrusi, ci nu stim cum am nimerit pe vasul asta. Fii bun si spune-ne cum sa iesim.

Apoi omul ne arata pe unde si ne ameninta ca daca mai venim pe vasul asta cu tehnologie ultrasecreta, pune armata pe noi.
Au coborat din corabie si au mers spre templul acela mare.  Insa la intare inauntru, au fost retinuti, pe motiv ca acolo e locul lui Zeus, si nici un muritor nu are voie sa patrunuda.
Le va ramane sa faca un plan ca sa patrunda in templu.

Capitolul 6.
Aventuri in Grecia(2)

   
      Nery:
– Ar trebui sa cautam ceva apa.  Nu peste mult timp voi fi la loc sirena. Si nu vreau sa mai beau elixir, ca sa il pastrez pentru cand va fi mare nevoie.

   Paolo:
– Apa e cam departe. Dar cam cat vei mai fi fata? Sau nu poti sa sti?

 Nery:
       -Cam o jumatate de ora. In timpul asta trebuie sa gasim ceva rau, sau orice apa.
     
      Povestitor:
In fiinal gasira un rau, in care au intrat. Se cam lasa seara, si lor li s-a facut foame. Au hotarat ca Nery va ramane in apa, iar Paolo va merge sa procure mancare, ca in drum spre rau tocmai dadusera de o piata.  Dupa ce a plecat Paolo, Nery a luat tablita cu semne si cilindrul. A inceput sa caute indicii.
Dupa ceva timp, sosi Paolo cu rucsacul plin, si inca mai ducea cate ceva si in maini.

Paolo:
      -Cu oamenii astia sa tot faci afaceri! Pentru o bancnota de 1 dolar,  a fost in stare sa imi umple tot rucsacul cu mancare! Ar trebui sa vin mai des pe aici.

Nery:
     -Nu prea inteleg ce e bancnota aia de 1 dolar, dar ma bucur ca ai reusit sa procuri mancare, si vad ca destula. Eram sigura  ca te vei descurca de minune.
   Am desfacut impreuna rucsacul. Erau mai multe mancaruri, pe care eu nu le cunosteam, dar ma bazam pe Paolo ca le cunoaste.

Paolo:
  -Ar trebui sa facem un foc, ca ce am adus vin incalzite. Ai grija de obiectele noastre, ca merg sa caut niste lemne.
   Am adus mai multe lemne si am iniceput sa aprind focul. Nu s-a aprins prea usor, dar in final s-a aprins. Nery nu era prea incantata de foc insa i-am zis:
  -Nu-ti fie frica de foc, ca doar esti cu mine. Si eu stiu sa controlez focul..

Nery:
  Nu mi-e mai frica. Uitandu-ma la tine am invatat si cum sa il controlez. ... Dar ce ai tu in rucsacul acela? Sau nu am voie sa stiu?
   

 Paolo:
    -Cum sa nu? Am pus in rucsac diferite obiecte de care am considerat ca vom avea nevoie. Deci e pentru amandoi, nu numai pentru mine. ... Si hai sa iti arat. Am in el un cutit de vanatoare, cu diferite accesorii. Accesoriile fiind desfacator de conserve, un mic fierastrau, cutit special de indepartat solzii de la peste... nu, nu de la tine!  nu am astfel de intentii cu tine.

Nery:
  Ne-am uitat unul la altul atunci, si ne-am zambit reciproc.
 -Stiu ca nu ai astfel de interntii. Doar suntem cei mai buni prieteni!
Dupa ce ne-am mai imbratisat un pic, Paolo a continuat sa imi prezinte ”arsenalul”


Paolo:
   -Printre accesorii mai avem si desfacator de capace si tirbuson, dar nu cred ca le vom folosi pea des pe astea. Ca doar avem vin in amfore. Insa ceva important, aici este penseta. Asta se foloseste daca ai de umblat cu niste obiecte minuscule, sau daca iti intra aschii in piele.... Aici am lanterna subacvatica. Asta este un binoclu. Cu el poti sa vezi aproape obiective aflate la distanta. Aici sunt niste brichete si cutii de chibrit. Cu astea faci focul.
Apoi am luat o bricheta si am invatat-o pe Nery cum sa o foloseasca. Am luat si un chibrit pe care l-am aprins. Am scos dupa aceea o punga si am defacut-o.  


Nery:
   -Stiu, astea sunt tacamuri. Si stiu si ce si cum se mananca cu fiecare din ele. M-a invatat batranul biolog. Crezi ca daca stau in ocean sunt rupta complet de lumea voastra?


Paolo:
 -Deci poti sa vii in lumea civilizata. Ca sti sa mananci cu ele. .. Lasa-le aici, ca vom avea nevoie de ele acum, cand mancam.  ... Mai am o geaca impermeabila, vad ca asta a  scapat  de acid. Am luat-o cu mine ca s o iau iin caz ca e rece si nu imi ajuung celelalte haine. Dar vad ca nu mai e cazul. Da, si sa iti arat acum cutia. Cutia Pandorei.
 
 Am luat o cutie neagra de plastic si am deschis-o:

– Aici sunt dolarii. Uite, o hartie din asta i-am dat la un comerciant, si mi-a umplut rucsacul cu mancare si inca a mai trebuit sa iau si in mana, ca nu incapea.


Nery:
  Am luat si eu o hartie, am studiat-o foarte bine. Am vazut ca scria “Dollar”. Atunci mi-a venit in minte ce a spus Paolo: Pentru o bancnota de 1 dolar,  a fost in stare sa imi umple tot rucsacul cu mancare! Deci asa arata celebra bancnota de 1 dolar.
 -Dar un lucru nu inteleg. La ce folositi exact aceste hartii? Ammobservat ca pentru schimb, ca ai zis ca in schimbul unei hartii ti-a umplut rucsacul cu mancare.


Paolo:
  -Da, asa e, aceste hartii se folosesc pentru a face schimb cu marfa. Dai la cineva o bancnota, si acela iti da ceva iin schimb, care poate fi un obiect, sau sa faca ceva pentru tine in schimbul bancnotei. Insa vezi ca fiecare din ele are o cifra. Asta reprezinta valoarea bancnotei. Ca unele bancnote valoreaza mai mult, altele mai putin. De exenplu, in timpurile noastre, pentru ca sa cumpar toate astea nu imi ajungea un dolar. Insa comerciantul asta nu vazuse niciodata o astfel de bancota. I se parea ceva cu totul iesit din comun. Mai ales ca nici nu s-a inventat hartia inca.  Si i-am mai dat niste monede de astea, si mi-a dat in schimb aceste monede grecesti. Acesera valoreaza mult in lumea noastra.

Nery:
  -Acum incep sa inteleg. Si tu pana sa te cunosc, sa inteleg ca strangeai bancnote cat mai multe, nu?
La noi e mult mai simplu. Oceanul ofera fiecaruia cat are nevoie si fara sa dea nimic in schimb. De aceea la noi nu apar niciodata certuri din cauza bancnotelor.

Paolo:
  La auzul acestora, mi-am cam lasat capul plecat. Apoi am zis:
– Sa sti ca e mai bine cum e lumea voastra. Mult mai bine asa.    

Apoi am mai pus niste lemne in foc, am luat o bucata mare de carne, cutitul vanatoresc si am inceput sa tai bucata de carne in doua bucati mai mici.

  -Acuma te-am invatat cum sa umbli cu focul. Mai trebuie sa te invat si cum sa umbli cu cutitul. Odata ce inveti sa folosesti ceva, nu ti-e mai frica de acel lucru. Uite. Ti cutitul asa in mana. Acuma il pui pe paine si apesi. Asa. Si in timp ce apesi, il mai si misti, ca  sa taie mai bine. Asa. Vezi ce simplu e? Inca ceva: sa nu ti degetele sub cutit, si nici cutitul indreptat cu varful spre tine.


Nery:
  -Am invatat sa tai o felie de paine, si atat am exersat, pana am taiat toata painea aceea in felii. In timpul acesta, Paolo vad ca prajea bucatile de carne, sau ce facea, si odata imi intinse o bucata de carne pe un lemn, impreuna cu o felie de paine. Arata foarte bine si imi facea pofta. Sa vedem daca  e si asa de bun pe cum arata.
   -Mmmm, ce bun e!


Povestitor:
 Au mancat pana s-au saturat si inca le-a mai ramas provizii si pentru a doua zi. Intre timp s-a lasat si noaptea. Urmau sa isi faca un plan de actiune.


 

Nery:
       
    -Pe placuta ce ai gasit-o in vin, doar doua s-au regasit si pe cilindru. Dar nicicare dintre ele nu s-a regasit de 5 ori. Amandoua doar o singura data. Astea sunt semnele.


Paolo:
M-am uitat la semne, apoi le-am cautat pe cilindru. Unul din semne s-a regasit doar pe primul inel, iar al doilea semn, doar pe ultimul inel. Am inceput sa studiez primul semn. Parea un el de masa, sau cutie, sau ce era. Iar al doilea semn, parea a fi chipul lui Zeus.
– Nu ti se pare cunoscut chipul asta? Parca l-am mai vazut noi undeva.


Nery:

  -Nu stiu, probabil ca am trecut prea repede si nu l-am observat. Dar unde l-ai vazut mai exact?


Paolo:
 -La templul acela mare, unde nu am avut voie sa intram. Acolo am vazut mai multe statui si basoreliefuri care aratau ca asta de aici. Ma gandesc ca  are ceva legatura cu templul lui Zeus. Iar masa asta sau ce o fi, probabil ca e ceva ce e in interior. Zic sa incercam. Nu ar fi exclus ca in templu sa fie comoara respectiva. Nu degeaba este asa pazit.

Apoi am  analizat mai bine cilindrul, l-am initors pe toate fetele. Dupa ce greutate avea, trebuia sa aiba ceva in interior. Insa nu puteam sa il desfac. Am vazut apoi, pe la ambele capete ale cilindrului, niste semne. Am studiat in continuare cilindrul, si cred ca odata am si gandit cu voce tare:
  -ce-or fi insemnand figurinele astea?


Nery:
   -Astea de la capete?  Dupa cum vad figurile, una din ele e opusul celeilalte cam asa ma face sa cred.


Paolo:

   Daca cele doua figurine sunt una opusul celailalte, nu ar fi exclus ca acestea sa reprezinte + si -, pentru electricitate. Dar de unde stiu astia de electricitate? Ca inca nu am vazut pe aici nicunde becuri electrice sau alte consumatoare electrice.  Dar dupa cate am vazut pana acuma, nu m-ar mira sa stie si grecii de curent electric.

– Ce zicea Tephaisos? Acest mecanism functioneaza cu energia zeilor? Cam banuiesc ce ar putea fi aceea energie. Dar parca nu imi vine sa cred ca erau asa avansati grecii



Nery:
   -Ce ar putea fi aceea energie? Focul?

Paolo:
   -Nu e focul, dar poate sa prodiuca si foc. Fulgerele erau considerate in perioada asta ca si provenind de la zei, mai mult fulgerele erau considerate arme ale zeilor, un semn ca ei erau infuriati pe oameni. Iar fulgerul e de fapt o descarcare electrica. Deci energia e curentul electric. Si se si potriveste aici, ca obiectul are doua semne contrare. Insa mi se pare paradoxal ca un popor care considera fulgerul o arma a zeilor, sa stie sa il si foloseasca.

 Apoi am scos niste baterii si le-am legat cu niste sarme si sarmele le-am pus la capetele cilindrului.

– Acuma e momentul adevarului. Dar oare ii e de ajuns tensiunea asta?



Povestitor:

  Dupa ce a fost conectat cilindrul la baterii, rezultatul nu a fost unul foarte surprinzator. Au inceput doar sa se auda niste bazaituri destul de slabe
   Insa era un inceput promitator.

Nery:
 
 -Nu prea inteleg ce e cu sunetele astea, dar ma gandesc ca poate nu e momentul potrivit ca sa ne dezvaluie scopul lui adevarat.  Cred ca s-a facut deja destul de tarziu si putem patrunde in templu. Sau crezi ca mai sunt garzi?


Paolo:
 -Bine, Nery.  E timpul sa mergem la templu. Insa pentru asta am un plan. Trebuie sa ne camuflam bine si iti si spun cum.

  Apoi m-am indreptat spre copaci. Si evident, duceam in mana si cilindrul conectat la curent. Insa ce sa observ? La un moment dat, semnalele deveneau mai clare si mai puternice.
 Daca asta e un intr-adevar un receptor, atunci din partea mea, acesti greci sunt mult mai dezvoltati ca noi.  Dar de unde or fi venind semnalele si ce vor sa reprezinte? Hai sa nu mai pierdem timpul si sa ma apuc sa confectionez costumul.


Nery:
  -Pot sa te ajut cu ceva?  Ce vei face cu frunzele alea si iarba asta?

Paolo:
  -Da, chiar am nevoie de ajutor ca sa mearga mai repede. Strange cat mai mulet frunze si ramurele. Pana atuni stang iarba. Iti voi zice cand sa te opresti. Si apoi vei vedea si ce facem cu ele.

Dupa ce a mai luat o inghititura de elixir, Nery a pornit in cautarea frunzelor si crengutelor.

Nery:
   Am strans cat mai multe frunze si ramurele subtiri. Apoi mi-a spus Paolo sa ma opresc. A luat mai multe frunze si a trecut prin ele un ac si o ata. Nu pricepeam ce vrea sa faca:
  -Ce va fi asta cand va fi gata?

Paolo:
  -Vreau sa fac niste costume de camuflaj. Mergand spre templu, am observat ca este plin de frunzis si iarba inalta. Asa ca pentru a fi detectati si mai greu, vom avea pe spate costumele astea de camuflaj din frunze si ierburi.Si vom merge tarandu-ne pe jos. ... Stiu ca nu ai mai facut asa ceva pana acuma, dar te vei obisnui.



Nery:
   -Si daca vom da de balti sau noroaie pe care nu le vom putea ocoli, ne vom tara si prin balti?

Paolo:
– Daca nu vom avea cum sa le ocolim, vom trece si prin balti. Uite, de asa ceva sunt bune hainele impermeabile. Nu iti pare rau sa intri in noroaie cu ele, ca se spala usor.

Dupa ce am terminat de facut costumul de camuflaj, i-am zis lui Nery:
  -Hai Nery, acum intoarce-te cu spatele sa te imbrac.


 Povestitor:
 
  Dupa ce Paolo o imbraca pe Nery in costumul facut de el din frunze si ierburi legate, o invata si pe Nery cum sa il imbrace si pe el in costum. Dupa ce s-au imbracat in costumele de camuflaj, au inceput sa se antreneze in mersul taras. Nery a invatat destul de repede acest tip de mers, iar apoi s-au indreptat tot taras spre templu. Au hotarat sa comunice doar prin telepatie, ca sa nu fie auziti si descoperiti. Fiind trecut de mizul noptii, locul era destul de pustiu, ei inaintand usor pana la marginiea templului.


Paolo:
  -Bun, am ajuns cu bine. Acuma sa cautam o intrare. Si e bine sa cautam una secundara, ca pe aia pricipala tot posibil sa intalnim ceva paznici.
  De am putea sa escaladam cumva peretele si sa intram pe o fereastra. Ia sa ma uit in jur daca e liber terenul de garzi.
 
  -Nery, ramai aici si nu te misca pana ma intorc. Aici te-am pus strategic.  Asteapta-ma pana vin.




Nery:
   -Bine, aici o sa stau. Si tot culcata pe jos.

 Paolo se tara cu viteza. Apoi a luat-o dupa un colt al templului, disparand diin raza mea de privire.
Chiar nu as putera face nimic in timpul asta? E cam plictisitor sa tot stau si sa astept. Daca tot sunt bine camuflata si mai e si intuneric, ia sa explorez terenul. Poate gasesc o intrare.
   Am mers pe langa zid. Si am gasit un loc unde pietrele erau in afara si te puteai urca pe zid. M-am uitat in jur. Nu e nimeni.  Asa ca m-am ridicat in picioare si am inceput sa escaladez zidul. Ma tot uurcam pe el si mai sus am vazut o fereastra.
 Trebuie sa ajung pana la fereastra. Sper sa nu ma vada nimeni pana ajung la fereastra, ca dupa aceea, poate sa se intaple orice. Vad ca nici nu e asa greu sa escaladezi un zid. Imediat sunt la fereastra. Si cu ocazia asta va vedea si Paolo cat  de capabila sunt.
 Insa cand eram aproape de fereastra si imi intindeam o mana sa ma prind de ea, numai simt ca se rupe o piatra de sub un picior de al meu si cad. Incercam sa ma tin de zid, dar degeaba. Tot cadeam.

  Se aud niste zgomote. Cred ca soldatii au auzit cazatura. Repede sa ma camuflez in iarba, ca vad ca si vin. Am noroc ca nu au lanterne. Iar torta aia e prea slaba.


Povestitor:
Cei doi soldati paznici, au ajuns la locul unde au auzit cazatura. Unul din ei avea o torta si cercetau locul:
 S1:  - Nu vad decat niste caramizi si pietre despreinse si cazute? Cum au putut sa cada din senin?
 S2:  - Asta nu inteleg nici eu. Nu e nimic niciunde. Poate o fi fost ceva pasare.
 S1:  -Cum sa fie pasare? Minte ai tu?


S2: -Hai sa ne intoarcem la intrare.


Paolo:
   Incotro o iau garzile asa la fuga? Repede, sa intru in templu pana nu se intorc. E intuneric bezna. Dar asta poate fi benefic pentru mine. Repede sa ma ascund dupa perete.

Am aprins lanterna. Profitam de faptul ca nu mai era nimeni la poarta, asa ca puteam lumina oriunde vroiam ca sa cercetez templul. Am gasit si niste ferestre construite la inaltime si aveam si pe ce sa ma urc pana acolo.

 Da, asta trebuie sa fie altarul. Exact asa am vazut desenat si pe cilindru. Si de pe altar am acces la fereastra. Si priin fereastra aia trebuie sa o aduc pe Nery inauntru.  Uitati! M-am urcat pe altarul lui Zeus. Acolo unde nu au voie sa intre muritorii. V-am facut in ciuda! Uite ca mie nu imi pasa de ce legi aveti! Hopa! Se intorc soldatii. Sa sting lanterna si sa ma lipesc de zid, chiar daca ei nu vor patrunde pana aici
  -Nery! Mai esti acolo? Sunt in templu deja. Acuma ma gandesc cum sa te iau si pe tine inauntru. Asteptarea ta se va sfarsi imediat!


Nery:

  -Da, sunt tot aici!. Ziceam in timp ce imi cercetam ranile.
  -Pe unde ai gasit intrarea?


Paolo:
   -E o fereastra, dar e la inaltime mai mare. Caut acuma o franghie cu care sa te iau.

Tineam lanterna aprinsa langa perete si cercetam locurile. Nimic. Nici urma de frnghie sau asa ceva.
Trebuie sa imi schimb strategia. Cred ca singura poarta de intrare este cea din fata. Pe care o pazesc soldatii. Deci ar trebui sa le distrag atentia... Cum as putea sa le distrag atentia? Si de ce au fugit atunci cand au fugit?

Nery se pare ca mi-a auzit gandurile


Nery:
 
   -Bine! Hai sa iti spun ceva. Sper ca nu te vei supara pe mine. Cu ocazia asta mi-a si venit in minte o strategie. Strategia ce mi-a venit este asa ca sa nu te superi pe mine.

Paolo:
  -Spune. Nu m-am suparat niciodata pe tine si nu ma voi supara nici acuma. Te ascult, Nery!

Nery:
  - M-am plictisit tot stand intr-un loc nemiscata. M-am decis sa escaladez un perete al templului, pana la ferestra. Pana la fereasrea unde esti tu acuma. Si cand sa ajung aproape de fereastra, s-a despreins o caramida, apoi am alunecat si am cazut. Si cazatura mea au auzit-o soldatii, de au fugit sa vada ce e.
Dar am avuit noroc cu costumul de camuflaj pe care l-ai conceput si cu care m-ai imbracat. A fost o idee inteligenta!


Paolo:
– Am stiut eu ce am stiut de ce sa fac acel costum!
– Ma gandesc ca te-ai cam lovit cand ai cazut, Sper ca nu te doare asa rau.



Nery:
  -M-am lovit in multe locuri, dar nu e problema. Am capacitatea de a ma reface. Si acuma sa iti spun strategia mea.  Tu ia niste obiecte mari si grele si incepe sa arunci cu ele pe fereastra, astfel incat sa se auda, dar nu dinauntru, ci ca si cum ar fi din  afara ceva. Intelegi cum zic? Cei doi soldatai vor fugi in directia zgomotelor, iar eu voi intra atunci in templu.  Inca nu incepe. Mai intai sa merg cat mai aproape de intrare. Iti voi spune prin telepatie cand poti sa incepi cu aruncatul obiectelor. Pana atunci cauta obiecte mari si grele.


Paolo:

   Am inceput sa caut niste obiecte mai grele si am gasit cate ceva. Am gasit ceva piatra cu un lant.
Ce bine! Asta parca a fost facuta pentru mine acuma. O scot pe geam si lovesc cu ea zidul.

Am mai gasit si statuete pe care le-as putea arunca de pe geam. Dar sunt asa de frumoase incat nu imi vine sa arunc cu ele pe geam.
Le voi folosi doar  daca va fi neaparata nevoie de ele.


Nery:
   Cam obositor este mersul asta taras. Imi continui drumul. Nu mai am mult de mers. Imediat sunt la intrare. Deja vad un soldat,  e cu spatele la mine. Mai inaintez un pic. Acuma ma vede? Uite ca nu ma vede. Si eu ii vad de aici pe amandoi soldati. Chiar ca e desteapta ideea asta a costumului de camuflaj cu frunze si ierburi. Acuma sunt chiar in fata soldatilor, dar ei  nici nu ma observa.
   -Paolo, esti pregatit? Incepe acum sa faci galagie!


Povestitor:
  Paolo lua piatra cu lant, o scoase pe fereastra afara si incepu sa dea cu ea de zid. Dadea din ce in ce mai puternic. Dar deocamdata fara efect. A luat capul lui Zeus sculptat in piatra si l-a aruncat pe fereastra. Acesta a cazut pe pamant facand un zgomot mare. In clipa aceea cei doi soldati s-au mobilizat si au plecat inspre locul de unde au auzit cazatura. Acel moment a fost propice pentru Nery ca sa intre iin templu.
 S2: In acelasi loc s-a auzit si acum ca data trecuta. Ceva se intampla aici! Dar vad ca nu ma crezi.
 S1: De data asta vom cerceta mai atent. Ceva a cazut de sus.
 S2: Uite aici! Chipul lui Zeus!! Si vad ca s-a si spart in cateva bucati! Sti ce inseamna asta?
 S1: In ultimul timp auzisem ca Zeus e cam infuriat pe noi.... sa fie chiar asa. Ce inseamna? Zi ca tu esti mai religios.
 S2: Pai nu sti ce inseamna asta? Zeus si-a intors spatele de la noi! Ce ne vom face acuma? Ce jertfe sa facem ca sa se intoarca Zeus?

Amandoi soldatii stateau in jurul capului lui Zeus, tremurand de frica. In timpul acesta, Nery avansa in templu. Paolo aprinse lanterna si ii lumina drumul pana la el.


Nery:
– Vad ca astia inca stau si jelesc statuia. Hai in timpul asta sa vedem repede ce avem de facut!


Paolo:
  -Am cercetat zona, asa cum am putut cu lanterna. Parca la tine este cilindrul. Si pe cilindru am vazut un semn asemanator cu altarul asta.  

Nery:
  -Da, uite cilindrul. Acuma caut semnul pe el. Lumineaza imprejur ca poate mai sunt semne prin jur....
Ia stai! Pietrele astea nu sut lipite de restul. Inseamna ca pe aici trebuie sa fie o intrare.

Hai sa incercam... Da, exact ce ziceam! Hai sa dam jos toate caramizile din locul asta.


Paolo:

  -Dar nu vezi ca ma grabesc cat pot de repede? Cu o mana tin lanterna si cu cealalta incerc sa scot cate o caramida. Ce sa faca acum daca nu am 10 maini?

Nery:
  -Cred ca ajunge deja cat am descoperit. Acuma voi intra inauntru in altar. Tu tine lanterna sa vad.

Parea sa fie un tunel, insa de aici nu puteam sa vad cat de lung e si unde duce. Dupa ce am intrat, l-am ajutat si pe Paolo sa intre, iar apoi am cercetat tunelul cu lanterna. De fapt nu era nici un tunel, ci doar o mica incapere goala. Dupa indelungi cercetari ale camerei, am dat de un semn gravat pe o piatra. Doar acel semn era singurul. Imediat l-am cautat pe cilindru, insa nu era.

  -De data asta ce ne facem, ca semnul nu se regaseste pe cilindru. L-am cautat de mai multe ori.


Paolo:
  -Pai ia sa ma uit daca inseamna ceva semnul asta. Uite ca piatra se misca. Ai ceva ascutit? Sau lasa, caut in rucsac.
  Am scos cutitul din rucsac si am inceput sa misc usor piatra. Incet am si scos-o. Nery tinea lanterna si lumina in locul unde era piatra. Era un mic lacas in care era ceva. Am bagat mina si am scos o harta.  

  -Asta era!


Nery:
   -Din ce am inteles pana acuma, trebuie sa mergem in acest oras. Dar ce oras este asta? Si cum vom ajunge? Ca vad ca este mult uscat.


Paolo:
 -Este Atena! Trebuie sa mergem in Atena! Si cum? Il voi intreba pe “partenerul de afaceri”, adica vanzatorul din piata care m-a umplut de mancare. Sper sa il gasesc si maine la piata.Daca nu, tot il gasim si il intreb.  Dar asta va fi maine. Acuma cred ca ar trebui sa iesim de aici si sa dormim pana la dimineata.

Nery:
  -Pentru asta trebuie sa iesim din altar si apoi din templu.
Am reusit sa iesim din camaruta din altar. Apoi m-am urcat sa vad pe fereastra si i-am vazut pe cei doi patruland de la intrare la locul unde am cazut. Erau tare speriati. Ar fi stat iin acel loc al “blestemului lui Zeus”, dar in acelasi timp trebuiau sa pazeasca si poarta. Asa ca singura modalitate este sa se tot invarta de la intrare la locul respectiv.  Ce ma distram de ei cum tot patruleaza.

  -Acuma sa vedem cum iesim din  templu.


Paolo:
  -Sa mergem incet lipiti de perete. Mergi dupa mine.
Am ajuns aproape de iesire. Era un singur soldat.
-Pe burta, Nery! O voi lua inainte incet, iar tu vei veni dupa mine. De data asta nu te vei obosi. Vom merge foarte incet, ca sa nu trezim suspiciuni.
 Am inceput sa o iau inainte, tot incet. La un moment dat m-am oprit. Eram in campul vizual al soldatului. Trebuia sa prind un moment in care nu se uita in directia noastra. Momentan stateam si asteptam.
  O, nu! Imi vine sa stranut! Exact acuma. Nu mai pot! ... S-a intors soldatul. Repede, sa fugim. Apoi ne-am tarat rapid amandoi si am luat curba dupa perete. Gata, am iesit din raza vizuala a soldatului.
Tot incercam sa ma abtin de la stranut, dar imi venea tot mai tare, Pana odata am pus fata in maneca si am tras un stranut zdravan.


Nery:
  -Tu esti prost?? Vezi ca inca ne pot auzi soldatii. De ce trebuie sa strigi chiar aici de bucurie!

Paolo:
   -Dar nu am strigat de bucurie! Asta e un fenomen care ni se intampla doar noua, oamenilor. Si se intampla cand nici nu te astepti. Si nu poti controla nicicum stranutul. Cand iti vine, atunci iti vine!
Bucura-te ca voi sirenele nu stranutati!

 
  Nery:
   -Am inteles acuma. In cazul acesta, imi pare rau pentru tine si fenomele necontrolabile ce ti se intampla. Hai sa mergem acuma cat mai departe de templu, inapoi la rau. Vom dormi undeva in rau. Caci nu mai am mult pana imi expira efectul elixirului.

Povestitor:
Au ajus amandoi la rau. Au intrat in rau, unde au dormit pana a doua zi. Diminetata, dupa ce au luat micul dejun din proviziile de ieri, Paolo a mers la piata ca sa il caute pe negustorul de la care a cumparat ieri hrana. Cand s-a intors, i-a zis la Nery:

Paolo:
  -Am aflat cum ajungem la Atena. Ne asteapta un car in fata pietei. Vezi ca vom calatori aproape o zi intreaga..

Nery:
  Ce-i drept, am asteptat cam mult dupa car. Dar a sosit. Ne-am urcat in el si am pornit calatoria. Carul se misca incet de tot. Vom avea ce merge...

Episodul 7

Era ora 7.00 dimineata cand a venit carul. S-au urcat.

-Unde mergeti?

Paolo:

-La Atena. In centru.

-Vom ajunge diseara dupa apusul soarelui in Atena.

Apoi dupa ce carul porni, Paolo scoase ceva din rucsac.

Nery:

-Ce e chestia asta ?

Paolo:

-E un CD-Player. Si aceste placute rotunde din aluminiu sunt CD-uri. Ele contin muzica. Si dupa ce le bagi in acest aparat el iti da muzica si iti alunga plictiseala.

Apoi Paolo porni CD-Playerul in surdina. Auzeau doar ei doi. Apoi se pusera pe vorba.

Nery : Hai sa iti mai spun de o sarbatoare din lumea mea dar care nu se mai tine ca nu mai are cine sa o tina fiindca sunt ultima sirena dar in vremea asta in care suntem acum era mare prilej de petrecere.

In prima luna de toamna din nord, multe din vietatile acvatice migreaza spre sud unde sunt apele mai calde. Si migrau si sirenele din nord. Ne adunam toate sirenele in Oceanul Atlantic in zona de langa Brazilia pe care voi o numiti ecuator dupa cum spunea batranul. Si fiindca ne intalneam toate sirenele era prilej de o petrecere in care sarbatoream 3 lucruri. Primul reintalnirea noastra, al 2-lea pe Neptun zeul apelor care se spune ca ziua lui de nastere era in perioada migratiei si Oceanul care ne adaposteste si are grija de noi pe timpul iernii din nord.

Si legenda spune ca timp de o saptamana toate vietatile din ocean si din mari devin vegetariene pana si rechinii devin vegetarieni timp de o saptamana.




Paolo :

Noi avem mai mlte perioade din acestea pe care le numim posturi. Dar nu le prea mai tinem.

-Nery:
-Cel mai mult din lumea voastra ma pasioneaza inventiile voastre. Si noi ne mai folosim de anumite obiecte din lumea noastra pentru a face diferite lucruri cu ele.
De exemplu noi prindem crabi si raci si tb apoi doar sa te porti frumos cu ei si sa ii convingi sa te ajute si apoi iti vor urma indicatiile si vor taia cu clestii lor ceea ce vrei tu sa tai. Apoi duupa ce ne face treaba ii eliberam. Mai folosim crengute de coral ca sa desprindem scoicile de pe stanci si pietre cu ajutorul carora spargem scoicile ca sa mancam carnea din scoici. Carnea o punem intr-o jumatate de scoica mai mare apoi o incalzim la gheizere fierbinti subacvatice.
In lumea noastra noi mancam direct cu mainile nu folosim tacamuri. In loc de lanterne noi ne comportam frumos cu pestii lanterna si ii convingem sa ne insoteasca. Ei prefera sa le dai atentie. Cum le dai o mica atentie si ii mangai putin cum se tin dupa tine. Apoi daca ii ignori pleaca si isi vad de ale lor. Daca vrem sa ne deplasam mai repede folosim delfinii. Ei sunt atat de inteligenti incat e foarte simplu sa comunici cu ei. Comunici prin semne cu ei. Iar ca sa ii chemi trebuie sa imiti un strigat de-al lor pe o frecventa pe care doar noi sirenele si ei delfinii o receptioneaza.
Mai folosim oasele ciocurilor de la pestii fierastrau sau pestii spada pentru a taia materiale care clestii de crab sau rac nu pot taia. De exempliu cand exploram corabiile scufundate cu un astfel de os putem sa taiem lemnul.
Mai spune-mi despre inventile voastre.

Paolo:

-Mai avem televizorul un aparat care transmite stiri, filme documentare si emisiuni. Dar lumea a ajuns cam dependenta de el iar pentru copii tine locul parintilor cat acestia sunt la servici.

Nery :

Ce e serviciul ?

Paolo : Servici inseamna atunci cand te duci intr-o institutie unde esti angajat si muncesti timp de 8 ore pe zi pentru cineva si care pentru munca pe care o faci iti da bancnote.

Tot vorbind se facu ora 9.00 Nery lua din nou o inghititura din elixir apoi lua micul dejun impreuna cu Paolo si apoi vorbira din nou pana la pranz ba de una ba de alta.

Nery:

Observ ca am parasit de mult orasul. Ce e aceasta intindere mare si pustie ?

Paolo:

Se numeste camp si acesta pe care mergem e un drum care trece peste camp si face legatura intre orase. Noi am facut drumurile ca sa se deplaseze carele si mai tarziu in timpurile noastre masinile.



Nery:

Vad ca se vede un oras in departare e Atena ? Am ajuns cumva mai devreme ?

Paolo:

Nu. Nu este Atena. Acesta e un alt oras prin care vom trece si vom mai trece prin alte cateva orase pana vom ajunge la Atena.

Cand veni ora pranzului barbatul care conducea carul a spus :

Vom face un popas eu voi hrani caii apoi vom lua masa impreuna toti trei. Apoi plecam mai departe.

Dupa ce mancara impreuna pornira mai departe. Nery mai lua o inghititura de elixir.

Apoi din nou Nery si Paolo se pusera sa mai vorbeasca de una si de alta. Nery mai lua o inghititura de elixir la ora 15 apoi la 18. Apoi incepu sa se insereze. Paolo uitandu-se la ceas. E deja ora 20 acum ar cam trebui sa ajungem in Atena.

La ora 21.00 se vazu in departare un oras.

Paolo: Asta trebuie sa fie Atena.

Nery dupa ce mai lua o inghititura de elixir.

Nery :

In sfarsit am ajuns. Deci asta e Atena.

Paolo ii daduse o bancnota de 5 Dolari omului care ia adus in Atena.

Paolo:
Da. Acum trebuie sa vedem de unde incepem cercetarile pentru cautarea noului indiciu.
Dar vom porni maine dimineata in cautarea indiciului. Acum doar trebuie sa gasim o gazda la care sa ne petrecem noaptea. In cele din urma gasira o casa cu piscina in curte.

Nery :

Dupa ce gazda se va culca eu voi intra in piscina iar tu vei ramane aici la langa piscina.
Dar o singura frica am. Sa nu iasa gazda peste noapte cand noi dormim si sa vada ca sunt sirena.

Apoi se pusera sa se culce. Nery in piscina si Paolo langa piscina

Dar din intamplare Nery, in acea noapte avea un vis probabil foarte frumos si incepu sa se miste si sa cante in somn. In acest timp gazda iesise prin curte pentru ceva si auzind cantecul lui Nery se duse la piscina si lumina cu torta si o vazu dar vazand ca dorm si ea si Paolo, se hotari sa ii supuna dimineata la intrebari.

Dar a doua zi dimieata cand gazda o vazu pe Nery ea avea din nou picioare.

A doua zi dimineata, Timaios, gazda casei, se gandea sa elucideze enigma care il tot rodea de noaptea ce a trecut. Si pentru asta se gandea la cum sa ii intrebe pe oaspeti, dar fara ca acestia sa isi dea seama ce vrea de la ei. A pergatit masa pentru Nery si Paolo, apoi a mancat cu ei. Lor le-a dat sa manance peste, in speranta ca poate va vedea niste reactii. Insa amandoi mancau pestele cu pofta, fara sa arate semne de suspiciuni.

Cu toate ca fiecare manca in liniste, mintea lui Timaios era o agitatie de ganduri. Intr-un sfarsit rupse tacerea:
-Voi ati vazut vreodata pesti mari, sirene, sau alti monstri ai apelor?

Intrebarea parea una atat de nevinovata,..., insa la auzul cuvantului “sirena”, Nery si Paolo si-au intors imediat privirile unul la altul. Au inceput sa isi faca semne unul altuia, ba din priviri, ba cu mainile asa pe sub masa, ca sa nu ii vada Timaios.


Paolo:
-Da, cunosc niste monstri de apa. Noi ii numim monstri, pentru ca sunt animale foarte rare si neobisnuite. De fapt, ele sunt mai mult niste ultime exemplare ale unor specii demult disparute. Si mai este o categorie de “monstrii”, care sunt animale nascute cu malformatii genetice.


Timaios(interpretat de un povestitor):
-Ce inseamna malformatie genetica? Cum e sa te nasti cu malformatie genetica?

Paolo:
Da, am uitat ca suntem in Grecia antica, si lumea nu stie de genetica si asa ceva. Bine, dar cum sa ii explic mai pe intelesul lui?

-Malformatie genetica este o boala. ... mai bine zis, este un ansamblu de boli care le are cineva, fie animal, om sau planta, atunci cand se naste.


Timaios:
-Da, incep sa inteleg. De exemplu fiica mea a prins o raceala dupa nastere. E malformatie genetica asta?

Paolo
Ce-i drept, am zambit un pic la intrebarea asta. Insa ma gandeam cum as putee sa ii explic ce inseamna.
-Nu, asta nu e malformatie genetica. O malformatie genetica este ceva cu care se naste un individ, si care nu se vindeca toata viata. Si sunt mult mai grave decat raceala. Cei care se nasc cu malformatii genetice traiesc putin, insa toata viata au aceea boala. Exista sute de malformatii; unele sunt vizibile in exterior, pe cand altele sunt doar ale organelor interne, la exterior omul pare ca si ceilalti, insa odata moare de tanar si din cauze aparent tare ciudate. Si este categoria care ne intereseaza acuma, adica maformatiile care sunt vizibile le exterior. Astfel de oameni arata de-a dreptul hidosi si de aceea sunt considerati monstri. Insa sunt doar niste oameni bolnavi care sunt si marginalizati pe deasupra...

Vocea incepuse sa imi tremure din ce in ce mai tare, iar pe spate ma treceau niste fiori groaznici. Pentru ca imi aminteam de un individ pe care l-am vazut de cateva ori in Brasilia. Era un om mic de statura, cocosat, si cu o fata de-a dreptul de monstru. Daca il vedeai pe timp de zi, mai era cumva, insa doamne fereste sa il vezi noaptea, ca lesinai de groaza. ... si mai sti ca acel om era constient de malformatia sa si era marginalizat de toti.

Am continuat dupa o pauza:
-Ca sa fiu si mai bine inteles, o malformatie evidenta este boala imbatranirii rapide. Nu stiu daca sti de ea. E o boala extrem de rara, insa e una din cele mai oribile malformatii


Povestitor(Timaios):
-Nu, nu am auzit de imbatranitre rapida. Dar am auzit de cineva care s-a nascut cu un cap mult mai mare decat ar fi normal. Si arata de speriat. Nu a trait mult. Noi am considerat acel om un blestem al zeilor.


Paolo:
-Exact, ce zici este o malformatie genetica. Si nu e din cauza zeilor, ci e datorita unor cauze.... sunt foarte multe si mi-e greu sa explic. Dar nu sunt implicati zeii aici.


Nery:
Ii transmisem un mesaj telepatic lui Paolo:
-E mai bine sa il lasi sa creada in zei. Daca asta e mentalitatea lui, lasa-i-o asa. Si vezi ca trebuie sa plecam. Nu o mai lungi cu vorba.

A urmat un moment de tacere. M-am sculat in picioare si am zis:
-A fost bun pestele, multumim, Timaios. Ne pare rau ca nu putem sta mai mult, dar mai avem mult de calatorit. Suntem doar in trecere prin Atena.


Timaios/povestitor:

-Stati un pic. Unde mergeti de aici? Va pot ajuta sa prindeti un transport.


Nery:
-Multumim pentru intentia de a ne ajuta, dar e mai biine sa nu te complici pentru noi, ca nu stim inca cu exactitate cand vom pleca din Atena. Acuma ne grabim spre unde avem noi treaba.
I-am spus lui Paolo telepatic:
-Vezi ca nu mai miroase a bine! Asta are intentii suspecte. Trebuie sa fugi de aici cat mai repede.

Timaios:
– Si unde aveti voi treaba si ce faceti?

Paolo:
-Nu stiu care sunt obiceiurile aici, dar in tara mea, o astfel de intrebare e considerata indecenta si poate jigni pe cel la care ii este pusa. Dar poate la voi sunt alte reguli si obiceiuri.

N-ai frica tu, Nery, scapam si de aici. Cu o zi in urma, facusem niste tranzactii la piata si am obtinut multe monezi. Asa ca am luat un pumn de monezi si i-am intins lui Timaios:
-Multumim pentru ospitalitate, pentru mancare si pentru tot. Acuma trebuie sa plecam. Va rog sa primiti banii din partea noastra si sa ne lasati, ca suntem in criza de timp


Nery:
Timaios ramase uimit cand a vazut atatea monezi. Ramase fara cuvinte. Chiar daca nu ma pricep la bani, ce am remarcat a fost faptul ca Timaios nu avea prea multe monezi, iar ce a primit acuma a fost o avere.
Noi am profitat de momentul in care Timaios ramase mut de uimire si isi numara banii, pentru ca sa fugim de acolo. Am iesit pe poarta, apoi am luat-o la sanatoasa amandoi, cat de repede am putut. Dar se pare ca nu am scapat asa repede de Timaios. I-am auzit vocea in urma, cum striga: “Haideti inapoi, ati uitat ceva!!!” . Nu l-am vazut, doar vocea i-o auzeam. Incepea sa ne fie frica la amandoi si fugeam prin oras, nemaistiind pe unde sa ne ascundem.
La un moment dat Paolo ma trase puternic dupa el si ma ducea intr-un loc anumae, insa nu intelegeam unde.
-Si unde vrei sa ne ascundem aici?


Paolo:
-Nu vezi unde? E plin de boscheti iin partea asta. Ne culcam pe burta sub boscheti si nu ne va mai vedea nimeni.

Nery:
Nu am scapat nici acum de statul pe burta pe pamantul gol, mers taras. Rapid am intrat in boscheti si ne-am culcat pe burta. Intr-adevar, de aici nu puteam fi vazuti. Insa vocea lui Timaios se tot auzea. Si parca se auzea din ce in ce mai tare si clar, semn ca se apropia de noi. Stateam amandoi intinsi sub tufe, stateam imbratisatisi cam tremuram. Paolo imi transmitea telepatic sa nu facem nici o miscare. Prin frunzis am reusit sa il vad si pe Timaios, apriopiindu-se de tufe.
Ne va vedea?

Timaios:
-Une sunteti? Stiu ca pe aici ati luat-o. Unde sunteti? Ati uitat ceva la mine!
Apoi striga cat il tinea gura:
-Au fugit pe aici doi hoti! Prindeti-i.

Ei rau ascunsi in boscheti langa zid. Ei o lua la stanga ocolind cladirea iar lumea inainte. Si scaara apoi iesira din boscheti si dupa ce mai alergara putin au lasat sa mearga la pas pana spre nord-vestul orasului Atena unde pe harta era desenat un semn care se regasea pe tablita din vin si pe cilindru.

Nery :

Paolo uite pe statuia aceea e o piatra cam desprinsa de celelalte si are pe ea insemnul de pe harta. Ma intreb ce o fi ?

Paolo:

Hai sa vedem !

Dupa ce cercetara ei statuia indelung isi dadura seama de un posibil pasaj secret.

Nery :

Trebuie sa fie un pasaj secret dar cum se activeaza ?

Paolo :

Nu stiu ! Dar sper sa aflam curand.

Apoi Nery se uita atenta la piatra cu semnul si o apasa si dintr-o data, o parte din zidul soclului statuii se deschise si descoperi intrarea intr-un tunel. Intrara iar in urma lor usa se inchise.

Nery :

Acum ce ne facem ? Suntem inchisi aici !


Paolo :

Nu iti face griji ! Orice tunel are si o iesire nu numai intrare. Trebuie doar sa gasim iesirea.

Apoi Paolo isi aprinse lanterna.

Nery :

Paolo, vino dupa mine !

Paolo o urma si in scurt timp gasira o camera secreta unde intrara si gasira un indiciu care spunea :

Ceea ce voi cautati in Marea Egee se afla. Apoi Nery gasi si iesirea din tunel.

Iesira printr-o alta statuie ce se afla apoape de litoralul marii Mediteraneene.

Apoi au intrat in mare si dupa ce Nery deveni sirena au pornit spre Marea Egee.

Paolo :

Este destul de mare Marea Egee.

Nery : Ia-te dupa mine !

Si il conduse intr-o pestera subacvatica. Aici in pestera apa era doar ca un rau iar in rest era aer apa nu patrunsese. Era un mister al mamei Natura pe care nu avea sa-l descifreze vreodata. Dar ptin le pasa de minunile si misterele mamei Natura. Ei erau prea preocupati de misterul lor. Si in pestera Paolo incerca din nou cilindrul. De data aceasta semnalul era destul de puternic si clar. Si aparu si o raza de lumina care tasni in directia inainte apoi o lua la dreapta.

Paolo :

Sa urmarim lumina !

Dar lumina se stinse.

Nery : Hai vino dupa mine. Si dadura de iesirea din pestera si in departare un nou palat subacvatic !

Paolo :

Cum ai facut asta ?

Nery :

Ce anume ? La ce te referi ?

Paolo : Sa gaseti iesirea din tunel apoi din pestera asta si sa gasesti acest palat subacvatic.

Nery :

Intuitie de delfin ! Am vazut ca delfinii pot face asta si antrenandu-ma o data cu ei mi-am dezvoltat-o si eu.
Si din cate am observat ma aseman din mai multe puncte de vedere cu un delfin. Stiu ca am fost crescuta de delfini dar pe parintii mei adevarati nu i-am cunoscut niciodata.

Dar poate ca o sa aflu cine sunt parintii mei adevarati.

Au ajuns aproape de palat. Cand sa intre vazu ca poarta era din gheata si avea incrustata o aripioara de delfin si din curioitate Nery isi puse aripioara cozii in acel lacas sa vada ce se intampla si poarta se deschise apoi ea si Paolo intrara.

In acest timp in palat regele marii Egee, Neptun, ( a nu se confunda cu zeul Neptun) vazu tridentul stralucind si aceta ii arata cine sunt cei care patrunse in palat.

Cand ajunsera in palat il vazu pe Neptun stand pe tron si ei se inclinara in fata lui !

-Buna ziua maiestate !

-Va asteptam ! stiu cine sunteti si acum sa va servesc cu ceva apoi regele batu din palme si cativa delfini aduera mancare. Si dupa ce mancara si urmau sa plece Neptun le spuse :

Neptun :

Am un cadou pentru voi !

Apoi le dadu lui Nery si lui Paolo cate o scoica legata cu snur din alge impletite si o piatra albastra stralucitoare.

Neptun :

Stiu ca aceasta piatra e ceea ce cautati !

-Paolo :

Da. Maiestate. Astao cautam si mai avem inca 6 pietre de descoperit.



Neptun :

Scoicile sa nu le deschideti pana nu va veni momentul ! Iar ele singure va vor anunta aceasta!

Apoi dupa ce lura piatra mersera la suprafata in cautarea unui vortex.

Nu dupa mult timp gasisera un loc unde era necirculat.

Nery :

Acum avem prima piatra. Hai savedem daca ea poate deschide vortexuri.

Nery : tinea patra in mana si se gandi intens la un vortex si acesta aparu si intrara amandoi iar apoi se trezira intr-un oras foarte mare iar pe peretii magazinelor era scris cu niste caractere pe care nu stia nici Nery sa le citeasca.

Paolo :

Nu stiu limba asta dar dupa caractere atat stiu ca trebuie sa fim in Rusia dar in ce oras ?

Apoi lui Nery ii expirase efectul elixirului dar nimeni nu era prin preajma.

Episodul 8

Aventuri in Rusia.

Nery:

-Unde ne-a mai aruncat vortexul de data asta?

Paolo:

-Dupa cat de frig e as crede ca suntem in Rusia. Ma intreb oare acesta sa fie moscova sau e doar un simplu oras din Rusia?

Nery a luat o inghititura din Elixir si s-a facut fata pentru 3 ore.

Paolo:

Nery intai vom merge la un restaurant ca nu mai pot de foame.

Nery: -Nici eu. Sunt curioasa aici oare ce mancaruri servesc?

Au intrat in primul restaurant.
S-au asezat la masa.
A venit chelnerul si le-a intins meniul. Apoi i-a lasat 5 minute in liniste a aleaga.

Meniul cuprindea:


Prajitura manicika

Vitel Stroganoff

salata ruseasca (dietica si de post)

Salata ruseasca cu maioneza

Pui umplut a la Kiev

Chec cu nuci si dulceata

Varenki

Salata ucraineana

Piroge cu sunca

Salam de biscuiti cu cafea

Bors rusesc cu dafin

Bitoci

Salata ruseasca de jambon

Saslik

Salata pestrita

Blinele

Salata de heringi

Chiftele de cartofi

Ciorba ruseasca

Salata ruseasca





Paolo:

Intradevar suntem in Rusia.

Apoi dupa ce si-au ales in asteptarea chelnerului a u vazut pe masa alaturata lor un ziar. Paolo lua si se uita pe el. Titlul era: Vocea Moscovei. Si la data era scris: 24 Decembrie 1970. Rusia era de fapt in floarea URSS. Apoi chelnerul a venit si prinzandui-i ca vorbesc portugheza si-a dat seama ca sunt straini.

Chelnerul: Speek English?

Nery: Yes.

Apoi Nery a facut comanda si au asteptat. Pe langa mancare chelnerul le-a adus cate o votka. Paolo a acceptat dar Nery a preferat o bautura racoritoare.

Dupa ce au plecat din restaurant au plecat direct spre locul unde ii conducea indiciul. In ultimul indiciu gasit spunea: Acolo unde e mereu frig si votka e mai presus ca toate. Orasul pe care-l cautati are numele unei bauturi.

Apoi au cazut de acord ca indiciul se putea referi la Sankt Petersburg. Ei erau in Moscova. Anul fiind 1969 au decis sa plece cu trenul spre Sankt Petersburg. Nery a mai luat o inghitura din elixir apoi au plecat spre Gara Moscova.

Dar cum nici unul din ei nu cunostea Limba Rusa, din gresala Au luat un alt tren spre alt oras.

Paolo: Cred ca am urcat din gresala in alt tren. Apoi cand controlorul veni ii informa in limba engleza ca trenul e spre Sankt Petersburg dar calatoria va dura mai mult ca trebuie sa ocoleasca. Apoi s-au pus pe vorbit ba de una ba de alta. Dar nu stiau ca erau ascultati si urmariti. Au ajuns la Sankt Petersburg. Apoi primul lucru dupa ce Paolo si-a lasat bagajele la un hote a fost sa se plimbe prin oras si sa mearga la un lac e langa oras. In acest timp erau urmariti dar ei nu stiau. Si Nery se duse sa innoate in lac in timp ce paolo o astepta pe marginea lacului. Deodata Nery deveni sirena si atunci agentii secreti care erau ascunsi bine au intervenit.

-Mainile sus amandoi.
Paolo

-Dar nu am facut nimic!

-Da. Nu a-ti facut nimic dar avem nevoie de prietena ta. Va vom explica totul la baza!



O data ajunsi la baza ii intampina un rus cam pe la vreo 50 ani.

-Sunt Seful KGB. Stiam de voi inca de cand a-ti ajuns in Rusia. Inca de atunci a-ti fost urmariti.
Nu va facem nimic rau doar ca voi sunteti cei ai potriviti pe postul de Spioni. Cel mai bun Spion al nostru a demisionat si noi cautam pe cineva sa il inlocuiasca. De fapt ma refer l Nery. Ea fiind sirena poate spiona in adancuri mai bine ca nimeni altii. Iar tu Paolo o vei ajuta in misiuni. Dar in prima misiune nu ca sa vedem cum se descurca.

Prima ta misiune Nery e sa gsesti un Submarin American, sa te strecori inauntru si sa cauti si sa aduci niste documente secrete referitoare la expeditia Apollo 11.

Dar inainte de a pleca in misiune Seful KGB ia invitat sa serveasca un ceai impreuna.

Apoi seful KGB ii dadu lui Nery o harta si accesoriile de spionaj. Apoi niste spioni rusi o aduse pe Nery in orasul Magadan. Aici ea se arunca in apa si in acel moment picioarele i se transformasera in coada. Si Nery a pornit in data spre explorarea zonei cu harta in maini. Era foarte atenta in jur, explora locul din privire si cauta indicii si din cand in cand mai tragea cate o privire la harta. Tot innotand si cautand indicii a dat peste o piatra subacvatica de care erau gravate niste litere rusesti.

-Ce sa insemne asta? Poate o fi un indiciu. S-ar putea sa fie un indiciu catre submarin. Dar in ce directie? Sa folosesc GPS-ul. Apoi auca scoica din lantisorul de perle in care era ascuns GPS-ul si scoica se deschise. Apoi dupa cum o invatase spionii apasa comanda gps-ului dar nimic. GPS-ul nu detecta nimic.

-Of, e prea departe, inseamna ca trebuie sa fie in afara razei de actiune.

As putea sa-mi folosesc puterile mele de sirena dar vad ca nu pot. Apoi primi un ael pe telescoica primita de la Rusi.

Seful KGB

Nery, acum fiind prima misiune trebuie sa te descurci singura, fara puterile tare de sirena. Mai tii minte cand ai servit ceaiul impreuna cu mine?

Nery

Da. Tin minte.

Seful KGB

Ceaiul acela a fost facut dintr-o alga care pentru noi oamenii nu ne afecteaza cu nimic dar ie ti-a anulat puterile de sirena. Nu iti fa griji. Daca te descurci bine in misiunea asta iti voi da antidotul si iti vei recapata puterile tale de sirena.

Apoi dupa ce incheie convorbirea cu seful KGB se mai uita in jur mai atenta si observa un coral care avea o creanga rupta si creanga rupta indica spre stanga.

Cine ar rupe un coral?

Se uita mai atenta si vazu ca nu e rupta de vreun peste sau curent puternic ci e mana de om.

In felul asta o singura fiinta ar putea sa o rupa. Si aia e omul. Si precis ca acesta e un indicator discret catre submarin.

O iau la stanga.

Apoi dupa ce o lua la stanga, merse inainte cam vreo ora. Ajunse la un loc indicat pe harta. Harta indica prin apropiere o piatra.

Dupa inca 10 minute de innotat, Nery gasi piatra si se uita la insemnele de pe ea mirata.

Nery:

VTK. Hm, ce sa insemne oare?

Deodata o zareste un rechin flamand si este fugarita de el.

Nery

-Un rechin. Trebuie sa ma ascund.

Gar fu prea tarziu.

Nery:

-Ups. Ma zarit. Dar pe cand eu am o gandire el are un creier de peste. Eu ii sunt cu mult superioara in gandire.

Ia sa-l ametesc intai. Apoi sa vad daca merge sa se loveasca cu capul de piatra.

Apoi Nery isi lua viteza si rechinul se lua dupa ea. Apoi Nery se invarti in cerc iar rechinul se tinu scai dupa ea si o tinura asa vreo 30 min. In cele din urma, Nery isi dadu seama ca rechinul e obosit si ametit. Apoi mai innota un pic mai departe dar rechinul ciu toate ca era obosit si ametit nu se lasa mai prejos. Nery isi mari viteza si rechinul cat era de obosit si ametit tot avea o viteza mare si se tinea dupa ea. In momentul asta Nery a incetinit ca sa-l amageasca pe rechin. Atunci Rechinul crezu ca nery a obosit si ca poate sa se arunce asupra ei cu toata viteza lui Dar Nery defapt statea langa piatra si camuflase cu corpul ei foarte bine piatra in spatele ei, profitand si de faptul ca piatra era intre alge si statea si il astepta pe rechin. Cand vazu Nery ca rechinul se napusteste asupra ei isi lua un start puternic si Rechinul nu mai avea cum sa se fereasca de impactul cu ditamai piatra si se lovi puternic apoi fugi dandu-si seama ca Nery l-a pacalit bine de tot.

Nery:

Stiam eu ca-l pot pacali si pe asta. Cu asta e al 150-lea rechin pacalit din lista.




Apoi se uita la piatra.

Nery

Vad ca a avut o viteza foarte mare si s-a izbit puternic. A rostogolit piatra.
Acum sa ma uit mai atenta pe locul unde a fost piatra.

Uitandu-se mai atenta:

E o trapa. Deci piatra ascundea o trapa. Ia sa deschid trapa sa vad ce pot ascunde oamenii aici.

Apoi Nery deschise trapa.

Nery:

Tuburi de oxigen.

Apoi luand unul din ele si incercand sa-l ridice. Dupa ce l-a ridicat l-a scuturat un pic.

Nery

Sunt pline! Ia sa vad si pe celelalte din gramada cealalta.
Si acestea sunt pline!

Ia sa cercetez eu canionul care mi-l arata harta ca e la doar 10 min de innotat de aici apoi ma intorc.

Dupa ce a ajuns la canion a intrat in el si s-a dus pana in adancul canionului

Nery

Of, sfinte homare, ce nedisciplinati sunt oamenii astia, au aruncat aici sute de tuburi de oxigen goale, mii de baterii de lanterna, sticle goale, si ambalaje de tot felul. O adevarata groaa de gunoi. Cineva tebuie sa curete aici dar bineinteles ca nu are cine. Dar lasa ca ma voi intoarce eu cand oi avea puterile de sirena inapoi aici si voi face o furtuna si toate gunoiele de aici le vor duce valurile pe plaja. Sa vad daca lor le convine mizeria.

Apoi innota innapoi la piatra.

Nery:

Nici un indiciu. Imi dau seama doar ca acesta ar fi un loc de popas. De aici oamenii stiu sa o ia intr-o anumita directie aa ca nu au mai folosit indicatoare subtile. Dar care o fi directia?
Hai sa o iau la dreapta.

Apoi dupa ce a luat-o la dreapta a innotat asa inainte vreo 2 ore.

Nery:

E deja dupa-amiaza. Trebuie sa caut sa mananc ceva apoi ma mai ocup de misiune.
Aici nu creste nimic in zona. Inseamna ca deja sunt aproape de Oceanul Arctic. Sunt obosita si flamanda. Unde as putea gasi in zona asta mancare.

Peste inca 15 minute de innotat.

Nery:

Se vede ceva in departare. O fi un submarin? Oare e Submarinul de care zicea seful KGB? Daca e submarin inseamna ca sunt si oameni si unde sunt oameni e si mancare. Si daca e submarinul de care zicea seful KGB pot rezolva si misiunea dar pot si sa mananc.

Se apropie e submarin. Si-l studia de aproape.

Nery:

Tb sa innot incet si cu grija sa nu ma zareasca cineva prin hublouri. Asta mi-a sps spionii care m-au antrenat.

Apoi dand roata submarinului cu grija si uitandu-se innauntru.

Nery: Este pazit.Eram sigura. Dar tot voi gasi o cale sa intru.

Dupa ce a mai dat 2 tarcoale submarinului.

Observ ca aceasta camera e nepzita. E camera de submersie cum ii spun oamenii. E nepazita aici dar observ ca e pazita la iesire. Oare cum sa fac sa intru neobservata?

Isi vor da seama ca nu sunt una de-a lor pentru ca pot respira sub apa si am i coada. Mai mult coada ma da de gol. Chiar daca as intra cand as vrea sa ies pe holul submarinului voi da nas in nas cu paznicii. Apoi din ascuns observa ceva.

Iesise 2 scafandri cate unul pe rand. Am observat ca de fiecare data cand iese cineva camera de submersie e plina de apa iar dupa ce intra o golesc. Observ ca ei si vorbesc la un interfon.
Mi-a venit o idee sa o incerc. Cand iese cineva eu voi intra si voi sta ascunsa pana cand intra cineva apoi dupa ce camera se goleste voi bea o inghititura din elixir si ei ma vor crede una de a lor fiindca voi fi fata. Dar elixirul asta care mi l-a dat seful KGB, efectul lui dureaza pe jumatate decat celalalt de la vrajitor. Oricum sper ca ma voi descurca.

Apoi isi puse ideea in practica.

Nery:

Pana aici am reusit. Am intrat neobservata.

Apoi cand camera de submersie era goala bau o inghititura de elixir si se transforma in fata.

Acum la un singur lucru trebuie sa am grija sa ies de aici pana cand nu se umple din nou camera asta cu apa. Trebuie sa am grija sa nu ma ud.

Apoi la statia de radio a submarinului auzi ca se anunta sosirea pe scafandru a unei membre a echipajului.. Lisa Konbery

Lisa Konbery, cine o fi?

Apoi vazu o poza pe perete a acestei Lisa Konbery.

Nery:

Vad ca seman destul de mult cu ea. Parca as fi sora ei geamana. Ia sa profit de asta.

Apoi iesi din camera de submersie pe holul submarinului.

Unul din paznici:

Domnisoara konber nu va asteptam atat de devreme. Ne bucuram ca a-ti venit. Sa va ducem in camera de oaspeti iar dupa ce mancati va trebui sa va aratam niste mici secrete pe care le ascundem de mana rusilor.

Apoi cand au ajuns intr-un laborator subacvatic unul din scafandri ii povestea:

Am observat ca Desertul Nevada seamana mult cu Suprafata Selenara. Rusii vor sa fie primii care ajug pe Luna dar noi dorim sa fim primii asa ca vom inscena chestia p data de 20 Iulie in desertul Nevada. Domnisoara Lisa, Dumneavoastra sunteti cea mai in masura sa pastrati secret aceasta inscenare. Asa ca de aceea v-am chemat aici ca sa va inmanam planurile acestei inscenari. Ele nu trebuie sa ajunga pe mana rusilor. Apoi dupa ce ii dadu lui Nery planurile ei crezand ca ea este Lisa, la radio se anunta.

Aici vasul ACVA 2, submarinul 120 raspunde.
Aici submarinul 120 receptionat.
Domnisoara Lisa Konbery mai intarzie un pic.
Dar a fost aici adineauri.
Se pare ca a-ti luat o pacaleala mare de la o spioana de-a rusilor. Apoi se dadu alarma.
Prindeti-o pe roscata, e spion.

Apoi Nery alerga spre camera de submersie.

Dupa ea sa nu va scape.

-Aici comandantul submarinului. Lasati-o sa intre. Voi avea grija sa o innec acolo.

Apoi dupa ce Nery intra in camera de submersie, ina avea planurile in mana. Camera se inunda si ea deveni din nou sirena.

Bun am planurile. Dar cum sa scap de aici?

L-am auzit pe capitan ca vrea sa ma innece. Deci el ma crede ca sunt fata. Perfect. Ma voi preface ca am murit si atunci el va deschide trapa si atunci va fi momentul cel mai potrivit sa fug de aici.

Apoi isi puse in aplicare planul. Exact cum crdea ea, americanii se pacalira din nou.
Si cand se deschise trapa Nery isi lua un start puternic si fugi.

La care unul din membrii echipajului.

Cum e posibi asa ceva? A stat jumatate de ora sub apa cu camera inundata complet. Cum a putut sa isi tina respiratia jumatate de ora? Precis asta nu e om e ori sirena ori extraterestra. Nimeni nu isi poate tine tine respiratia jumatate de ora.

Alt membru al echipajului

Iti vine sa crezi sau nu eu am vazut cand a fugit ca nu mai avea picioare ci avea o coada de peste. Era sirena.

Al membru al echipajului.

Si eu am vazut-o and a plecat. Am luat o pacaleala puternica de rusi. Acum ca o au pe sirena asta ne vor invinge mereu.

Capitanul submarinului.

Ma voi razbuna eu pe rusi. Nu voi avea liniste pana cand nu o voi trimite in rai pe sirena asta.

Apoi profitand de intuneric, caci se lasase noaptea, Nery isi mari viteza si pleca innapoi catre litoralul orasului Magadan. Apoi il suna pe seful KGB de pe telescoica.

Sefule, am reusit! Am planuril si documentele care atesta ca expeditia de fapt va fi o insalatorie si va fi filmata in desertul Nevada si in Area 51 nu pe Luna.

Nery, te-ai descurcat excelent! Acum te vor astepta niste spioni pe litoralul orasului Magadan.

Apoi cand ajuse pe litoralul oraslui Magadan lua din nou o inghititura din elixir si apoi urcase in masina spionior si pleca spre Moscova. O data ajunsi in biroul secret al sefului KGB ii inmana acestuia planurile si documentele. El le studie si ii spuse lui Nery:

Bravo Nery! Te-a descurca excelent! Astea erau cele pe care le vroiam acum ca premiu iti vei primi inapoi puterile tale de sirena. Nu trebuie decat sa bei acest ceai.

Apoi dupa ce Nery bau ceaiul care continea antidotul algei de mai devreme isi recapata puterile de sirena.

Maine te vei duce in alta misiune dar de data aceasta vei avea si puterile tale de sirena si pe Paolo coleg de echipa. Si promit ca nu iti voi mai la puterile niciodata. Asta a fost doar ca un antrenament sa vad cum te descurci in caz ca ramai fara ele. De acum incolo vor urma misiuni si mai grele si vei avea nevoie de puterile tale de sirena.

Dupa ce ve-ti incheia cu bine 9 misiuni impreuna ve-ti fi liberi sa plecati. Si inca ceva. Pe parcursul acestor misiuni ve-to gasoi si indiciile ce va trebuie voua in copul personal si in misiunea a 9-a ve-ti gasi si piatra magica. Ve-ti mai petrece impreuna cu mine o luna de zile timp in care ve-ti avea cele 9 misiuni apoi ve-ti fi liberi sa plecati.
Acum v-am pregatit o camera unde sa va petreceti noptile cat timp stati cu mine.

Apoi ii conduse in camera. Era un dormitor foarte mare. Iar patul lui Paolo se afla chiar langa un acvariu urias. Nery intra in acvariu si Paolo se aseza in pat si porni tv-ul. Nery statea cu capul la suprafata si privea si ea la tv impreuna cu Paolo.

Episodul 9-Aventuri in Rusia Part 2
A doua zi dimineata dupa ce Nery si cu Paolo se trezisera mersera spre bucatarie ca sa isi faca si sa bea cate un ceai. Pe drumul spre bucatarie era un hol cu mai multe birouri.
In spatele unei usi auzira o conversatie :

Nery : Paolo, ce zici ascultam un pic conversatia ?

Paolo : Da. Nu avem nimic de pierdut. Putem asculta.

Era o discutie intre seful KGB si Secretara lui.

Secretara : Ai vazut ce bine s-a descurcat sirena ar trebui sa o pastrezi sa aca ea de acum incolo toate misiunile. Ea singura face cat 10 spioni. Dar daca i se alatura in misiuni si Paolo ar fi cea mai buna echipa. Ar fi o echipa de elita si nu nu o sa iti mai faci griji. Cu ajutorul lor nici o misiune nu va mai fi ratata.

Seful KGB :

Ai dreptate, spionii mei nu au puterea si forta necesara dar sirena asta s-a descurcat bine fara puterile ei dar cu puterile ei se va descurca si mai bine. Ea e cu mult superioara unui spion. Ai vazut ca in cateva ore a invatat cat invata un spion intro luna. Si s-a descurcat bine in misiune. O asemenea sansa nu trebuie ratata. Ii voi tine entru mine. Amandoi vor lucra pentru mine pentru totdeauna !

Nery :

Trebuie sa facem ceva. Nu putem ramane aici captivi pentru totdeauna.

Paolo :

Singura solutie de aici este fuga.

Nery :

Dar sunt sute de garzi. Cum vom reusi ?

Paolo :

Trebuie sa existe o cale si o vom gasi impreuna. Ne vom descurca noi.

Nery :

Ma duc in camera cu accesoriile de spionaj sa iau cate ceva de acolo.

Apoi Nery lua un radio care avea incorporat un hipnotiator, un carlig, 2 perechi de ochelari cu infrarosu si alte cateva dispozitive de spionaj.
Apoi au inceput sa-si faca un plan de evadare. Primele 2 zile au urmarit schimbul garzilor. Au constatat ca drumul spre iesire e liber in pauza de pranz.
Apoi s-au hotorat sa plece in liniste. Dar ceva nu a mers bine. Seful vazand ca ei 2 lipsesc de la msa de pranz a inceput sa banuiasca ceva si a trimis 2-3 soldati sa ii caute. Apoi cand soldatii i-au vazut indreptanduse spre iesire au dat alarma. Imediat, toti soldatii si-au ocupat posturile.
Paolo care avea radioul cu hipnotizator incorporat il porni si soldatii ramasesera si se uitau si ascultau radioul in timp ce ei castigau teren. Dadura peste alti soldati. Acum Paolo ii pacali pe astia cu o votka cu somnifer. Apoi peste cateva sute de metri alti soldati dar nu mai aveau strategie si oricum erau aproape de iesire. Asa ca au hotarat sa foloseasca fuga. Dar unul din soldati a scos un pistol cu apa si a tintit picioarele lui Nery. Ea se transforma in sirena dar pana sa bea din elixir era prinsa intr-o plasa. Paolo vazu ca Nery lipseste si se intoarse sa o caute.
In acest timp Nery era in biroul sefului KGB.
-De ce ai incercat sa fugi?
-Nu vreau s imi petrec toata viata in fata unui sef dictator ca tine. Oi sirenele avem nevoie de libertate. Si esti prea strict in orice.
- Nu stii inca rfegulile de aici ? Stii ca poti fi pedepsita foarte aspru pt incercarea de evadare ?
- Da stiu. Si imi asum raspunderea.
Apoi seful KGB a chemat garzile.
-In temnita cu ea pana maine seara cand va veni timpul sa o judecam conform legilor in vigoare a bazei noastre secrete.
Apoi catre Nery:
-Nery, legea noastra nu permite ca cine ne-a descoperit sa mai plece vreodata deoarece exista riscul ca sa dezvaluie secretul nostru. Ai incercat sa evadezi iar pentru asta legea noastra prevede pedeapsa capitala. Indiferent cine e cel care evadeaza om sau sirena sau extraterestru.
Nery a fost inchisa in temnita. In timp ce era inchisa, Paolo o cauta. Nery ii trimise un mj telepatic lui Paolo si ii spse unde se afla.
Paolo veni la ea. Incerca sa taie gratiile cu o arma laser.
Paolo :
- Sunt prea puternice pentru laser. Astia au luat toate masurile. Astea sunt facute dintr-un aliaj de Titan cu Plutoniu.
Nery :
-Desteptii stia au uitat sa imi mai ia puterile acum. Si chiar daca ar fi incercat nu as mai fi cazut in capcana lor a 2-a oara. Acum da-te un pic la o parte sa incerc cu un pic de magie:

Lunisfera Martisfera eliberationsfera nulisfera nuu

In timp ce rostea formula magica o bila alba imensa de energie iesea din mainile ei i lovi gratiile. Acestea se sfaramasera intr-o clipa. Apoi Nery impreuna cu Paolo iesira de acolo si au incercat din nou sa fuga.

Nery :
Astia daca ne prind vor sa ne omoare sub pretextul ca daca scapam le dezvaluim secretul.
Paolo :
-Nu ne vom lasa prinsi orice s-ar intampla.
Ei incercara sa scape din nou. Intre timp se lasa seara si cand unul din soldati a fost in temnita dupa Nery constata ca lipseste. Atunci din nou se dadu alarma. Dar Nery si Paolo erau deja in curtea bazei. Evitasera toate capcanele. Mai aveau sa scape de o singura capcana.
Poarta era inchisa. Iar gardul era un gard electric cu un voltaj de 27000 volti.
Paolo :
-Nery, ce ne facem ca nu avem cum sa facem decat daca am scurtcircuita gardul dar nu am nimic la mine.
Nery :
-Eu il pot scurtcircuita. Imi amintesc ca batranul profesor a spus ca un gard electric nu se scurtcircuiteaza numai cu apa ci si cu un voltaj foarte mare. Mi-a dat exemple din ziare cand firmele voastre de electricitate dupa o pana de curent introduc un voltaj foarte mare de scurtcircuiteaza toate aparatele electrice din cartiere intregi.
Pentru mine e foarte usor sa scurtcircuitez gardul prin magie.
Paolo :
Nery, grabeste-te sunt pe urmele noastre.
Nery :

Venusfera energisfera eliberationsfera nulisfera nuu

In acest timp Nery se concentra si din mainile ei iesi o sfera alba uriasa de energie care lovi gardul.Apoi inca una care lovi generatorul bazei. Apoi gardul si generatorul scoase scantei ca un foc de artificii si in toata baza se lasa un intuneric bezna. Afara era noapte. Mai precis era miezul noptii dupa ora locala a Rusiei.
Api Nery si Paolo arira gardul. Credeau ca au scaat dar...
Surpriza ! Afara ii astepta 5 caini Husky foarte rai si 2 lupi foarte flamanzi desigur toti 7 proprietate a bazei secrete.
Cainii si lupii maraiau amenintator la ei.
Paolo :
-Nery ce ne facem ? Pana aici ne-a fost.
Nery :
Paolo, nu iti ace griji. Vom scapa si din asta.
Apoi catre animale :
-Baieti fiti cuminti nu va facem nimic. Apoi le trimise un mj telepatic in care le inspira incredere si ei s-au mai linistiit. In acest timp Nery scoase din rucsac 7 bucati de carne pe care le dadura animalelor. Caini se linistisera si plecasera dar lupii tot lupi. Isi pazeau teritoriul cu strasnicie. Afara era luna plina. Iar Nery incepu sa urle asemeni lupilor. Apoi lupii plecara si ei.
Paolo :
-Nery, ce ai facut e au plecat ?
Nery :
-Pofesoru m-a invatat sa imit strigatul lor. M-au crezut una de-a lor si ne-au lasat in pace.
Apoi plecara. Soldatii nu mai aveau ce face. Nu aveau voie sa paraseasca teritoriul. In acest timp Paolo si Nery ajunsesera la aeroportul din apropiere. Au furat un elicter cu care se deplasara spre aeroportul din Moscova.
-Nery : Paolo unde mergem ?
Paolo :
Mergem la Moscova. De acolo luam trenul si ne indreptam spre urmatoarea tara.
In timp ce Paolo pilota elicopteriul Nery statea pe locul copilotului.
Nery:
-Paolo, ce frumos se vede lumea de aici de sus.
-Da. E foarte frumoasa lumea vazuta de la inatime.
Cate pietre avem ana acum ?
Nery:
-Doar una.
Paolo:
-Inseana ca mai avem mult de mers.
Nery :
-Suntem in Rusia si aventura inca e la inceput.
In acest timp la baza Sefu KGB trimise alti soldati din afara bazei care aveau ca sarcina sa pazeasca exteriorul bazei. Soldatii au luat un Volga Negru si un elicopter negru si au inceput sa urmareasca elicopterul cu care zburau Nery si Paolo.
Nery :
-Paolo, suntem urmariti.
Paolo : Vom scapa de ei. O sa vezi.
Apoi Paolo mari viteza si elicopterul zbura cu viteza maxima. Paolo facu niste manevre si urma ca elicopterul sa iasa din raza de actiune a radarului.
Paolo facu niste manevre astfel incat le dadu impresia adversarilor ca elicopterul va ramane fara combustibil.
In elicopterul adversarilor :
-Mai au putin si raman fara combustibil. Daca nu aterizeaza se vor prabusi.
In elicoterul cu care zburau Nery si Paolo.
Paolo:
Mai avem putin si scapam din raza de actiune a radarului lor.
Apoi Paolo imita o cadere brusca de altitudine.
Nery :
-Paolo ce faci ? Imi vin rau.
Paolo :
-Scuze dar credeam ca iti plac manevrele astea. In filme vazusem ca siremelor le plac sa se scufunde drept in jos.
Nery : Da. Libere in apa e o manevra placuta. In plus noi sirenele cand ne scufundam drept in js ne si rotim si asta la o viteza mai mica. Nu la 800 km/h. Asa la o viteza de asta si legata de scaunul elicopterului neputand sa ma misc nu pot suporta. Chiar daca acum am picioare tot sirena sunt.
Apoi Paolo in drept elicopterul si marise viteza la 1000 km/h. Demult iesise din raza de actiune a radaruui inimacilor.
Acum se aflau cu elicopterul deasupra unui rau din apropierea Moscovei.

Nery :
-Paolo, chiar daca am scapat, prin puterea gandului ii vad ca au gasit drumul bun spre noi sunt cu f mult in spatele nostru. Ne vor ajunge in cateva minute. Avem la dispozitie doar 3 minute si o singura solutie. Fa exact cum iti spun si va fi bine :
Fixeaza pe pilot automat si apoi noi vom plonja in apa raului iar elicopteru se va prabusi de partea cealalta pe uscat cand va ramane fara combustibill cum ziceti voi.
Paolo :
Da. Asa voi face.
Apoi au plonjat amandoi in apa raului si au innotat spre Maea Nordului.
In sfarsit au ajuns in marea Nordului. Aici au rasuflat usurati. Scapasera de inamici. Intrara intr-o pestera subacvatica. De aici un alt vortex ii lua si ii arunca in Turcia. Anul 1800.

Episodul 10-Aventuri in Turcia

Nery:
-Paolo unde suntem?
Paolo: Nu stiu. Dar din cate vad este o piata sau un bazar mai degraba.
Nery a baut putin elixir si se transforma in fata. Apoi se plimbau amandoi prin bazar.
Paolo : Asta e limba turca. Suntem in Turcia. In timp ce se plimbau asa prin bazar unul din vanzatori stiga la ei. Turcul avea in fata pe un covor insirate mai multe harti.
-Sunt Mahomed.Vreau sa va ajut. As dori sa va dau 3 harti ce va vor ajuta in aventura. (vorbind in turca)
Paolo si Nery il ignora crezand ca e un simplu vanzator.
El se tinu in continuare dupa ei.
Paolo : Nery, asa sunt toti vanzatorii pe aici. Se tin dupa tine pana le cumperi putin din marfa. Dar zic sa il ignoram. Daca iesim din bazar nu se va mai tine dupa noi.
Il ignora in continuare.
Turcul:
-Ati putea fi in mare pericol fara cele 3 harti. (vorbind in turca)
Paolo.: vorbesti spaniola sau engleza? (ntreband in engleza)
Turcul: Nu va inteleg (in turca)
Paolo:
Nery se pare ca acest vanzator vorbeste doar turca. Tu stii turceste?
Nery:
Din pacate nu stiu limba turca.
Turcul:
Pana la urma le facuse niste semne si le daduse de inteles ca hartile sunt gratis.
Paolo le lua pana la urma si apoi turcul pleca.

Paolo : Nery suntem la iesirea din bazar. Mai avem mult pana la apa si timpul e scurt. Trebuie sa ne grabim. Apoi uitanduse pe harta. Uite Nery. E o scurtatura pe aici si o luara pe scurtatura. In 15 minute ajunsese la rau.

Paolo : Aici suntem langa Instambul. Chiar la intrarea in Marea Mediterana si Marea Neagra.. La Stanga e Marea Neagra si la dreapta Marea Mediterana. Pe unde o luam ?

Nery :

In Marea Mediterana. Cand au ajuns pe tarmul Marii Mediterane s-a iscat o furtuna din senin. Totul s-a intunecat brusc si s-a lasat o furtuna uriasa care imprastia nisipul.

Paolo, eu intru in mare. Vino si tu. Dar paolo nicaieri. Nery l-a mai strigat de cateva ori dar nimic. Furtuna devenea din ce in ce mai puiternica. Nery a intrat in adancul marii Mediterane ca sa se salveze. Dupa ce furtuna s-a potolit Nery a iesit la suprafata.
Nici urma de Paolo. Nery avea la ea doar cristalul, cele 3 harti si doar 1 din cele 2 scoici de la regele Neptun, cealalta aflandu-se la Paolo.
Dupa ce a iesit din mare a baut o picatura de elixir si se transforma in fata. Se plimba gandindu-se unde poate fi Paolo. Isi aminta ca Paolo pe timpul furtunii ii trimisese un mj telepatic de ajutor acum incerca sa ia legatura cu el dar nu reusea.
Nu are cum sa fi murit. Ceva imi spune ca el inca traieste si este tinut prizonier undeva. Ar fi o posibilitate ca din acel loc sa nu functioneze telepatia.
Deodata zari pe o stanca niste scrijeleli parca ar fi fost facute cde gheare de monstru marin.
Nery citea si se ingrozea :

-Sunt Laverna, vrajitoarea ! Adu-mi cristalul sau nu il vei mai vedea niciodata pe prietenul tau !

Nery :

Precis se refera la cristalul care abia cu greu l-am gasit.

In timp ce Nery tocmai vroia sa plece, vazu in ocean chipul altei fete. O fata blonda cu ochi albastri si imbracata intr-o rochie roz foarte frumoasa si care avea o pereche de aripi roz cu rosu de fluture, ce sta in spatele ei si pe care o auzi :

Elina : Nu ! Nu te grabi ! Mai intai sa ma prezint. Ma numesc Elina, sunt printesa Fairytopiei si tu ar trebui sa fii printesa Mermaidiei banuiesc.

Nery : Nu cred. Eu de cand ma stiu sunt o sirena obinuita care de mica a ramas orfana si a fost crescuta de delfini.

Elina : Asta vom vedea mai tarziu. Acum sa iti spun pentru ce am venit. Am venit sa te previn ca aceasta vrajitoare Laverna este foarte rea. Tocmai ce am avut acum cateva zile o aventura cu ea. Il rapise pe printul Nalu si cerea ca recompensa fragii imunitatii. Este vorba de niste fragi care se spune ca daca ii mananci nu te mai poate atinge nici o vraja.
Se spune ca vei fi imun la toate vrajile trecute, prezente sau viitoare.
Am fost impreuna cu sirena Nory sa il salvam pe printul Mermaidiei Nalu din ghearele acestei vrajitoare. A trebuit sa ma transform in sirena si eram cat pe aici sa raman sirena pentru totdeauna. In loc sa ii dam fragii imunitatii i-am dat alti fragi ce semanau cu ei. Apoi spiridusii ei dupa ce au luat acei fragi care credeau ca sunt fragii imunitatii tot vroiau sa distruga Mermaidia. Eu am oprit otrava dar pentru a o opri a trebuit sa patrund din nou in apa asta chiar inainte de e expira timpul de a fi sirena si chiar inainte de a ma transforma inapoi in zana. Nory mi-a dat apoi sa mananc din niste fragi magici care m-au transformat in zana.
Acum sunt aici pentru a te ajuta pe tine sa il gasim impreuna pe Paolo.
Puterile mele de zana imi indica locul exact unde se afla Paolo. Este tinut inchis intr-o temnita din pestera vrajiitoarei. E cam mult de mers pana la pestera ei si plin de obstacole. Intai vezi acel vartej ?



Nery : Da il vad.

Elina : Trebuie sa coboram acolo el ne va transporta intr-un loc numit Adancurile Disperarii.

Nery : Suna cam infricosator nu ?

Elina: Da. Sunt pericole dar nu sunt chiar asa mari. Am mai facut asta cu Nory. Ea m-a invatat cum sa procedez ca sa nu patesc nimic.

Apoi Elina lua niste alge pe care le manca ca sa poata respira sub apa.

O data ajunse in Adancurile Disperarii innotara in pestera langa care aterizasera.

Nery o lua inainte

Nery: Elina, hai mai repede.

Elina: Innot cat pot de repede. Nu it ca acum sunt zana. Nu mai sunt sirena si nu pot innota asarepede ca tine.

Nery : Trebuie sa ai putere. Putere pe care o primesti de la o coada ca sa poti invinge curentii astia subacvatici.

Elina : Da stiu dar am folosit puterea acestui colier de perle magice data trecuta. Nu stiu daca ar mai fi posibil.

Nery inainta apoi dar fu prinsa de o planta carnivora.

Nery : Elina, ajutor !

Elina : Vin cat pot de repede.

Dar curentii o impingeau pe Elina inapoi.

Elina : Istoria se repeta. Aceeasi faza care am patit-o data trecuta cu Nory. Daca as mai putea fi inca o data sirena.

Deodata lantisorul s-a activat din nou devenind albastru iar Elina se transforma din zana in sirena.

Elina : Acum trebuie sa pun in practica tot ce m-a invatat Nory.

Apoi Elina dand puternic dn coada ajunsese la Nery si o salva de acea planta carnivora.
Ajunsesera la gheizerele de lava.

Nery : E posibil sa trecem de ele ?

Elina. Da e posibil. Nory m-a invatat. Trebuie sa vezi la ce interval se repeta si apoi sa treci cu viteza prin ele. Tine-ma de mana si totul va fi bine.

Au inaintat cu viteza prin gheizere si au iesit din pestea. Au ajuns pe o campie plina de plnte carnivore, rechini si diversi pesti rapitori. Cu greu au scapat si din acea campie. Au ajuns la pesera vrajitoarei. Intrarea era strajuita de o caracatita uriasa si sute de meduze si 2 plante carnvore uriase. Caracatita bareaza cu tentaculele ei intrarea in pestera
apoi pestera mai e barata de lastarii unor plante carnivore si in plus sute de meduze pazesc intrarea astfel incat nu ai cum sa inti in pestera fara sa te atngi de ventuzele caracatitei, spinii lastarilor plantelor carnivore sau de meduze. Orice atingere de una din acestea poate fi letala.

Nery :

Cum vom face sa nu ne atingem?

Elina :

Caracatita doarme. Plantele s meduzele nu au ochi si urechi sa ne vada sau sa ne auda dar ne pot simti. In plus locul e cam stramt pentru a inainta fara sa te lovesti de vreo meduza, un spin sau o ventuza a caracatitei.

Deodata aparu un rechin.

Nery : Hai sa ne asezam in fata barajului la cativa metri. Ne vom feri in ultima clipa si el va nimeri direct in baraj apoi vedem ce se va mai intampla.

Elina : Bun plan ai Nery. Il punem in aplicare.

Apoi dupa ce rechinul nimeri drept in baraj o lua la fuga de durere. O parte din meduze si caracatita se luara dupa el.

Elina : Nery ce mare dreptate ai avut. Acum ne-a ramas doar cu bilitatile noastre de contorsioniste sa ne strecuram asa cum numai sirenele stiu sa io faca.

Apoi s-a strecurat inauntru, luara cheia de pe peetele pesterii si deshisesera temnita.

Paolo iesi si cand toti 3 vru sa iasa ii asteptara o mare surpriza. Barajul se refacura.

Elina : Paolo, am o idee. Sa te intepi tu asa in mai multe louri p maini sa faci sa iti curga n pic sange care va fi detectat de rechini si se va da o lupta intre rechini si baraj. Ai incredere in ine Doar pentru a atrage rechinii. Apoi doar te ating si te vei vindeca instantaneu.

Paolo : Sunt de acord fetelor cu planul acesta.

Apoi Nery care avea la ea un os de la un peste spada il taie pe Paolo pe ambele maini. Si rechinii simtiira imediat miros de sage si se repezira. Si nimereau in baraj unul cate unul. Si in curand se incinsese o lupta intre rechini si baraj. Elina il vindeca pe Paolo apoi cand lupta incetara arajul fu complet distrus si farte multi rechini morti. Locul arata ca un cimitir al rechinilor. Cand Nery Paolo si Elina vru sa plece aparu si Laverna vrajitoarea dar ea nu avea ce face decat sa ii priveasca cum scapa.

Laverna : A-ti scapat voi dar ve-ti cunoaste razbunarea mea ! In curand ! Cat de curand !

Apoi intrara in laboratorul ei.

Nu voi lasa eu o sirena, o zana si un om sa imi strice planurile de cucerire a lumii.

Apoi merse la cazanul ei de vrajitoare sa prepare o licoare magica.

Scopul acestei licori il vom vedea in episodul urmator.

Episodul 11
.
Laverna: Asa. Acum aceasta licoare magica imi va da infatisarea lui Nery, voi avea chiar si culoarea ochilor si chiar vocea ei. Dandu-ma drept ea voi da un jaf la banca si va i ea cea aretata. Astfel voi scapa de aceasta sirena bagacioasa pana imi voi duce la indeplinire planul de cucerire a lumii.

Dupa ce Laverna a baut din licoarea magica pe care o pregatise corpul ei de broasca deveni un corp perfect identic cu a lui Nery. Jurai ca e sora geamana cu Nery. Doar ca nu avea coada de sirena ci picioare. Apoi iesi din apa si se duse la una din bancile din oras unde dadu o spargere ca in filme si de acolo fura 500 000 $ Dar in timpul acestu jaf facu si cateva greseli pe care Nery nu le-ar fi putut face. Greseli ce le vom vedea mai tarziu.

Nery, Elina si Paolo plecase pe o insula locuita din apropiere. Paolo trebuia sa faca niste cumparaturi. Elina il ajuta facand primn magie sa apara cateva milioane de lire turcesti adecvate acelor vremuri.

Nery ramasese sa ii astepte pe un pilon din portul acelei insulite.

Dar un politist cae patrula o vazu si vazand ca arata ca si cea care a dat spargerea la o banca din Turcia o aresta. Cand venira Paolo si Elina si nu o gasira pe Nery si-au dat seama ca Nery patise ceva.

Elina se concentra si vazu ca Nery se afla in arestul poitiei de pe acea insulita.

Elina : Paolo Nery a fost arestata pe nedrept. Trebuie sa mergem cat mai urgent la politie si sa dovedim ca nu a fost Nery cea care a dat spargerea.

Paolo : Elina, stai ! nu ne grabim asa cu capul inainte ! Intai trebuie sa mergem in laboratortul Lavernei si acolo gasim in mod sigur niste dovezi care ne ajuta in rezolvarea cazului. Acuma nu mai e greu sa patrunzi in laboratorul Lavernei, ca a disparut armata de animale.

Elina : Dar vrajitoarea poate fi acolo si sa isi reintregeasca armata de animale. Bine, de barierea aceea am putea scapa, dar daca ne citeste gandurile si actioneaza pentru a ne induce in eroare ?

Paolo : Ce va fi, vom vedea. Laboratorul ar fi primul loc de unde putem strange probe si dovezi, si... si.. ar mai fi unul.(zise asa de aprca i s-ar fi aprins pe loc un beculet)

Elina : Care ar fi ? Se patrunde mai usor acolo ?

Paolo : Da, se patrunde mai usor. Trebuie sa identificam amprenta Lavernei. Oricat de mult ar semana cu Nery, amprenta degetelor difera de ale ei. Trebuie doar sa mergem la banca si sa cautam obiectele pe care a pus ea mana.

Povestitor : Mersera ei la banca si au inceput sa cerceteze locurile unde a actionat Laverna, indrumati fiind si de personalul de acolo care au fost martori. Printre alte obiuecte, amprentele Lavernei se vedeau bine pe o bucata de sticla. Paolo si Elina au primit permisiunea de a lua bucataa aceea de stcla pentru probe. Intre timp, atat Elina cat si Paolo primira mesaje telepatice disperate de la Nery ; ii implora sa faca ceva ca sa o salveze din inchisoare.

Paolo : oare ar fi suficienta proba asta, sau ar mai trebui sa cautam ? As zice ca sa mergem cu sticla asta la politie si daca mai cer probe, sa intram in laboratorul Lavernei.

Elina : Chiar e relevanta proba c amprentele degetelor ? De unde sti de ea, si cumde politia nu stie ?

Paolo : E o poveste mai lunga aici. Eu vin din viitor, si in timpurile mele amprentele digitale sunt hotaratoare in identificarea unui criminal. Iar ei stiu de asta si mai folosesc si manusi. In cazul asta se strang alte dovesi biologice, cum ar fi ceva fire de par sau altele. Insa in vremurile astea in care suntem, inca nu se stie de amprentele digitale, si asta ar putea fi un atu pentru noi.

Povestitor : Ajunsi la sectia de politie, Paolo si Elina arata sticla cu amprenta digitala a Lavernei si cer ca sa ia amprenta digitala a lui Nery si sa o compare cu cea de pe sticla.

Nery : (transmise telepatic) : Unde sunteti ? Paolo, unde esti ? e foarte rau aici la inchisoare si vor sa mi se taie mainile, aici asta e obiceiul ca sa se amputeze mainile la hotii prinsi.Nu ma lasaaaa !!!

Povestitor : La scurt timp, la celula lui Nery sosira 2 politisti, care o lua de acolo. Nery credea ca acuam ii vine momentul sa i se amputeze mainile si mai striga disperata catre Paolo si Elina. Tremura toata si nu vroia sa vina. Insa cei doi politisti o luara cu forta si o conduse spre sectie. Acolo era si Elina si Paolo, stand de o parte a unei mese. Pe aceea masa se afla stcla cu amprenta Lavernei, o hartie si un burete cu cerneala, conform indicatiilor date de Paolo.

Politist catre Nery : Ia un deget, pune-l pe burete si apoi pe hartie. Fa asta cu toate degetele de la ambele maini !

Nery : Ce vrei sa imi faci cu asta ? Nu vreauuu !!!!! Apoi smuci mana si incerca sa fuga, dar politistii o tineau bine :

Paolo : Nery, nu ti se intampla nimic. Te rog, lasa-ti amprentele pe hartie, Va fi bine ! Aia de care te sperii nu e otrava, ci e doar un burente cu cerneala.

Povestitor : Nery avand incredere in Paolo, lua fiecare deget, il puse putin pe burete apoi pe hartie. Dupa ce a lasat amprentele tuturor degetelor, politistii au incept sa le compare cu amprenta de pe sticla. Paolo avea o lupa si cerceta si el amprentele impruna cu politistii. Eliina si Nery erau curioase de ce se intampla si priveau.
Dupa ce au cercetat, a reiesit clar ca nici una din amprente nu seamana cu cea de pe sticla. Ba cjiar mai mult, amprenta ia de pe stical era asa de ciudata, nu prea parea a fi amprenta normala.

Politist : Buna idee ai avut cu compararea amprentelor. Nu pare a fi ea faptasa. Dar atucni de ce seamana asa de bine cu criminala ? Deocamdata nu o putem elibera, dar daca ne mai aduceti dovezi, atunci o vom elibera. Iar pe viitor vom folosi aceasta noua metoda de identificare a hotilor pe baza amprentei.

Paolo : Sa va explic : Adevarata faptasa a vrut sa se scape de Nery, pentru ca era incomoda. Asa ca si-a vopsit parul, si-a facut aceeasi freza ca si Nery, asa ca sa para sosia ei, tocmai pentru ca Nery sa cada pe post de tap ispasitor. Laverna, adevarata faptasa a mai facut si alte lucruri, pentru care ar merita sa i se taie nu numai mainile, ci si picioarele si... chiar si capul.

Politist : Domule Paolo, nu te contrazic, dar mai adu-ne niste dovezi. Pana atunci pe prietena ta mai trerbuie sa o tinem in arest.

Elina : Daca tot o tineti in arest, macar purtati-va cu ea cum trebuie, nu ii taiati mainile. Si i-am adus ceva mancare, ca vad ca voi tare prost o hraniti.(Apoi ii dadu la Nery o punga cu scoici si diverse fructe de mare).

Povestitor : Politistii promisesera ca de acuma se vor purta frumos cu Nery, insa sunt nevoiti sa o mai tina, pana cand vor fi convinsi ca nu ea e faptasa. Sticla cu amprenta a ramas la politie pentru cercetari ulterioare. Intre timp, Paolo si Elina mergeau spre laboratorul Lavernei. Drumul a fost usor, nu mai existau garzi.

Elina : E labortorul gol ! repede, sa vedem ce putem lua de aici, pana nu vine. Ce de licori !! Pe care o fi folosit-o ?

Paolo : cercetam rafturile, dar ma incurcasem in licori. M-am horarat sa las licorile, vad ca Elina e tare preocupata de asta. Mai bine mai caut si alte lucruri prin laborator, poate gasesc vreun sac de bani sau altceva. Tto cautand, am dat de un dulapior cu niste usi care nu se deschideau. Le-am fortat cu o ranga si cand s-au deschis, ce sa vad ? Saci cu bani. Erau lire turcesti.
Elina, hai sa vezi ceva !
Am mers spre Elina, dar cine imi aparu in fata. Era Nery ! Ce cauta Nery aici ? E Laverna !

Laverna : Unde vrei sa fugi, tinere ? Credeai ca nu sunt aici si poti face ce vrei, nu ? Cine intra aici, nu mai scapa nepedepsit !! ha ha ha

Paolo : Cum aveam in mana ranga, i-am dat tare in cap la vrajitoare, insa nu a prea afectat-o. Insa am observat ca ii curgea un sange verde. Pacat ca suntem in apa si tot sangele se dizolva. Nu pot sa recoltez asa probe de sange, iare daca zic ca are sange verde, cine ma crede ?
Elina : S-a produs o incaierare intre Paolo si Laverna, iar Paolo nu rezista la vrajile Lavernei. Am venit eu din spate cu am luat-o de gat cu un snur pe Laverna. In timpul asta, Paolo a luat-o de picioare.
-Leag-o repede cu ceva. Uite aici e un snur. Apoi ajuta-ma sa o leg de maini.

Povestitor : Dupa ce o legara, Paolo lau sacii cu bnani si lua toate elixirele de pe rafturi si el baga in cativa saci pe care ii duse la iesire. S-a hotarat apoi cu Elina, cine ce sa duca la suprafata. Asa a ramas ca Elina sa o duca pe Laverna la suprafata si inca un saculet mic, iar Paolo sa duca sacii cu bani si niste saci mari cu licori si unelte. Zis si facut ; Elina o lua pe Laverna in spate, care era toatra legata peste tot..

Elina : Inotam cu o viteaza foarte mare spre suprafata, tinand-o pe Laverna, si din cand in cand nu ezitam sa ii mai trag niste lovituri de razbunare. Dar deodata ce s-a intamplat ? Laverna s-a eliberat brusc de toate lanturile si snururile. Apoi m-a paralizat pentr un timp si m-a dus cu ea. Am vrut sa strig dupa Paolo, dar degeaba. Unde ma duce ? Nu mai puteam face nimic !
Dupa minute multe , am reusit sa imi misc mainile cu greu. Am vazut ca Laverna avea un medalion stralucitor in jurul gatului. Oare in acel medalion e puterea ei ? Daca l-as lua. Faceam eforturi ca sa ii iau medalionul de la gat. , insa nu era usor, si ea riposta. Imi producea arsuri, si alte dureri insuportabile. Dar cu toate acestea, eu contiunuam sa lupt. Cu greu, am reust sa ii smulg medalionul. Brusc, Laverna deveni o biata fatalipsita de orice putere, care fugea disperata dupa medalion.
Ce binee !! Puterea e la mine acum. Am uat medalionul cu minem si simteanm cum am acum puterei mai mari. Chiar daca aratam distrusa, am invins. Am iesit la suprqafata cu fosta vrajitoare. Acolo am gasit mai multi saci adusi la suprafata, dar Paolo nu era. Dupa un timp a venit cu inca 2 saci. Cand m-a vazut, s-a speriat de mine ! Da, aratam desfigurata dupa crancenele lupte.

Paolo : Elinaa !!! Ce s-a intamplat cu tine ?? Au fost probleme pe drum ?
Apoi o vedeam pe Laverna care numai era legata. MA gandeam imedait ca ea ar fi scapat din lanturi, ca daor nu ii era greu.

Elina : A fost o lupta grea cu Laverna, dar in cel din urma tot eu am castigat-o. Apoi i-am aratat medalionul luminos.
Laverna e acum fara nici o putere. Iar eu as putea sa ma refac prin acest medalion.
Eu si Paolo am studiat medalionul si cum as putea sa ma refac cu ajutorul lui. L-am strans in pumn si m-am concentat la imaginea mea diniante. Brusc, au disparut toate ranile mele, toate arsurile si ce mai erau.
Acuma sa margem repede la politie. Avem prea multe de dus. Luam o caruta ? Inchiriezi tu una ?

Paolo : Am plecat reopede sa caut un carutas, si am si gasit. Era chiar o trasura destul de confortabila. Am incarcat in ea tot ce aveam si am pornit catre politie, unde am predat tot ce aveam, inclusiv pe Laverna. Ce alta dovada mai aveau ei nevoie ? Si amprentele ei coincideau perfect cu amprenta de pe sticla ! In urmatoarea secunda au si eliberat-o pe Nery, inlocuind-o cu adevarata faptasa. Iar eforturile noastre au fost rasplatite. Am primit recompense materiale consistente,

Politist : Ramaneti cu bine ! Iarta-ne Nery ca te-am luat drept raufacatoare ! Va multumesc ca ne-ati adus-o in fata pe adevarata criminala. Va sta la noi mult si bine !

Nery : Am plecat noi pe drumul nostru, si dupa ce ne-am indepartat destul de acele locuri, am zis :
Azi am castigat, dar batalia inca nu se stie daca am casitgat-o. Laverna inca mai are niste puteri ascunse si ne vom mai intalni cu ea si cu alte ocazii. Te-am vazut, Elina cand ai adus-o pe Laverna la suprafata si cand a scapat din toate lanturile. Mi-am folosit puterile ca sa te ajut de la distanta, pentru ca sa reusesti in lupta cu ea.

Episodul 12.


Elina: Acum a sosit timpul sa ma intorc acasa dar cand ve-ti avea nevoie de mine ma puteti chema prin telepatie.
Apoi Elina a plecat spre Fairytopia.
Paolo : Nery, acum ce facem ?
Nery : vom porni in cautarea celui de-al doilea cristal desigur.
Paolo. Si de unde vom incepe cautarea ?
Nery : Vom merge in Marea Neagra. S-ar putea sa fie acolo. Marea Neagra e pe locul III ca cel mai frumos loc din punctul meu de vedere.
Paolo : Si care sunt primele 2 ?
Nery : Oceanul Atlantic si Marea Mediterana.
Paolo: Sunt surprins ca am observa ca dupa fecare aventura aparea un vortex. Acum nu a mai aparut.
Nery : Inseamna ca cel de-al 2-lea cristal trebuie sa fie tot in acest timp iar locul trebuie sa il gasim noi.
Paolo : Vom merge in Marea Neagra. Dar mai intai nu ai vrea sa mergem l un restaurant?
Nery : Sigur ca as vrea.
Intai sa beau putin elixir. Stiu ca atunci cand vom gasi si cel de-al saptelea cristal, nu vom descoperi numai comoara ci voi putea scapa si eu de elixir.
Apoi dupa ce au din elixir.Nery si Paolo au mers la un restaurant de pe malul turcesc al Marii Negre.
Nery: Paolo, uite o masa libera acolo hai sa ne asezam
Pe masa era deja o sticluta si 2 pahare.
Nery : Paolo ce este in sticla ?
Paolo: E apa plata. Asa se obisnuieste pe la aceste restaurante. Pana vine ospatarul sa ia comanda cat astepti poti sa bei apa daca ti se face sete.
Apoi Paolo turna apa in pahare. In timp ce stateau de vorba pana sa vina ospatarul sa le ia comanda, a avut loc un mic cutremur de 3,5 grade care a varsat paharele de apa la toate mesele pe clienti. Inclusiv si paharul de apa a li Nery a stropit-o pe Nery.
Paolo: Nery, vezi ca ti se vad aripioaele de la coada. Baga-le un pic mai sub maa. Avem noroc ca mesele astea au fete de masa lungi pana la pamant.
Paolo : Si ce doresti sa mancam acum ?
Nery : O pizza cu fructe de mare, o inghetata cu capuccino si o ciocolata calda
Dupa ce au mancat Nery a baut iar din elixir si i-au aparut picioarele.
Apoi au plecat mai departe.
In timp ce se plimbau pe plaja, Nery vazu in apa ca plutea o sticla.
Nery : Paolo, dute si i-a tu sticla.
Apoi Paolo a luat sticla si s-a intors cu ea la Nery. In interior au gasit o harta veche.
Nery: Hai sa vedem unde ne uce aceasta harta.
Paolo: Centru ei este marcat cu X. Sigur e ceva important.
Nery : Vezi, trebuie sa cautam langa o stanca in forma de V. Trebuie sa fie o pestera prin jur.
Paolo : Da. Asa se pare. Hai sa mergem.

Apoi Nery si Paolo au innotat pana au ajuns la stanca marcata e harta. Au gasit acolo o pestera.
Paolo : Nery nu ti se pare periculoasa aceasta pestera ? Sunt gheizere de lava fierbinte si curentii te imping in ghizere.
Nery : Pentru un om e foarte periculos dar pentru sirene nu. Sirenele au destul de multa putere sa lupte impotriva curentilor. Nu incapem unul langa altul. Acum sa te sui in spatele meu si sa ma tii bine de mijloc. Si sa stai pe spatele meu asezat nu culcat ca sa imi lasi coada libera. Gheizerele tasnesc la un interval scurt. Vom avea la dispozitie doar 2 secunde sa trecem de fiecare gheizer si 2 sec pauza. Ne va lua 15 min sa trecem de toate.
Apoi Nery pandi ocazia si se arunca intre gheizere si facu slalom printre ele cu opriri din 2 in 2 secunde.
Cand iesira din gheizere intrara intr-o sala uriasa a pesteri si inalta de 36 m
Era ca o sala a tronului. Aici gasira un tron urias, si niste scari uriase.
Paolo : Parca ar fi o sala a tronului.
Nery : Da. Exista o legenda ca aici ar fi trait cu zeci de mii de ani in urma inainte de marele potop niste urias. Si in acest loc ar fi un urias castel scufundat. Si se pare ca noi l-am gasit. Se spune ca regele ar fi avut un sceptru in varful caruia s-ar fi aflat un cristal cu o putere magica. Puterea focului. Pana acum noi am gasit cristalul magic al apei.
Paolo: Uite e un stalp de piatra in dreapta tronului si se pare ca sus de tot in varf s-ar afla sceptrul cu cristalul in varf.
Nery : Ma duc sa iau cristalul. De sceptru nu avem nevoie.
Paolo : Nery, poti lua si sceptrul ca poate are legatura cu cristalul. Poate unite sceptrul si cristalul ne vom putea apara mai bine de rechini.
Nery : Bine voi lua si sceptrul.
Apoi cand sa iasa din pestera au cautat o alta iesire ca sa nu mai treaca prin gheizere si au si gasit-o dar la iesire era un rechin ce isi astepta prada. Nery se gandi ce sa faca ca sa scape de rechin si scetrul se activa si un fulger il lovise pe rechin.
Rechinul pleca iar Nery si Paolo plecara si ei.
Paolo : Nery, cum ai facut ?
Nery: Nu stiu. Doar m-am gandit sa scap de rechin.
Dar la nici 5 minute rechinul se intoarse impreuna cu alti rechini.
Nery : Paolo, ascunde-te repede.
Dupa ce Paolo s-a ascuns astfel incat rechinii sa nu il vada.
Nery : Baieti pun pariu ca pot invinge si o echipa de rechini chiar daca nu am mai facut asta pana acum.
Si Nery incerca acelasi lucru. Sceptrul se activa dar unul din rechini pe care Nery nu il vazu, rasari dintr-o tufa de alge tinand in gura o oglinda care facu ca fulgerul lui Nery sa ricoseze inspre ea dar Nery se feri.
Nery : Foarte inteligent, baieti.
In acest timp Paolo statea ascuns.
Nery prinse ocazia si a spart oglinda cu o singura lovitura de coada. Apoi incerca sa fuga.
Apoi intra intr-o padure de alge din apropiere. Ea a scapat insa rechinii ramasesera toti prinsi de alge si cu cat se zbateau mai tare cu atat algele ii strangea mai tare.
Apoi Paolo a iesit din ascunzatare si a plecat impreuna cu Nery,.
Paolo : Nery, cum ai reusit ?
Nery: Secretul consta in a innota relaxat si sa te lasi dus de curenti.
Paolo: Deci acum avem si cristalul focului.
Nery : Da asa este. Ne mai trebuiesc inca 5.
Apoi iesira la suprafata dar un vartej ii trase inapoi in adancuri. Apoi se trezira tot in apa dar intr-o frumoasa padure magica.
Paolo : Nery, ce padure e asta ?
Nery : Nu stiu, nu am mai fost prin partile astea dar din cate se vede e o padure de alge si corali. Si observ ca nu sunt corali obisnuiti ci corali fructiferi. Dar oare or fi comestibile aceste fructe ?
Paolo: Eu nu am mai vazut niciodata astfel de fructe.
Nery : Nici eu. Insa cred ca as putea sa imi dau seama.
Nery lua un fruct in mana si il mirosi.
Nery : Paolo, fructele astea pentru noi sirenele sunt comestibile, insa am identificat o substanta care pentru noi sirenele e neutra insa pentru voi oamenii nu e buna.
Acum voi incerca una din aceste fructe rosii sa vad ce efecte va avea asupra mea.
Dupa ce Nery manca fructul rosu pe care tocmai il culesese a lesinat pentru 3 minute si cand si-a revenit si l-a vazut pe Paolo :
Nery : Om in apa si poate si respira. Trebuie sa fug.
Apoi Nery a fugit repede si Paolo se tinea dupa ea.
Paolo : Nery, suntem prieteni. Ai uitat ?
Nery incerca sa isi aminteasca de unde ii stie Paolo numele dar nu putea. Apoi innota si mai repede. Paolo nu putea tine pasul cu ea si inscurt timp o pierdu. Apoi putin mai tarziu a gasit-o din nou lesinata si cand nery si-a revenit :
Nery : Paolo, ce s-a intamplat si unde suntem acum ?
Paolo : Se pare ca fructul acela te-a facut sa iti pierzi memoria temporar.
Nery : Si ce s-a intamplat ?

Paolo : Ai lesinat pentru cateva minute si cand te-ai trezit nu mai recunoscut si ai fugit de mine. Si am fugit si eu dupa tine apoi te-am pierdut ca innotai foarte repede. Apoi te-am gasit iar lesinata si acum vad ca ti-ai revenit.
Nery : Deci aceste fructe roii ar putea fi folosite si ca arma. Celelalte fructe inainte sa le testez pe mine le voi testa pe delfini.
Prin apropiere trecu un delfin si Nery ii daduse un fruct de forma unei sfere verzi.
Delfinul deveni la fel de micut cat un peste exotic. Ii mai dadu un fruct galben si delfinul reveni la normal.
Nery : Oau ! magia asta sigur ne va folosi. Hai sa culegem cat mai multe fructe verzi si galbene.
Paolo : Desigur Nery : Tu le vei culege pe cele verzi iar eu pe cele galbene.
Apoi Nery si Paolo le baga in rucsacul lui Paolo.
Au cules atat de multe incat au umplut 2 buzunare ale rucsacului. Unul cu fructe verzi si 1 cu fricte galbene.

Apoi pornira mai departe.

Nery : Paolo. M-ai da-mi sa miros o data 1 fruct verde si 1 galben.

Paolo ii dadu.

Nery : Vad ca acel miros m-a derutat nitel. Substanta aceea otravitoare sunt pe celelalte fructe. Si aceste 2 fructe nu o contin. Ceea ce inseamna ca te pot micsora si pe tine.

Paolo : Imi pare bine Nery.

Nery : Paolo, sunt cam obosita de la atata innotat. Ce ai spune sa ma micsorez si sa ma duci tu acolo unde iti indic eu ? Ma voi micsora si voi intra in urechea ta si de acolo iti voi da indicatii.

Paolo : Sunt de acord, Nery.

Nery manca 3 fructe verzi si deveni atat de micuta incat incapea chiar foarte bine si confortabil in urechea lui Paolo.

Paolo : Acum pe unde o luam ?

Nery : Acum avem cristalul apei si cristalul focului. Acum o vom lua spre Varna.

Pe drum au intalnit un vortex care i-a transportat in Varna in anul 1980.
Paolo si cu Nery stand in urechea lui, explora Marea Nagra in zona orasului Varna.

Acolo dadura de o stanca pe fundul oceanului cu o crapatura micuta in ea.
Paolo se uita prin crapatura.

Paolo : Nery, vad o stanca da mi se pare ca este goala pe dinauntru. As vrea sa iesi din urechea mea si sa cercetezi stanca pe dinauntru. Tu ai dimensiunea potrivita sa intri.

Apoi Paolo isi lipi urechea de crapatura stancii si Nery iesi din urechea lui Paolo si intra in crapatura stancii.

Intradevar stanca era goala pe dinauntru si Nery dadu acolo peste un cristal magic. Dar cum prin crapatura nu avea cum sa il scoata va trebui sa gaseasca o solutie sa despice stanca.
Nery : Paolo i-a sceptrul cu cristalul focului si despica stanca. Am gasit un cristal.
Paolo: Mai intai sa intri la loc in urechea mea ca sa fii ferita de explozie.
Apoi Paolo isi lipi din nou urechea de stanca si Nery intra in urechea lui Paolo.
Apoi Paolo despicase stanca cu ajutorul sceptrului si lua cristalul.
Nery : Paolo acum da-mi 3 fructe galbene.
Dupa ce Paolo lua 3 fructe galbene in palma, Nery iesi din urechea lui Paolo si se aseza in palma lui Paolo si manca cele 3 fructe stand in palma lui Paolo. Apoi peste cateva minute reveni la dimensiunile normale.

Episodul 13

Apoi iesira la suprafata si se asezara pe niste stavilopozi.

De data asta Nery se scufunda din nou dupa alge,fructe de mare, scoici si peste. Apoi ii dadu lui paolo sa pregateasca mancarea.
Asa ca acum au mancat o salata de alge si fructe de mare cu carne de scoici si peste prajit.

Dupa ce au mancat :

Nery : Paolo imi pare bine ca am gasit si cel de-al 3-lea cristal. Mai avem 4.
Sunt asa fericita.
Apoi s-au imbratisat si de fericire chiar daca nu erau in apa Nery reusi sa dea din coada.
Atunci lui Nery ii pica un solz din coada.
Apoi dupa ce Nery bau din nou din elixir, Paolo o duse la un frumos restaurant din Varna. In timpul cat ei erau in restaurant, in portul Varna acostase un vas al unor oameni de stiinta, biologi marini. Acestia au plecat in zona stavilopozilor sa cerceteze. Doreau sa descopere daca Marea Neagra este sau nu poluata. In timp ce isi luasera o pauza de masa, se asezara pe stavilopozi sa manace. Unul din ei scapase pe stavilopod, o bucata de carne din sandwich si cand lua bucata de carne, inainte sa o inghita observa ca se lipise ceva pe ea.
Biolog marin 1 : Ia te uita, s-a lipit un solz de peste de carnea din sandwich cand am scapat-o pe stavilopod.
Biolog marin 2 : E normal. Doar au trecut pe aici o groaza de pesti care si-au lasat solzii pe aici.
Biolog marin 1 : Am vazut la viata mea o groaza de solzi de peste dar niciodata unul ca acesta. Niciodata nu am vazut unul atat de mare.

Biolog marin 3 : Sunt curios. Ia arata-mi.

Apoi s-au uitat cu totii. Erau vreo 5 biologi marini plus alti membri ai echipajului vasului. Echipa tehnica ce se ocupau cu radarele si alti membri ai echipajului. Erau in total cam 20 oameni.

Biolog marin 4 : Precis partine unui peste enorm. Porniti camera subacvatica.
Biolog marin 1 : Sigur acest peste se va mai intoarce pe aici. Asa ca trebuie sa fim pregatiti. Porniti radarele.
Biolog marin 3 : Deocamdata doar sa aflam ce specie de peste este. Nu il capturam acum.

Intre timp la restaurant, Nery si Paolo terminase de mancat.
Paolo : Nery, ce vom face acum ?
Nery : Vom innota spre Burgas. Tare mult imi doresc sa vad acel oras.
Paolo : Si cu cristalele cum ramane ?
Nery : Va fi timp si pentru ele. Cand va fi timpul va aparea vortexul oriunde ne-am afla.
Si hai sa recapitulam ce avem pana acum :

Paolo : Avem 3 cristale, 1 sceptru, un cilindru si 3 bile.

Nery : Oare asta o fi o mica parte din comoara ?

Paolo: Nu cred ca asta e comoara. Mai avem pana sa o gasim.

Apoi au intrat in apa si Nery deveni din nou sirena.
Apoi Nery si Paolo se indreptau spre Burgas.
Pe vasul biologior marini suna alarma sistemului radar.

Tehnician 1 : Radarul a prins 2 puncte ce se indreapta cu viteza mare spre Burgas.
Biolog marin 1 : Porniti camera subacvatica. Sa avem imagine.
Biolog marin 3: ia te uita ce avem aici.
Biolog marin 1 : O fata roscata si un baiat din cate vedem pana acum. Asta e doar jumatate din imagine. Sa asteptam imaginea completa.
Biologii s-au luat cu alte treburi pana asteptara sa se incarce imaginea.
Tehnician 1 : Veniti repede aici. A venit imaginea completa si cred ca va intereseaza.
Biolog marin 1 : O sirena aici ? Dar e imposibil.
Biolog marin 2 : E acum nu mai e imposibil. E pe cat se poate de adevarat.
Biolog marin 3 : Si cum o vom captura ?
Biolog marin 4 : ar trebui sa o prindem singura. Ar trebui intai sa o despartim de acel prieten al ei.
Intre timp Nery si Paolo ajunsesera aproape de Burgas.
In acest timp cercetatorii isi faceau planuri cum sa ii desparta si apoi sa o prinda pe Nery.

Intre timp Nery si Paolo ajunsese in Burgas si dupa ce Nery bau un pic de elixir se plimbau prin Burgas si se relaxau la o sala de biliard sau o terasa din apropiere si incercau sa isi dea seama pe unde pot gasi alte indicii.

Episodul 14

Dupa ce s-au ridicat de la terasa si au hotarat sa innoate, in timp ce Nery se departase un pic mai mult de Paolo, lovi cu coada un stavilopod si acesta arata acum o intrare secreta. Nery si Paolo intrara in pestera si in timp ce mergeau prin pestera dadura de un indiciu scris intr-o limba cu hieroglife.

Nery : Este in egipteana veche. Scrie ceva despre Pasarea Phoenix si despre Egipt.
Paolo : Ar trebui sa mergem in Egipt.
Nery : Atunci sa mergem.
Paolo : Dar intai vom merge un pic prin Antalya.
Nery : Mi-ar place sa vad Antalya.

Apoi au intrat in Marea Neagra si au pornit-o spre Marea Mediterna.

Pe drum le-a iesit in cale o caracatita uriasa.

Caracatita : Sunt Dexterion stapanul acestui teritoriu. Eu domnesc peste jumatate din apele Marii negre. Iar cei 5 rechini care ii vedeti acolo sunt echipa mea. Daca doriti va trebui sa platiti o taxa de protectie.

Nery : Aceste lucruri care le avem la noi ne sunt de folos. Dar putem sa ne intelegem intr-un anume fel.

Caracatita : Si ce propui ?

Nery : Tu ne lasi sa trecem in schimbul scufundarii navei oamenilor de stiinta si rechinii tai doar sa sperie acei oameni de stiinta si sa ii alunge dar sa nu le faceti nimic. Nu aveti voie sa va atingeti de ei. A-ti inteles ?

Caracatita. Da am inteles printesa.

Nery : Eu printesa ? Eu ma stiu o sirena obisnuta.

Caracatita. Crezi ca daca erai o sirena obisnuita iti mai ceream taxa de protectie ?
Deocamdata nu stii dar curand vei afla.

Apoi dupa ce Nery si Paolo au trecut mai departe.

Caracatita catre rechini : Baieti scufundati nava.

Apoi dupa ce nava a fost scufundata

Dexterion : Oau un adevarat laborator stiintific aici.
Ha !ha1ha ! Cu asta pot crea orice substante si sa le folosesc in scopuri mele rautacioase !

Nery crezi tu ca ai scapat de mine da ne vom mai intalni noi !

Apoi Dexterion s-a apucat de cercetari. Desigur el nu era o caracatita obisnuita ci una destul de inteligenta.

Intre timp :

Paolo : Nery nu stiam de caracatite atat de inteligente.

Nery : Voi oamenii abia daca cunoasteti 1% din lumea mea. Este incredibil ce se poate gasi aici jos. Aceste caracatite uriase intligente se numesc Gigantus Octopus Sapiens.
Au sentimente, gandesc asemeni oamenilor si sirenelor, cele 8 tentacule le ajuta sa faca treaba mult mai repede. Doar ca toate caracatitele acestea sunt indreptate spre rau. Acesta este singurul lor lucru comun.
Au ajuns in Mediterana apoi in Antalya. Nery a baut din elixir si a devenit fata.
Paolo: Hai sa mergem prin bazar.
Acolo Nery a ramas impresionata de o pereche de un costum albastru compus dintr-o pereche de salvari si un sutien.
Nery : culoarea este albastrul cerului si a apei. Imi place. Si culoarea se potriveste cu culoarea ochilor mei.
Paolo : Si ti se potriveste perfect.
Nery : Mi-ar placea sa am un asa costum oriental.
Paolo: Sigur, il vom cumpara.
Paolo ii cumpara costumul lui Nery si apoi plecase sa se plimbe mai departe prin oras.

Episodul 15

Paolo si Nery se plimba pe malu marii Mediterane.
Paolo: Nery, pe unde propui sa mergem?
Nery : Vom traversa marea Mediterana. Ne vom odihni un pic pe insula Creta, si apoi vom merge spre Alexandria. Din Alexandria, o luam un pic la dreapta si apoi mergem pe raul Nil pana in Cairo.
Paolo si Nery innotara prin Marea Mediterana pana ajunsese pe insula Creta. Un vortex a aparut dintr-o data si i-a transportat in timp.
Paolo: Nery pe unde suntem acum.
Nery: Din cate se vede cred ca tot pe insula Creta numai ca cu mult timp in urma. Orasul vad ca a disparut complet si in locul lui a aparut o insula plina de vegetatie luxurianta. Si insula nu e deloc locuita. Din asta deduc ca ne-am intors in timp cu cateva mii de ani in urma. Dar sa privim partea buna a lucrurilor. Avem o insula doar pentru noi care inca nu a fost descoperita.
Paolo : Mai avem inca 4 cristale de gasit. Se prevede o aventura lunga si grea.
Nery : Cred ca ai dreptate. Insa aici am ajuns cu un scop anume. Intai sa strangem cateva fructe sa mancam. Nery a baut un pic elixirsi s-a urcat si ea in pom aaturi de Paolo.
Paolo si Nery au cules fructe si au mancat. Apoi se odihnira la umbra unui copac.
Paolo : Nery, mai povesteste-mi cate ceva despre lumea ta.
Nery : Acum mi-am amintit ca am fost prinsi in acel vortex care ne-a aruncat in timpul civilizatiei Maya si nu am mai apucat sa iti arat modernizarile facute de noi sirenele. Dar cand vom termina si vom scapa din aceasta aventura, in momentul cand ne vom intoarce in timpul nostrum, promit sa ti le arat. Dar sa iti mai povestesc despre ele.
In tipurile cand sirenele locuiau in Atlantida, ele locuiau in temple. Desigur dupa cum am mai zis sirenele au modrnizat foarte mult unele locuri. De exemplu in fiecare templu, la subsol exista cate o camera care contine un cristal ce are puterea inghetului. In acele camere este atat de frig incat pot fi folosite pe post de camere frigorifice.
Paolo : Voi sirenele, aveti metode prin care va distrati sau amuzar ?
Nery : Desigur. Noi sirenele avem anumite sporturi pe care le practicam. Acestea sunt:
Polo, fotbal subacvatic, volei in apa, innot.
Paolo: Si mingiile pe care le folositi din ce material sunt ?
Nery : Sunt mingi din lumea voastra. Se gasesc destule pe epavele scufundate.
Si voi sirenele aveti muzica pe care sa o ascultati ?
Nery : spuneam ca ascult muzica atunci cand vad cate o nava in larg si ma apropii de ea. Aceeasi muzicape care o asculta si marinarii vostri. Ina cand nu am vapoare prin preajma, ma multumesc cu ascultatul trilurilor pasarilor, sau a zgomotului pe care il face apa lovindu-se de stanci.
Paolo : Nery, imi poti spune ceva despre istoria lumii ta ;e, si de ce toti cei din adancuri iti spun printesa ?
Nery : Nu stiu de ce imi spun pritesa, insa sa speram ca vom afla. Dar stiu ca in trecut dupa scufundarea Atlantidei, doar ti-am spus ca atunci Atlantida a fost locuit o perioada de sirene. In acea perioada, Atlantida se numea Regatul Mermaidia.
Paolo: Banuiesc ca era un regat infloritor. Oare cum a luat nastere?
Nery: Legenda spune ca atunci cand s-au strans toate sirenele sa locuiasca in Atlantida, si-au dat seama ca au nevoie de un conducator, un rege care sa se ocupe de repararea dezastrelor provocate de scufundarea Atlantidei. Un rege care sa fie un bun conducator, si care sa puna interesele semenior mai presus de propriile interese. S-au adunat la sfat toate sirenele. Si ca sa nu se creeze conflicte s-a deci sa se construiasca o coroana din cristale atlante, o coroana magica ce avea puterea de a-si alege singura stapanul demn sa o poarte.
Astfel dupa ce a fost faurita aceasta coroana, toate sirenele si fete si baieti au incercat-o. Legenda spune ca aceasta coroanaa acceptat pe un baat sirena, tanar si ramas orfan inca de mic. Parintii fiind mancati de rechini. El avea atunci in jur de 8 ani. Insa era un baiat inteligent si care si-apropus sa ajute celelalte sirene. Astfel sub indrumarea s-a s-a ridicat regatul Mermaidia. Mermaidia a avut conducatori multi regi, descendenti ai primului rege. In perioada decaderii lui, a avut 3 regi care insa nu au stiut sa fereasca sirenele de amenintarile rechinilor si a braconierilor.
Paolo : Si cam ce masuri au fost luate ?
Nery : S-a incercat construirea zidurilor cetatii, dar acestea nu au rezistat. Rechinii se dovedeau inteligenti si ot gaseau cai de patrundere in regat. S-a incercat cultivarea unor plante menite sa tina rechinii la distanta insa clima din zona nu le oferea posibilitatea de dezvoltare, si multe alte metode ineficiente. In ceea ce priveste legatura sirenelor cu oamenii, s-a luat masura ca sirenele sa se fereasca de oameni, si sa nu mai aiba nici o legatura cu ei. Insa celor mai multe sirene nu le-a convenit aceasta masura, si tot alegeau sa iaa la suprafata. Si au fost vanate de bastinasi canibali.
Toti regii au fost buni, insa masurile luate de ultimii 3 regi au fost chiar exagerate. Ei isi dadeau silinta sa ia masuri bune insa au fost prea exagerate. Trebuiau sa o lase mai incet cu restrictiile.
Acum sa vorbim despre perioada infloritoare a regatului.
Au fost reconstruite templele, au fost facute modernizari care intr-un fel se aseamana cu cele facute de voi oamenii, dar sunt mult mai eficiente si nepoluante.
Epavele au fost ridicate din pozitia lateral in picioare, si s-au reamenajat pentru a fi folosite pe post de case. Santierele care erau in plinaconstructie la momentul scufundarii, sirenele au continuat munca, astfel ridicandu-se noi cladiri. Palatul a fot reparat, si foarte multe alte lucruri.
Paolo : Si cum era societatea vastra pe atunci ? Spuneai ca erau si multi baieti sirena. Munceau doar baietii sau si fetele ?
Nery : Spre deosebire de voi oamenii care avati in antichitate o societate cu mentalitati foarte proaste, noi intotdeauna am avut mentalitati foarte bune. Da, la noi munceau si fetele cot la cot cu baietii. La noi niciodata nu au existat discriminari.
Paolo : Si parca suneai ca nu e nevoie a faceti nimic si ca oceaul va da gratis atat cat aveti nevoie.
Nery : Da asa este. Insa noi nu muncim ca am fi fortate, la fel cum o faceti voi oamenii, ci din proprie initiativa, din placere, in folosul nostru. Munca nu ne era platita de nimeni.
Am muncit din placerea de a ne ridica, un regat frumos care sa ne ofere adapost si hrana.
Paolo : La noi munca din placere se numeste voluntariat si o facem doar in timpul liber.
Nery : Da asta stiam, mi-a spus batranul biolog despre voluntariat. Si am mai aflat ca foarte putini il practica, deoarece mentalitatea societatii vede acest voluntariat ca pe ceva rusinos.
Paolo: Da, asa e Nery. Ai dreptate, insa si eu cred car fi mai bine ca mentalitatea sa se schimbe.
Nery : Societatea voastra din cate am observat e intr-un declin uras. Singura solutie e ca mentalitatea sa se schimbe. In primul rand nu ar mai trebui sa existe discriminari si voluntariatul sa nu mai fie vazut ca ceva rusinos.
Paolo : Din cate se vede stii multe despre societatea noastra.
Nery : Intradevar asa este. Insa nu numai de la ceea ce mi-a povestit batranul biolog, ci si faptul ca am tras cu urechea la discutiile marinarilor sau a stirile de la radiourile de pe vapoare. Ceea ce mi-am dat seama e ca oamenii care va conduc pe voi nu sunt preocupati de cei pe care ii conduc ci de averile lor.
Paolo : Da asa este, Nery.
Insa exista o solutie as zice. Pana se vor nimeri oameni capabili, cea mai sigura metoda e voluntariatul si autoconducerea.
Paolo : Si cam ce vrei sa spui cu asta ?
Nery : Sa observati ceea ce ii trebuie societatii voastre, oraselelor voastre, si fiecare dupa posibilitati sa incerce sa aduca societatii ceea ce ii lipseste.
Nu e neaparat sa fii om important ca sa poti face ceva pentru propriul oras. Consider ca unele lucruri chiar si copii vostri le pot face.
Paolo : Nery tu spuneai ca pti vedea gandurile si intentiile oamenilor si a societatii noastre.
Nery : Da asa este. Si in privinta asta pot sa adag ca societatea, ma refer la adulti, au o mentalitate foarte proasta inradacinata, care nu se mai poate schimba in randul adultior. Viitorul sunt copii vostri.Ei trebuie sa inteleaga sa o respecte pe Mama Natura la fel cum o respectam noi sirenele.
Paolo : Acum cred ca ne-am odihnit destul. Hai sa mergem mai departe spre Egipt.
Apoi Nery si Paolo au intrat in Marea Mediterana si au plecat mai departe spre Egipt.

Episodul 16

Nery si Paolo au ajuns in Egipt dupa un drum lung si obositor.
Paolo : Nery hai sa iti arat piramidele. Oricine ajunge in Egipt nu trebuie sa rateze ocazia sa le vada. Multi turisti vin aici ca sa viziteze piramidele.
Nery : Desigur ca as vrea sa le vad si eu insa sunt cam obosita. Mai bine ne-am odihni un pic. Tu aici pe malul marii iar eu pe fundul ei.
Dupa ce s-au odihnit si u dormit un pic, au plecat mai departe. Au innotat in fluviul Nil spre Cairo. Deodata au vazut in rau cativa crocodili.
Paolo : Nery ce ne facem ? cum vom merge mai departe ?
Nery : Ma vei lua in brate si vom merge pe malul fluviului o perioada, pana cand nu mai vom vedea crocodili. Asa ca au plecat spre Cairo mergad pe malul fluviului Nil. In apropiere de Cairo au intrat din nou in Nil si au innotat pana au traversat orasul. Apoi au iesit din Nil.
Paolo : Nery hai sa mergem la piramida din Gizeh.
Nery : Da vom merge acum lairamida.
Nery a baut un pic din elixir si apoi au plecat spre piramida.
Cand au ajuns pe platou langa piramida au vazut-o in constructie.
Nery : Paolo cred ca ne-am intors in timp destul de mult. Dupa batranul biolog, am fi undeva in jurul anului 2560 i.e.n
Paolo si Nery fara sa bage deseama erau chiar pe santier. Deodata auzira o voce :
-Hei voi de colo, ce stati degeaba ? Treceti la munca.
Nery : Pacat ca suntem prea dearte de Nil. Daca ar fi fot o sursa de apa prin apropiere as fi putut sa imi folosesc puterile si sa construiesc piramida asta mai repede. Insa ne vom descurca ca si ceilalti. Dar trebuie sa ne gandim cum sa scapam mai repede din incurcatura asta. Aici suntem in mijlocul desertului si sunt doar o fata obisnuita.
Fiind departe de orice sursa de apa, Nery mai bau un pic de elixir.
Paolo : Vom incerca la noapte sa fugim.
Nery : Da dar probabil ca am ajuns pe aici cu un scop anume. Vom cerceta zona aceasta si vom pleca spre dimineata.
Dupa ce s-a lasat noaptea, nery si Paolo au pornit sa cerceteze zona. Dupa indelingi cautari au descoperit o placuta cu niste inscrieri vechi, cu hielogrife.
Nery : Hai sa o luam.
Paolo: Sa recapitulam din nou ce avem: 3 cristale, 1 cilindru, 1 sceptru, 3 bile si 1 placuta.
Nery : Hai sa vedem ce scrie pe placuta.
In acel moment, soarele incepuse sa rasara si muncitorii incepura sa apara.
Paolo : Nery e vremea sa plecam.
Se auzira o oce : 2 sclavi vor sa evadeze.
Nery si Paolo au luat-o la fuga dar nu au ajuns prea departe ca au fost prinsi de cativa oameni inarmati, ce pareau a fi soldati.
Au fost dusi intr-una din piramidele apropiate, intr-un coridor labirint, si au fost legati cu catuse de fier de peretele piramidei.
Dupa ce soldatii plecara.
Paolo : Nery, ce ne facem acum ?
Nery : Din pacate acum fiind departe de apa nu sunt decat o fata obisnuita.
Paolo: Nery, chiar nu mai e nici o speranta?
Nery: Teoretic, ar trebui sa fie una micuta. Peste putin timp cand imi va expira efectul elixirului, ar trebui sa am o firta extraordinara in picioara, incat sa pot rupe catusele de fier si picioarele sa se reuneasca in coada de sirena.
Paolo : Si apoi ce vom face ?
Nery : Daca am dreptate si merge teoria mea, am un plan.
Paolo: Si daca nu merge ce se va intampla ?
Nery : Asta nu pot sti.
Peste un pic timp.
Nery : Auu, incep sa ma doara picioarele in jurul gleznelor. Incepe.
Paolo: Nery, rezista. Trebuie sa reuseasca planul tau.
Nery : E o durere din ce in ce mai puternica.
Paolo : Asta pentru ca picioarele tale sunt tinute de catusele de fier iar ele cauta sa se elibereze.
Nery : Paolo, nu mai rezist. Cred ca voi lesina.
Nry lesina, insa picioarele ei incepusera sa capete o forta extraordinara si in sfarsit reusisera sa rupa catusele si sa se elibreze. Apoi au inceput sa se transforme in coada de peste.
Paolo : Nery, ma auzi ? Nery, ma auzi ? Nery, ma auzi ?
Nery a inceput saisi revina usor.
Nery: Da, te aud, Paolo. Am reusit? zise ea cu o voce foarte inceata.
Paolo: Da Nery, ai reusi tai coada de sirena, insa acum ce ne facem, ca nu mai ai decat putin timp pana sa gasesti o sursa de apa.
Nery : Sau sa mai beau din elixir, Si acum as avea macar picioarele libere.
Paolo : Nery, ziceai de un plan al tau.
Nery : A da, sigur. O sa vezi ca va merge.
Nery incepu sa ante, asa de frumos cu vocea ei de sirena, o voce magica, care atragea pe oricine auzea, langa ea. Astfel Nery a atras un soldat, pe acelasi soldat care i-a legat. Nery continua sa cante si il adormi pe soldat cae cazu la podea intr-un somn adanc.
Nery, incerca sa ia cheia din mana soldatului cu ajutorul aripioarelor cozii, insa nu reusi decat sa o scape si sa o departeze mai tare.
Paolo : Nery, ai grija sa nu il trezesti.
Nery : Nici o grija. Va dormi cel putin 24 ore, si nici o armata intreaga nu va reusi sa il trezeasca. Insa ce ne facem ca am scapat cheia mai departe. Daca as reusi sa imi eliberez si mainile, as putea merge dupa cheie.
Pao lo : Ce vom face ?
Nery : Mai aveam acele fructe care ne micsoreaza, nu ?
Paolo : Da, sunt in rucsacul meu, insa nu putem ajunge la ele.
Nery : Noi nu, dar el, da.
Paolo : Care el ?
Nery : Vezi soricelul ala ? la el ma refeream.
Nery, incepuse sa imite chitaitul soarecilor, si soarecele se urca pe Paolo, ajunse la rucsacul lui si luase un mic fruct pe care il dadu lui Nery. Nery lua fructul si il inghiti. Apoi incepuse sa se micsoreze si astfel reusi sa se elibereze.
Acum, Nery avea dimensiunea unei papusi insa si coada de sirena. Se duse taras, ua cheia, apoi se catara pe Paolo, si ii desfacu catusile de fier insa nu a fost deloc usor, findc la dimensiunea pe care o avea, cheia era cat ea de mare.
Apoi paolo i-a dat un alt fruct, iar Nery a revenit la dimensiunea normala.
Un alt vortex i-a trnsferat tot in Egipt insa intr-o alta perioada. De data asta au aterizat drept in Nil. Asa ca Nery a fot incantata de apa.

Episodul 17

Nery : Paolo, nu stiu in ce perioada sunte, dar hai sa mergem de-a lungul Nilului pana in Burundi.
Paolo: Sunt cam oboit si in plus imi e foame.
Nery : Atunci vom manca apoi vom pleca.
Dupa ce au mancat.
Nery : Paolo, daca esti obosit, poti sa iei 2 fructe sa te micsorezi si te duc eu. Acum am obosit si eu sa te tin de mana.
Paolo : Si unde voi sta ?
Nery : Vei sta in parul meu si te vei tine bine de parul meu.
Paolo lua 2 fructe si se micsora. Acum avea dimensiunea unei furnici.
Nery il lua in palma si apoi il puse in varful capului ei.
Apoi Nery se avanta in apele Nilului spre Burundi.
Au ajuns in Burundi si acolo Nery ii mai dadu lui Paolo 2 fucte ca sa redevina la dimensiunea normala.
Se hotarapoi sa mai inoate in apele Nilului. Nu trecu multa vreme ca se vede o barca venind spre ei.
Nery : Paolo, cine sunt astia ?
Paolo : Nery se pare ca ne-am mai intalnit cu ei. Sunt biologii marini.
Nery : Mereu isi baga nasul pe unde nu trebuie.
Nery porni din nou o furtuna si le rasturna vaporul.
Paolo : Dar cum ne-au gasit ? E imposibil. Doar cu ei ne-am inalnit intr-un timp iar acum suntem in alt timp.
Nery: Pot fi 2 posibilitati: Ori acestia sunt stra-stra-stra-bunicii lor din antichitate care sunt pescari ori si ei au cazut intr-un vortex.
Paolo : Vasele arata la fel. E imposibil ca un vas atic sa arate la fel ca unul modern Deci ramane varianta a 2-a.
Nery : Deocamdata se pare ca am scapat de ei un timp.
Paolo : Suntem pe teritoriul actualului Burundii insa in antichitate nu se numea astfel.
Apoi hotarara sa se limbe prin orasul pe care il intalnira in cale. Nery bau din elixir apoi in timp ce se plimbau prin oras se hotarara sa mearga la biblioteca orasului. Au gasit un pergament cu un indiciu scris in egipteana veche. Nery descoperra ca are legatura cu orasul Alexandria. Un alt vortex ii intampina la iesirea din biblioteca si ii transportase direct in biblioteca din Alexandria.
Paolo : E prima data cand un vortex ne transporta in interiorul unei cladiri.
Nery : Doar m-am gandit la biblioteca din Alexandria si se vede ca nea dus in interior.
Paolo : Se pare ca ai invatat sa controlezi vortexurile.
Nery : Oau cate documente, manuscrise si papirusuri sunt aici. Char mi-ar place sa le ciitesc.
Paolo : Dar nu este timp sa citesti atatea.
Nery : Paolo, eu sunt sirena. Inca nu cunosti toate puterile mele. Intr-o singura zi eu pot termina de citit toate acestea.
Apoi statura toata ziua si toata noaptea in bibliotea pana a 2-a zi la pranz. Paolo dormi iar Nery citise toate documentele, manuscrisele si papirusurile ce se gaseau in biblioteca.
Nu numai ca reusise sa le citeasca insa reusise si sa le invete. Acum Nery era mult mai inteleapta.
Pe unul din cele mai vechi papirusuri se gasea o harta care ducea spre castelul unui vrajitor, ascuns intr-unul din cele mai secrete locuri, un oras subteran pastrat in cel mai mare secret. In biblioteca acelui castel se gasea o carte veche de magie-vrajitorie, ce continea o multime de retete pentru elixiruri magice : elixiruri care te pot transforma in animale, elixir pentru invizibilitate, elixir care iti ofera aripi, etc. Printre acestea se afla si o reteta a unui elixir ce poate oferi unei sirene posibilitatea de a fi fata atata timp cat sta pe uscat. Pe papirus scria legenda careia acest elixir trebuie preparat intr-o eprubeta inconjurata de cele 7 cristale care trebuie puse in cerc si elixirul trebuie preparat doar la miezul noptii intr-o noapte cu luna plina.

Episodul 18- Aventuri la castel (Partea 1)

Nery creeaza un vortex cu ajutorul celor 3 bile si cu puterea mintii transmise vortexului sa ii transporte in anul 1980. Astfel ajunsera in Kiev in anul 1980, pe malul raului Nipru. Dup ace Nery bu din elixir, au plecat sa caute orasul subteran. Au intrat in interiorul ansamblului religios Lavra, unde au descoperit niste tunele. Unul din tunele avea un pasaj secret. Deschizand acest pasaj secret Nery si Paolo au dat peste un furnicular. Au luat furnicularul si dupa ce il pornisera, acesta serpuia prin tunelele labirint apoi o buna bucata de drum a fost drept si apoi iarasi serpuiriri prin tunele labirint. Cand furnicularul a ajuns la capat au coborat Urcandu-se la suprafta au descoperit ca ajunsesera in Paris.
Nery : Paolo hai sa ne intoarcem in subteran, mi se pare ca am mai vazut inca o linie a furnicularului
Luase apoi unalt furnicular spre alt sens si apoi in cateva minute ajunsesera intr-un oras subteran secret care nu avea nici o iesire catre suprafata. Mergand prin orasul subteran, nimerira un castel mare si frumos.
Paolo : Acesta este castelul pe care il cautam ?
Nery : Cred ca da. Sa intram si sa vedem.
Pana la poarta castelului un nou vortex ii intampina si ii transportase in acelasi loc dar cu cateva secole in urma in timpul in care vrajitorul traise. Insa ii desparti pe Paolo si Nery. Paolo fiind transportat intr-un labirint de tunele iar Nery la poarta castelului.
Nery batu la poata.
Se auzi un glas care incerca sa fie infricosator dar mai mult era amuzant : Cine indrazneste sa imi tulbure linistea ?
Pe Nery o bufni rasul, si scoase un chicotit.
In fata ei aparu un om pitic care la fizic arata cam de 50 de ani imbracat in vrajitor insa avea o barba lunga pana la genunchi ce ii trada adevarata varsta de 480 de ani. Vrajitorul era cat jumatate din piciorul lui Nery. Nery cand il vazu puse mana la gura si rase din nou.
Vrajitorul : Razi de mine, fetito ? Sa nu crezi ca nu stiu cine esti cu adevarat. Esti o sirena.
Nery : Si de ce ar trebui sa imi fie teama de un pitic ca tine ?
Vrajitorul : Findca sunt unul dintre cei mai puternici vrajitori.
Nery : Serios ? (si se apuca din nou sa rada)
Vrajitorul : Ei lasa cate invat eu minte sa mai razi de cineva. Si rosti niste cuvinte doar d el intelese.
Nery : Eu nu cred in blesteme. Si se apuca din nou sa rada. Deodata un cutemur de pamant se facu simtit.
Vrajitorul : De cate ori vei rade, pamantul se va cutremura. Cu cat rasul tau va fi mai puternic, cu atat si cutremurul va fi mai puternic.

VA URMA...